Soarele gol

spre binele copilului. Robotul nu poate vedea dincolo de suferinta fizica imediata. Iar robotii, in totalitatea lor, nu pot disciplina o planeta lasand institutiile ei sa se prabuseasca atunci cand aceste institutii au devenit un balast. Nu pot vedea dincolo de haosul imediat. Asadar, soarta Lumilor exterioare este stagnarea perpetua, iar Pamantul se va elibera de dominatia lor. Aceste date noi schimba radical situatia. Nu mai este necesara revolta directa. Libertatea va veni de la sine.

— Stati, repeta Baley, mai insistent. Discutam numai despre Solaria, nu si despre alte Lumi exterioare.

— E acelasi lucru. Sociologul dumitale de pe Solaria, Kimot sau cum ii zice…

— Quemot, domnule subsecretar.

— Ei da, Quemot, n-a spus el ca si celelalte Lumi merg in sensul Solariei?

— A spus, dar nu stie nimic despre celelalte Lumi direct de la sursa, si nici nu este sociolog. Vreau sa zic, nu e sociolog adevarat. Credeam ca am fost clar in privinta aceasta.

— Au sa verifice ai nostri.

— Dar nici ei nu vor avea date. Nu stim nimic despre Lumile intr-adevar mari. Despre Aurora, de pilda — lumea lui Daneel. Mie nu mi se pare rational sa le asemuim cu Solaria. De fapt, exista doar o singura Lume in intreaga Galaxie care seamana cu Solaria…

Minnim abandona subiectul cu o usoara fluturare a mainii sale bine ingrijite.

— Au sa verifice ai nostri. Si sunt sigur ca vor fi de acord cu Quemot.

Privirea lui Baley se posomori. Daca sociologii pamanteni sunt dornici de stiri imbucuratoare, se vor gasi in acord cu Quemot, desigur. Din statistici poti scoate orice vrei daca stii sa cauti cat trebuie si cum trebuie, si daca treci cu vederea anumite date relevante.

Detectivul ezita o clipa. Era oare mai bine sa vorbeasca acum, cand se afla in fata unui inalt functionar guvernamental, sau …

Ezitarea ii fusese putin prea lunga. Aranjand niste hartii, Minnim incepu sa glasuiasca din nou, pe un ton mai lipsit de insufletire:

— Inca vreo doua amanunte, detectiv Baley, cu privire la cazul Delmarre propriu-zis si apoi poti pleca. Era in intentia dumitale ca Leebig sa se sinucida?

— Intentionam sa-i smulg o marturisire, domnule subsecretar. Nu-mi inchipuisem ca se va sinucide — ce ironie! — la apropierea cuiva care era doar un robot si care in fapt nu viola interdictia prezentei fizice. Dar, sincer vorbind, nu-i regret moartea. Va mai trece mult timp pana la ivirea altui om care sa imbine, ca el, perversiunea cu abilitatea.

— Sunt de aceeasi parere, spuse Minnim pe un ton sec, si consider moartea lui binevenita, dar nu te-ai gandit la ce primejdii te expuneai daca solarienii si-ar fi dat seama ca Leebig nu putea sa-l fi ucis pe Delmarre?

Baley isi scoase pipa din gura si ramase tacut.

— Hai, detectiv Baley, continua Minnim, stii doar ca nu Leebig l-a ucis… Crima implica prezenta personala si Leebig ar fi preferat moartea unei asemenea situatii. De fapt, chiar a preferat-o.

— Aveti dreptate, domnule subsecretar, admise Baley. Am scontat ca solarienii vor fi prea uluiti constatand cum folosea el robotii ca sa-si mai dea seama de acest lucru.

— Atunci cine l-a ucis pe Delmarre?

— Daca vreti sa spuneti cine l-a lovit de fapt, raspunse Baley incet, atunci e vorba de persoana pe care o banuia toata lumea: Gladia Delmarre, sotia lui.

— Si ai lasat-o sa plece?

— Din punct de vedere moral, nu ea era responsabila. Leebig stia ca Gladia se certa violent cu sotul ei. Si frecvent. De asemenea stia, probabil, cat de tare se infuria in aceste situatii. Leebig dorea moartea sotului in imprejurari care s-o incrimineze pe sotie. I-a trimis, deci, lui Delmarre un robot pe care — asa presupun eu — l-a instruit in mod abil sa-i dea Gladiei, intr-o clipa de extrema furie, unul din membrele sale detasabile. Vazandu-se cu o arma in mana, femeia a actionat intr-o clipa de orbire, inainte ca Delmarre sau robotul s-o poata opri. Gladia a fost, la fel ca robotul, unealta inconstienta a lui Leebig.

— Dar, observa Minnim, pe bratul robotului trebuie sa fi ramas sange si peri naclaiti.

— Se prea poate, spuse Baley, dar de robot s-a ocupat tocmai Leebig. I-a fost usor sa instruiasca pe ceilalti roboti, care putusera observa aceasta, sa uite tot. Si doctorul Thool ar fi putut observa, dar el n-a examinai decat cadravul si trupul fara cunostinta al Gladiei. Eroarea lui Leebig a fost aceea de a crede ca vinovatia va cadea atat de vadit pe umerii Gladiei incat nici faptul ca nu s-a gasit nici o arma la locul crimei n-o va mai salva. Si nici nu putea prevedea ca pentru continuarea anchetei se va face apel la un pamantean.

— Asadar, Leebig fiind mort, ai aranjat plecarea Gladiei de pe Solaria. Voiai s-o salvezi in caz ca solarienii ar incepe sa se gandeasca la anumite lucruri?

Baley ridica din umeri.

— Suferise destul. Toata lumea o nedreptatise: sotul ei, Leebig, societatea solariana.

— Oare nu rastalmaceai legea pentru a-ti satisface un capriciu personal?

Fata osoasa a detectivului se inaspri.

— Nu era un capriciu. Nu ma consideram legat de legile solariene. Primau interesele Pamantului, si pentru a apara aceste interese trebuia sa am grija ea Leebig, adevaratul pericol, sa fie neutralizat. Cat despre doamna Delmarre (il infrunta pe Minnim acum si-si dadea seama ca face un pas crucial, dar trebuia sa i-o spuna), cat despre doamna Delmarre, am facut din ea obiectul unui experiment.

— Ce experiment?

— Voiam sa stiu daca va consimti sa infrunte o Lume in care prezenta fizica este permisa si fireasca. Eram curios sa aflu daca are curajul sa rupa cu niste deprinderi adanc inradacinate in ea. Ma temeam ca va refuza sa plece, ca va insista sa ramana pe Solaria — un adevarat purgatoriu pentru ea — decat sa renunte la modul ei de viata solarian, deformai. Dar a ales schimbarea si faptul m-a bucurat, caci mi-a parut simbolic. Pare sa deschida calea salvarii si pentru noi.

— Pentru noi?!? exclama Minnim. Ce naiba vrei sa spui?

— Nu personal pentru dumneavoastra sau pentru mine, domnule subsecretar, raspunse Baley cu gravitate, ci pentru intreaga omenire. Gresiti in aprecierea dumneavoastra despre celelalte Lumi exterioare. Au putini roboti, permit prezenta fizica si au studiat situatia de pe Solaria. R. Daneel Olivaw a fost cu mine acolo, dupa cum stiti, si va face si el un raport. Exista riscul ca intr-o buna zi sa devina si ei un fel de solarieni, dar isi vor da probabil seama la timp si se vor stradui sa mentina un echilibru judicios, ramanand astfel stapanii omenirii.

— Asta crezi dumneata, replica Minnim, iritat.

— Mai mult inca. Exista o sigura lume asemanatoare Solariei, si anume Pamantul.

— Detectiv Baley!

— Asa stau lucrurile, domnule subsecretar. Noi suntem o Solarie pe dos. Ei s-au izolat unul fata de altul. Noi ne-am izolat de Galaxie. Ei au ajuns intr-un punct mort cu domeniile lor inviolabile. Noi am ajuns intr-un punct cu Orasele noastre subterane. Ei sunt sefi fara subalterni, afara de roboti, care nu pot riposta. Noi suntem subalterni fara sefi, numai cu Orasele ce ne inchid spre a ne tine in siguranta.

Baley isi inclestase pumnii.

Minnim il privea dezaprobator.

— Detectiv Baley, ai trecut printr-o perioada grea. Ai nevoie de odihna si o vei capata. O luna de concediu platit, iar la intoarcere, avansarea.

— Va multumesc, dar nu doresc numai asta. As vrea sa ma ascultati. Exista un singur drum care ne poate scoate din fundatura noastra — drumul spre exterior, spre spatiul cosmic. Exista acolo un milion de lumi, iar spatienii ocupa numai cincizeci. Ei sunt putini si traiesc mult. Noi suntem multi si traim putin. Suntem deci mai bine dotati decat ci pentru explorare si colonizare. Avem o presiune demografica, care ne impinge spre aceasta, si o succesiune rapida a generatiilor, care ne furnizeaza din plin un tineret temerar. Si apoi, stramosii nostri au fost cei care au colonizat Lumile exterioare.

— Da, inteleg… dar ma tem ca timpul nostru a trecut.

Baley sesiza dorinta subsecretarului de a-l vedea plecat, dar ramase impasibil pe loc si continua:

— Cand primele colonizari au dus la crearea unor Lumi ce ne depaseau ca tehnologie, am scapat construindu-ne vizuini subpamantene. Spatienii ne faceau sa ne simtim inferiori si sa ne ascundem de ei. Dar aceasta nu e o atitudine. Pentru a evita o succesiune nimicitoare de rascoale si represiuni trebuie sa concuram cu ei, sa-i urmam, daca trebuie, si sa-i conducem, daca se poate. Ca sa