bine.
— O sa vorbesc eu, pasi Benton in fata, dar Dongh clatina din cap si murmura:
— Gosse.
Cu colonelul pe post de spectator, merse mult mai usor. Yeomenii acceptau conditiile lui Selver. Printr-un tratat mutual de pace, isi retrageau toate taberele si se instalau intr-o singura zona, regiunea defrisata din Sornolul Mijlociu: cam trei mii cinci sute de kilometri patrati, cu suficiente rauri. Promiteau sa nu intre in padure; oamenii padurii promiteau sa nu treaca prin Tinuturile Taiate.
Mai multe discutii au cauzat cele patru elicoptere ramase. Yeomenii insistau ca aveau nevoie de ele pentru a transporta in Sornol oamenii de pe celelalte insule. Deoarece aparatele de zbor aveau spatiu numai pentru patru pasageri, Selver considera ca yeomenii puteau ajunge in Eahsen mai degraba pe jos si le oferi transportul naval peste stramtori; se parea totusi ca yeomenii nu mergeau prea mult pe jos. Perfect, puteau pastra hoperele pentru ceea ce ei numeau „Operatiunea Transportul”. Dupa aceea, aveau sa le distruga… Refuz. Manie. Tineau la masinarii mai mult decat la trupurile lor. Selver ceda, acceptand sa-si pastreze hoperele daca zburau numai deasupra Tinuturilor Taiate si daca armamentul de la bord era distrus. In legatura cu ultimul punct se certara intre ei, pe cand Selver astepta, repetand din cand in cand termenii sai, deoarece nu dorea sa renunte la ei.
— Ce conteaza, Benton? exclama in cele din urma batranul colonel, furios si tremurand, nu vezi ca tot nu putem folosi blestematele de arme? Exista trei milioane din fiinte de astea, imprastiate pe toate insulele nenorocite, toate acoperite cu tufisuri si copaci, nici un oras, nici o retea vitala, nici un control centralizat. 6 structura de tip guerilla nu poate fi distrusa cu bombe — e lucru dovedit — de fapt, partea lumii in care m-am nascut eu a dovedit-o timp de treizeci de ani, luptand, pe rand, cu supraputeri importante, in secolul douazeci. Iar pana la sosirea unei nave nu avem cum sa ne dovedim superioritatea. Sa lasam armamentul greu, daca putem pastra armele mici pentru vanatoare si auto-aparare.
Era Batranul lor si opinia lui triumfa in cele din urma, asa cum s-ar fi intamplat si intr-un Culcus al Barbatilor. Benton se imbufna. Gosse incepu sa vorbeasca despre ce s-ar fi putut intampla daca tratatul ar fi fost incalcat, dar Selver il opri.
— Toate astea sunt numai posibilitati, nimic nu e sigur. Nava voastra cea mare se va intoarce dupa trei ani, adica trei ani si jumatate, dupa numaratoarea voastra. Pana atunci, sunteti liberi. Nu o sa va fie prea greu. Din Centralville nu se va mai lua nimic, cu exceptia unor lucrari ale lui Lyubov pe care vreau sa le pastrez. Detineti inca majoritatea uneltelor de taiat copaci si sapat pamant; daca va mai trebuie si altele, minele de fier din Peldel sunt pe teritoriul vostru. Mai ramane de lamurit un singur lucru: Cand va sosi nava aceea, ce se va intampla cu voi si cu noi?
— Nu stim, raspunse Gosse.
— Daca nu ati fi distrus ansiblul, interveni Dongh, puteam primi informatii asupra acestor chestiuni si, desigur, rapoartele noastre ar fi influentat deciziile luate in privinta statutului planetei, care putea fi clarificat chiar inainte de intoarcerea-navei de pe Prestno. Dar, datorita distrugerilor cauzate de ignoranta voastra in ceea ce priveste propriile interese, nu avem nici macar un radio care sa transmita la trei sute de kilometri.
— Ce este un ansiblu?
Cuvantul nu mai aparuse in discutie; era ceva nou pentru Selver.
— MCI, facu morocanos colonelul.
— Un fel de radio, explica arogant Gosse. Ne pune in legatura imediata cu planeta-mama.
— Fara sa mai astepte douazeci si sapte de ani? Gosse il privi atent pe Selver.
— Corect. Asa este. Ai invatat multe de la Lyubov, nu?
— Sigur ca da, facu Benton. A fost amicul verzui al lui Lyubov. A cules tot ce era important de stiut si ceva pe deasupra. Asa cum ar fi: punctele vitale in cazul unui sabotaj, posturile de garda si intrarile arsenalului. Pesemne ca au comunicat pana la inceperea masacrului.
— Raj e mort, privi stanjenit Gosse. Lucrurile astea sunt acum lipsite de sens, Benton. Trebuie sa stabilim…
— Incerci sa insinuezi ca Lyubov a fost implicat in vreo activitate care ar fi insemnat tradare pentru Colonie, Benton? rosti Dongh, strambandu-se si apasandu-se cu mana pe pantece. Printre oamenii mei n-au existat spioni sau tradatori, au fost verificati inainte de-a parasi Terra si-i cunosc pe cei cu care am de a face.
— Nu insinuez nimic, domnule colonel. O spun direct: Lyubov i-a atatat pe creechi si, daca ordinele nu s-ar fi modificat dupa vizita navei flotei, asta nu s-ar fi intamplat niciodata.
Gosse si Dongh incepura sa vorbeasca in acelasi timp.
— Sunteti cu totii foarte bolnavi, remarca Selver, ridicandu-se si scuturandu-se, deoarece frunzele de stejar, cafenii si umede, se lipisera de blana lui scurta. Imi pare rau ca a trebuit sa va tinem in tarcul creeche, nu este un loc bun pentru minte. Va rog, chemati-va oamenii din tabere. Cand toti vor fi aici si armamentul greu va fi distrus, iar tratatul citit tuturor, atunci o sa va dam drumul. Portile lagarului se vor deschide astazi, dupa plecarea mea. Mai este ceva?
Nu vorbi nimeni. Priveau in jos catre el. Sapte barbati voinici, bronzati sau cu pielea aramie si spana, acoperiti de straie, cu ochi negri si ranjind; doisprezece omuleti, verzui sau cafenii-verzui acoperiti de blana, cu ochii mari ai fiintelor semi-nocturne, cu chipuri visatoare; intre cele doua grupuri, Selver, translatorul, fragil, desfigurat, tinand destinele lor in mainile sale goale. Ploaia cadea marunt pe pamantul cafeniu din jur.
— Adio, atunci, incheie Selver si isi lua oamenii.
— Nu sunt chiar atat de prosti, observa conducatoarea din Berre, pe drumul spre Endtor. Credeam ca sunt prosti dar au inteles ca esti un zeu, am citit-o pe fetele lor la sfarsitul discutiilor. Vorbesti foarte bine pasareasca asta. Ce urati sunt, crezi ca si copii lor sunt spani?
— Asta sper ca nu vom afla niciodata.
— Brr, gandeste-te, sa ingrijesti un copil care nu este imblanit… E ca si cum ai mangaia un peste.
— Sunt cu totii nebuni, vorbi batranul Tubab, parand extrem de tulburat. Lyubov nu era asa, cand venea in Tuntar. Era ignorant, dar nu insensibil. Astia insa se cearta si se rastesc la cel batran si se urasc intre ei, uite asa. Isi contorsiona chipul cu blana sura, imitand expresiile pamantenilor, ale caror cuvinte nu reusise, desigur, sa le urmareasca. Asta le-ai spus, Selver, ca sunt nebuni?
— Le-am spus ca sunt bolnavi. Totusi, au fost infranti, raniti si incuiati in cusca aceea de piatra. Dupa asta, oricine poate sa fie bolnav si sa aiba nevoie de oblojire.
— Cine sa-i oblojeasca? intreba conducatoarea din Berre. Toate femeile lor au murit. Pacat pentru ele. Amaratii… sunt ca niste paianjeni mari si goi, brr!
— Sunt oameni, oameni, ca noi, oameni, interveni Selver cu vocea taioasa si ascutita ca briciul.
— Oh, dragul meu Lord Zeu, stiu, spuneam doar ca arata ca niste paianjeni, facu batrana mangaindu-l pe spate. Uitati-va, oameni, Selver e obosit de drumurile astea intre Endtor si Eshsen, sa ne asezam si sa ne odihnim putin.
— Nu aici, vorbi Selver. Se aflau inca in Tinuturile Taiate printre cioturi si pante ierboase, sub cerul liber. Cand ajungem sub copaci…
Se impiedica si cei care nu erau zei il ajutara sa umble pe drum.
CAPITOLUL VII
Davidson gasi o intrebuintare buna magnetofonului maiorului Muhamed. Cineva trebuia sa consemneze evenimentele de pe Noul Tahiti, o istorie a crucificarii Coloniei Terrane. Asa ca, atunci cand navele aveau sa soseasca de pe Pamantul-Mama, sa se afle adevarul. Ca generatiile urmatoare sa invete de cata lasitate, tradare si nebunie erau capabili oamenii, dar si de cat curaj, impotriva tuturor sanselor. In timpul sau liber — nu prea mult, de cand isi asumase comanda — inregistra intreaga istorie a Masacrului Taberei Smith si completa evenimentele la zi pentru Noua Java, King si Central, pe cat putea, pe baza stirilor primite de la statul major din Centrai. Nimeni nu avea sa stie exact ce se intamplase acolo, doar creechii, caci oamenii incercau sa-si acopere greselile si tradarile. Totusi, liniile principale erau clare. 6 ceata organizata de creechi condusa de Selver, fusese lasata in arsenal si in hangare si iesise de acolo cu dinamita, grenade, arme si aruncatoare de flacari, distrugand complet orasul si macelarindu-i pe oameni. La mijloc fusese o tradare, faptul ca statul major explodase primul dovedea acest lucru. Bineinteles, Lyubov participase la asta si prietenii lui cei verzi dovedisera exact recunostinta la
