primejdioase si a incercat sa te opreasca. I-a pomenit ceva agentului Gruer, fara a-i da insa detalii, pentru ca nici el nu era inca sigur. E limpede, ai sesizat banuielile lui si l-ai omorat.
— E nebun! repeta Leebig. Nu vreau sa mai am de-a face cu el!
— Asculta-l pana la capat, Leebig, interveni Attlebish.
Baley isi musca buzele, reprimand o manifestare prematura de multumire la evidenta lipsa de simpatie cu care vorbise seful serviciului de securitate. Continua:
— In aceasi convorbire pe care ai avut-o cu mine pe tema robotilor cu membre detasabile ai mentionat, doctore Leebig, nave spatiale cu creiere pozitronice. Ai vorbit cam mult atunci. Te gandeai, poate ca sunt un simplu pamantean, incapabil sa sesizeze implicatiile roboticii? Sau, eventual, erai putin prea bucuros de faptul ca tocmai te scutisem de prezenta mea personala? In orice caz, doctorul Quemot ma informase deja ca arma secreta a Solariei contra celorlalte Lumi exterioare este tocmai robotul pozitronic.
Quemot, implicat pe neasteptate, tresari violent si striga:
— Voiam doar sa spun…
— Vorbeati in termeni sociologici, stiu. Dar mi-ati dat de gandit. Imaginati-va o nava spatiala dotata cu creier pozitronic in loc de echipaj uman. O nava cu echipaj n-ar putea folosi roboti in ciocniri armate. Robotul nu poate nimici oamenii de pe alte nave sau de pe lumile inamice. N-ar sesiza diferenta dintre dusman si prieten. Desigur, robotului i se poate spune ca pe nava inamica nu se afla oameni, sau ca va bombarda o planeta nelocuita. Dar ar fi cam greu de realizat. Robotul ar vedea ca pe propria lui nava se afla oameni, ar sti ca in lumea lui traiesc oameni. Ar presupune deci acelasi lucru despre navele si lumile inamice. Ca sa-l manipuleze cum trebuie in asemenea situatii ar fi nevoie de un robotician expert, ca dumneata, doctore Leebig, si acesti experti sunt foarte putini. Dar o nava prevazuta cu creier pozitronic ar ataca fara ezitari, cred eu, orice alta nava i s-ar indica drept obiectiv. O nava cu creier pozitronic ar putea fi cu usurinta impiedicata sa primeasca de la navele inamice mesaje care sa-i explice adevarata situatie. Armamentul ei fiind sub comanda directa a unui creier pozitronic, o asemenea nava s-ar dovedi mai usor de manevrat decat una cu echipaj uman. Cum n-ar fi nevoie de spatiu pentru echipaj, provizii si aparatura de purificare a apei si aerului, ca ar putea transporta mai multe dispozitive de atac si aparare, fiind astfel mai greu de distrus decat una obisnuita. O singura nava cu creier pozitronic ar putea infrange o flotila de nave obisnuite. Gresesc oare?
Intrebarea tisni spre doctorul Leebig, care se ridicase de pe scaun si statea in picioare, rigid, aproape intepenit de… de ce? De furie? De groaza?
Nici un raspuns nu se auzi. Si nici nu s-ar fi putut auzi. Parca se rupsese un zagaz: toti ceilalti urlau nebuneste. Klorissa avea o fata de megera. Chiar si Gladia se ridicase si ameninta cu pumnii ei micuti. Si toti il apostrofau pe Leebig.
Baley se relaxa, inchise ochii si incerca, timp de cateva momente, sa-si destinda muschii si tendoanele. Reusise. In sfarsit, apasase pe butonul potrivit.
Quemot facuse o analogie intre robotii solarieni si ilotii din Sparta. Spusese ca robotii nu s-ar putea revolta, asa ca solarienii pot fi linistiti.
Dar daca vreun om ar incerca sa-i invete pe roboti cum sa faca rau ailor oameni? Cu alte cuvinte, sa-i invete cum sa se revolte? N-ar fi asta o crima capitala? Intr-o lume ca Solaria, unde robotii ii depaseau pe oameni in proportie de douazeci de mii la unu, nu s-ar napusti oare fiecare locuitor asupra celui banuit ca ar da robotilor putinta de a vatama fiinte omenesti?
— Esti arestat, striga Altlebish, si ti se interzice categoric sa te atingi de registre si documente pana ce nu vor fi examinate de autoritati… Si continua sa spuna ceva, aproape incoerent si de-abia auzit in acel tambalau.
Un robot se apropie de Baley.
— Aveti un mesaj, stapane, de la stapanul Olivaw.
Baley lua mesajul cu gravitate, se intoarse si striga:
— O clipa, va rog!
Glasul sau avu un efect aproape magic. Toti se intoarsera solemn catre el si pe toate fetele (cu exceptia celei intepenite a lui Leebig) se putea citi cea mai deplina atentie pentru ceea ce avea de spus pamanteanul.
— Ar fi o prostie sa credem ca doctorul Leebig nu se va atinge de documente inainte ca autoritatile sa ajunga acolo. Ca atare, inca inainte de inceperea intalnirii noastre, colegul meu, Daneel Olivaw, a plecat spre domeniul doctorului Lcebig. Tocmai am primit vesti de la el. Se afla deja acolo si va ajunge in cateva clipe la doctorul Leebig pentru a-l pune sub stare de arest.
— Arest! racni Leebig cu un fel de groaza animalica, holbandu-si ochii si asa destul de mari. Vine cineva aici? Prezenta fizica? Nu! Nu! (Al doilea „Nu!” fu un adevarat urlet.)
— Nu vei pati nimic rau, spuse Baley cu raceala, daca te supui.
— Dar nu vreau sa-l vad! Nu
Roboticianul cazu in genunchi, fara sa para ca-si da seama de asta, si isi inclesta mainile intr-un gest disperat de rugaminte: Ce vrei? Vrei o marturisire? Da, robotul de la Delmarre avea membre detasabile! Da, da, da! Eu am organizat otravirea lui Gruer! Eu am organizat atentatul cu sageata! Am urzit si planuri pentru nave spatiale, asa cum ai spus! N-am reusit, dar, da, le-am urzit! Numai ia-l pe omul asta de-aici! Nu-l lasa sa vina! Ia-l de-aici!
Se balbaia.
Baley dadu din cap. Alt buton potrivit. Amenintarea cu o prezenta personala fusese mai eficace in obtinerea unei marturisiri decat orice tortura fizica.
Deodata Leebig intoarse capul si isi casca larg gura, sesizand probabil vreun zgomot sau vreo miscare in afara campului vizual al celorlalti. Apoi isi ridica mainile, intr-un gest de respingere.
— Pleaca! implora el. Pleaca! Nu te apropia, nu te apropia! Te rog!
Cazu in patru labe, dupa care isi vari brusc o mana in buzunar, scoase repede ceva si duse la gura. Se clatina de doua ori si cazu cu fata in jos.
Baley tocmai voia sa strige:
— Idiotule, cel care se apropie nu e om ci doar unul dintre robotii pe care-i iubesti!
Daneel Olivaw aparu in campul vizual si o clipa se uita atent la corpul prabusit.
Baley de-abia mai rasufla.Daca Daneel isi da seama ca propria lui pseudo-umanitate il ucisese pe Leebig, creierul sau, dominat de cerintele imperioase ale Primei legi, ar putea suferi dereglari grave.
Dar Daneel se multumi sa ingenucheze si sa atinga trupul roboti-cianului cu degetele-i fine. Apoi salta capul lui Lcebig ca pe un lucru foarte pretios, mangaindu-l cu gingasie.
Robotul isi intoarse spre ceilalti fata fin cizelata si sopti:
— A murit un om!
Baley o astepta: Gladia ii ceruse o ultima intrevedere. Cand femeia aparu, detectivul facu ochii mari.
— Te vad, spuse el.
— Da, confirma Gladia, dar de unde stii?
— Porti manusi.
— O, facu ea, privindu-si stingherita mainile. Apoi, cu voce domoala: Te superi?
— Nu, sigur ca nu. Dar de ce te-ai hotarat sa ma vezi, in loc sa ma vizionezi?
— Pai, zambi ea palid, trebuie sa ma-nvat cu asta, nu-i asa, Elijah? Adica, avand in vedere ca plec pe Aurora.
— S-a aranjat, deci?
— Domnul Olivaw pare sa se bucure de influenta. S-a aranjat. Nu ma mai intorc niciodata aici.
— Bun! Vei fi mai fericita asa, Gladia. Sunt sigur.
— Mi-e cam frica, totusi.
— Stiu. Vei vedea tot timpul oameni si-ti va lipsi confortul de pe Solaria. Dar ai sa te obisnuiesti si, mai mult, ai sa uiti toata grozavia prin care ai trecut.
— Nu vreau sa uit chiar totul, spuse Gladia cu blandete.
— Ai sa uiti. Baley o privi, nu fara strangere de inima, pe femeia subtirica ce statea in fata lui si adauga: Ai sa te si casatoresti, intr-o buna zi. Cu adevarat casatorita, vreau sa zic.
— Nu stiu cum, spuse Gladia cu jale, dar acest lucru nu-mi mai pare atat de atragator… In clipa de fata…
