De ce nu mi-ai spus ca e?ti tu? Te-as fi lasat sa intri.
— Credeam ca e Sartorius, a spus nesigur.
— ?i ce-are a face?
— Ce crezi despre… despre ce s-a-ntamplat acolo? s-a eschivat el cu o intrebare.
Am ?ovait:
— Trebuie sa ?tii mai bine decat mine. Unde este el?
— In frigider, mi-a raspuns imediat. L-am transportat acolo numaidecat, de diminea?a… din pricina caldurii.
— Unde l-ai gasit?
— In dulap.
— In dulap? Nu mai traia?
— Inima ii mai batea, dar nu mai respira. Era in agonie.
— Ai incercat sa-l salvezi?
— Nu.
— De ce?
Nu ?tia ce sa-mi raspunda.
— N-am mai reu?it. A murit inainte de a-i putea da vreo asisten?a.
— Statea in dulap? Intre scafandre?
— Da.
S-a apropiat de un mic birou aflat in col?ul camerei ?i a luat — coala de hartie. Mi-a intins-o in fata.
— Am incheiat, dupa cum vezi, un proces-verbal provizoriu, spus. E chiar bine ca ai trecut prin cabina lui. Cauza decesului… o injec?ie cu o doza mortala de pernostal. Sta scris lici…
Am strabatut cu privirea scurtul text.
— Sinucidere…, am repetat cu voce stinsa. Dar cauza?
— Nelini?te… depresiune sau cum vrei s-o numim. Te pricepi la astea mai bine decat mine.
— Pricep doar ceea ce vad singur, i-am raspuns ?i l-am privit Ie jos in sus, fiindca statea aplecat deasupra mea.
— Ce vrei sa spui? a intrebat pe un ton lini?tit.
— ?i-a injectat pernostal ?i s-a ascuns in dulap? Nu-i a?a? Daca lucrurile au stat astfel, atunci nu-i vorba de nici o depresiune sau de vreo nelini?te, ci de o acuta psihoza. Paranoia… probabil… i se parea ca vede ceva… Vorbeam tot mai incet, privindu-l drept in ochi.
S-a indepartat pana la pupitrul emi?atorului de radio ?i din nou a inceput jocul cu comutatoarele.
— Aici se afla semnatura ta, am rostit dupa o clipa de tacere. Dar Sartorius?
— Este in laborator. Ti-am spus doar. Nu se arata: cred ca…
— Ce anume?
— Cred ca s-a incuiat.
— S-a incuiat? Aaa! S-a incuiat…
— Poate s-a baricadat?
— Poate.
— Snaut…, am spus, in sta?ie se afla
— Ai vazut?!
Ma privea cu spatele incovoiat.
— Doar m-ai prevenit. Despre cine e vorba?… O halucina?ie?
— Ce ai vazut!?
— Un om. Ce spui?
Tacea. S-a intors cu fa?a spre perete, de parca n-ar fi vrut sa-l privesc. Batea cu degetele pe re?eaua metalica. I-am privit mainile: pe incheieturile degetelor nu mai erau urme de sange. Am avut o revela?ie scurta, fulgeratoare.
— Acea persoana este reala, am rostit incet, aproape in ?oapta, ca ?i cum i-a?i fi transmis o taina ce putea fi auzita de altcineva. Ce zici? Po?i s-o… atingi. Po?i s-o rane?ti… Cand ai vazut-o ultima oara?… Astazi?
— De unde ?tii?!
Nu s-a intors spre mine. A ramas mai departe in fa?a peretelui, de care se izbea mereu ca sub ?ocul cuvintelor mele.
— Imediat inainte de descinderea mea… Nu mult inainte…
S-a chircit ca ?i cand l-a? fi lovit. Am vazut ochii lui innebuni?i.
— Tu!!! rosti el gatuit. Cine e?ti tu!?.
Facea impresia ca ar vrea sa se arunce asupra mea. La aceasta nu ma a?teptasem. Lucrurile luasera o intorsatura periculoasa. Nu credea ca sunt acela drept care ma dadeam? Ce insemna asta? Ma privea cu o spaima nemarginita. Oare ajunsese la nebunie? Intoxica?ie? Toate pareau posibile. Dar o vazusem pe acea creatura… prin urmare chiar ?i eu…
— Cine era? am intrebat. Aceste cuvinte l-au lini?tit. M-a scrutat banuitor catva timp; nu ma credea inca. ?tiam acum ca pornisem pe un drum gre?it ?i ca Snaut nu-mi va spune nimic. S-a a?ezat incet in fotoliu ?i ?i-a cuprins capul in maini.
— Ceea ce se-ntampla aici…, a murmurat. Maligna…
— Cine era? am staruit eu.
— Daca nu ?tii…, a ?optit.
— Ce-i?
— Nimic.
— Snaut, spusei, suntem suficient de departe de casa. Sa jucam cu car?ile pe fa?a. ?i a?a lucrurile sunt prea incalcite.
— Dar ce vrei?
— Vreau sa-mi spui pe cine ai vazut.
— Dar tu…? spuse banuitor.
— Ne jucam de-a baba oarba. I?i voi spune ?i-mi vei spune ?i tu. Fii lini?tit, nu te voi lua drept nebun, fiindca ?tiu…
— Drept nebun! O, Doamne! incerca sa rada. Omule, dar tu nu… chiar nimic nu… Dar asta ar fi insemnat o salvare. Daca el ar fi crezut macar o clipa ca este vorba de nebunie, n-ar fi facut-o, ar fi trait…
— Prin urmare ceea ce ai scris in procesul-verbal despre dereglare este o minciuna?
— Evident!
— De ce nu scrii adevarul?
— De ce…? a repetat.
S-a facut lini?te. Din nou orbecaiam in intuneric, nu in?elegeam nimic, de?i un moment mi se paruse ca voi reu?i sa-l conving ?i ca vom ataca impreuna enigma. De ce, de ce nu voia sa vorbeasca?!
— Unde sunt automatele? am intrebat.
— In magazie. Le-am inchis pe toate cu excep?ia celor ce servesc aeroportul.
— De ce? Din nou nu mi-a raspuns. Nu-mi spui?
— Nu pot.
In toate astea exista ceva ce nu puteam sesiza. Sa ma duc sus, la Sartorius? Deodata mi-am adus aminte de foaia pe care o aveam asupra mea, ?i acest fapt mi s-a parut ca fiind cel mai important in acea clipa.
— I?i imaginezi oare posibilitatea continuarii muncii in astfel de condi?ii? am intrebat.
A dat din umeri ironic.
— Ce insemnatate are?
— A?a deci! Prin urmare ce inten?ionezi sa faci?
Tacea. In lini?tea ce ne impresura s-a putut deslu?i ecoul indepartat al unor pa?i descul?i. Printre aparatele nichelate ?i acoperite cu plastic, printre dulapurile inalte cu aparatura electronica, utilaj chimic, aparate de precizie, acel mers lipait suna fie ca sfidarea unui farsor, fie ca scornirea unui nebun. Pa?ii se apropiau. M-am sculat, observand cu cea mai mare incordare mi?carile lui Snaut. Acesta asculta cu ochii intredeschi?i, dar nu parea deloc sa fie speriat. Prin urmare nu de ea ii era frica??
— De unde s-a ivit? am intrebat. ?i vazand ca nu se grabe?te sa-mi raspunda, am continuat: Nu vrei sa
