care te puteai astepta, retezandu-i beregata. Cel putin, Gosse si Benton pretindeau ca-l vazusera mort in dimineata de dupa masacru. Puteai insa sa-l crezi pe vreunui? Te puteai astepta ca orice om ramas in viata in Central dupa noaptea aceea sa fie, mai mult sau mai putin, un tradator. Tradatorul rasei…
Afirmau ca femeile murisera toate. Asta era rau, dar si mai rau era faptul ca nu avea motiv sa creada. Pentru creechi era usor sa faca prizonieri in paduri si nimic nu era mai usor de prins decat o fata ingrozita, fugind dintr-un oras incendiat. Si n-ar fi incercat dracusorii cei verzi sa puna mana pe o fata si s-o supuna la experiente? Dumnezeu stie cate femei traiau inca in colibele creechilor, legate, sub pamant, intr-una din gaurile alea puturoase, atinse, pipaite, tarate si trecute pe sub maimutele alea paroase si imputite. Era de neinchipuit. Dar ce Dumnezeu, cineva trebuia sa se gandeasca si la astea…
A doua zi dupa macel, un hoper din King aruncase prizonierilor, un receptor-emitator si, din ziua aceea, Muhamed inregistrase toate convorbirile avute cu Central. Cea mai incredibila fusese o conversatie intre el si colonelul Dongh. Prima data cand o ascultase, Davidson rupsese banda de pe rola si o arsese. Acum, ar fi dorit s-o fi pastrat, ca dovada perfecta a totalei incompetente manifestate de statul major in Central si Noua Java. Cedase insa furiei si o distrusese. Dar cum sa fi stat si sa-i asculte pe colonel si maior discutand despre predarea totala in mainile creechilor, acceptand sa nu incerce represalii, sa nu se apere, sa renunte la tot armamentul greu si sa se stranga cu totii pe un teren ales pentru ei de catre creechi, o rezervatie ce li se cedase de generosii lor invingatori, bestiile verzi? Era incredibil. Pur si simplu incredibil.
Probabil ca batranul Ding Dong si Moo nu erau tradatori cu buna stiinta. Se tampisera insa, isi pierdusera capul. Planeta asta blestemata le facuse felul. Iti trebuia o personalitate foarte puternica pentru a-i rezista. Ceva din aer, poate polenul de la toti copacii aia, actiona pesemne ca un drog si-i tampea pe oamenii obisnuiti, retezandu-le contactul cu realitatea, exact cum se petrecea cu creechii. Apoi, fiind atat de putini, era un fleac pentru creechi sa-i termine.
Pacat ca Muhamed trebuise sa fie indepartat, dar era limpede ca n-ar fi fost niciodata de acord cu planul lui Davidson; era sarit rau de pe fix. Oricine ar fi auzit banda aia ar fi fost de aceeasi parere. Mai bine ca fusese impuscat inainte de a sti ce se petrece de fapt; acum rusinea n-avea sa-i mai pateze numele, ca in cazul lui Dongh, sau al celorlalti ofiteri ramasi vii in Central.
In ultima vreme, Dongh nu mai vorbise. De obicei, la Transmisiuni era Juju Sereng. Davidson flecarise multa vreme cu Juju si-l considera prieten, dar acum nu mai putea avea incredere in nimeni. Juju era tot de neam asiatic. Realmente, era curios ce multi dintre ei supravietuisera masacrului din Centralville; dintre cei cu care vorbise, singurul ne-asiatic era Gosse. Aici, in Java, cei cincizeci si cinci de oameni ramasi loiali dupa reorganizare erau in majoritate eurafri ca el, cativa afri si afroasiatici, dar nici un asiatic pur. La urma urmei, sangele conteaza. Nu poti fi om adevarat fara sa ai in vene ceva sange din Leaganul Omenirii. Asta n-avea sa-l opreasca totusi, de la a-i salva pe nenorocitii galbeni din Central. Dar explica prabusirea lor morala sub tensiune.
— Nu-ti dai seama in ce bucluc ne bagi, Don? il intrebase Juju Sereng cu vocea lui seaca. Am facut un pact cu creechii. In plus, ordinele de pe Pamant ne previn sa nu ne amestecam in treburile hilfilor sau sa trecem la represalii. De fapt, cum dracu am putea trece la represalii? Acum, dupa ce au venit toti din Tinutul King si din Centralul de Sud, suntem mai putin de doua mii, iar voi, acolo, in Java sunteti vreo saizeci si cinci, nu? Chiar crezi ca doua mii de oameni pot sa invinga trei milioane de inamici inteligenti, Don?
— Juju, o pot face cincizeci de oameni. E o chestie de vointa, indemanare si armament.
— Rahat! Don, uiti ca s-a incheiat un acord. Iar daca-l calcam, ne-am ars. Deocamdata, asta ne tine la suprafata. Poate ca atunci cand nava se va intoarce de la Prestno si o sa vada ce se intampla, se va hotari exterminarea creechilor. Nu stim. Creechii se pare insa ca respecta pactul, de fapt a fost ideea lor, si noi trebuie sa facem la fel. Ne pot rade, in orice clipa, asa cum au facut cu Centralville. Au venit atunci cu miile. Pricepi, Don?
— Sigur ca-nteleg, Juju. Daca va e frica sa folositi alea trei hopere pe care le mai aveti, le puteti trimite aici cu cativa tipi care vad lucrurile asa cum le vedem noi. Ca sa va eliberez de unul singur mi-ar trebui, intr-adevar, cateva hopere in plus.
— N-o sa ne eliberezi, o sa ne suni sfarsitul, prostule. Adu imediat elicopterul ala in Central; este ordinul personal al colonelului, in calitate de O.C. Activ. Iti aduci cu el si oamenii; douasprezece zboruri, n-o sa ai nevoie de mai mult de patru zile locale. Asculta ordinele si da-i drumul.
Tronc! Intrerupsese legatura… Ii era teama sa mai discute cu el.
La inceput, se temu sa nu trimita cele trei hopere peste ei, sa-i bombardeze si sa termine cu tabara Noua Java; caci, teoretic, nu se supunea ordinelor si batranul Dongh nu tolera elementele independente. Uite ce-i facuse deja lui Davidson pentru raidul acela din Smith… Initiativa se pedepsea. Lui Ding Dong ii placea supunerea, ca majoritatii ofiterilor. Realmente socat, Davidson intelesese in cele din urma, ca hoperele nu constituiau o amenintare pentru el, deoarece lui Dongh, Sereng, Gosse, chiar si lui Benton
Cristoase, ii venea rau. Era timpul sa actioneze. Asteptasera deja aproape doua saptamani. Tabara lui era bine aparata; intarisera sarma stocadei si o inaltasera incat nici un maimutoi verde sa nu poata trece peste ea, iar pustiul ala destept, Aabi, construise o gramada de mine ingropate, pe care le pusesera in jurul stocadei, intr-o centura de o suta de metri. Acum sosise timpul sa le arate creechilor ca puteau sa manevreze oitele din Central, dar pe Noua Java aveau de-a face cu barbati. Ridica hoperul in vazduh si, din el, dirija un pluton de cincisprezece infanteristi spre o asezare creeche, in sudul taberei. Invatase cum sa le recunoasca din aer; semnul distinctiv erau livezile, concentrari dintr-un anumit soi de arbore, desi nu plantati in randuri, asa cum ar fi facut oamenii. Era incredibil ce multe salasuri aveau. Padurea viermuia, pur si simplu. Expeditia lor incendie asezarea respectiva manual, apoi, intorcandu-se cu doi baieti, repera o alta, la mai putin de patru kilometri de tabara. Asupra acesteia, doar ca sa-si puna semnatura clara si limpede pentru oricine, lansa o bomba. O bomba incendiara, nu una mare, dar, baiete! ce mai de blana verde a zburat! Lasase in padure o gaura uriasa, iar marginile gaurii ardeau.
Desigur, cand va trece la represalii masive, asta avea sa fie adevarata lui arma. Incendierea padurii.
Putea da foc unei insule intregi, cu bombe si napalm lansate din hoper. Trebuia doar sa astepte o luna sau doua, sa treaca sezonul ploios. Sa incendieze King, Smith, sau Central? Poate King, mai intai, ca avertisment, caci acolo nu mai ramasesera oameni. Dupa aceea, Centralul, daca nu se cuminteau.
— Ce incerci sa faci? intreba vocea de la radio, iar el ranji, deoarece suna jalnic. Stii ce faci, Davidson?
— Da.
— Crezi c-o sa-i invingi pe creechi?
De data asta nu era Juju, s-ar fi putut sa fie umflatul ala de Gosse, sau oricare altul dintre ei; nu conta, toti o luasera razna.
— Exact, facu el ironic.
— Crezi ca daca vei continua sa arzi satele, vor veni la tine sa se predea… toti, trei milioane. Asa este?
— Poate.
— Uite, Davidson, tiui si bazai radioul; foloseau un aparat de rezerva, deoarece transmitatorul cel mare se pierduse impreuna cu asa-zisul ansiblu, care nu reprezenta nici un fel de pierdere. Uite, mai e cineva pe acolo cu care sa putem vorbi?
— Nu, toti sunt destul de ocupati. Ne distram grozav aici, dar nu mai avem dulciuri, fructe, piersici, chestii de astea. Unora le lipsesc al dracului de mult. De asemenea, trebuia sa primim un lot de marijuana, dinainte de-a fi voi capturati. Daca trimit hoperul ne puteti da cateva ladite cu dulciuri si tigari?
O pauza.
— Da, trimite-l.
— Grozav. Bagati laditele intr-o plasa, ca baietii s-o poata agata fara sa mai aterizeze.
Ranji. La elalalt receptor, se auzi o foiala si apoi batranul Dongh ii vorbi pentru prima data lui Davidson. Printre tiuiturile undelor scurte, glasul sau parea stins.
— Asculta, capitane, vreau sa stiu daca-ti dai seama la ce masuri ma vor impinge actiunile tale din Noua Java. Nesocotirea in continuare a dispozitiilor mele. Incerc sa vorbesc cu tine ca fiind un ostas loial si intelegator. Pentru a asigura linistea personalului meu de aici, din Central, voi fi pus in situatia de a spune bastinasilor — ca noi nu ne putem asuma responsabilitatea actiunilor tale.
— Asa este, sir.
— Incerc sa-ti explic ca asta inseamna sa le spunem ca nu va putem opri de la incalcarea pactului acolo, in Java. Personalul vostru este de saizeci si sase de oameni, daca nu ma insel, ei bine, ii vreau aici, in Central, intregi si sanatosi, impreuna cu noi, pentru a o astepta pe
