Stanislaw Lem
Ciberiada
1972
POVESTIRI DESPRE ROBO?I
Cei trei electrocavaleri
A FOST ODATA un mare constructor ?i inventator care nascocea intruna, fara osteneala, tot felul de instala?ii neobi?nuite ?i aparate dintre cele mai ciudate. I?i construise o ma?inu?a-cutiu?a care canta frumos ?i o numise pasarica. Pecetea sa era o inima indraznea?a ?i fiecare atom care ie?ea din mana lui purta acest semn. Mai tarziu, tare s-au mai mirat inva?a?ii descoperind prin analiza spectrala a atomilor inimioare palpainde. Construise multe ma?ini folositoare, mari ?i mici, pana cand, intr-o zi, ii veni in minte ideea nastru?nica sa uneasca via?a cu moartea ?i astfel sa impreuneze lucruri imposibile. Hotari sa creeze fiin?e inteligente din apa, dar nu dintr-acelea groaznice la care v-a?i ?i gandit. Nu, gandul la corpurile moi ?i ude ii era cu totul strain, nesuferit ca fiecaruia dintre noi. I?i puse in cap sa me?tereasca din apa fiin?e cu adevarat frumoase ?i in?elepte, deci cristaline. Alese in acest scop o planeta, cea mai indepartata de to?i sorii, iar din oceanul ei inghe?at taie mun?i de ghea?a, ?i din ei, ca dintr-un uria? bloc de cristal ii ciopli pe crionizi. Se numeau a?a fiindca nu puteau trai decat in gerul cel mai cumplit, in pustiul lipsit de soare. Ei i?i ridicara indata ora?e ?i palate de ghea?a, ?i, cum orice izvor de caldura era pentru ei o primejdie, prinsera razele aurorei boreale in mari vase transparente ?i cu ele incepura sa-?i lumineze casele. Care dintre ei era mai bogat, acela avea mai multe aurore boreale, de culoarea lamaiei sau argintului; a?a traiau ferici?i ?i, pentru ca le placea nu numai lumina, ci ?i pietrele scumpe, erau vesti?i prin comorile lor. Pietrele acestea scumpe erau taiate din cuburi de gaz inghe?at ?i ?lefuite. Ele luminau noaptea lor ve?nica, in care ardeau ca ni?te duhuri inlan?uite, ca ni?te nebuloase fermecate din blocuri de cristal. Mul?i cuceritori ai Cosmosului doreau sa intre in stapanirea acestor boga?ii, caci intreaga Crionie se vedea din cele mai indepartate locuri, aratandu-?i in fuga o fa?eta sau alta, ca o nestemata, rasucita u?or pe catifeaua neagra. A?a ca tot felul de temerari soseau pe Crionia ca sa-?i incerce norocul. Veni, de pilda, Electrocavalerul de Alama, care cand calca, parca ar fi batut un clopot. Dar abia puse piciorul pe ghea?a, ca aceasta se topi de caldura ?i el se prabu?i in abisul oceanului inghe?at, apele se impreunara deasupra-i ?i el ramase ca o insecta prinsa in chihlimbar, in muntele de ghea?a de pe fundul marii crioniene, unde zace pana in ziua de astazi.
Soarta Electrocavalerului de Alama nu infrico?a insa pe al?i cutezatori. Veni apoi Electrocavalerul de Fier, dupa ce bau mai intai atata heliu lichid, incat i?i intoarse pe dos stomacul de o?el, iar chiciura care se depusese pe blindaj il facuse aidoma unui bulgar mare de zapada. Dar zburand catre planeta se aprinse din cauza frecarii cu atmosfera, heliul lichid din el se evapora ?uierand, ?i, intr-o pulbere de scantei ro?ietice, el cazu pe stancile de ghea?a, care se deschisera numaidecat, starnind aburi ca un gheizer in clocot. Pana la urma reu?i sa iasa din prapastie, dar tot ceea ce atingea se prefacea intr-un nor alb din care cadeau fulgi de nea. Se a?eza atunci a?teptand sa se stinga, iar cand stelu?ele de zapada incetara sa i se mai topeasca pe umerii blindajului, vru sa se scoale ?i sa porneasca la lupta. Dar fiindca unsoarea i se inchegase pe la incheieturi, nu mai fu in stare nici macar sa-?i indrepte spinarea. A?a a ramas incremenit pana astazi, iar zapada, acoperindu-l, l-a transformat intr-un munte alb din care i se vede numai varful ascu?it al coifului, iar in orbite ii straluce?te privirea inghe?ata. Lumea ii spune Muntele de Fier.
Vestea despre soarta celor doi electrocavaleri ajunse la urechile celui de al treilea. Electrocavalerul de Cuar?, pe care in timpul zilei nu-l puteai vedea decat ca pe o lentila ?lefuita, iar noaptea ca pe rasfrangerea unei stele. Nu se temea ca o sa-i inghe?e uleiul din incheieturi, fiindca nu avea ulei, nici ca stancile de ghea?a o sa-i crape sub picioare, fiindca putea sa se prefaca intr-un sloi de ghea?a cand voia. De un singur lucru trebuia sa se fereasca, ?i anume de o gandire prea staruitoare, caci i se putea incinge creierul de cuar? ?i asta il putea pierde. Hotari, deci, pentru a nu-?i primejdui via?a, sa nu gandeasca ?i in acest fel sa-i invinga pe crionizi. Porni spre planeta lor ?i pentru ca, din cauza drumului lung prin ve?nica noapte galactica, inghe?ase de-a binelea, meteori?ii de fier, care se frecau de pieptul lui in timpul zborului, se sfaramau in buca?i sunand ca sticla. Poposi pe zapezile albe ale Crioniei, sub cerul ei negru ca un ceaun plin de stele ?i aidoma unei oglinzi transparente. Incepu sa chibzuiasca ce sa faca in continuare, dar zapada in jurul lui incepu sa se innegreasca, raspandind aburi.
„Oho — i?i zise Electrocavalerul de Cuar? — asta nu-mi place! Orice, numai sa nu ma gandesc la nimic ?i o sa fie bine!”
?i hotari sa-?i repete mereu aceasta fraza, orice s-ar intampla. Asta nu-i cerea efort intelectual ?i prin urmare nu-l incalzea deloc. O porni deci prin pustiul de ghea?a pe unde vedea cu ochii, fara sa stea mult pe ganduri ca sa se pastreze rece. Tot umbland ajunse la zidurile de ghea?a ale Frigidiei, capitala crionizilor. I?i lua avant, lovi cu capul in poarta, de ?a?nira scantei, dar fara folos.
„Sa-ncercam altfel! — i?i zise ?i se gandi: cat o fi facand doi ori doi?” Cautand raspunsul, capul i se incalzi pu?in, ?i cand lua cu asalt pentru a doua oara zidurile scanteietoare, abia facu o gaura mica.
„Prea pu?in! — i?i zise. Sa-ncercam ceva mai greu. Cat o fi facand: trei ori cinci?”
De data asta capul ii fu invaluit de un nor scanteietor, caci zapada, atinsa cu o atat de brusca incordare a min?ii, incepu sa fiarba deindata. Electrocavalerul de Cuar? se dadu pu?in inapoi, i?i lua iar avant, izbi ?i trecu in zbor prin zid, apoi prin inca doua palate ?i alte trei case ale unor Con?i de Ghea?a mai pu?in insemna?i. Cazu pe treptele unei scari uria?e ?i izbuti sa se apuce la timp de balustrada de stalactite, fiindca treptele erau aidoma unui derdelu?. Se ridica repede, caci totul in juru-i se topea ?i il pandea primejdia de a se pravali in strafunduri, in prapastia de ghea?a, unde ar fi ramas pentru totdeauna.
„Nu-i nimic! Numai sa nu ma gandesc! A?a-i bine!” — i?i zise ?i indata se raci la loc.
Ie?ind din tunelul de ghea?a pe care il topise, se pomeni intr-o pia?a mare, luminata din toate par?ile de aurore boreale, de fulgere de smarald ?i argint din coloanele de cristal.
Ii ie?i inainte, ca o stea scanteietoare, un cavaler uria?, Boreal, capetenia crionizilor. Electrocavalerul de Cuar? i?i aduna puterile ?i porni la lupta, dar celalalt i se impotrivi cu atata inver?unare, de parca s-ar fi lovit doi mun?i de ghea?a in mijlocul Oceanului Arctic. Mana dreapta a lui Boreal, smulsa din cot, zbura cat colo, dar el nu-?i pierdu cumpatul, ci se intoarse viteje?te sa-?i infrunte mai departe adversarul, cu pieptu-i lat ca un aisberg. Celalalt i?i lua iar avant ?i-l lovi stra?nic, dar cuar?ul era mai tare, mai compact decat ghea?a, a?a ca Boreal se sfarama cu zgomot, de parca o intreaga avalan?a s-ar fi prabu?it pe versantele stancoase, ?i ramase a?a, sub lumina aurorelor boreale care-i privegheau infrangerea.
„Buna treaba!” — spuse Electrocavalerul de Cuar? ?i culese de pe trupul celui invins nestematele de o frumuse?e fara seaman: inele incrustate cu hidrogen, dantele ?i alte podoabe scanteietoare, asemenea diamantelor, taiate din cele trei gaze nobile: argon, cripton ?i xenon. Dar cand incepu sa le admire, se incalzi de emo?ie ?i atunci toate acele briliante ?i safire se evaporara ?uierand, iar in mana nu-i mai ramase nimic, in afara de cateva picaturi de roua, care ?i ele disparura curand.
„Oho! Va sa zica nici sa admir n-am voie! Nu-i nimic! Numai sa nu gandesc!” — i?i zise ?i o porni spre inima ceta?ii cucerite. In departare zari apropiindu-se o silueta uria?a. Era Albucidus cel Alb, General-Mineral, paznicul tezaurului regal, cu pieptul imens acoperit de ?iruri de medalii de ghea?a, deasupra carora trona Marele Ordin al Chiciurei cu panglica glaciala. El ii taie calea Electrocavalerului de Cuar?, dar acesta se arunca asupra lui ca o furtuna ?i-l zdrobi intr-un uruit de lavina. Lui Albucid ii veni in ajutor prin?ul Astroureche, stapanul ghe?urilor negre. Acestuia nu i-a putut veni de hac, caci prin?ul purta o armura scumpa de azot, calita in heliu. Raspandea un frig atat de naprasnic, ca-i taiase puterile lui Cuar?, ?i mi?carile ii slabira, pana ?i aurora boreala palise, atat de geroasa era suflarea lui Zero Absolut. Cuar? sari in sus, zicandu-?i:
„Ei drace! Ce-o mai fi ?i asta?” — ?i de atata mirare creierul i se incinse. Zero Absolut se inmuie ?i insu?i
