Soarele gol

realizam aceasta trebuie sa infruntam exteriorul, sa invatam sa infruntam exteriorul. Iar daca e prea tarziu ca sa mai invatam noi insine, atunci sa-i invatam pe copiii nostri. Este un lucru vital!

— Ai nevoie de odihna, detectiv Baley.

— Ascultati-ma, va rog, domnule subsecretar, replica Baley cu vehementa. Daca spatienii sunt puternici si noi ramanem in starea de acum, nu va trece un secol si Pamantul va fi nimicit. Asa se apreciaza, dupa cum mi-ati spus chiar dumneavoastra. Daca spatienii sunt slabi si devin tot mai slabi, atunci putem scapa, dar cine ne asigura ca spatienii sunt slabi? Solarienii, da, sunt, dar asta-i tot ce stim.

— Totusi…

— N-am terminat. Un lucru il putem schimba, indiferent daca spatienii sunt slabi sau puternici. Ne putem schimba pe noi. Sa infruntam spatiul liber si nu va mai trebui sa ne rasculam. Vom putea crea propriile noastre Lumi exterioare, devenind noi insine spatieni. Daca ramanem intemnitati aici, pe Pamant, atunci nu vom putea evita rascoale zadarnice si fatale. Si va fi chiar mai rau daca oamenii isi vor face sperante false, bazate pe o presupusa slabiciune a spatienilor. Intrebati-i, va rog, pe sociologi. Comunicati-le argumentele mele. Si daca inca mai au indoieli, gasiti un mijloc de a ma trimite pe Aurora. Sa va aduc un raport despre adevaratii spatieni, si atunci veti vedea ce trebuie sa faca Pamantul.

Minnim dadu din cap in semn de aprobare:

— Da, da. La revedere acum, detectiv Baley.

Baley iesi cu un sentiment de entuziasm. Nu se asteptase la o victorie neta asupra lui Minnim. Un mod de gandire care a prins radacini adanci nu poate fi infrant nici intr-o zi, nici intr-un an. Sesizase insa, o unda de nesiguranta trista trecand peste fata lui Minnim si intunecandu-i, timp de cateva clipe cel putin, euforia nejustificata.

Simtea ca poate scruta viitorul. Minnim ii va intreba pe sociologi si macar unul sau doi dintre ei vof avea indoieli.

O sa treaca un an, isi spuse Baley, un an si voi fi in drum spre Aurora. O generatie, si ne vom afla din nou in spatiu.

Detectivul pasi pe soseaua ce rula spre nord. Curand o va vedea pe Jessie. Ea o sa inteleaga oare? Si pe baiat, pe Bentley, de saptesprezece ani acum. Cand Ben va avea el insusi un copil de saptesprezece ani, se va afla oare pe vreo alta lume, virgina, cladind o viata neingradita?

Gandul il sperie. Baley inca se mai temea de exterior. Dar nu se mai temea de aceasta teama! N-o mai privea ca pe un lucru de care fugi, ci ca pe un dusman cu care trebuie sa lupti.

Se simti cuprins de un fel de frenezie. Inca de la inceput exteriorul exercitase asupra lui o atractie ciudata. De cand il amagise pe Daneel si decapotase acel vehicul pentru a putea simti aerul liber.

Atunci nu reusise sa inteleaga. Daneel il luase drept un tip ciudat. Baley insusi isi inchipuise ca infrunta exteriorul dintr-o necesitate profesionala, pentru a solutiona un caz de crima. De-abia in ultima seara petrecuta pe Solaria, cand smulsese perdeaua de la fereastra, intelesese ca simtea nevoia sa infrunte exteriorul nu numai pentru a-l infrunta, ci pentru atractia si fagaduiala de libertate pe care acest exterior le continea.

Pe Pamant trebuie sa existe milioane de oameni care simt acelasi imbold, numai sa li se atraga atentia asupra spatiului deschis, numai sa li se dea putinta de a face primul pas.

Privi in jur.

Soseaua rula cu viteza. Totul era scaldat intr-o lumina artificiala. Siruri enorme de apartamente lunecand inapoi. Firme luminoase, vitrine, fabrici, lumini, zgomote, multimi, zgomote, oameni, oameni, oameni…

Toate acestea le iubise, nu voia sa le paraseasca, se temuse sa le paraseasca, crezuse ca ii lipsesc pe Solaria. Si acum toate ii pareau stranii.

Nu se putea readapta.

Plecase sa solutioneze o crima si iata ca se intamplase ceva cu el.

Ii spusese lui Minnim ca Orasele sunt vizuini. Asa si erau. Un fel de pantece in care se ascundeau locuitorii Pamantului. Si ce trebuie sa faca un om ca sa poata deveni om? Trebuie sa se nasca. Sa iasa din pantece. Iar odata iesit nu mai poate intra inapoi.

Baley iesise din Oras si nu mai putea reintra in el. Orasul nu mai era lumea lui. Vizuinile de Otel ii erau straine. Asa trebuia sa se intample. Si asa se va intampla si cu altii, iar Pamantul va renaste si se va avanta in spatiu.

Inima ii batea nebuneste, iar zgomotele vietii din jur slabisera pana la un murmur imperceptibil.

Isi aminti de visul avut pe Solaria si, in sfarsit, il intelese. Ridica ochii si reusi sa vada prin tot otelul si betonul de deasupra lui, prin toate acele straturi de omenire. Putea vedea farul din Spatiu care ii chema pe oameni spre exterior. Putea sa-l vada stralucind. Soarele gol!

Sfarsit