Robotii de pe Aurora

— Stiu. Dar ceea ce vreau sa-ti spun, tata, este ca eu te respect. Si de data asta, cand te vei intoarce, o s-o auzi de la toti, nu numai de la mine.

Baley se simti emotionat. Incuviinta repede din cap, puse o mana pe umarul fiului sau si murmura:

— Multumesc. Ai grija de tine… si de mama… cat sunt plecat. Pleca fara sa priveasca inapoi. Ii spusese lui Ben ca se duce pe Aurora ca sa discute proiectul de colonizare. Daca ar fi asa, s-ar putea intoarce triumfator. In realitate…

Se gandi: „Ma voi intoarce dezonorat… daca ma mai intorc.”

2. DANEEL

6

Baley era a treia oara pe o nava spatiala, iar cei doi ani care trecusera nu-i stersesera din memorie primele doua zboruri. Stia exact la ce sa se astepte. Va urma izolarea — faptul ca nimeni nu-l va vedea sau nu va avea de-a face cu el, poate doar cu exceptia unui robot. Va urma tratamentul medical obisnuit — dezinfectarea si sterilizarea. (Nu putea sa le ocoleasca.) Va urma incercarea de a-l face apt pentru abordarea celor din Spatiu, tematori de infectii, care isi imaginau pamantenii ca pe niste depozite pline cu microbi.

Vor fi, insa, si unele diferente. De data asta n-o sa-l mai sperie atat de mult desfasurarea lucrurilor. Cu siguranta ca senzatia de buimaceala la iesirea din matrice va fi mai putin suparatoare. Va fi pregatit pentru spatiile deschise. De data asta, isi spuse plin de curaj (dar cu un nod in stomac), ar putea chiar sa insiste sa i se prezinte o perspectiva din spatiu.

„Oare ar fi diferita de fotografiile facute, pe timp de noapte, cerului, asa cum se vede din Exterior?” se intreba.

Isi aminti cum a vazut prima oara o cupola de planetariu (bineinteles, adapostita in Oras). Nu-i lasase deloc senzatia ca s-ar afla in Exterior, nici o stare de neliniste. Au urmat apoi cele doua — ba nu, trei iesiri in aer liber, cand a vazut stele adevarate pe bolta adevarata a cerului. Asta il impresionase mult mai putin decat cupola de planetariu, dar de fiecare data batuse un vant rece si avusese sentimentul de departare, ceea ce facea ca totul sa para mai inspaimantator decat cupola — dar mai putin inspaimantator decat in timpul zilei, fiindca intunericul era pentru el ca un zid protector.

Si atunci, stelele vazute prin vizorul unei nave spatiale vor semana mai mult cu un planetariu sau cu cerul de pe Pamant, noaptea? Sau va fi o senzatie cu totul diferita? Se concentra numai la asta, de parca ar fi vrut sa nu mai stie ca pleca de langa Jessie si Ben, si din Oras.

Doar din bravada refuza masina si insista sa strabata pe jos distanta scurta de la poarta pana la nava, insotit de robotul care venise dupa el. La urma urmei, nu era decat o arcada acoperita. Pasajul era usor arcuit si se uita in urma cat mai putu sa-l vada pe Ben la celalalt capat. Ridica o mana ca din intamplare, de parca ar fi luat Expresul inspre Trenton, iar Ben ii facu semn cu ambele maini, frenetic, aratandu-l cu degetele vechiul semn al victoriei.

Victorie? Un gest inutil, Baley era sigur.

Trecu la un alt gand care i-ar fi putut ocupa timpul: „Ce-ar fi daca s-ar urca in timpul zilei la bordul unei nave, cu soarele oglindindu-se stralucitor in metalul ei, iar el, impreuna cu toti ceilalti de la bord, ar vedea Exteriorul? Cum s-ar simti daca ar fi pe deplin constient de o lume cilindrica, minuscula, ce s-ar desprinde din lumea infinit mai mare de care a depins o vreme si, apoi, s-ar pierde intr-un Exterior infinit mai mare decat orice Exterior de pe Pamant, pana cand, dupa o vesnicie in Neant, ar gasi alt…”

Continua sa mearga, incrancenat, nelasand ca expresia fetei sa-l dea de gol — cel putin asa credea el. Totusi, robotul de langa el il opri:

— Va e rau, domnule?

Nu „stapane”, ci „domnule”. Era un robot de pe Aurora.

— N-am nimic, baiete, zise Baley ragusit. Mergi mai departe. Privea in jos si nu ridica ochii pana ce nu ajunse langa nava inalta.

O nava de pe Aurora!

Era sigur de asta. Scoasa in evidenta de un reflector, parea si mai inalta, mai eleganta si totusi mai puternica decat navele de pe Solaria. Baley patrunse in ea si comparatia ramase in favoarea celor de pe Aurora. Incaperea era mai mare decat la navele de acum doi ani: mai luxoasa, mai confortabila.

Stiu exact ce urmeaza si se dezbraca imediat de toate hainele. (Probabil vor fi dezintegrate de lampa cu plasma. Cu siguranta nu le va mai primi inapoi la intoarcerea pe Pamant — daca se va intoarce. Prima oara nu le primise.) Nu va primi alte haine pana ce nu va fi serios imbaiat, examinat, cantarit si injectat. Aproape ca-l bucurau procedurile umilitoare ce i se impuneau. La urma urmei, ii luau gandul de la ce se intampla. Abia daca isi dadea seama de accelerarea de la inceput si nici nu avu timp sa se gandeasca la clipa in care parasi Pamantul si intra in spatiu.

Cand, in sfarsit, era din nou imbracat, analiza, cu amaraciune, rezultatul intr-o oglinda. Materialul, orice ar fi fost, era neted si reflecta imaginea schimband culoarea la orice modificare de unghi vizual. Pantalonii erau stransi pe glezne si acoperiti de partea de sus a pantofilor, care se mulau placut pe picioare. Manecile de la bluza il strangeau la incheietura pumnului, iar mainile ii erau acoperite de manusi subtiri si transparente. Partea de sus a bluzei ii acoperea gatul si, daca voia, putea sa-si acopere si capul cu o gluga atasata. Stia ca e atat de imbrobodit nu fiindca i-ar fi placut, ci pentru a reduce pericolul pe care il reprezenta fata de cei din Spatiu.

In timp ce privea costumul, se gandi ca ar trebui sa se simta suparator de ingradit, suparator de infierbantat, suparator de jilav. Dar nu se simtea asa. Spre marea lui usurare, nici macar nu transpira. Trase concluzia care se impunea. Il intreba pe robotul care il adusese pe nava si care mai era cu el:

— Baiete, hainele astea sunt termoreglabile?

— Sunt, intr-adevar, domnule, raspunse robotul. Sunt haine pentru orice vreme si sunt considerate placute. Sunt si extrem de scumpe. Putini de pe Aurora isi pot permite sa le poarte.

— Chiar asa? Pe Iehova!

Se uita cu atentie la robot. Parea un model destul de primitiv, de fapt nu prea diferit de modelele de pe Pamant. Avea, totusi, o anumita distinctie a figurii, care la modelele de pe Pamant lipsea. De exemplu, isi putea schimba expresia in anumite limite. Zambise foarte usor cand ii explicase ca i se oferise un lucru pe care putini de pe Aurora si-l puteau permite. Structura corpului parea de metal, si totusi avea aspect de tesatura, ceva care aluneca usor la fiecare miscare, ceva in culori care se asortau si contrastau in chip placut. Pe scurt, daca nu te uitai de aproape, robotul, chiar daca nu avea deloc aspect uman, parea sa poarte haine.

Baley spuse:

— Cum ar trebui sa-ti spun, baiete?

— Ma numesc Giskard, domnule.

— R. Giskard?

— Daca vreti, domnule.

— Pe nava asta aveti biblioteca?

— Da, domnule.

— Poti sa-mi aduci filme-carti despre Aurora?

— De care, domnule?

— Istorie, stiinte politice, geografie — orice mi-ar oferi informatii despre planeta.

— Da, domnule.

— Si un vizor.

— Da, domnule.

Robotul iesi pe usa cu doua canaturi si Baley dadu din cap batjocoritor, ca pentru el. In calatoria spre Solaria, nu-i trecuse prin cap sa-si petreaca timpul liber din spatiu invatand ceva folositor. in ultimii doi ani progresase putin.