incluzand-o, desigur, pe doamna Delmarre, dar incluzandu-l si pe seful interimar al serviciului de securitate, Corwin Attlebish.
— Pe mine? facu Atllebish, neimpresionat.
— Oare n-ati incercat sa puneti capat cercetarilor imediat ce nenorocirea intamplata lui Gruer v-a adus la conducerea serviciului de securitate?
Baley sorbi de cateva ori, tacticos, din bautura sa (direct din ambalajul original, neatinsa de alte maini omenesti decat ale sale, si nici de roboti) si isi redobandi fortele. Deocamdata intentia lui era sa „traga de timp” si il bucura faptul ca solarienii ii faceau jocul. N-aveau experienta pamanteanului in a trata strans cu cineva. Nu stiau sa lupte corp la corp.
Relua:
— Acum, prilejul. Dupa parerea generala numai doamna Delmarre l-a avut, deoarece numai ea se putea apropia de sotul ei in persoana. Dar suntem siguri de aceasta? Daca altcineva decat doamna Delmarre s-ar fi hotarat sa-l ucida pe doctorul Delmarre? O asemenea decizie disperata n-ar face din prezenta fizica un aspect secundar? Daca vreunul dintre dumneavoastra ar intentiona sa ucida, n-ar putea suporta prezenta fizica a victimei doar atat cat sa-si indeplineasca intentia? Nu s-ar putea strecura in vila sotilor Delmarre…
Attlebish interveni glacial:
— Nu intelegi acest lucru, pamantene. Nu conteaza daca ar putea s-o faca sau nu. Esential este ca doctorul Delmarre n-ar fi tolerat sa fie vazut, le asigur. Daca cineva l-ar fi vizitat in persoana, indiferent de gradul si vechimea prieteniei dintre ei, l-ar fi dat afara si, la nevoie ar fi pus robotii s-o faca.
— Da, intr-adevar, admise Baley, cu conditia ca doctorul Delmarre sa-si
— Ce vreti sa spuneti cu asta? intreba doctorul Thool cu surprindere si tremur in glas.
— Cand ati tralat-o pe doamna Delmarre la locul crimei, replica Baley privindu-l drept in fata, ea a presupus ca o vizionati doar, pana cand a simtit ca o atingeti. Asa mi-a spus si o cred. Eu insumi, obisnuit numai cu vazutul, cand am sosit pe Solaria si am facut cunostinta cu domnul Gruer, eram convins ca-l vad. Iar cand la sfarsitul convorbirii, a disparut din fata mea, am ramas uluit.
Sa presupunem acum contrariul. Sa admitem ca in tot timpul vietii sale ca adult singurele lui contacte cu altii au fost prin vizionare. Ca n-a vazut pe nimeni, afara doar, rareori, pe sotia sa. Sa presupunem acum ca altcineva vine la el in persoana. N-ar crede oare, automat, ca e vorba de vizionare, mai ales daca un robot ar fi fost instruit sa-l anunte ca se stabileste o legatura prin vizionare?
— Nici o clipa, riposta Quemot. Ar fi sesizat existenta aceluiasi fundal.
— Poate. Dar cati dintre dumneavoastra sunteti constienti de fundal acum? Ar fi trecut un minut sau doua pana ce doctorul Delmarre si-ar fi dat seama ca ceva nu e in regula, iar in acest timp prietenul sau, oricare ar fi fost, ar fi putut sa se apropie de el, sa ridice un obiect contondent si sa-l loveasca.
— Imposibil, spuse Quemot cu incapatanare.
— Nu cred, replica detectivul. Consider ca nici existenta unui prilej nu poate fi o dovada absoluta ca doamna Delmarre e ucigasa. A avut prilejuri, dar au mai avut si altii.
Baley facu din nou o pauza. Fruntea ii era imbrobonata de sudoare, dar daca ar fi sters-o s-ar fi aratat slab in ochii celorlalti. Trebuia neaparat sa pastreze conducerea discutiei. Persoana pe care o viza trebuia sa se simta in inferioritate. Si era greu ca un pamantean sa-i impuna asa ceva unui spatian.
Detectivul privi pe rand fetele solarienilor si isi spuse ca, deocamdata, lucrurile mergeau destul de bine. Chiar si Attlebish parea sa participe cu totul omeneste.
— Si astfel ajungem, relua Baley, la problema mijlocului, care este cea mai complicata dintre toate. Arma cu care s-a comis omorul n-a putut fi gasita.
— Stim asta, spuse Attlebish. Daca n-ar fi fost acest lucru, am fi considerat vinovatia doamnei Delmarre evidenta si n-am mai fi cerut o ancheta.
— Poate, raspunse Baley. Sa analizam deci chestiunea mijlocului. Exista doua posibilitati. Sau doamna Delmarre a comis crima, sau altcineva. Daca a comis-o doamna Delmarre, arma trebuia sa ramana la fata locului, afara doar de cazul cand a fost indepartata ulterior. Colegul meu, domnul Olivaw de pe Aurora, care deocamdata nu se afla aici, sugereaza ca doctorul Thool a avut prilejul sa inlature aceasta arma. Il intreb acum, pe doctorul Thool, de fata cu toti, daca a facut asa ceva, daca a indepartat vreo arma in timp ce o examina pe doamna Delmarre, care se afla in stare de inconstienta.
Doctorul Thool tremura tot.
— Nu, nu, va jur. Raspund la orice interogatoriu. Jur ca n-am inlaturat nimic.
— Doreslc cineva, intreba Baley, sa afirme in acest moment ca doctorul Thool minte?
Urma un interval de tacere, in timpul caruia Leebig se uita la un obiect situat in afara campului vizual al detectivului, murmurand ceva despre pierderea de vreme.
— A doua posibilitate, continua Baley, este ca cineva sa fi comis omorul si sa fi luat apoi arma cu sine. Dar daca asa stau lucrurile, trebuie sa ne intrebam de ce. Inlaturand arma crimei sublinia faptul ca doamna Delmarre este nevinovata. Daca ucigasul venea de afara, trebuia sa fie idiot ca sa nu lase arma langa cadavru si astfel s-o incrimineze pe doamna Delmarre. Asadar in ambele ipoteze,
— Ne iei drept orbi sau drept natarai? intreba Attlebish.
— Va iau drept solarieni, raspunse Baley calm, si ca atare incapabili sa recunoasteti aceasta arma intr-un obiect ramas la locul faptei.
— Nu inteleg nimic! exclama Klorissa cu glas chinuit.
Chiar si Gladia, care in tot acest timp abia se clintise, il fixa pe detectiv cu surprindere.
Baley relua:
— Sotul mort si sotia lipsita de cunostinta nu erau singurii care se aflau acolo. Se mai gasea si un robot cu circuite dezorganizate.
— Ei si? facu Leebig, iritat.
— Oare nu este limpede ca, dupa ce am eliminat imposibilul, ceea ce ramane, oricat de improbabil ar fi, reprezinta adevarul? Robotul de la fata locului este arma crimei, o arma pe care nici unul dintre dumneavoastra n-o putea recunoaste din cauza educatiei pe care ati primit-o.
Toti incepura sa vorbeasca deodata; toti, afara de Gladia, care ramasese cu privirile pierdute.
Detectivul isi ridica bratele.
— Stati! Liniste, va rog! Sa va explic! Si descrise inca o data incercarea de asasinat comisa asupra lui Gruer, ca si metoda prin care putea fi savarsita. Adauga apoi si propria-i intamplare, petrecuta la crescatoria de copii.
Leebig interveni, nerabdator:
— Cred ca un robot a uns sageata cu otrava fara sa stie ca era vorba de otrava, iar un altul a dat sageata baiatului, dupa ce i-a spus ca esti pamantean, fara sa stie ca e otravita.
— Cam asa ceva. Dar ambii roboti primisera instructiuni precise.
— E cam trasa de par, spuse Leebig.
Quemot palise si parea gata sa lesine dintr-o clipa intr-alta.
— Nici un solarian n-ar putea folosi roboti ca sa faca rau unei fiinte umane.
— Se poate, spuse Baley dand din umeri, dar ramane faptul ca robotii pot fi manevrati in acest fel. Intrebati-l pe doctorul Leebig, care este robotician.
— Ipoteza nu se aplica in cazul doctorului Delmarre, spuse Leebig. Ti-am spus asta si ieri. Cum ar putea cineva sa faca un robot sa sfarame teasta unui om?
— Sa va explic cum?
— Te rog, daca poti.
— Doctorul Delmarre experimenta un nou tip de robot. Insemnatatea acestui fapt mi-a scapat pana aseara, cand s-a intamplat sa spun unui robot: „Da-mi mana!”, cerandu-i ajutor ca sa ma ridic de pe scaun. Robotul si-a privit consternat mana, de parca ar fi crezul ca-i cer sa si-o desprinda si sa mi-o dea mie. A trebuit sa-i repet ordinul intr-o alta forma.
Dar intamplarea mi-a amintit de un lucru pe care mi-l spusese doctorul Leebig putin mai inainte. Era vorba de experimentarea unor roboti cu membre detasabile.
Sa presupunem ca robotul testat de doctorul Delmarre era de acest tip, capabil sa foloseasca mai multe
