— O sa-ti schimbi parerea.
Ramasera o clipa nemiscati, privindu-se in tacere.
— Nici nu ti-am multumit, zise apoi Gladia.
— Mi-am facut datoria, raspunse Baley.
— Pleci inapoi pe Pamant acum, nu-i asa?
— Da.
— N-o sa te mai vad niciodata.
— Probabil ca nu. Dar sa nu-ti para rau. Peste patruzeci de ani cel mult eu voi fi mort, pe cand tu ai sa arati tot ca acum.
O umbra trecu pe fata Gladiei.
— Nu spune asa ceva.
— E adevarul.
— Stii, totul s-a adeverit in cazul lui Leebig, spuse ea repede, cautand parca sa schimbe subiectul.
— Da, stiu. Alti roboticieni au verificat documentele lui si au aflat ca efectua experiente pentru crearea unor nave spatiale cu creier pozitronic. Au gasit si niste roboti cu membre detasabile.
Gladia se cutremura:
— Dar de ce oare facea asemenea lucruri ingrozitoare?
— Se temea de oameni. S-a sinucis pentru a evita prezenta altcuiva si era gata sa distruga alte lumi numai pentru a se asigura ca Solaria si conventiile ei rigide in acest sens nu vor fi niciodata primejduite.
— Dar cum de era asa, murmura Gladia, cand prezenta fizica poate fi atat de…
Din nou un interval de tacere, in timpul caruia continuara sa se priveasca de la cativa metri.
Apoi Gladia striga brusc:
— Oh, Elijah, ai sa ma crezi o dezmatata!
— De ce anume?
— Pot sa te ating? N-am sa te mai vad niciodata, Elijah!
— Daca vrei…
Gladia se apropie, pas cu pas, cu ochi stralucitori, dar si cu o expresie de teama. Se opri la vreun metru de el, apoi incet, de parca ar fi fost in transa, incepu sa-si scoata manusa de pe mana dreapta. Baley dadu sa o opreasca:
— Nu face copilarii, Gladia…
— Nu mi-e frica.
Si-i intinse lui Baley mana ei, dezmanusata si tremuranda. Detectivul i-o lua intr-a sa, tremuranda si ea. Ramasera o clipa asa, el tinand manuta ei timida. Apoi Baley ii dadu drumul, iar mana Gladici zbura pe neasteptate spre fata lui si il atinse delicat, o clipa numai, cu degetele pe obraz.
— Multumesc, Elijah. Adio.
— Adio, Gladia, spuse detectivul, privind-o cum se indeparta. Si nici chiar gandul ca o nava il asteapta ca sa-l duca inapoi pe Pamant nu putu sa-i stearga simtamantul de pierdere ce-l incerca in acele clipe.
Subsecretarul Albert Minnim il primi cu ochi ce voiau sa exprime un bun-venit foarte oficial.
— Sunt bucuros sa te vad din nou pe Pamant. Raportul dumitale a sosit deja, se-ntelege, si este studiat acum. Ai facut o treaba buna si iti va prinde bine la dosarul personal.
— Va multumesc, raspunse Baley. Era greu sa-l mai poata entuziasma asa ceva. Intoarcerea pe Pamant, securitatea regasita a Oraselor, vocea Jessiei (vorbise deja cu ea), toate acestea ii epuizasera in mod ciudat resursele de satisfactie.
— Totusi, continua Minnim, raportul se ocupa numai de ancheta. Pe noi insa ne interesa si altceva. Poti sa-mi prezinti un raport verbal in acest sens?
Baley sovai si isi duse automat mana spre buzunarul in care simtea din nou forma mangaietoare, calda, a pipei sale.
— Poti fuma, Baley, se grabi Minnim sa adauge.
Detectivul facu din aprinderea pipei un ritual prelungit. Apoi spuse:
— Nu sunt sociolog, domnule subsecretar.
— Nu esti? Minnim avu un zambet ce se stinse imediat. Mi se pare ca am mai discutat asta. Un bun detectiv trebuie sa fie si un sociolog empiric, chiar daca n-a auzit niciodata de ecuatia Hackett. Cred, judecand dupa stanjeneala dumitale, ca ai anumite pareri despre Lumile exterioare, dar nu stii cum imi vor suna mie.
— Daca o luati asa, domnule subsecretar… Cand mi-ati ordonat sa plec pe Solaria mi-ati pus o intrebare. M-ati intrebat care sunt punctele slabe ale Lumilor exterioare. Forta lor rezida in roboti, in populatia lor redusa, in longevitate, dar ce puncte slabe au?
— Ei bine?
— Cred ca stiu punctele slabe ale solarienilor, domnule subsecretar.
— Poti raspunde la intrebarea mea? Bun! Da-i drumul!
— Punctele lor slabe, domnule subsecretar, sunt tocmai robotii, populatia redusa si longevitatea.
Minnim il fixa pe Baley fara sa-si schimbe expresia. Degelele lui trasau, cu miscari nervoase, diferite linii in jurul hartiilor de pe birou.
— Ce te determina sa spui asta?
Baley statuse ceasuri intregi sa-si ordoneze gandurile in timpul calatoriei de inapoiere si infruntase oficialitatile, in imaginatia sa, cu argumente temeiniee, bine gandite. Acum insa se simtea dezorientat.
— Nu cred ca pot face o expunere clara, domnule subsecretar.
— Nu-i nimic. Sa le aud. E vorba doar de o apreciere generala.
— Solarienii au renuntai la un lucru pe care omenirea il are de un milion de ani. Un lucru mai valoros decat energia alomica, decat Orasele, decat agricultura, locul, uneltele, decat orice; caci e un lucru care le-a facut posibile pe toate celelalte.
— Fii precis, Baley. La ce te referi?
— La spiritul de colectivitate, domnule subsecretar. La cooperarea dintre indivizi. Solaria a abandonat-o cu totul. A devenit o lume de indivizi izolati, iar singurul sociolog de pe planeta e incantat ca isi inventeaza propria lui stiinta. N-are pe nimeni care sa-l invete, sa-l ajute, sa-i arate eventualele erori. Singura stiinta cu adevarat infloritoare de pe Solaria este robotica, dar si de ea se ocupa numai cativa oameni, iar atunci cand a fost nevoie de o analiza a interactiunii om-robot a trebuit sa se faca apel la un pamantean. Arta solariana este abstracta. Avem si noi, pe Pamant, arta abstracta, dar numai ca
— Suna ingrozitor, il intrerupse Minnim, dar vezi aici ceva primejdios?
— Cred ca da. Fara conditionarea reciproca a oamenilor dispare orice interes pentru viata, dispar cele mai multe din valorile intelectuale, se pierde in mare parte insasi ratiunea de a trai. Vizionarea nu poate inlocui contactul prin vedere. Insisi solarienii isi dau seama ca vizionarea e doar un surogat de simt. Si ca si cum izolarea n-ar fi de ajuns ca sa provoace stagnare, mai intervine si longevitatea lor. Pe Pamant avem un aflux permanent de tineri care accepta schimbarea deoarece n-au avut timp sa se anchilozeze. Personal, presupun ca exista o varsta maxima optima, o viata destul de lunga pentru a permite realizarea individului si destul de scurta pentru a face loc tineretului intr-un ritm nu prea lent. Pe Solaria, acest ritm
Minnim continua sa deseneze cu degetul pe birou.
— Interesant! Interesant! Privi apoi la Baley si parca ii cazuse o masca de pe fata. Privirea i se inveselise. Detectiv Baley, esti un om perspicace.
— Va multumesc, raspunse Baley cu gravitate.
— Stii de ce te-am indemnat sa-mi prezinti parerile dumitale? Minnim arata aproape ca un baietel care-si savureaza o bucurie. Continua fara sa astepte raspunsul lui Baley: Sociologii nostri au facut deja o analizapreliminara a raportului dumitale si ma intrebam daca-ti dai seama ce excelente vesti pentru Pamant ai adus. Vad ca da.
— Stati putin, spuse Baley. Mai este ceva.
— Da, mai este, conveni Minnim, jubiland. Solarienii nu pot scapa de aceasta stagnare. Au depasit punctul critic si depind prea mult de roboti. Iar robotul nu poate disciplina un copil neascultator, chiar daca acest lucru este
