viata, realitate! Nu sunteti copii, sunteti maturi, dar nebuni. De asta a trebuit sa va omoram, inainte ca sa ne innebuniti si pe noi. Acum, intoarce-te si discuta despre realitate cu ceilalti nebuni. Discutati mult si bine!
Garzile deschisera poarta, amenintandu-i cu lancile pe yeomenii ingramaditi acolo; Gosse reintra in lagar, aplecandu-si umerii largi, ca si cum s-ar fi ferit de ploaie.
Selver era foarte obosit. Conducatoarea din Berre si o alta femeie venira si-l luara cu ele, punandu-i bratele pe umerii lor, ca sa-l sustina daca s-ar fi impiedicat. O vanatoare tanara, pe nume Greda, verisoara din Arborele lui, glumi cu el si Selver ii raspunse razand. Intoarcerea in Endtor dura parca zile intregi.
Se simtea prea slabit ca sa manance. Bau putina supa fierbinte si se intinse langa Focul Barbatilor. De fapt, Endtor nu era un oras, ci o simpla tabara, ceva mai mare, langa rau, locul favorit de pescuit al oraselor care existasera in padurea din jur inainte de sosirea yeomenilor. Nu exista un Culcus, Endtor era alcatuit doar din doua inele de foc si piatra neagra, si dintr-un tapsan lung si ierbos, dincolo de rau, unde, in caz de nevoie, se puteau instala corturi. Raul Menned, cel mai mare rau din Sornol, murmura neincetat in lume si in vis la Endtor.
Langa foc se aflau multi batrani; pe unii ii cunostea din Broter, Tuntar si din Propriul lui oras distrus, Eshreth, pe altii ii zarea pentru intaia oara; vedea in ochii si gesturile lor si auzea in glasurile lor ca erau Mari Visatori; mai multi Visatori laolalta decat se stransesera vreodata. Intins cat era de lung, cu capul ridicat in palme si privind la foc, Selver rosti:
— Le-am spus yeomenilor ca sunt nebuni. Sunt eu insumi nebun?
— Nu deosebesti o vreme de cealalta, raspunse batranul Tubab, punand un lemn pe foc, pentru ca nu ai visat de multa vreme, fie in somn, fie treaz. Iti trebuie mult pana iti revii.
— Otravurile pe care le iau yeomenii au acelasi efect ca si lipsa de somn si vis, vorbi Heben, care fusese sclav atat in Central, cat si in tabara Smith. Yeomenii se otravesc ca sa viseze. Am vazut in ei, dupa ce luau otravurile, uitatura Visatorilor. Nu pot insa chema visele, nu le pot controla, construindu-le si dandu-le forma, si nu le pot opri; sunt coplesiti, impinsi de ele. Habar n-au ce a existat in ele. La fel se intampla si cu un barbat care n-a visat de multe zile. Poate el sa fie cel mai intelept din Culcusul sau; uneori, ici-colo, multa vreme dupa aceea poate fi nebun. Este coplesit, inrobit. Nu se va intelege pe sine.
Un batran cu accent din sudul Sornolului isi lasa palma pe umarul lui Selver, mangaindu-l, si spuse:
— Zeul meu tanar si drag, trebuie sa canti, asta iti va face bine.
— Nu pot. Canta tu pentru mine.
Batranul canta; i se alaturara si altii, cu glasuri inalte si subtirele, aproape fara tonalitate, ca vantul sufland prin stuful din Endtor. Cantara unul din cantecele despre Frasin, despre frunzele delicate care ingalbenesc toamna cand se coc murele si apoi, intr-o noapte, prima bruma le arginteaza.
In timp ce Selver asculta cantecul Frasinului, Lyubov statea langa el. Intins pe jos, nu parea chiar atat de inalt si cu membre gigantice. Inapoia lui se afla cladirea pe jumatate prabusita si devastata de incendiu, acoperind, neagra, stelele.
— Sunt ca tine, spuse el, fara sa-l priveasca pe Selver, cu glasul acela de vis care incearca sa-si arate propriul neadevar.
Selver isi simtea inima grea pentru prietenul lui.
— Ma doare capul, urma Lyubov cu vocea lui adevarata, frecandu-si ceafa, asa cum facea mereu, si Selver se intinse, ca sa-l atinga si sa-l consoleze. El era insa umbra si licarire in vremea lumii, iar batranii cantau cantecul Frasinului, despre floricelele albe de pe ramurile negre, primavara, printre frunze.
In ziua urmatoare, yeomenii din lagar trimisera dupa Selver. Sosi la Eshsen dupa-amiaza si se intalni cu ei in afara tarcului, sub ramurile unui stejar, deoarece poporul lui Selver nu se simtea in largul sau sub cerul liber. Eshsen fusese un crang de stejari; copacul acela era cel mai mare dintre putinii crutati de colonisti. Se ridica pe panta cea lunga dinapoia casutei lui Lyubov, una din cele sase sau opt ramase tefere dupa incendiu. Sub copac, impreuna cu Selver, se mai aflau Reswan, conducatoarea din Berra, Greda din Cadast si altii care doreau sa participe, cam o duzina cu totii. Mai multi arcasi faceau de paza, temandu-se ca yeomenii sa nu aiba arme ascunse, dar erau pititi inapoia tufisurilor, sau dupa ruinele unor baraci, incat sa nu domine locul amenintatori. Impreuna cu colonelul Dongh si cu Gosse mai erau trei dintre yeomenii denumiti ofiteri, precum si doi din tabara forestiera. La vederea unuia dintre ei, Benton, fostii sclavi isi tinura rasuflarea. Benton obisnuia sa-i pedepseasca pe „creechii puturosi”, castrandu-i in public.
Colonelul parea slabit; pielea lui, de obicei galben-aramie, era acum de un cenusiu noroios; fusese un adevarat bolnav.
— Mai intai, incepu el dupa ce sosira cu totii, yeomenii ramasi in picioare, iar oamenii lui Selver asezati sau intinsi pe covorul moale si umed din frunze de stejar, mai intai doresc sa aud definitia exacta a ceea ce inseamna „termenii” vostri, si mai ales cum se garanteaza integritatea fizica a personalului pe care-l comand.
Urma o tacere.
— Unii dintre voi inteleg engleza, nu?
— Da. Nu v-am inteles intrebarea, domnule Dongh.
— Colonelul Dongh, te rog!
— Atunci, o sa-mi spui colonelul Selver, te rog!
In glasul lui Selver rasuna o nota de cantec; se ridica gata de infruntare, in vreme ce in minte armoniile ii alergau ca niste fluvii.
Batranul yeoman ramase insa pe loc, urias si greoi, furios dar fara sa raspunda provocarii.
— N-am venit aici ca sa fiu insultat de niste umanoizi pitici, rosti el.
In timp ce vorbea buzele ii tremurau. Era batran, zapacit si umilit. Toata anticiparea triumfului disparu din Selver. In lume nu mai exista triumf, numai moarte. Se aseza la loc.
— N-am vrut sa te insult, colonele Dongh, zise el resemnat. Vrei, te rog, sa-ti repeti dorinta?
— Vreau sa va aud propunerile, apoi vi le vom spune noi pe ale noastre, si atata tot.
Selver ii repeta ceea ce-i spusese si lui Gosse, dar 'se parea ca Dongh era nerabdator sa vorbeasca.
— Bine, facu el. Ceea ce nu stiti este ca de trei zile avem in lagar un aparat de radio.
Selver stia asta, deoarece Reswan verificase obiectul aruncat din elicopter, ca sa nu fie o arma; paznicii ii raportasera ca era vorba de un radio, iar el ii lasase pe yeomeni sa-! pastreze. De aceea, se multumi sa incuviinteze din cap.
— Am luat legatura cu trei tabere, cele doua din Tinutul King si una din Noua Java, iar daca am fi hotarat sa evadam din lagarul acesta ne-ar fi fost foarte usor, cu elicopterele care ne puteau parasuta arme, acoperindu-ne miscarile cu armamentul montat pe ele. Un aruncator de flacari ne-ar fi putut scoate din lagar si, in caz de nevoie, hoperele sunt echipate si cu bombe ce pot distruge o zona intreaga. Inca nu le-ati vazut in actiune.
— Si, daca ati fi evadat, unde mergeati?
— Adevarul este ca, fara sa introducem aproximari si calcule eronate, suntem cu siguranta, mai putini decat fortele voastre. Noi insa avem cele patru elicoptere din tabere, pe care n-are rost sa incercati sa le distrugeti pentru ca sunt serios pazite zi si noapte; avem, de asemenea, o putere de foc serioasa, astfel incat situatia este egala si putem vorbi de acelasi nivel. Desigur, este ceva temporar. Daca va fi nevoie, putem mentine o politica defensiva, pentru evitarea unui razboi total. Ba si mai mult, in spatele nostru se gaseste intreaga putere de foc a Flotei Terrane Interstelare, care va poate desfiinta complet planeta. Toate aceste idei sunt insa destul de greu de inteles pentru voi, asa incat, ca s-o spun cat mai simplu, in prezent suntem pregatiti sa negociem cu voi folosind termeni de referinta egali. Rabdarea lui Selver nu era prea mare; stia ca nervii lui erau simptomul starii mentale deteriorate, dar nu si-i mai putea controla.
— Atunci, zi odata!
— Pentru inceput, vreau sa intelegeti in mod clar ca, imediat cum am avut radioul, le-am transmis celor din tabere sa nu ne aduca arme si sa nu incerce vreo parasutare, sau tentativa de eliberare, iar represaliile au fost strict interzise…
— Un lucru inteligent. Altceva?
Colonelul Dongh incepu o replica manioasa, apoi se opri, palind.
— Dati-mi ceva pe care sa stau, zise el.
Selver ocoli grupul de yeomeni, o lua in susul pantei, spre casuta cu doua camere si lua sezlongul. Inainte de a parasi incaperea tacuta, se apleca si isi lipi obrazul de lemnul negeluit si scrijelit al mesei, unde statea Lyubov atunci cand lucra, fie singur, fie cu el; pe masa erau cateva hartii de ale lui si Selver le atinse usurel. Scoase sezlongul si-l instala pentru Dongh. Batranul se aseza, muscandu-si buzele si strangand din ochi de durere.
— Domnule Gosse, poate ca vorbesti dumneata in locul colonelului, spuse Selver. Nu se simte prea
