The Negotiator. Negociatorul

Am cercetat toate actiunile din portofoliul lui dat in admi­nistratie si exista investitii imense intr?o serie de contractori ai Apararii, ale caror actiuni ar fi fara indoiala afectate de preve­derile Tratatului Nantucket. E adevarat ceea ce susti­ne Qu­inn. Cat despre cele spuse de individ, n?o sa stim niciodata. Pe Quinn poti sa?l crezi sau nu.

Presedintele Cormack se ridica.

— Atunci eu il cred, domnilor. Eu da. Incetati urmarirea lui, va rog. E un ordin administrativ. Va multumesc pentru eforturi.

Pleca prin usa de pe peretele opus semineului, trecu prin biroul secretarului sau particular cerand sa nu fie deranjat, intra in Cabinetul Oval si inchise usa dupa el.

Se aseza la locul lui de la biroul masiv de sub ferestrele cu tenta verzuie, din sticla groasa de 12 cm rezistenta la gloante, care dau in Gradina Trandafirilor, si se rezema de fotoliul inalt rotativ. Trecusera saptezeci si trei de zile de cand se asezase ul­tima oara in el.

Pe birou era o fotografie cu rama de argint. Il arata pa Simon, o poza facuta la Yale in toamna dinainte de a pleca in Anglia. Avea douazeci de ani pe atunci si chipul tanar ii era plin de vitalitate si dor de viata, si mari sperante in viitor.

Presedintele apuca poza cu ambele maini si se uita la ea multa vreme. In cele din urma, deschise un sertar din stanga lui.

— La revedere, fiule, spuse el.

Aseza fotografia cu fata in jos in sertar, il inchise si apasa pe un buton al intercomului.

— Trimiteti?l pe Craig Lipton la mine, va rog.

Dupa sosirea secretarului de presa, Presedintele il anunta ca dorea o ora la televiziune in seara urmatoare, pe canalele prin­cipale si in perioada de maxima audienta, pentru a se adresa natiunii.

Proprietara casei cu camere de inchiriat din Alexandria re­greta ca isi pierdea oaspetele canadian, domnul Roger Lefevre. Era atat de linistit si de manierat; nu?i facuse nici un necaz de nici un fel. Nu ca altii pe care ar fi putut sa ii nu­measca.

In seara cand venise sa?si incheie socotelile si sa?si ia ramas bun, observa ca isi rasese barba. Era de acord; il facea sa arate cu mult mai tanar.

Televizorul din salon era deschis, ca intotdeauna. Barbatul cel inalt ramase in usa pentru a?si lua ramas?bun. Pe ecran, un comentator cu chipul serios anun­ta: „Doamnelor si domnilor, Presedintele Statelor Unite.'

— Sunteti sigur ca nu vreti sa mai stati putin? intreba proprietareasa. O sa vorbeasca Presedintele. Se zice ca bietul om o sa?si dea singur demisia.

— Taxiul ma asteapta la usa, ii raspunse Quinn. Trebuie sa plec.

Pe ecran aparu chipul Presedintelui Cormack. Statea ferm la biroul lui din Cabinetul Oval, sub Marele Sigiliu. Nu prea mai fusese vazut de optzeci de zile si telespectatorii isi dadeau seama ca arata mai batran, mai tras la fata, mai ridat decat cu trei luni in urma. Dar privirea aceea sfarsita din fotografia care facuse inconjurul lumii, chipul asa cum statuse langa groapa din Nantucket, disparuse. Se tinea drept si se uita tinta in obiectivul ca­merei de luat vederi, stabilind un contact vizual direct, chiar daca electronic, cu mai bine de o suta de milioane de americani si mai multe milioane de oameni din toata lumea, legati la tran­smisie prin satelit. Nu era nici urma de istoveala sau infrangere in atitudinea lui; glasul ii era masurat, grav dar ferm.

— Concetateni americani..., incepu el.

Quin inchise usa de la intrare si cobori treptele spre taxi.

— Dulles, spuse el.

Pe trotuare felinarele scanteiau de decoratiile de Craciun, Mos Craciunii din magazine hohoteau cat puteau mai bine, cu tranzistoarele lipite de urechi. Sofe­rul se indrepta spre sud?vest pe autostrada Monumentul Henry Shirley pentru a o coti la dreapta pe Bariera Raului si apoi din nou pe Centura capitalei.

Dupa cateva minute, Quinn observa ca un numar tot mai mare de soferi tra­geau la marginea drumului ca sa se concen­treze asupra transmisiei din radiou­rile masinilor. Pe trotuare in­cepusera sa se formeze grupuri de oameni stransi in jurul cate unui tranzistor. Soferul taxiului alb cu albastru avea o pereche de casti pe cap. Ajunsi in dreptul barierei, tipa: „Caaa?cat, omule, nu?mi vine sa cred ce aud.'

Isi intoarse capul, ignorand drumul.

— Vrei sa pun la difuzor?

— O sa prind reluarea mai tarziu, ii raspunse Quinn.

— Pot sa trag pe dreapta, omule.

— Mergi inainte, spuse Quinn.

La Dulles International, Quinn isi plati taxiul si intra pe usa indreptandu?se spre ghiseul de prezentare al companiei British Airways. In sala de asteptare, ma­joritatea pasagerilor si juma­tate din personal erau adunati in jurul unui tele­vizor instalat pe un perete. Quinn gasi o functionara la ghiseu.

— Cursa doi?zece spre Londra, spuse el dandu?i biletul.

Functionara isi desprinse cu greu ochii de la televizor si ii studie biletul, apasand pe terminalul de pe birou ca sa?i confirme reti­nerea locului.

— Schimbati la Londra pentru Malaga? intreba ea.

— Exact.

Glasul lui John Cormack se auzea in holul neobisnuit de ta­cut.

— Pentru a distruge Tratatul Nantucket, oamenii acestia au crezut ca trebu­ie sa ma distruga mai intai pe mine...