— Cand?
— Azi, in zori.
Curios lucru: n-am avut nici un ?oc. Prin realitatea lui, tot acest schimb de intrebari ?i de raspunsuri monosilabice mai curand m-a lini?tit. Mi se parea ca incep sa-n?eleg atat de bizara comportare a lui Snaut.
— In ce fel?
— Schimba-te, pune-?i ordine in lucruri ?i-ntoarce-te aici.. Dupa… sa zicem, dupa o ora.
Am ezitat o clipa.
— Bine.
— A?teapta, a rostit pe cand ma indreptam, spre u?a. (Ma privea intr-un fel straniu. ?tiam ca ceea ce vrea sa-mi spuna nu-i poate ie?i din gura). Eram trei aici, cu tine suntem din nou trei. Il ?tii pe Sartorius?
— Ca ?i pe tine, din fotografii.
— Se afla sus, in laborator. Nu cred ca va ie?i de acolo inainte de miezul nop?ii, dar… In orice caz il vei recunoa?te. Daca ai vedea pe altcineva, in?elegi… nici pe mine, nici pe Sartorius, in?elegi, atunci…
— Atunci, ce?
Nu ?tiam daca nu cumva visez. Profilandu-se pe valurile negre cu luciri sangerii in soarele coborat catre asfin?it, Snaut s-a lasat in fotoliu ?i, cu capul adus intr-o parte, privea spre bobinele stivuite.
— Atunci… fa-te ca nu vezi.
— Ce sa vad? am izbucnit. O stafie?!
— In?eleg. Crezi ca mi-am pierdut min?ile. Nu. N-am innebunit. Nu pot sa-?i spun mai mult. Cel pu?in deocamdata. De altfel e posibil sa nu se-ntample nimic. In orice caz, ?ine minte. Te-am prevenit.
— In fa?a carui pericol?! Despre ce este vorba?
— Stapane?te-te, imi repeta cu indaratnicie. Comporta-te ca ?i cum… Fii pregatit pentru orice. ?tiu ca e imposibil. Incearca totu?i. E singura solu?ie. Alta nu cunosc.
— Dar CE voi vedea!!! Aproape ca am ?ipat. Cu greu m-am re?inut sa nu-l prind de umeri ?i sa-l zgal?ai cu putere. Continua sa stea cu privirea a?intita spre un col? al camerei: fa?a ii era obosita, arsa de soare. Cuvintele ii ie?eau anevoie din gura.
— Nu ?tiu. Intr-un anumit sens totul depinde de tine.
— Halucina?ii?
— Nu… Asta-i real. Nu… ataca. ?ine minte!
— Ce tot spui?! i-am replicat cu o voce straina.
— Nu suntem pe Pamant.
— Polytheria? De obicei insa ele nu seamana cu oamenii! am spus. Nu ?tiam ce sa fac ca sa-l scot pe Snaut din starea de perplexitate in care cazuse ?i din care se putea citi situa?ia absurda ce-i inghe?a sangele in vine.
— Iata de ce sunt lucrurile atat de groaznice, a raspuns in ?oapta. ?ine minte: fii extrem de precaut!
— Ce s-a-ntamplat cu Gibarian? Nu mi-a mai raspuns. Ce face Sartorius?
— Revino dupa o ora.
M-am intors ca sa plec. Deschizand u?a, l-am mai privit pe Snaut o data. ?edea cu fa?a ascunsa in maini, usca?iv, adus de spate, in pantalonii-i pata?i. Doar atunci am observat ca incheieturile mainilor ii erau ranite, iar sangele de-abia prinsese zganca.
SOLARISTICIENII
Coridorul tubular era pustiu. Am stat o clipa in fa?a u?ii, ascultand. Pere?ii erau probabil sub?iri; de afara se auzea vajaitul vantului. Pe u?a se vedea lipita neglijent, u?or aplecat, o bucata de hartie dreptunghiulara pe care cineva scrisese cu creionul: „Om”. Priveam nedumerit la cuvantul scris tremurat, nedeslu?it. O clipa am vrut sa ma intorc la Snaut, dar am in?eles ca este imposibil. Avertismentul nebunesc imi suna inca in urechi. M-am urnit, ?i pe umeri am sim?it greutatea neplacuta a scafandrului. Tiptil, ca ?i cum m-a? fi ascuns de un observator nevazut, m- am inapoiat in incaperea rotunda, cu cinci u?i. Pe ele se aflau inscrip?iile: Dr. Gibarian, Dr. Snaut, Dr. Sartorius. Pe u?a a patra nu se vedea nici o carte de vizita. Am ?ovait, apoi am apasat u?or clan?a ?i am deschis incet u?a. Pe cand se deschidea am incercat un sentiment vecin cu convingerea ca dincolo se gase?te cineva. Am intrat.
Nu era nimeni. Aceea?i fereastra semisferica, pu?in mai mica doar, a?intita asupra oceanului, care aici — in bataia piezi?a a razelor de soare — stralucea plumburiu; de pe valuri se prelingea o spuma uleioasa, ro?iatica. Lumina reflectata, cu nuan?e purpurii, umplea intreaga incapere, ce semana cu o cabina de nava. Pe un perete se aflau rafturi cu car?i, intre ele — un pat fixat in pozi?ie verticala, iar pe celalalt perete — dulapurile cu o sumedenie de sertare. Pe rame de nichel se in?irau, lipite una de alta, fotografii luate din avion. Pe stative de metal vedeai baloane ?i eprubete astupate cu vata, iar sub fereastra, a?ezate pe doua randuri, nenumarate cutii emailate in alb. Era greu sa te strecori printre ele ca sa ajungi la geam. Unele cutii aveau capacele ridicate; con?ineau aparatura ?tiin?ifica, o mul?ime de utilaje, cabluri de metal sau de plastic. In cele doua col?uri ale peretelui din fa?a se aflau robinete, ventilatoare, instala?ii de congelare. Microscopul era pus de-a dreptul pe du?umea. Pentru el nu se mai gasise loc pe masa mare din fa?a ferestrei. Cand m-am intors, am vazut chiar in apropierea intrarii un dulap intredeschis, inalt pana la tavan ?i plin de haine de protec?ie. Pe rafturi — stive de rufarie, intre carambii cizmelor speciale impotriva radia?iilor, straluceau butelii de aluminiu pentru oxigen. Doua aparate, impreuna cu ma?tile respective stateau aga?ate de speteaza patului ridicat. De?i parca se incercase sa se puna lucrurile intr-o oarecare ordine, totu?i pretutindeni domnea haosul. Adulmecand aerul, am sim?it un miros slab de reactivi chimici ?i un iz in?epator — clor? Am cautat reflex cu privirea gura dispozitivelor de ventilare a?ezate in col?uri la inal?imea plafonului. Fa?iile de hartie lipite de cadrul ventilatoarelor vibrau u?or; compresoarele func?ionau a?adar, men?inand circula?ia normala a aerului. Am mutat car?ile, aparatura ?i uneltele pe doua scaune, am suflat cum am putut praful de pe perne, ?i, astfel, in jurul patului, intre dulap ?i rafturi, a aparut un spa?iu relativ gol. Am tras aproape cuierul ca sa-mi pun pe el scafandrul. Am prins cu degetele urechile fermoarelor, dar le-am dat imediat drumul. Ezitam sa-mi scot scafandrul, de parca fara el eram lipsit de aparare. Am mai privit o data intreaga incapere, am verificat daca u?a este bine inchisa; nu era insa prevazuta cu nici un zavor. Dupa o clipa de gandire am impins spre ea doua dintre lazile cele mai mari. M-am baricadat astfel provizoriu ?i din trei mi?cari m-am eliberat din inveli?ul apasator. Oglinda ingusta a?ezata pe una dintre u?ile dulapului reflecta o mare parte din camera. Cu coada ochiului am surprins acolo o mi?care. Am sarit ca ars, dar era doar propria mea imagine. Tricoul de sub scafandru era leoarca de sudoare. L-am scos ?i am inchis dulapul. Indaratul u?ii pe care o inchisesem se afla in perete o alta. Am deschis-o ?i am patruns intr-o minuscula sala de baie. Pe du?umea, sub palnia du?ului, se gasea o caseta mare, plata. Am ridicat-o cu u?urin?a ?i am dus-o in camera. Tocmai o a?ezam pe du?umea, cand capacul a sarit brusc. In compartimentele acelei cutii am vazut atunci cele mai curioase obiecte: o mul?ime de unelte caricaturale, conturate intr-un metal de culoare inchisa; unele pareau asemanatoare celor aflate in sertarele dulapurilor. Toate erau inutilizabile, diforme, rotunjite, topite, ca ?i cum ar fi fost gasite in cenu?a dupa un mare incendiu. In mod ciudat acelea?i semne ale distrugerii se distingeau chiar ?i pe obiectele metaloceramice practic infuzibile. In cuptorul unui laborator nu era posibil sa se atinga temperaturile de topire, poate numai in interiorul reactorului atomic. Din buzunarul scafandrului meu am scos un mic dispozitiv de detectare a radia?iilor, dar minusculul difuzor tacea ori de cate ori apropiam de ele contorul.
Purtam pe mine doar un slip ?i un maieu de filet. Le-am scos, le-am aruncat pe du?umea ca pe ni?te lucruri inutile ?i am sarit sub du?. Izbitura apei m-a inviorat imediat. Ma zvarcoleam sub jetul puternic ?i fierbinte. Imi masam trupul, fornaiam, dar intr-un mod atat de exagerat de parca a? fi vrut sa-mi dovedesc ca nu sunt stapanit de acel sentiment de nesiguran?a prezent in intreaga sta?ie.
Am gasit in dulap un trening sub?ire care putea fi purtat sub scafandru. Am trecut in buzunarele lui tot avutul meu saracacios; printre foile notesului am sim?it ceva tare. ?tiam ca era cheia ratacita a locuin?ei mele pamante?ti. Am saltat-o cateva clipe in podul palmei, ne?tiind unde s-o pun. In sfar?it, am lasat-o pe un col? de masa. Mi-a trecut prin minte ca, eventual, a? avea nevoie de o arma, dar nu-mi statea altceva la-ndemana decat briceagul universal, ?i n-aveam catu?i de pu?in dispozi?ia sa pornesc in cautarea unui emi?ator de raze sau a ceva asemanator. M-am a?ezat pe un taburet de metal in mijlocul spa?iului gol, departe de orice obiecte. Voiam sa ma concentrez in mine. Am constatat cu satisfac?ie ca pana la reintalnirea cu Snaut mai aveam mai bine de o jumatate de ora; ce sa-i faci? indeplinirea con?tiincioasa a indatoririlor, importante sau nu, mi-a devenit o a doua natura. Acele ceasornicului cu cadran de 24 de ore se aflau in dreptul lui ?apte. Soarele apunea. Ora ?apte locala
