Functionara ii emise tichetul de imbarcare, cu ochii tinta la ecran.
— Pot sa trec spre plecare? intreba Quinn.
— Oh... da, sigur... calatorie placuta.
Dincolo de controlul imigrarii exista o zona de asteptare cu un bar liber de taxe. In spatele barului era asezat un alt televizor. Toti pasagerii erau adunati intr?un grup si urmareau ecranul cu atentie.
— Pentru ca nu puteau sa ajunga pana la mine, mi?au luat fiul, unicul meu fiu iubit, si mi l?au ucis.
La scaunele rulante, printre cei care se indreptau spre Boeingul care astepta, era un barbat in uniforma ros?alb?albastra a companiei British Airways, cu un tranzistor. Nu vorbea nimeni. La intrarea in avion, Quinn isi oferi tichetul de imbarcare unui insotitor de bord care ii arata cu mana spre clasa intai. Quinn isi permisese luxul folosindu?se de ultimii bani ai rusilor. Auzi glasul Presedintelui venind dinspre scaunele rulante din spatele lui in timp ce isi baga capul in cabina.
— Asta este ceea ce s?a intamplat. Acum s?a ispravit. Dar un lucru pot sa va promit, pe cuvant de onoare. Concetateni americani, aveti din nou un Presedinte...
Quinn se aseza in scaunul de langa fereastra, isi lega centura, refuza un pahar de sampanie si ceru in loc niste vin rosu. Accepta un exemplar din Washington Post si incepu sa?l citeasca. Locul de langa el, de la margine, ramase liber la decolare.
Boeingul 747 se ridica si isi intoarse botul spre Atlantic si Europa. De jur imprejurul lui Quinn se auzea un zumzet emotionat; pasagerii increduli discutau despre discursul prezidential care durase aproape o ora. Quinn statea si isi citea ziarul in tacere.
Articolul de fond de pe prima pagina anunta emisiunea pe care tocmai o ascultase omenirea, asigurandu?si cititorii ca Presedintele avea sa se foloseasca de acest prilej pentru a informa intreaga lume ca se va retrage din functie.
— Mai pot sa va ofer ceva, domnule, orice ar fi? spuse un glas taraganat in urechea lui.
Se intoarse si zambi usurat. Sam statea pe interval, aplecata spre el.
— Doar pe tine, iubito.
Isi impaturi ziarul si si-l puse in poala. Pe ultima pagina era o relatare pe care n?o observa nici unul dintre ei. Anunta, in ciudatul cod al celor ce scriau titlurile din ziare: spital de paraplegici primeste 5 M.dol. fara nume.
Sam se aseza in scaunul de la margine.
— Am primit mesajul dumneavoastra, domnule Quinn. Si da, o sa vin in Spania cu dumneavoastra. Si da, o sa ma marit cu dumneavoastra.
— Bun, zise el. Urasc de moarte nehotararea.
— Locul asta unde traiesti... cum arata?
— Locsor marunt, casute albe, bisericuta veche, preotel batran...
— Macar sa?si aminteasca vorbele din ceremonialul de casatorie.
Isi intinse bratele si ii trase capul spre ea pentru un sarut prelung. Ziarul ii luneca din poala si cazu cu ultima pagina in sus. O stewardesa, zambind indulgent, il ridica. Nu observa si chiar daca da tot n?ar fi interesat?o, editorialul de pe pagina respectiva. Era intitulat:
FUNERALII PRIVATE PENTRU SECRETARUL DE FINANTE HUBERT REED:
CONTINUA MISTERUL EXCURSIEI TARZII DIN NOAPTE IN POTOMAC.
??????????????????
