timpul coborarii. Trabucul capsulei, gol ca un cocon desfacut, se afla a?ezat pe un taler inalt de otel. Inveli?ul sau afumat batea intr-un brun murdar. Am coborat de pe platforma, trecand peste un plan inclinat. Mai departe, metalul platformei era acoperit cu un strat de plastic zgrun?uros. Se rosese pana la vertebrele-i de o?el acolo unde treceau de obicei carucioarele ce transportau rachetele. Deodata, compresoarele ventilatoarelor au amu?it ?i s-a a?ternut tacerea. Am privit pu?in cam descumpanit in jurul meu. A?tepta apari?ia vreunui om, dar nu se arata nimeni. Doar o sageata de neon indica prin clipirile ei un transportor cu banda, ce aluneca fara zgomot. Am pa?it pe suprafa?a lui. Bolta halei se prelungea in jos printr-o frumoasa linie parabolica, iar apoi trecea intr-un culoar tubular. In ni?ele acestuia se inal?au stive de butelii pentru gaze lichefiate, conteinere, rulouri de para?ute, lazi, toate impra?tiate in dezordine, lasate la voia intamplarii. ?i acest fapt mi-a dat de gandit. Transportorul s-a sfar?it intr-o rotonda a culoarului. Aici domnea o dezordine ?i mai mare. Sub un maldar de bidoane de tabla se intindea o baltoaca de lichid uleios. Un miros neplacut ?i patrunzator umplea incaperea. Urme de pa?i, puternic imprimate in acel lichid cleios, luceau in toate direc?iile. Printre bidoanele parca aruncate din cabine, zaceau role de benzi telegrafice, hartii rupte ?i gunoaie. Indicatorul clipea din nou, conducandu-ma spre u?a centrala; indaratul ei incepea un coridor atat de ingust, incat doi oameni s-ar fi strecurat cu greu unul pe langa celalalt. Lumina patrundea prin geamurile lenticulare ale ferestrelor de sus, a?intite spre cer. O u?a, vopsita ?i ea in alb-verde, era data la o parte. Am intrat. Cabina semisferica avea o fereastra mare, panoramica; in adancul ei ardea un cer acoperit de cea?a. Dedesubt se mi?cau neauzit colinele negricioase ale valurilor, in pere?i se vedeau o mul?ime de dulapuri deschise; con?ineau instrumente, car?i, pahare cu reziduuri uscate pe fund, termosuri prafuite. Pe du?umeaua murdara se aflau cinci-?ase masu?e mecanice, pa?itoare; printre ele, cateva fotolii dezumflate. Doar unul singur era umflat ?i cu speteaza data inapoi. In el ?edea un om scund, usca?iv, cu fa?a arsa de soare. Pielea i se jupuia de pe nas ?i pome?i. Il cuno?team. Era Snaut, ciberneticianul, loc?iitorul lui Gibarian. La timpul sau publicase cateva articole destul de originale in Almanahul solaristic. Nu-l vazusem insa niciodata. Purta o pereche de pantaloni de panza, cu numeroase buzunare, candva albi, pata?i la genunchi ?i ar?i de reactivi, iar de pe pieptu-i te?it firicele carunte de par se i?eau prin ochiurile unui tricou de filet. In mana ?inea o para de guma dintre acelea care servesc la batut pe navele lipsite de gravita?ie artificiala. Ma privea ca ?i cum in ochi l-ar fi izbit o lumina orbitoare. Para i-a cazut printre degetele rasfirate ?i, izbindu-se de du?umea, a sarit de cateva ori, ca un balona? de cauciuc. Din ea s-a varsat o ?uvi?a de lichior incolor. Obrajii insului dinaintea mea s-au facut tot mai palizi. Eram prea surprins pentru a spune ceva, ?i aceasta scena muta a durat pana cand, intr-un mod de nein?eles, spaima lui m-a contaminat. Am facut un pas. Omul s-a chircit in fotoliu.
— Snaut… am murmurat.
A tresarit ca lovit. Privindu-ma cu o repulsie de nedescris, a spus ragu?it:
— Nu te cunosc, nu te cunosc. Ce vrei?…
Lichidul varsat se evapora repede. Am sim?it miros de alcool. Bause? Era beat? De ce frica asta!? Continuam sa stau in mijlocul cabinei. Genunchii mi se muiasera, iar in urechi parca aveam dopuri. Rezisten?a du?umelei o sim?eam sub talpi devenind ?ovaielnica. In spatele geamului curbat al ferestrei, oceanul talazuia ritmic. Snaut nu inceta sa ma fixeze cu ochii lui congestiona?i. Spaima incepuse sa-i paraseasca expresia fetei, dar nu disparea de pe ea acea scarba inexprimabila.
— Ce-i cu tine? l-am intrebat cu jumatate de glas. E?ti bolnav?
— Imi por?i de grija… a raspuns surd. Bine! N-ai sa scapi de griji. Dar ce-ai cu mine? Nu te cunosc.
— Unde este Gibarian? l-am intrebat.
Snaut ?i-a pierdut pentru o clipa respira?ia, ochii i-au redevenit sticlo?i; ceva se aprinsese in ei ?i apoi se stinsese.
— Gi… giba… a bolborosit, nu! nu!!! O chicotire stranie i-a scuturat trupul, dar s-a curmat brusc. Ai venit la Gibarian…? a reluat pe un ton aproape lini?tit. La Gibarian? Ce vrei sa faci cu el? Ma privea ca ?i cum, deodata, a? fi incetat sa mai prezint vreun pericol; cuvintele lui, dar mai mult tonul in care le pronun?a respirau o ura ostentativa.
— Ce spui? am ingaimat ca ame?it. Unde este el?
A ramas consternat:
— Nu ?tii?
Este beat, m-am gandit. Beat pana la delir. Ma cuprindea o manie crescanda. De fapt ar fi trebuit sa plec de acolo, dar rabdarea mea ajunsese la capat.
— Vino-ti in fire! am tunat. Cum sa ?tiu unde se afla, de vreme ce am sosit abia acum! Ce se-ntampla cu tine, Snaut?!
Falcile i se cascara larg; din nou ?i-a pierdut pentru o clipa rasuflarea; acum insa parca intr-altfel. O stralucire ii fulgerase in ochi. Cu mainile tremurande a prins bra?ele fotoliului ?i s-a sculat anevoie.
— Aa! a rostit aproape trezit de-a binelea. Ai sosit in zbor? De unde?
— De pe Pamant, i-am raspuns ca turbat. Poate ca ai auzit de el? Dupa cum vorbe?ti, s-ar parea ca nu!
— De pe Pa… O, cerule inalt… Atunci e?ti Kelvin?!
— Binein?eles. Ce te zgaie?ti a?a? Ce gase?ti curios in asta?
— Nimic, a spus clipind repede. Nimic. ?i-a frecat cu mainile fruntea. Kelvin, te rog sa ma ier?i… nu-i nimic… ?tii… pur ?i simplu am fost surprins. Nu m-a?teptam.
— Cum adica nu te-a?teptai? Doar a?i fost in?tiin?a?i cu luni in urma, iar Moddard a telegrafiat chiar astazi, de pe bordul lui „Prometeu”…
— Da, da… Desigur, numai ca, vezi, domne?te aici o anumita dezordine…
— Intr-adevar, am raspuns sec. Nu este greu s-o vezi.
Snaut m-a ocolit, de parca ar fi vrut sa constate cum arata scafandrul meu, de altfel cel mai obi?nuit din lume, cu placa dispozitivelor de conectare ?i cablurile de pe piept. A tu?it de cateva ori. Apoi ?i-a dus mana la nasu-i proeminent.
— Nu vrei cumva sa faci o baie…? O sa te-nvioreze… U?a albastra, de cealalta parte a culoarului.
— I?i mul?umesc. Cunosc planul sta?iei.
— Poate e?ti flamand…?
— Nu. Unde este Gibarian?
S-a apropiat de fereastra, ca ?i cum nu mi-ar fi auzit intrebarea. Intors cu spatele, arata mult mai in varsta. Parul tuns scurt era carunt, ceafa — bronzata, ridurile — brazdate adanc, indaratul ferestrei straluceau valurile mari ce se ridicau ?i coborau alene. Oceanul parca prindea crusta. Privind intr-acolo aveai impresia ca sta?ia s-ar deplasa foarte lin intr-o parte, lunecand de pe un postament nevazut. Apoi revenea la starea de echilibru ?i, printr-o aplecare la fel de lene?a, se culca pe cealalta parte. Dar toate acestea erau mai curand o iluzie. Spuma de culoarea sangelui se aduna in vaile dintre valuri. Timp de o clipa am sim?it un gol la stomac. Ordinea desavar?ita de pe bordul lui „Prometeu” mi se parea un bun pierdut pentru totdeauna.
— Asculta… a rostit pe nea?teptate Snaut, deocamdata numai eu… S-a intors cu fa?a la mine ?i, frecandu-?i nervos mainile, a continuat: O sa trebuiasca sa te mul?ume?ti cu tovara?ia mea. Deocamdata. Mi se spune ?obolanul. Ma cuno?ti numai din fotografie, dar nu face nimic, to?i imi spun a?a. Mi-e teama ca alta solu?ie nu exista. De altfel, cand ai avut parin?i cu aspira?ii cosmice, ca ai mei, ?obolanul suna oarecum mai omenesc…
— Unde e Gibarian? mi-am reluat cu indaratnicie intrebarea.
Snaut a inceput sa clipeasca.
— Imi pare rau ca te-am primit a?a. Dar… nu e numai vina mea. Am uitat cu desavar?ire… aici s-au petrecut multe, ?tii…
— E-n regula, am raspuns. Sa lasam asta. Prin urmare, ce se intampla cu Gibarian? Nu e in cuprinsul sta?iei. A zburat undeva?
— Nu, mi-a spus. Privea intr-un col? stivuit cu bobine de sarma. N-a zburat nicaieri ?i nici nu va zbura. Tocmai de aceea… Intre altele…
— Cuum?! l-am intrebat. Senza?ia de astupare a urechilor ma incerca iar ?i mi se parea ca aud din ce in ce mai prost. Ce-nseamna toate astea? Unde se afla?
— ?tii doar… a rostit pe un ton foarte ciudat. M-a privit in ochi cu o raceala de m-au trecut fiorii. Poate bause, dar era lucid.
— Nu cumva s-a-ntamplat…?
— Ba da.
— Un accident?
A dat afirmativ din cap. Nu numai ca-mi adeverea temerile, dar nu parea deloc uimit de reac?ia mea.
