— Asta-i, da’ de unde, de ce?! Este numai, in aceasta forma, fals formulata. De fapt, ce este fericirea? Simplu ca buna ziua. Fericirea este acea difrac?ie, adica acel extensor al metaspa?iului care desparte nodul modelarilor colinear inten?ionale de obiectul inten?ional, in condi?ii marginale, stabilite prin omega-corela?ie, intr-un continuum alfa-dimensional, deci, clar ca nemetric, al agregatelor subterane, numite ?i supergrupele mele, adica ale lui Cerebron. Binein?eles ca n-ai auzit nici de agregatele subterane, la care am lucrat patruzeci ?i opt: de ani ?i care sunt derivate ale func?ionalelor, numite ?i antinominale, ale Algebrei Contradic?iilor, scrisa de mine?!
Trurl tacu ca mormantul.
— Cand te prezin?i la examen — continua raposatul, cu o neobi?nuita ?i suspecta dulcea?a in glas — po?i in ultima instan?a sa nu fii pregatit. Dar sa nu parcurgi nici macar o pagina din manual cand vii la mormantul profesorului, asta este o asemenea obraznicie — urla el, de parca s-ar fi rupt ceva in microfon — ca, daca a? mai fi trait, atunci desigur ca m-ar fi lovit damblaua! Brusc, redeveni bland. A?adar, nu ?tii nimic, de parca te-ai fi nascut ieri. Bine, dragul ?i credinciosul meu elev, bucuria mea de dincolo de mormant! N-ai auzit de supergrupuri, deci trebuie sa-?i explic in mod simplu, pe in?elesul oricui, de parca a? sta la taclale cu vreo frecatoare de parchete sau cu cine ?tie ce prapadit automat de bucatarie! Fericirea, pentru care merita sa te zba?i, nu este un intreg, ci o parte a ceva ce nu este nici insa?i fericirea, nici nu poate fi. Programul tau a fost un monument de cretinism, pe cuvantul meu, iar unor rama?i?e pamante?ti po?i sa le dai crezare. Fericirea nu este o dimensiune in sine, ci derivata — dar asta n-ai cum sa in?elegi, blegule. Acum i?i pui ?arana in cap, te juri la puterea nu ?tiu cata, ca ai sa te-ndrep?i, ca ai sa te apuci de treaba e-ti-ci, iar cand ai sa te-ntorci acasa, nici macar n-ai sa te ui?i la operele mele. Trurl fu nevoit sa admire in sinea lui mintea ascu?ita a lui Cerebron, deoarece tocmai acestea erau inten?iile lui cele mai sincere. — Nu, tu ai de gand pur ?i simplu sa pui mana pe o ?urubelni?a ?i sa demontezi bucata cu bucata ma?ina in care mai intai tu insu?i te-ai inchis, ca apoi sa-?i faci de petrecanie. Fa ce pofte?ti, n-am sa bag frica in tine cu niscaiva fantome, cu toate ca nimic nu m-ar impiedica, daca a? vrea, inainte de a intra in co?ciug, sa construiesc un Stafiotron corespunzator. Dar joaca asta de-a fantomele, cu care, multiplicandu-ma, a? fi bantuit ?i inspaimantat pe scumpii mei discipoli, mi se parea ceva nedemn atat fa?a de ei, cat ?i fa?a de mine. Ar fi trebuit oare sa devin paznicul vostru de dincolo de mormant, nenoroci?ilor?
— Cum adica „intr-o singura persoana”? — intreba, incurcat, Trurl.
— Imi pun capul ca in computer n-a existat nici o universitate ?i nici to?i Trurlii aia cu catedre; ai stat la taifas cu duplicatul tau cifric, care, temandu-se — pe buna dreptate! — ca, indata ce-?i va arata neputin?a de a rezolva problema, ai sa-l deconectezi pentru totdeauna, ?i-a turnat la minciuni cu carul…
— Nu se poate! — exclama mirat Trurl.
— Ba se poate. Ce capacitate avea ma?ina?
— Ypsilon 10 la puterea 10 la a zecea.
— Intr-una ca asta nu e loc pentru inmul?irea cifratorilor. Te-ai lasat dus de nas. ?i nu vad in asta nimic rau, pentru ca fapta ta era, din punct de vedere cibernetic, ru?inoasa. Trurl, vremea trece. Mi-ai umplut bietul meu trup neinsufle?it cu un dezgust, pe care nu-l mai poate indeparta decat sora cea neagra a lui Morfeu, moartea, ultima mea iubita. Du-te acasa, reinvie-l pe ciberfratele tau, spune-i adevarul, adica poveste?te-i de sporovaielile noastre in cimitir, ?i pe urma scoate-l din ma?ina la lumina zilei, materializandu-l prin metoda pe care ai s-o gase?ti descrisa in
— A?adar, asta e posibil?
— Da. Binein?eles, lumea care de-acum inainte va purta doi Trurli, nu unul, se va afla in preajma unei primejdii serioase, dar ar fi un lucru nu mai pu?in fatal sa se ajunga la uitarea crimei tale.
— Dar… scuza-ma, Domnule ?i Maestre… doar el nu mai e… el nu mai exista din. momentul in care eu l-am deconectat, a?a ca, de fapt, acuma nu mai e nevoie sa fac ceea ce-mi ceri…
In urma acestor cuvinte se auzi un strigat, tremurand de cea mai profunda manie:
— Ooo! Pe cele mai grele nuclee atomice! ?i eu, care i-am dat monstrului astuia diploma de merit!! O! Asta mi-e pedeapsa, pentru ca am tot amanat sa plec la odihna ve?nica! Se vede treaba ca la examenele tale tare mi-a mai slabit mintea! Cum a?a? Tu consideri ca, o data ce in clipa asta dublura ta nu mai e printre cei vii, atunci nu mai exista nici problema reinvierii lui?! Dar tu amesteci fizica ?i etica in a?a hal, ca-?i vine sa pui mana pe par, nu alta! Din punctul de vedere al fizicii e totuna daca traie?ti tu sau celalalt Trurl, sau amandoi, sau nici unul, daca eu zburd, sau zac in mormant, pentru ca in fizica nu exista nici stari de ticalo?ie, nici de virtute, nici stari bune, nici rele, ci numai ceea ce exista ?i cu asta, basta. Dar bine, o, tu, cel mai tampit dintre elevii mei, din punctul de vedere al valorilor nemateriale, adica al eticii, lucrurile arata altfel! Pentru ca daca ai fi deconectat ma?ina, avand in vedere numai ca fratele tau cifric sa doarma un somn greu, de moarte, daca, sco?and priza din perete, ai fi nutrit inten?ia de a o fi repus la locul ei in zori, atunci problema fratricidului, ca o nelegiuire infaptuita de tine, n-ar mai fi existat deloc, iar eu n-ar fi trebuit sa-mi sparg gatlejul pe tema asta, in miez de noapte, smuls cu neru?inare din a?ternutul meu mortuar! A?a ca, stoarce-?i creierii ?i judeca ?i tu prin ce se deosebesc, sub aspect fizical aceste doua situa?ii — cea in care pui in mi?care ma?ina pentru o noapte, cu cugetul nevinovat, ?i cea in care faci acela?i lucru, dar vrand sa-l distrugi pentru totdeauna pe Trurl cel cifric! Sa ?tii, din punct de vedere fizic ele nu- se deosebesc cu nimic, nimic, nimic!!! — urla el precum trambi?a Ierichonului, iar lui Trurl mai ca-i venea sa creada ca venerabilul sau profesor capatase in mormant puteri pe care nu le avusese niciodata in timpul vie?ii. Abia acum m-am cutremurat, cand am privit in strafundurile ignoran?ei tale! Cum a?a? Dupa tine, va sa zica, cel care odihne?te’ intr-o narcoza mai adanca decat moartea, poate fi dizolvat in acid sulfuric sau aruncat din tun ca o ghiulea — ?i asta, fara sa fii pedepsit — numai pentru ca nu-i mai func?ioneaza con?tiin?a?! Raspunde imediat: oare, daca te-a? strange acum in arcanele Fericirii Ve?nice, adica te-a? baga in fundul Extatorului, ca sa pulsezi in el de atata goala fericire timp de douazeci ?i unu de miliarde de ani, ?i n-ar mai trebui nici sa profanezi osemintele profesorului tau, in plina noapte, ca un ho? care fura informa?ii din morminte, ?i n-ai avea pe cap nici ceea ce ai zbarcit, nici n-ai avea inaintea ochilor alte ?i alte griji, necazuri, dileme, sarcini ?i probleme, de care este plina orice traire, orice via?a a oricui, atunci ai fi de acord cu proiectul meu? Ai schimba intreaga ta existen?a de acum pe stralucirea Fericirii Ve?nice? Raspunde repede — „da” sau „nu”!
— Nu! Sigur ca nu, nu ?i nu! — striga Trurl.
— Ei, vezi tu, rebut intelectual! A?a deci, nu vrei sa fii tu insu?i, rasfa?at pe veci, extaziat la culme, in stare de neintrerupta beatitudine, ?i pe de alta parte, indrazne?ti sa propui intregului Cosmos ceea ce ?ie insu?i i?i face sila ?i-i intorci spatele? Trurl, sa ?tii ca mor?ii vad mai bine! Tu nu po?i sa fii o canalie a?a de monumentala! Nu, tu e?ti numai un geniu negativ, un geniu al cretinismului! Fii atent la ce-?i spun. Candva, nimic nu visau mai mult stramo?ii no?tri, decat nemurirea. Dar abia au descoperit-o ?i au experimentat-o prototipic, ca au in?eles cum ca nu era ceea ce-?i dorisera! Fiin?a ra?ionala trebuie sa-?i propuna ceea ce este posibil, dar in afara de asta, ?i ceea ce este imposibil! Acum fiecare poate trai atat de mult cat pofte?te, ?i toata in?elepciunea ?i frumuse?ea trairii noastre consta in aceea ca, atunci cand cineva este satul de via?a ?i de greuta?ile ei, cand considera ca a indeplinit ceea ce era in stare, atunci se duce sa se odihneasca, pentru totdeauna, a?a cum, printre al?ii, am facut ?i eu. Mai inainte moartea cuiva venea pe nea?teptate, dintr-un accident prostesc, intrerupand la jumatatea drumului atatea treburi, neingaduind sa se incheie atatea opere — ?i in aceasta consta antica fatalitate. Dar acum valorile s-au deplasat cu totul ?i, uite, eu nu mai vreau nimic altceva decat neantul, pe care neispravi?ii intelectuali, ca tine, mereu mi-l fura, tot batand in capacul sicriului meu, vrand sa-l traga in jos, ca pe o plapuma. Iar tu ?i-ai pus in cap sa burdu?e?ti Cosmosul cu fericire, sa-l ?intuie?ti ?i apoi sa-l fereci cu lacat quadruplu pentru totdeauna, chipurile, ca sa aduci mangaiere tuturor fiin?elor cuprinse in el, dar in realitate, numai pentru faptul ca e?ti lene?. Ai vrut sa scapi la repezeala de toate grijile, problemele ?i sarcinile fire?ti, dar cu adevarat, ce-ai mai avea de facut pe lumea asta? Ai? Ori sa te spanzuri de plictiseala, ori sa te apuci sa me?tere?ti fericirii asteia apendice mortifiante. A?adar, de lene? ce e?ti ai vrut sa aduci altora fericirea, din lene ai pasat ma?inilor problemele, din lene ?i-ai bagat singur capul in ma?ina, adica te-ai dovedit cel mai inventiv dintre tampi?ii mei discipoli, pe care i-am format timp de o mie ?apte sute nouazeci de ani de cariera universitara! De n-a? fi con?tient de zadarnicia faptei, a? da la o parte piatra asta ?i ?i-a? trage o chelfaneala sa ma pomene?ti! Ai venit la mormant sa-mi ceri sfatul, dar sa ?tii ca nu te afli in fa?a unui facator de minuni, pentru ca nu am puterea sa-?i iert nici cel mai mic din gramada ta de pacate ira?ionale, gramada a carei putere o aproximeaza alef-infinitul lui stra-Cantor! Du-te acasa, treze?te-l pe ciberfratele tau ?i fa cum ?i-am spus.
— Dar, Domnule…
— Taca-?i gura. Dupa ce termini de facut ce ?i-am cerut, sa iei o galeata de ciment, o lopata, o mistrie, ?i sa te intorci aici, in cimitir; sa astupi bine de tot gaurile din zid, prin care mi se scurge apa in cap. Ai in?eles?
