arierat”.
Aceste ipoteze au exhumat, reinviind-o, una dintre cele mai vechi probleme filozofice — raportul intre materie ?i spirit. Era necesara o mare indrazneala, pentru ca — dupa cum facuse Haar — sa i se atribuie oceanului o con?tiin?a. Aceasta problema, considerata de metodologi ca fiind metafizica, se ascundea in miezul tuturor discu?iilor ?i disputelor. Este oare posibila o gandire fara con?tiin?a? Dar puteau fi denumite „gandire” procesele desfa?urate in ocean? Muntele este el o piatra imensa? Este planeta un munte uria?? Ace?ti termeni pot fi folosi?i, dar o noua scara de marimi aduce pe scena noi legita?i ?i noi fenomene.
Problema amintita a devenit o adevarata cvadratura a cercului din epoca noastra. Fiecare ganditor mai notoriu incerca sa-?i dea contribu?ia la patrimoniul solaristicii; se inmul?eau teoriile care afirmau ca in fa?a noastra se afla un produs al degenerarii, un regres survenit dupa o trecuta faza de mare?ie intelectuala a oceanului sau ca oceanul este in fond o colonie-neoplasm, care, nascandu-se din trupurile vechilor locuitori ai planetei, i-a devorat pe to?i ?i, incorporandu-i, le-a contopit rama?i?ele sub chipul unei stihii ve?nice, supra-celulare ?i autoregeneratoare.
In lumina alba, asemanatoare celei pamantene, a lampilor fluorescente am dat jos de pe masa aparatele ?i car?ile ?i, intinzand pe tablia de plastic harta lui Solaris, am cercetat-o, sprijinindu-mi mainile de muchiile metalice. Oceanul viu avea ?i regiuni abisale, ?i mai pu?in adanci, iar insulele acoperite cu un strat sub?ire de roca erodata stateau marturie faptului ca in trecut apar?inusera fundului oceanic. Oare Solaris i?i dirija ?i ridicarea sau prabu?irea forma?iilor geologice aflate in adancul sau? Era o problema nebuloasa. Priveam la marile emisfere de pe harta, colorate cu diferite nuan?e de violet ?i albastru, resim?ind, nu ?tiu pentru a cata oara in via?a, o uimire nu mai pu?in zguduitoare decat aceea incercata in copilarie, cand am aflat la scoala de existen?a lui Solaris.
Nu ?tiu prea bine de ce, dar ?i atmosfera in care plutea secretul mor?ii lui Gibarian, ?i insu?i viitorul meu neguros mi s-au parut brusc derizorii: cufundat in contemplarea uluitoarei, teribilei har?i, nu-mi mai pasa de nimic. Diferitele zone ale acestei forma?ii vii purtau numele cercetatorilor care s-au sacrificat incercand sa le cunoasca. Priveam adancit la masivul Thexall, ce imprejmuie?te arhipelagurile ecuatoriale, cand, deodata, am sim?it asupra-mi privirea cuiva.
Continuam sa stau inaintea har?ii, dar n-o mai vedeam; eram ca paralizat. Drept in fa?a mea, u?a baricadata cu lazi pe care le sus?inea dulapul. E vreun automat, am gandit, de?i in camera nu existase pana atunci nici unul. Dar n-ar fi putut intra fara sa-l fi observat! Pielea de pe ceafa ?i de pe spate incepuse sa ma arda, senza?ia unei priviri grele ?i nemi?cate devenea insuportabila. Nu-mi dadeam seama de faptul ca, ascunzandu-mi capul intre umeri, ma sprijineam tot mai puternic de masa, facand-o sa alunece pe du?umea; aceasta mi?care mi-a dat sim?amantul unei eliberari.
M-am intors brusc.
Incaperea era goala. In fa?a mea, haul negru umplea marea fereastra semisferica. Impresia ca sunt pandit nu inceta sa ma stapaneasca. Intunericul ma urmarea amorf, uria?, orb ?i nemarginit. Bezna de dupa geamuri nu era luminata de nici o stea. Am tras jaluzelele. Nu trecuse o ora de cand ajunsesem pe sta?ie, dar am ?i in?eles de ce sufereau oamenii aici de mania persecu?iei; In mod reflex am legat de toate aceste simptome moartea lui Gibarian. Cunoscandu-l, crezusem pana acum ca nimic n-ar fi putut sa-i tulbure mintea. Incetasem sa mai fiu sigur.
Stateam in mijlocul camerei, alaturi de masa. Respira?ia mi se lini?tise; am sim?it cum sudoarea ce-mi aparuse pe frunte se race?te. La ce ma gandisem cu o clipa in urma? Aha, la automate! Faptul ca nu intalnisem nici unul pe coridoare ?i nici in cabine parea foarte curios. Unde s-au ascuns toate? Singurul pe care-l intalnisem — la distan?a — facea parte din deservirea mecanica a aeroportului. Dar celelalte?
Am privit la ceas. De altminteri ar fi trebuit sa ma duc la Snaut.
Am ie?it. Coridorul era destul de slab luminat de mici tuburi a?ezate sub tavan. Am lasat in urma doua u?i pana sa ajung la aceea pe care se putea citi numele lui Gibarian. M-am oprit indelung in fa?a ei. Sta?ia era cufundata in lini?te. Am apucat clan?a. De fapt nu voisem sa intru acolo. Clan?a a cedat, u?a s-a dat deoparte de la?imea unui deget, formand o deschizatura intunecata; dupa o clipa, lumina s-a aprins. Acum m-ar fi putut observa oricine ar fi mers pe culoar. Am trecut repede pragul, inchizand dupa mine u?a ferm ?i fara zgomot.
Era o cabina mai mare decat a mea, tot cu o fereastra panoramica, acoperita pe trei sferturi de o perdea cu floricele albastre ?i roz, adusa, fara indoiala, de pe Pamant, fiindca nu figura in echipamentul sta?iei. De-a lungul pere?ilor se intindeau rafturile bibliotecii ?i dulapuri — ?i unele, ?i altele emailate intr-un verde foarte deschis, cu luciri argintii. Con?inutul rafturilor, aruncat vrai?te pe jos, ocupa tot spa?iul dintre scaune ?i fotoliu. Chiar langa mine, trecerea era baricadata de doua masu?e pa?itoare, rasturnate ?i parca zidite in gramezile de reviste care, izbite de du?umea, ie?isera din mapele lor frumoase. Car?ile deschise, cu filele rasfirate, erau manjite de lichidele ce s-au varsat din baloanele ?i eprubetele sparte, cele mai multe cu pere?ii atat de gro?i incat simpla cadere pe du?umea, chiar de la inal?ime, n-ar fi reu?it sa le crape. Sub fereastra se afla un birou rasturnat, iar alaturi o lampa de lucru, al carei bra? extensibil era frant; in fa?a biroului se vedea un taburet, doua dintre picioarele lui patrunsera in sertarele pe jumatate deschise. Un torent de coli scrise de mana zaceau risipite pe du?umea; m-am aplecat peste ele, recunoscand scrisul lui Gibarian. Ridicand foile impra?tiate, am observat ca mana imi arunca nu o umbra simpla, ca pana acum, ci una dubla.
M-am intors.. O fa?ie in partea de sus a perdelei trandafirii era ca aprinsa de un foc albastru ?i taios, care se intindea clipa de clipa. Cu un gest brusc am dat perdeaua la o parte: o dogoare groaznica mi-a izbit ochii. Incendiul ocupa a treia parte din orizont. Prin vaile valurilor, un desi? de umbre prelungi ca ni?te stafii alerga spre mine. Se iveau zorile. In zona in care se afla sta?ia, pe cer rasarea, dupa o noapte de o ora, al doilea soare al planetei, cel albastru. Intrerupatorul automat a stins luminile din tavan tocmai cand am revenit la hartiile impra?tiate pe jos. Am dat peste o expunere lapidara e experien?ei ce fusese proiectata cu trei saptamani in urma — Gibarian inten?iona sa ac?ioneze asupra plasmei oceanice cu ni?te raze Roentgen foarte dure. Mi-am dat seama ca textul fusese destinat lui Sartorius, care urma sa organizeze experien?a; ?ineam in mana copia. Albul foilor de hartie incepea sa-mi supere ochii. Ziua ce se ivea era cu totul altfel decat cea precedenta. Sub cerul portocaliu al soarelui ce se stingea in oceanul ultramarin cu reflexe sangerii plutea aproape neincetat o cea?a de un roz murdar, ce contopea cerul, norii ?i valurile. Acum toate acestea disparusera. Chiar filtrata de valul trandafiriu, lumina ardea ca becul unei uria?e lampi de cuar?. In razele acesteia, bronzul mainilor mele devenea aproape cenu?iu. Intreaga incapere s-a preschimbat. Tot ce avusese o nuan?a ro?ie se facuse de un brun batand in culoarea ficatului, in schimb obiectele albe, verzi ?i galbene luasera culori intense, parand ca iradiaza prin propria lor incandescen?a. Mijind ochii, am privit prin ?esatura perdelei; cerul era o mare alba de foc sub care tremura ?i se zbatea un metal lichid. Mi-am strans tare pleoapele, sub care prinsesera a-mi juca inele ro?ii, ce se largeau continuu, in campul vizual. Pe consola lavoarului (marginea ei era sparta) am descoperit ni?te ochelari negri, mari cat aproape o jumatate de fata. I-am pus la ochi. Perdeaua ardea acum cu flacara sodiului. Citeam mereu, ridicand foile de pe jos ?i a?ezandu-le apoi pe singura masu?a nerasturnata. O parte din text lipsea.
Parcurgeam procesele-verbale ale experien?elor efectuate. Astfel am aflat ca, timp de patru zile, oceanul fusese supus ac?iunii iradierii intr-un punct situat la 1400 de mile nord-est de pozi?ia actuala. Toate acestea m-au umplut de uimire, deoarece utilizarea razelor Roentgen era interzisa prin conven?ia ONU pe considerentul ac?iunii lor uciga?e ?i eram pe deplin sigur ca nimeni nu se adresase Pamantului pentru a ob?ine aprobarea acestor experien?e. La un moment dat, ridicandu-mi capul, am observat in oglinda u?ii intredeschise a dulapului propriul meu chip: o fa?a cadaveric de palida cu ochelari negri. Incaperea luase o infa?i?are feerica, arzand in nuan?e albe ?i albastrii, dar dupa cateva minute a rasunat un scra?net prelung, ?i in exteriorul ferestrelor s-au lasat jaluzelele ermetice; in camera se facuse intuneric, dar imediat lumina artificiala s-a aprins, de data aceasta parand extrem de slaba. Se facea din ce in ce mai cald, pana cand zumzetul egal, ce putea fi auzit dinspre gaurile de aer condi?ionat, s-a prefacut intr-un ?uierat plangare?. Instala?iile de racire ale sta?iei lucrau cu toata puterea. Zapu?eala statuta continua totu?i sa creasca.
Un zgomot de pa?i mi-a ajuns la urechi. Cineva trecea pe coridor. Din doua sarituri m-am gasit la u?a. Pa?ii ?i-au slabit zvonul, apoi au contenit. Cel care umblase era in spatele u?ii. Clan?a s-a rasucit incet; fara a mai gandi, am prins-o cu un gest reflex ?i am ?inut-o strans. Apasarea nu se intarea, dar nici nu slabea. Cel de dincolo de u?a se comporta ca ?i cum ar fi fost luat prin surprindere. Un timp, nici unul dintre noi n-a lasat clan?a din mana; deodata am sim?it ca stransoarea a cedat; doar un fo?net slab imi dadea de veste ca necunoscutul se indeparteaza. Am mai ramas o vreme ciulind urechile, dar tacerea domnea din nou.
