perfect stapan pe sine. Deci, odihna si pregatire.
Si totusi n-o sa poata dormi. Era sigur ca n-o sa poata dormi. Cu tot acel pat moale instalat special pentru el de catre roboti cu miscari precise, cu tot parfumul delicat si cu toata muzica dulce ce rasuna in acea camera speciala din vila Gladiei. Era sigur de asta.
Daneel sedea retras intr-un colt intunecos.
— Tot o mai suspectezi pe Gladia? intreba Baley.
— Nu cred ca ar fi intelept sa te las sa dormi singur si neprotejat.
— Bine, fa cum vrei. Te-ai lamurit ce vreau sa faci, Daneel?
— Da, colege Elijah.
— N-ai, sper, nici un fel de rezerve sub imperiul Primei legi?
— Ba am cateva, in privinta reuniunii pe care vrei s-o convocam. Vei fi inarmat si iti vei lua masuri de siguranta?
— Da, te asigur.
Daneel scoase un oftat care suna atat de uman incat o clipa Baley scurta intunericul, incercand sa vada fata perfecta, de masinarie, a robotului.
— Nu intotdeauna am gasit comportarea oamenilor logica, observa Daneel.
— Ne-ar trebui si noua trei Legi proprii, dar ma bucur ca nu le avem, raspunse detectivul, cu ochii fixati in plafon. Foarte multe depindeau acum de Daneel, si totusi nu-i putea dezvalui nici pe departe intregul adevar. Robotii erau de asemenea implicati.
Aurora avusese motivele ei sa trimita un robot ca sa-i reprezinte interesele, dar acum gresise. Robotii aveau limitele lor.
Asadar, daca totul va merge bine, treaba se putea termina in douasprezece ore. Iar peste inca douasprezece s-ar putea gasi deja in drum spre Pamant, purtand cu el o speranta. O speranta de un fel ciudat. Careia de-abia putea sa-i dea crezare el insusi, dar care reprezenta pentru Pamant scaparea. Trebuia sa reprezinte scaparea.
Pamantul! New York-ul! Jessie si Ben! Caldura, intimitatea, duiosia caminului!
Se gandea la toate acestea,, pe jumatate adormit, dar nu reusea sa-si gaseasca tihna asteptata. Intre el si lumea Oraselor pamantene se produsese o instrainare.
La un moment dat totul se stinse si Baley adormi.
Dupa ce se trezi, detectivul facu un dus si se imbraca. Era pregatit din punct de vedere fizic, si totusi nu se simtea sigur pe sine. Nu ca rationamentul sau i-ar fi parut mai putin convingator in lumina palida a diminetii. Mai curand din cauza ca avea de infruntat niste solarieni. Oare putea conta pe reactiile lor? Sau va continua sa actioneze orbeste?
Gladia fu prima care aparu. Un lucru simplu pentru ea, fireste. Folosea un circuit interior, caci se afla in aceeasi cladire. Era palida la fata si lipsita de expresie. Purta o rochie alba, care-i dadea un aspect rece, de statuie. Privi neajutorata la Baley, care-i zambi prietenos, ceea ce paru s-o mai incurajeze.
Unul cate unul se ivira si ceilalti. Attlebish, seful interimar al serviciului de securitate, aparu imediat dupa Gladia, suplu si arogant, cu barbia-i masiva vadind dezaprobare. Apoi Leebig, roboticianul, nervos si nerabdator, clipind spasmodic din pleoapa beteaga, si Quemot, sociologul, putin obosit, dar zambindu-i binevoitor lui Baley cu ochii sai varati in fundul capului, de parca i-ar fi spus: — Noi doi ne-am vazut, ne cunoastem bine.
Aparu si Klorissa Cantoro, vizibil stanjenita de prezenta celorlalti. O privi o clipa pe Gladia, stramband din nas, dupa care isi fixa privirile in podea. Ultimul se ivi doctorul Thool. Era tras la fata si parea bolnav.
Erau toti, afara de Gruer, care se insanatosea lent si n-ar fi putut inca participa. (Nu-i nimic, isi spuse Baley, o sa ne descurcam si fara el.) Toti erau imbracati protocolar si toti se aflau in incaperi cu ferestrele bine acoperite.
Daneel aranjase lucrurile cum trebuie si Baley spera ca se va achita tot atat de bine si de restul insarcinarilor.
Detectivul se uita pe rand la cei sase spatieni. Inima ii batea cu putere. Fiecare il viziona dintr-o alta camera si amestecul de lumini, mobila si motive ornamentale era ametitor. Incepu sa vorbeasca:
— Vreau sa discutam despre uciderea doctorului Rikaine Delmarre sub aspectul mobilului, prilejul si mijlocului; in aceasta ordine deci…
Attlebish il intrerupse:
— Va fi o expunere lunga?
— Se prea poate, riposta Baley taios. Am fost chemat aici sa anchetez o crima, aceasta fiind meseria si specialitatea mea. Stiu cel mai bine cum trebuie procedat. (Sa nu inghit nimic de la ei acum, sau totul se duce naibii! Sa-i domin! Sa-i domin!)
Continua, rostind cuvintele cat mai clar si incisiv cu putinta:
— Mai intai mobilul. Intr-un anumit sens, acesta este cel mai neconcludent dintre cele trei puncte. Prilejul si mijlocul sunt chestiuni obiective, pot fi cercetate faptic. Mobilul insa este subiectiv. Poate fi, eventual, sesizat de altii: bunaoara, dorinta de razbunare pentru o umilinta suferita. Dar poate fi si absolut insesizabil: o ura irationala, ucigasa, din partea unei persoane care stie sa se stapaneasca si nu se tradeaza niciodata.
Dumneavoastra mi-ati spus, aproape toti, cu diferite ocazii, ca o banuiti pe Gladia Delmarre de comiterea acestui omor. In orice caz, nimeni n-a indicat vreun alt suspect. Avea Gladia un mobil? Doctorul Leebig, a sugerat unul, spunandu-mi ca Gladia se certa frecvent cu sotul ei. Mai tarziu a recunoscut ea insasi aceasta. Furia ce se naste dintr-o asemenea cearta ar putea impinge pe cineva la crima. Perfect. Ramane insa intrebarea daca ea este singura care avea un mobil. Ma intreb, oare doctorul Leebig…
Roboticianul aproape sari in sus. Intinzand mana in directia lui Baley, exclama:
— Fii atent ce spui, pamantene!
— Emit doar ipoteze, raspunse Baley cu raceala. Dumneavoastra, domnule Leebig, lucrati cu doctorul Delmarre la crearea unor noi tipuri de roboti. Sunteti cel mai bun specialist in robotica de pe Solaria. Ati afirmat acest lucru si va cred.
Leebig zambi cu vadita condescedenta.
— Dar am aflat, continua detectivul, ca doctorul Delmarre era pe punctul de a pune capat acestei colaborari din anumite motive legate de persoana dumneavoastra, pe care le condamna.
— Minciuna! Minciuna!
— Se poate. Dar daca ar fi adevarat? N-ar fi fost acesta un mobil sa-l lichidati inainte ca el sa va umileasca public rupand relatiile cu dumneavoastra?
Baley continua grabit, spre a nu-i da timp lui Lcebigs sa riposteze:
— Si dumneavoastra, doamna Cantoro. Moartea doctorului Delmarre va lasa in functia de fetolog, un post important.
— O, ceruri! Dar am mai vorbit despre asta! striga Klorissa, terorizata.
— Stiu ca am mai vorbit, dar oricum, faptul trebuie mentionat. Cat despre doctorul Quemot, dansul juca regulat sah cu doctorul Delmarre. Poate ca il irita pierderea prea multor partide…
Sociologul il intrerupse calm:
— Cred ca pierderea unei partide de sah nu poate constitui un mobil serios, domnule detectiv.
— Depinde de importanta pe care o acordati sahului. Un mobil poate parea foarte serios ucigasului si cu totul neinsemnat altor persoane. Dar nu asta conteaza. Vreau doar sa arat ca numai existenta mobilului nu este in sine suficienta. Oricine poate avea un mobil, mai ales pentru uciderea unui om ca doctorul Delmarre.
— Ce vreti sa spuneti cu aceste cuvinte? intreba Quemot cu indignare in glas.
— O, numai ca doctorul Delmarre era „un bun solarian”. Toti l-ati calificat astfel. Se conforma cu strictete tuturor uzantelor de pe Solaria. Era un om ideal, aproape o abstractiune. Cine putea nutri dragoste, sau chiar numai simpatie, pentru un asemenea om? O persoana fara defecte ii face pe toti ceilalti constienti de imperfectiunile lor. Tennyson, un poet din vechime, a scris candva: „Cel ce n-are nici un defect, este el insusi un mare defect”.
— Nimeni n-ar ucide un om pentru ca e prea bun, observa Klorissa dezaprobator.
— Nu se stie niciodata, raspunse Baley si continua fara alte explicatii: Doctorul Delmarre prinsese, sau credea ca a prins, firele unei conspiratii ce se urzea pe Solaria. O conspiratie menita sa duca la un atac asupra restului Galaxiei, in scopuri de cucerire. Voia sa impiedice aceasta. Din acest motiv cei implicati in conspiratie puteau considera necesar sa-l inlature. Oricare dintre cei prezenti aici ar putea fi un membru al conspiratiei,
