Isaac Asimov

Soarele gol

1. SE PUNE O INTREBARE

Cu indaratnicie, Elijah Baley rezista panicii.

Se acumulase in el de doua saptamani. Mai de mult chiar, se acumulase inca de cand il chemasera la Washington, unde i se spusese calm ca va primi o noua misiune.

Chemarea la Washington fusese ea insasi destul de nelinistitoare. Venise fara precizari, era o simpla convocare, ceea ce o facea de-a dreptul alarmanta. Cuprindea si o foaie de drum dus-intors cu avionul, iar acest lucru o facea inca si mai alarmanta.

In parte, panica se nastea din sentimentul de urgenta legat de ordinele de deplasare cu avionul. In parte, din gandul ca trebuia sa zboare pur si simplu. Si totusi, acesta era doar un inceput de neliniste si, deocamdata, usor de inabusit.

La urma urmelor, Lije Baley mai zburase de patru ori cu avionul pana atunci. Odata chiar traversase continentul. Astfel ca, desi o calatorie cu avionul nu e niciodata placuta, cel putin nu este un pas total in necunoscut.

Si apoi, zborul de la New York la Washington dureaza numai o ora. Avionul va decola de la pista nr. 2 care, ca toate pistele rezervate traficului oficial, este destul de bine protejata, cu o trapa care se deschide spre atmosfera din afara numai dupa ce aeronava atinge viteza de decolare. Iar aterizarea se va face la pista nr. 5 din Washington, protejata in mod asemanator.

Mai mult, asa cum Baley stia foarte bine, avionul nu are hublouri. Va fi placut luminat, se va servi o masa multumitoare si pasagerii vor avea tot confortul necesar. Zborul, dirijat prin radio, va fi lin, iar odata ce nava se va afla in aer va disparea aproape orice senzatie de miscare.

Baley isi spusese toate astea siesi si Jessiei, sotia sa, care nu mai zburase niciodata si, ca atare, se ingrozea doar gandindu-se la asemnea lucruri.

— Dar nu vreau sa te duci cu avionul, Lije. Nu e ceva firesc. De ce nu te duci pe soseaua rulanta?

— Pentru ca mi-ar lua zece ore — fata prelunga a lui Baley se inaspri — si pentru ca fac parte din Politia Municipala si trebuie sa ma supun ordinelor date de superiori. Cel putin, daca vreau sa raman in categoria a 6- a.

Iar la aceasta Jessie nu mai avea ce riposta.

Baley se urca in avion si isi fixa privirea pe banda-ziar ce se desfasura lin si necontenit din distribuitorul situat in fata ochilor sai. Municipalitatea se mandrea cu acest serviciu de informatii: stiri, articole, note umoristice, materiale educative, ba, uneori, si putina literatura. Candva aceste benzi vor fi transformate in film, se spunea, caci concentrarea privirii asupra unui ecran ar fi un mijloc si mai eficient de a distrage atentia pasagerilor de la mediul inconjurator.

Baley continua sa priveasca banda ce se desfasura in fata ochilor sai nu numai pentru a incerca sa uite unde se afla, dar si din motive de eticheta. In avion se mai gaseau inca cinci pasageri (nu putuse sa nu observe asta) si fiecare avea dreptul la teama si nelinistea fireasca pe care firea si educatia sa il faceau sa le simta.

Baley insusi ar fi fost scos din fire de orice intrus care ar fi observat propria sa stinghereala. Nu dorea nici un ochi strain fixat asupra propriilor sale falange golite de sange, acolo unde mainile i se inclestasera pe rezematoarea de brat, sau asupra petelor de sudoare pe care le vor lasa acolo.

Isi spunea: Dar sunt la adapost. Avionul este un mic oras.

Nu reusea insa sa se amageasca. Avea la stanga doi-trei centimetri de otel; ii putea simti cu cotul. Dar dincolo, nimic…

Ei da, aer! Dar asta nu inseamna, de fapt, nimic. Se intinde pe o mie de mile intr-o directie. O mila, poate doua, pe verticala.

Aproape ca dorea sa poata privi in jos, sa vada calotele Oraselor ascunse peste care trecea: New York, Philadelphia, Washington. Isi imagina, departe jos, complexele ondulate de cupole pe care nu le vazuse niciodata, desi stia ca sunt acolo. Iar sub ele, pe o mila in adancime si pe zeci de mile in toate directiile, se intindeau Orasele.

Se gandea la nesfarsitele coridoare pline de animatie ale Oraselor, intesate de lume; apartamente, bucatarii de cartier, uzine, sosele rulante, toate confortabile si incalzite de prezenta omului.

Iar el se afla aici, izolat in aerul rece si amorf, inchis intr-un mic proiectil de metal care se misca in spatiul gol.

Ii tremurau mainile si isi silea ochii sa se concentreze pe banda de hartie, incercand sa citeasca ceva.

Era o povestire despre explorarile galactice si, evident, eroul era un pamantean.

Baley mormai ceva, exasperat, apoi isi tinu o clipa rasuflarea, caci isi daduse seama, cu oroare, de mojicia pe care o comisese scotand un sunet.

Era, totusi, un lucru absolut ridicol. Ce copilarie: sa pretinzi ca pamantenii ar putea invada spatiul! Explorari galactice! Galaxia era interzisa pamantenilor. O luasera in stapanire spatienii, ai caror stramosi, cu secole inainte, fusesera tot pamanteni. Acesti stramosi ajunsesera primii in Lumile exterioare, le gasisera pe plac, iar urmasii lor pusesera oprelisti in calea imigrarii. Intarcuisera astfel Pamantul si pe verii lor pamanteni. Iar civilizatia urbana a Pamantului desavarsise treaba, inchizandu-i pe pamanteni in Orasele lor cu ajutorul unui zid de teama fata de spatiile libere ce ii tinea departe chiar si de regiunile agricole si miniere ale propriei lor planete, care erau lucrate de roboti.

— Dumnezeule! exclama Baley cu ciuda in sinea sa. Daca nu ne place situatia, macar sa intreprindem ceva. Sa nu ne pierdem vremea cu basme.

Dar nu era nimic de facut, si ei stia asta.

Apoi avionul ateriza, iar Baley si ceilalti pasageri coborara din nava si se imprastiara care incotro, fara sa se priveasca.

Baley se uita la ceas si isi dadu seama ca are timp sa faca o baie inainte de a lua soseaua rulanta pentru a se duce la Ministerul Justitiei. Se bucura de aceasta constatare. Larma vietii, sala enorma si boltita a aeroportului din care porneau coridoare la numeroase niveluri, tot ceea ce vedea sau auzea ii dadea sentimentul ca se gasea inchis la adapost si caldura, in maruntaiele si pantecul Orasului. Nelinistea i se risipise si numai un dus mai trebuia pentru ca totul sa fie in ordine.

Pentru a putea folosi una din baile municipale avea nevoie de un permis de flotant, dar, prezentand ordinul de deplasare, nu intampina nici o dificultate. Urmara doar formalitatile de rutina si primi o cabina de clasa I (data fiind marcata cu grija, pentru a se evita eventualele abuzuri) si un cartonas cu instructiuni pentru a ajunge la locul respectiv.

Baley regasi cu recunostinta senzatia benzilor rulante sub picioarele sale. Cu un fel de desfatare simtea acceleratia pe masura ce pasea de pe o banda pe alta spre fasia centrala, de mare viteza, a soselei rulante. Cu un salt usor ajunse pe fasia centrala si se instala pe locul la care ii dadea dreptul gradul sau.

Nu era o ora de varf si se gaseau destule locuri libere. Nici baia, cand ajunse acolo, nu era prea aglomerata. Cabina ce-i fusese repartizata era in buna randuiala, cu o spalatorie automata ce functiona bine.

Dupa ce isi consuma cu folos ratia de apa si isi improspata imbracamintea, se simti gata sa dea ochii cu cei de la Ministerul Justitiei. Mai mult, era chiar voios.

Subsecretarul Albert Minnim era un om marunt si indesat, roscovan la fata si destul de carunt, cu un trup ce capatase anumite rotunjimi. Degaja un aer de curatenie si mirosea vag a tonice. Totul trada acele avantaje ale vietii care vin odata cu ratiile generoase primite de cei situati sus pe scara administrativa.

Comparandu-se cu el, Baley se simti palid, bolnavicios si costeliv. Era constient de faptul ca are maini mari, ochii infundati in orbite si un aspect general lipsit de finete.

Minnim i se adresa amabil:

Вы читаете Soarele gol
Добавить отзыв
ВСЕ ОТЗЫВЫ О КНИГЕ В ИЗБРАННОЕ

0

Вы можете отметить интересные вам фрагменты текста, которые будут доступны по уникальной ссылке в адресной строке браузера.

Отметить Добавить цитату