Robotii de pe Aurora

bucati si te-as avea pe tine — dar nu te pot avea. Peste cateva ore voi pleca de pe Aurora si nu ti se va permite sa vii cu mine. Si nici nu cred ca mi se va mai permite, vreodata, sa ma intorc pe Aurora, nici nu e posibil ca tu sa vizitezi, vreodata, Pamantul. Nu te voi mai vedea niciodata, Gladia, dar nici nu te voi uita vreodata. In cateva decenii voi muri si, cand se va intampla, tu ai sa fii la fel de tanara ca acum, asa ca trebuie sa ne despartim curand, orice ne-am imagina ca se intampla.

Ea isi rezema capul de pieptul lui:

— O, Elijah, de doua ori ai venit in viata mea, de fiecare data numai pentru cateva ore. De doua ori ai facut atatea pentru mine si apoi ti-ai luat ramas bun. Prima oara n-am putut decat sa-ti ating chipul, dar ce mult a contat. A doua oara, am facut ceva mai mult si ce mult a contat din nou. Nu te voi uita niciodata, Elijah, chiar daca voi trai mai multe secole decat voi putea numara.

— Atunci sa nu fie genul de amintire care nu te lasa sa fii fericita, zise Baley. Accepta-l pe Gremionis si fa-l pe el fericit… si lasa-l si pe el sa te faca fericita. Si, tine minte, nimic nu te poate impiedica sa-mi trimiti scrisori. Hiperposta dintre Aurora si Pamant functioneaza.

— Iti voi scrie, Elijah. Imi vei scrie si tu?

— Da, Gladia.

Apoi se lasa tacerea si, cu tristete, se despartira. Ea ramase in mijlocul camerei, iar cand el merse catre usa si se intoarse, ea era tot acolo, zambind sters. Buzele lui mimara: La revedere. Si pentru ca nu se auzea nimic — n-ar fi putut scoate vreun sunet — adauga: dragostea mea.

Si buzele ei se miscara: La revedere, dragostea mea cea mare. Iar el se intoarse si iesi, stiind ca n-o va mai vedea niciodata, ca n-o va mai atinge niciodata.

83

Trecu o vreme pana ce Baley fu in stare sa se gandeasca la datoria pe care, inca, o mai avea. Strabatuse in tacere aproape jumatate din drumul de intoarcere catre locuinta lui Fastolfe, cand se opri si ridica un brat. Giskard cel atent veni imediat langa el.

Baley zise:

— Cu cat timp inainte trebuie sa plec la cosmodrom, Giskard?

— Cu trei ore si zece minute, domnule.

Baley se gandi o clipa:

— As vrea sa merg pana la copacul acela si sa ma asez cu spatele rezemat de trunchi, sa stau un timp singur. Cu tine, desigur, dar departe de alte fiinte umane.

— In aer liber, domnule?

Vocea robotului era incapabila sa exprime surprinderea sau socul, dar Baley avu impresia ca, daca Giskard ar fi fost om, aceste cuvinte ar fi exprimat aceste sentimente.

— Da, spuse Baley. Trebuie sa ma gandesc si, dupa noaptea trecuta, o zi linistita ca asta — insorita, fara nori, blanda — nu prea pare periculoasa. Voi merge inauntru daca devin agorafobic. Iti promit. Deci, vii cu mine?

— Da, domnule.

— Bun.

Baley merse in fata. Ajunsera la copac si Baley ii atinse trunchiul cu atentie, apoi isi privi degetul, care ramasese perfect curat. Dandu-si seama ca nu se murdareste daca se reazema de trunchi, inspecta solul si se aseza cu grija, lipindu-si spatele de copac. Nu era la fel de confortabil ca spatarul unui scaun, dar exista un sentiment de liniste (destul de ciudat), pe care poate ca nu l-ar fi avut intr-o camera. Giskard ramase in picioare, iar Baley spuse:

— Nu te asezi si tu?

— Stau la fel de bine in picioare, domnule.

— Stiu asta, Giskard, dar pot gandi mai bine daca nu trebuie sa ma uit in sus, la tine.

— Nu v-as putea pazi cu aceeasi eficienta de o posibila vatamare daca m-as aseza, domnule.

— Stiu asta, Giskard, dar in clipa de fata nu exista nici un pericol demn de luat in seama. Misiunea mea s-a incheiat, cazul e rezolvat, situatia doctorului Fastolfe este sigura. Poti risca sa te asezi, iar eu iti ordon sa te asezi.

Giskard se aseza imediat, cu fata la Baley, dar privirea continua sa-i rataceasca in toate partile, atenta.

Baley privi cerul printre frunzele copacului, verde si albastru, asculta murmurul insectelor si chemarea unei pasari, observa iarba culcata in apropiere, ceea ce ar fi putut insemna ca pe acolo trecuse un animal mic, si din nou se gandi cat de ciudat de linistit era totul si ce diferita era aceasta liniste de galagia din Oras. Era o liniste lina, lenta, indepartata. Pentru prima oara Baley avu idee ce inseamna sa preferi Exteriorul Orasului. Isi dadu seama ca e recunoscator experientei de pe Aurora, mai ales furtunii — pentru ca acum stia ca va fi in stare sa plece de pe Pamant si sa faca fata conditiilor din oricare Lume noua colonizata, el si Ben… si poate Jessie.

Spuse:

— Aseara, in intunericul furtunii, m-am gandit ca as putea vedea satelitul Aurorei, daca n-ar fi fost innorat. Are un satelit, daca mi-aduc bine aminte din ce am citit.

— De fapt, doi, domnule. Cel mai mare e Tithonus, dar e atat de mic, incat se vede ca o stea moderat stralucitoare. Cel mai mic nu se vede deloc cu ochiul liber si este numit pur si simplu Tithonus II cand se vorbeste despre el.

— Multumesc. Si-ti multumesc, Giskard, pentru ca m-ai salvat ieri seara.

Privi la robot:

— Nu stiu cum sa-ti multumesc.

— Nu e nevoie sa-mi multumiti. Respectam, doar, preceptele Primei Legi. N-aveam de ales.

— Oricum, poate iti datorez chiar viata si e important sa stii ca inteleg asta… Si acum, Giskard, ce va trebui sa fac?

— In ce problema, domnule?

— Misiunea mea s-a incheiat. Punctul de vedere al doctorului Fastolfe nu mai este in pericol. Viitorul Pamantului pare a fi asigurat. S-ar parea ca nu mai am nimic de facut si, totusi, mai e problema cu Jander.

— Nu inteleg, domnule.

— Ei bine, s-ar parea ca a murit din cauza unei deviatii accidentale a potentialului pozitronic din creierul lui, dar Fastolfe recunoaste ca sansa unui astfel de accident este infinit de mica. Chiar si cu actiunea lui Amadiro, sansele, desi ceva mai mari, tot infinit de mici raman. Cel putin asa crede Fastolfe. Desi mie mi se pare ca Jander a murit din cauza unui roboticid intentionat. Si totusi, nu indraznesc sa ridic problema asta acum. Nu vreau sa tulbur lucrurile dupa ce s-a ajuns la o concluzie atat de multumitoare. Nu vreau sa-l pun, din nou, pe Fastolfe in pericol. Nu vreau s-o fac nefericita pe Gladia. Nu stiu ce sa fac. Nu pot vorbi cu o fiinta umana despre asta, asa ca vorbesc cu tine, Giskard.

— Da, domnule.

— Pot oricand sa-ti ordon sa stergi ce-am spus si sa nu-ti mai amintesti.

— Da, domnule.

— Dupa parerea ta, ce ar trebui sa fac?

Giskard spuse:

— Daca exista un roboticid, domnule, trebuie sa fie cineva in stare sa-l infaptuiasca. Numai dr. Fastolfe e in stare, si el spune ca n-a facut-o.

— Da, cred ca de aici am inceput. Dr. Fastolfe si cu mine suntem foarte siguri ca n-a facut-o el.

— Atunci cum ar fi putut avea loc un roboticid, domnule?

— Sa presupunem ca altcineva stia tot atatea lucruri despre roboti ca si dr. Fastolfe.

Baley isi indoi genunchii si-i inlantui cu bratele. Nu-l privea pe Giskard si parea dus pe ganduri.

— Cine ar putea fi, domnule? intreba Giskard.

Si, in sfarsit, Baley ajunse la punctul hotarator. Spuse: