— Atunci, observa detectivul, ar fi fosl gasita imediat dupa ce doamna Delmarre a fost deplasata de acolo.
— Exact, spuse Daneel. Numai ca ea n-a fost deplasata de roboti. Chiar, ca ne-a relatat ieri, la masa, ca doctorul Thool le-a ordonat robotilor sa-i puna o perna sub cap si apoi sa iasa. Primul care a deplasat-o a fost doctorul Altim Thool in persoana, cand a venit sa o examineze.
— Si?
— Rezulta deci, colege Elijah, ca apare o noua posibilitate: Doamna Delmarre este ucigasa, arma se afla la locul crimei, dar doctorul Thool o face sa dispara pentru a o apara pe doamna Delmarre.
Baley avu un suras dispretuitor. Daneel il convinsese aproape sa se astepte la o ipoteza rezonabila.
— Absolut nemotivat. De ce ar fi facut doctorul Thool asa ceva?
— Dintr-un motiv foarte justificat. Iti amintesti cuvintele doamnei Delmarre despre el: „A fost doctorul meu inca din copilarie si e totdeauna atat de amabil si prietenos”… M-am intrebat daca avea vreun motiv sa se ocupe atat de mult de ea. Iata de ce am vizitai crescatoria de copii si am cercetat registrele. Ceea ce doar banuiam s-a adeverit.
— Ce anume?
— Ca doctorul Thool este tatal Gladiei Delmarre si, mai mult, ca el stie aceasta.
Baley n-avea de ce sa nu dea crezare robotului. Simtea doar un profund regret ca nu el, ci robotul Daneel Olivaw, era cel care realizase aceasta analiza logica necesara. Dar chiar si asa, rationamentul nu era complet.
— Ai vorbit cu doctorul Thool? intreba detectivul.
— Da. L-am pus si pe el sub stare de arest la domiciliu.
— Si ce spune?
— Recunoaste ca este tatal doamnei Delmarre. I-am aratat inregistrarea oficiala si notele despre felul cum se interesa de sanatatea ci in copilarie. Ca medic avea posibilitati mai mari in acest sens decat alti solarieni.
— Dar de ce-l preocupa sanatatea ei?
— M-am gandit si la asta, colege Elijah. Era deja batran cand i s-a dat aprobare speciala pentru a avea inca un copil si, mai mult, a reusit chiar sa-l aiba. El atribuie faptul calitatilor sale genice si formei sale fizice. Este deci probabil, mai mandru de acest rezultat decat se obisnuieste aici, pe Solaria. In plus, functia sa de medic — o profesie desconsiderata din cauza ca implica prezenta fizica — a contribuit la sporirea sentimentului de mandrie. Din acest motiv a mentinut un contact direct cu copilul sau.
— Dar Gladia stie asta?
— Dupa spusele doctorului Thool, nu stie.
— Thool recunoaste ca a luat arma?
— Nu, nu recunoaste.
— Atunci n-ai realizat nimic, Daneel.
— Nimic?
— Daca nu poti sa gasesti arma si sa dovedesti ca el a luat-o, sau cel putin sa-l faci sa marturiseasca, n-ai nici un fel de probe. O inlantuire de deductii logice este un lucru frumos, dar nu constituie o dovada.
— Nu cred ca ar marturisi fara un interogatoriu strans, de un fel pe care cu nu ma pricep sa i-l iau. Omul tine la fiica lui.
— Nicidecum, spuse Baley. Sentimentul pe care-l nutreste fata de ea n-are nimic de-a face cu cel cunoscut de noi. Pe Solaria lucrurile stau altfel.
Baley incepu sa masoare camera in lung si in lat, incercand sa se linisteasca.
— Daneel, ai facut o analiza logica fara gres, si, totusi, complet nerationala. („Logic, dar nu rational”. Nu este asta definitia robotului?) Doctorul Thool este un om batran, intrat in declin fiziologic, chiar daca s-a dovedit in stare sa aiba o fiica acum circa treizeci de ani. Pana si spatienii devin senili. Imagineza-ti-l examinandu-si fiica lesinata si ginerele ucis prin violenta. Iti poti da seama ce situatie neobisnuita era asta pentru el? Il poti crede capabil sa ramana stapan pe sine? Si inca in asemenea grad incat sa poata savarsi o serie de actiuni uimitoare? Mai intai trebuia sa observe o arma sub corpul Gladiei, o arma atat de bine acoperita incat robotii sa n-o gaseasca. Apoi, indiferent de la ce indicii ar fi pornit pentru a deduce prezenta armei, trebuia sa-si dea pe loc seama ca, inlaturand-o, inlatura si posibilitatea dovedirii unei acuzatii de omucidere ce i s-ar fi adus fiicei sale. Un rationament cam complicat pentru un batran in plina panica. Dupa care trebuia sa-si puna planul in aplicare, de asemenea un lucru greu pentru un batran speriat. Si, in sfarsit, trebuia sa aiba curajul de a-si agrava situatia continuand sa minta. Toate acestea pot rezulta dintr-o analiza logica, dar nu sunt rezonabile.
— Ai o alta solutie, colege Elijah? intreaba Daneel.
Baley se asezase in timp ce vorbea si acum incerca sa se ridice, dar starea de oboseala si faptul ca scaunul era scund il impiedicara. Intinse o mana spre robot, spunand pe un ton usor enervat:
— Da-mi mana, te rog, Dannel.
Robotul se uita, surprins, la propria sa mana.
— Poftim, colege Elijah?
Baley blestema in gand interpretarea literara a robotului si explica:
— Ajuta-ma sa ma ridic.
Bratul puternic al lui Daneel il ridica fara efort de pe scaun.
— Multumesc. Nu, n-am o alta solutie. Sau, mai bine zis, as avea, dar totul depinde de gasirea armei.
Se duse, nerabdator, pana la perdelele grele care acopereau aproape in intregime unul din pereti si, de- abia dandu-si seama ce face, ridica un colt. Privi tinta petecul intunecat de sticla pana ce intelese ca vedea inceputul noptii si apoi lasa perdeaua sa cada tocmai cand Daneel, apropiindu-se tacut, i-o lua dintre degete.
In fractiunea de secunda in care observa mana robotului luandu-i perdeaua cu grija afectuoasa a unei mame care-si fereste copilul de foc, detectivul simti petrecandu-se in el o rasturnare. Apuca din nou perdeaua, smucind-o din mana lui Daneel, si, folosindu-si intreaga putere, o rupse de la fereastra, lasand doar cateva fasii zdrentuite.
— Colege Elijah, spuse robotul domol, doar stii ce neplaceri iti provoaca spatiul liber.
— Stiu, spuse Baley, ce
Isi atinti privirile afara. Nu se vedea nimic, numai intuneric, dar acel intuneric era spatiul liber. Spatiul nelimitat, chiar daca-i lipsea lumina, si el, Baley, il infrunta.
Pentru prima data il infrunta fara ezitari. Nu mai era o simpla bravada, sau o curiozitate perversa, sau calea spre solutionarea unei crime. Il infrunta pentru ca stia ca dorea aceasta, ca trebuie. Si aici statea toata deosebirea.
Peretii erau doar carje! Intunericul si multimile erau doar carje! Poale ca asa le si considerase, in subconstient, si le urasc chiar si atunci cand credea cel mai mult ca le iubea si ca avea nevoie de ele. Altfel de ce i-ar fi displacut atat de intens peretii creati de Gladia in jurul acelui „portret”?
Se simti napadit de un sentiment de triumf si, ea si cum triumful ar fi fost contagios, un nou gand rasari, izbucnind ca un strigat launtric.
Baley se intoarse, ametit, catre Daneel.
— Stiu, sopti el. La naiba! Stiu!
— Ce stii, colege Elijah?
— Stiu ce s-a intamplat cu arma. Stiu cine e vinovat. Totul, deodata, s-a oranduit la perfectie.
17. SE TINE O SEDINTA
Daneel nu era de acord cu ideea unei actiuni imediate.
— Maine! spuse el, respectuos dar ferm. Aceasta e propunerea mea, colege Elijah. Este tarziu si trebuie sa te odihnesti.
Baley fu nevoit sa recunoasca adevarul celor spuse si, in plus, era nevoie de anumite pregatiri, ba chiar de foarte multe. Avea solutia crimei, era sigur de asta, dar aceasta era bazata pe deductie, ca si teoria lui Daneel, si ca atare lipsita de valoare probanta. Trebuia sa fie ajutat de solarieni.
Dar daca urma sa aiba de-a face cu ei, un pamantean in fata mai multor spatieni, atunci era necesarsa fie
