Stanislaw Lem
Solaris
NOUL VENIT
La noua, dupa orarul navei, ocolindu-i pe cei ce stateau in jurul gurii tunelului, am coborat treptele de metal ce duceau in interiorul capsulei. Era atat de pu?in incapatoare, incat i?i ingaduia doar sa-?i ridici coatele. Am in?urubat tubul scafandrului in bu?onul ce se profila pe suprafa?a peretelui: costumul meu cosmic s-a umflat ?i din acea clipa n-am mai fost capabil sa fac nici cea mai mica mi?care. Stateam, sau mai curand atarnam, intr-un pat de aer, ce facea corp comun cu chiurasa de metal.
Ridicandu-mi ochii, am zarit, prin parbrizul convex, pere?ii tunelului ?i, mai sus, peste gura acestuia, fa?a lui Moddard. Dupa o clipa, chipul s-a facut nevazut ?i s-a lasat intunericul, pentru ca fusese coborat conul greu de protec?ie. Am auzit repetandu-se de opt ori la rand ?uierul motoarelor electrice, care strangeau pe dinauntru ?uruburile. Apoi bolboroseala gazului introdus in amortizoare. Ochii incepura sa mi se deprinda cu intunericul. Distingeam conturul verzui al unicului indicator ce se afla la bord.
— E?ti gata, Kelvin? s-a auzit in ca?ti.
— Gata, Moddard, am raspuns.
— N-ai nici o grija! Sta?ia te va prelua, mi-a mai spus. Drum bun!
Pana sa-i raspund, ceva a scra?nit deasupra mea ?i capsula a inceput sa trepideze. Mi-am incordat reflex mu?chii, dar nimic altceva nu s-a mai petrecut.
— Cand urmeaza startul? am intrebat ?i am auzit un zumzet discret, ca ?i cum firicele de nisip dintre cele mai fine ar fi curs pe membrana.
— Ai ?i pornit, Kelvin. Drum bun! a raspuns glasul apropiat al lui Moddard.
Inainte de a fi sesizat in?elesul acestor cuvinte, drept in fa?a mea s-a deschis o larga panorama, pe care am zarit stelele. In zadar incercam sa dau de
A?teptam clipa in care prima stea o sa inceapa sa fileze. N-am reu?it insa sa observ momentul. Stelele au prins doar sa devina mai palide ?i sa dispara treptat, stingandu-se de pe fondul purpuriu. Mi-am dat seama ca ma aflu in straturile superioare ale atmosferei. Intr-o pozi?ie rigida, presurizat intre perne pneumatice, puteam privi numai inaintea mea. Orizontul nu se vedea inca. Zburam, zburam fara s-o simt, numai ca, treptat, ?i in mod perfid, trupul mi-a fost incins de ar?i?a. La exteriorul capsulei s-a facut auzit un scra?net patrunzator ce aducea cu zgomotul produs de un metal atunci cand il mi?ti pe suprafa?a unui geam ud. Stelele nu se mai zareau, hubloul radia luminos, ro?iatic: imi percepeam mersul greoi al pulsului, fa?a imi ardea, pe ceafa sim?eam adierea racoroasa a ventilatorului; imi parea rau ca nu reu?isem sa-l vad pe „Prometeu”. Astronava se gasea, probabil, in afara campului vizual, cand hubloul capsulei mele s-a deschis automat.
Capsula a trepidat o data, apoi a doua oara ?i a continuat sa vibreze insuportabil. Acest tremur a strabatut prin toate straturile izolatoare, prin pernele de aer ?i mi-a patruns in adancul trupului. Conturul verzui al indicatorului de bord s-a estompat. Urmaream toate acestea fara teama. Nu strabatusem spa?iile ca sa mor tocmai in clipa in care am ajuns la ?inta.
— Sta?ia Solaris, am chemat. Sta?ia Solaris, sta?ia Solaris! Face?i ceva. Se pare ca-mi pierd stabilitatea. Sta?ia Solaris, aici noul venit. Trec pe recep?ie.
Din nou am pierdut importantul moment al apari?iei planetei. Se intindea uria?a, plata; dupa dimensiunile dungilor de pe suprafa?a ei puteam deduce faptul ca ma mai aflu departe. In realitate eram inca destul de sus, fiindca depa?isem acea imperceptibila limita de unde distan?a ce te desparte de un corp ceresc devine inal?imea la care te afli deasupra lui. Coboram. Coboram mereu. O sim?eam chiar ?i cu ochii inchi?i, dar i-am deschis imediat, fiindca voiam sa vad mai multe.
Am a?teptat in lini?te cateva zeci de secunde ?i am reinnoit apelul. In ca?ti, pocnetele descarcarilor atmosferice se repetau in salve. Fondul lor il constituia un murmur atat de profund incat imi parea insu?i glasul lui Solaris. Cerul portocaliu din hublou a inceput sa se albeasca. Geamul s-a intunecat; m-am incordat reflex, atat cat imi permiteau chingile pneumatice, dar mi-am dat imediat seama ca erau norii planetei. Avalan?a lor a pierit in sus parca supta de un vartej. Planam mai departe, cand in lumina, cand in umbra. Capsula se rotea in jurul axei verticale ?i uria?ul disc, parca tumefiat, al soarelui trecea ritmic prin fa?a mea, aparand pe stanga ?i disparand pe dreapta. Deodata, printre zgomote ?i pocnete, drept in ureche, s-a auzit o voce indepartata:
— Sta?ia Solaris catre noul venit, sta?ia Solaris catre noul venit: te afli sub controlul sta?iei. Sta?ia Solaris catre noul venit: pregate?te-te pentru descindere in momentul zero. Aten?ie, incep. Doua sute cincizeci, doua sute patruzeci ?i noua, doua sute patruzeci ?i opt…
Cuvintele erau separate intre ele de scurte mieunari, dovada ca nu le rostea un om. Parea cel pu?in bizar. De obicei, cand sose?te un nou vizitator, ?i inca de pe Pamant, fiecare dintre cei ce se afla in viata alearga cu sufletul la gura sa-l intampine.
N-am avut insa prea mult timp sa ma gandesc la toate acestea; uria?ul cerc pe care-l facea in jurul meu soarele se prabu?ea piezi?, la fel ca platoul spre care ma indreptam. Dupa aceasta inclinare, a urmat o a doua, in sens contrar: ma leganam asemanator greuta?ii unui uria? pendul. Luptand cu ame?eala, am zarit pe suprafa?a lui Solaris, ridicata inaintea mea, abrupt, ca un perete ?i brazdata de linii de un liliachiu murdar ?i negre, o mica tabla de ?ah alcatuita din puncte albe ?i verzi — semnul orientativ al sta?iei. In aceea?i clipa, deasupra capsulei s-a deta?at zgomotos ceva. Era colierul prelungit al para?utei inelare, care a inceput sa falfaie puternic. In freamatul ei staruia un indicibil suflu terestru. Dupa atatea luni, prima adiere adevarata de vant.
Toate au prins in jurul meu sa-?i precipite desfa?urarea. Daca pana atunci doar ?tiam ca descind, acum imi ?i vedeam coborarea. Tabla de ?ah alb-verde cre?tea vertiginos, intinzandu-se pe trunchiul argintiu al sta?iei, asemanator cu trupul unei balene, din ale carui borduri ie?eau acele antenelor de radar. Se zareau ?i randurile paralele, de culoare mai inchisa, ale ferestrelor. Vedeam ca acest uria? colos de metal nu este situat pe suprafa?a planetei, ci atarna deasupra ei, tarandu-?i pe fondul albastru-negru umbra, pata eliptica, de o intunecime ?i mai mare. In acela?i timp am intrezarit brazdele oceanului, batand in violet, care se deplasau cu o mi?care abia perceptibila. Deodata, norii zim?a?i pe margini, de un purpuriu orbitor, au fugit hat, in sus; intre ei cerul se intindea indepartat ?i plan, de culoare brun-portocalie, ?i toate au inceput sa se confunde ?i sa se estompeze; am intrat in vrie. Inainte de a reu?i sa rostesc macar un cuvant, o lovitura scurta a readus capsula in pozi?ie verticala; in hublou, oceanul, talazuind pana in adancimile orizontului fumuriu, iradia acum o lumina de hidrargir; cablurile ?i ciupercile vibrande ale para?utei s-au desprins brusc ?i au pornit sa pluteasca purtate de vant deasupra valurilor; pe urma, leganandu-se u?or, cu acea lenta ondulare caracteristica patrunderii intr-un camp de for?a artificiala, capsula in care ma gaseam a lunecat in jos. Ultimul lucru pe care am mai apucat sa-l vad au fost doua platforme pentru aparatele de zbor ?i oglinzile ajurate ale radiotelescoapelor. Ceva a imobilizat capsula, iscand un scra?net patrunzator de otel, ceva s-a deschis sub mine ?i, cu un fo?net prelung, carapacea de metal, in care aproape ca amor?isem, ?i-a incheiat calatoria de o suta ?aptezeci de kilometri.
— Sta?ia Solaris, am auzit vocea terna a instala?iei de control. Zero ?i Zero. Descinderea s-a terminat. Stop.
Cu ambele maini (sim?eam o apasare nedefinita pe piept, iar maruntaiele mi le percepeam ca pe o povara neplacuta) am prins maneta din fa?a bra?elor ?i am intrerupt contactele.
S-a aprins o inscrip?ie verde: PAMANT, ?i peretele capsulei s-a deschis; patul pneumatic m-a impins u?or din spate, a?a incat am fost nevoit sa fac un pas inainte pentru a nu cadea. Cu un ?uierat adanc, asemanator unui oftat de renun?are, aerul a parasit compartimentele scafandrului. Eram liber.
Ma aflam sub o palnie argintie cat o nava de catedrala. Pe pere?i coborau ?iruri de tuburi colorate, ce dispareau in galerii rotunde.
M-am intors. Ventilatoarele vuiau, eliminand urmele otravitoarei atmosfere planetare care patrunsesera in
