The Negotiator. Negociatorul

televizorul.

— Iubitul nostru Secretar General, murmura genera­lul?maior Zemskov insinuant.

Maresalul Kozlov il aproba clatinand de mai multe ori din cap. Mai intai previziunile cumplite din raportul, lui Kaminski si acum, colac peste pupaza, si ches­tia asta. Se ridica, ocoli biroul si lua raportul de pe masa.

— Trebuie sa ici si sa citesti ce scrie aici, spuse el. Este un material clasificat drept Strict Secret si va trebui sa ramana si in continuare tot asa. Nu exista decat doua exemplare. Pe celalalt o sa?l pastrez eu. Va trebui sa acorzi o atentie deosebita spuse­lor lui Kaminski din Concluzie.

Zemskov dadu aprobator din cap. Dupa atitudinea incrun­tata a maresalului isi dadea seama ca era vorba de ceva mai mult decat simpla lectura a raportului. Cu doi ani in urma era un simplu colonel, dar maresalul Kozlov il remarcase cu ocazia unei inspectii a manevrelor Postului de Comanda din Germania Rasariteana.

Exercitiul cuprindea manevre intre GFSG, Grupul de Forte Sovietice din Germania, si Armata Populara Nationala a ger­manilor de rasarit. Nemtii jucau rolul invadatorilor americani si cu alte ocazii asemanatoare ii stalcisera rau de tot pe rusi in ba­taie. De data aceasta insa rusii reusisera sa-i inconjoare, iar stra­tegia folosita in acest scop i se datora in intregime lui Zemskov. Ajuns in cea mai inalta functie de pe strada Frunze, maresalul Kozlov il chemase imediat pe strategul acela stralucit si il inca­drase in propriul sau personal. Acum il invita pe mai tanarul ofiter sa se indrepte spre harta de pe perete.

— Dupa ce o sa termini de citit, ai sa pregatesti ceva care se va pretinde un Plan Special de Contingenta. De fapt acest PSC va fi un plan amanuntit, cu indicatii pana ia ultimul om, arma, glonte, pentru invazia militara si ocuparea unei tari straine. Poate sa?ti ia pana la douasprezece luni.

Generalul?maior Zemskov se incrunta mirat.

— Nici vorba de atata vreme, tovarase maresal. Eu am la dispozitie...

— Tot ce ai la dispozitie sunt ochii, mainile si creierul ale dumitale. N?ai sa te consulti cu nimeni, n?ai sa deliberezi cu ni­meni. Orice informatie de care ai nevoie ai s?o obtii prin subter­fugii. Ai sa lucrezi singur, fara nici un sprijin. O sa dureze luni de zile jar la sfarsit nu o sa existe decat un singur exemplar.

— Inteleg. Si tara... ?

Maresalul batu cu degetul pe harta.

— Aici. Intr?o buna zi pamantul acesta va trebui sa fie al nostru.

Cladirea Pan?Global din Houston, capitala industriei petro­liere americane si, dupa spusele unora, chiar a afacerilor petro­liere din intreaga lume, este sediul central al Corporatiei Pan?Global Petrol, pe locul douazeci si opt pe lista firmelor pe­troliere din Statele Unite si pe al noualea in Houston. Cu un activ de 3, 25 miliarde de dolari, Pan?Global nu este intrecuta decat de Shell, Tenneco, Conoco, Enron, Coastal, Texas Eas­tern, Transco si Pennzoil. Dar intr?o anumita privinta se deose­beste de toate acestea: este inca in proprietatea si sub controlul celui care a intemeiat?o initial. Are actionari si membri in consi­liul de administrate dar fondatorul detine controlul si nimeni nu poate sa?i conteste puterea in cadrul propriei corporatii.

La douasprezece ore dupa ce maresalul Kozlov isi instruia strategul si cu opt fusuri orare mai la apus de Moscova, Cyrus V. Miller statea in picioare langa fereastra de sticla turnata care acoperea un intreg perete al cabinetului sau de la ultimul etaj si se uita cu privirea pierduta inspre apus. La patru mile depar­tare, prin pacla dupa?amiezii de noiembrie, Turnul Transco ii bloca privirea. Cyrus Miller ramase mai multa vreme langa fe­ reastra, apoi se intoarse pasind pe covorul gros pana la birou, unde se adanci din nou in lectura raportului aflat acolo.

In urma cu patruzeci de ani, pe vremea cand incepuse sa prospere, Miller invatase ca a detine informatii inseamna a de­tine puterea. Daca stiai tot ce se intampla si, mai ales, ceea ce urma sa se intample, aveai mai multa putere decat daca ai fi avut o functie politica sau chiar bani. Atunci isi organizase in cadrul firmei, care era in plin avant, un Departament de Cerce­tari si Statistica in care ii angajase pe cei mai straluciti si mai inteligenti analisti din universitatile americane. Odata cu era computerelor, isi dotase Departamentul C si S cu cele mai re­ cente banci de date, in care era memorat un compendiu urias de informatii despre industria petroliera, necesarele comerciale, performanta economica nationala, curentele de pe piata, progre­sele stiintifice si o multime de oameni sute de mii de oameni din toate straturile sociale care prin cine stie ce intamplare, ar fi putut sa?i fie intr?o buna zi de folos.

Raportul aflat in fata sa era elaborat de Dixon, un tanar ab­solvent al Universitatii de Stat din Texas, dotat cu un intelect patrunzator, pe care il angajase in urma cu o decada si care se maturizase odata cu firma. Pentru cati bani platea, reflecta Mil­ler, analistul nu facea in documentul de pe birou nici un efort ca sa?i linisteasca temerile. Dar tocmai acest lucru il si aprecia la el. Se intoarse pentru a cincea oara la concluziile lui Dixon.

Fondul problemei il reprezinta faptul ca Lumea Libera se apropie practic de capatul resurselor ei petroliere. In momentul de fata acest lucru este inca necunoscut de marea masa a popo­rului american datorita incapatanarii tuturor guvernelor care s?au succedat de a mentine fictiunea ca situatia actuala a „pe­trolului ieftin' se va perpetua la infinit.

Dovada afirmatiei despre „epuizare' se gaseste in tabelul re­zervelor globale de petrol anexat mai inainte. Dintre cele patru­zeci si una de state producatoare de petrol existente astazi, doar noua detin rezerve dincolo de pragul de treizeci de ani. Pana si acest tablou este mult prea optimist. Acesti treizeci de ani pre­supun continuarea productiei la nivelele din prezent. Dar de fapt consumul si, deci, si extractia se afla in plina crestere si, pe masura ce producatorii cu rezerve pe termen scurt vor iesi din competitie, extractia celorlalti va trebui sa fie tot mai mare pen­tru a compensa deficitul. Putem sa estimam fara nici un fel de indoiala ca in douazeci de ani rezervele vor fi epuizate pretutin­deni cu exceptia a zece tari producatoare.

Nu exista practic nici o modalitate ca sursele alternative de energie sa poata sau sa vrea sa se salveze la timp. In urmatoa­rele trei decade pentru Lumea Libera se va pune problema pe­trolului sau a decesului economic.

Pozitia americana se indreapta rapid spre catastrofa. In pe­rioada in care tarile care controleaza OPEC?ul au ridicat pretul titeiului de la doi dolari la patruzeci de dolari barilul, guvernul SUA a avut discernamantul de a oferi industriei noastre petro­liere toate stimulentele pentru explorarea, descoperirea, extrage­rea si rafinarea la maximum posibil a resurselor interne. De la autodistrugerea OPEC?ului si majorarea productiei saudite din 1985, Washingtonul s?a scaldat in petrolul mentinut ieftin in mod artificial din Orientul Mijlociu, lasand industria interna sa se ofileasca. Aceasta miopie urmeaza sa dea rezultate inspai­mantatoare.

Raspunsul Americii la ieftinirea petrolului a fost majorarea cererii, cresterea importurilor de titei si produse petroliere si restrangerea productiei interne, reducerea explorarii, inchiderea pe scara larga a rafinariilor si o criza a somajului mai grava decat in 1932. Chiar daca am incepe un program masiv acum, cu investitii uriase si stimulente federale majore, e nevoie de zece ani pentru a reconstitui baza de mana de lucru calificata, a mo­biliza instalatiile si utilajele si a depune toate eforturile necesare pentru a reduce dependenta noastra de Orientul Mijlociu, in prezent totala, la proportii acceptabile. Pana in prezent nu exista nici un indiciu ca Washingtonul ar intentiona sa incura­jeze o astfel de renastere a productiei americane de petrol.