OASPE?II
Am impaturit in graba ?i am ascuns in buzunar insemnarile lui Gibarian. M-am apropiat incet de dulap ?i am privit inauntru — scafandrele ?i imbracamintea zaceau ingramadite intr-un col?, dand impresia trupului unui om. De sub un morman de hartii impra?tiate pe du?umea se zarea marginea unui plic. L-am ridicat. Imi era adresat. Pe cand rupeam plicul, am sim?it ca mi se pune un nod in gat, ?i mi-a trebuit un efort de voin?a ca sa ma decid sa despaturez foaia. Cu scrisul sau regulat, extrem de marunt, dar cite?, Gibarian notase:
Asta era totul, nici un cuvant in plus. Scrisul parea sa fi fost a?ternut in graba. Sa insemne aceste cuvinte vreo comunicare importanta? Cand au fost scrise? M-am gandit ca trebuie sa ma duc cat mai repede la biblioteca. Cuno?team acea anexa la primul anuar solaristic, adica ?tiam de existen?a ei, dar n-o rasfoisem niciodata, pentru ca nu prezenta decat o valoare istorica. In schimb, despre numitul Ravintzer sau despre Micul sau Apocrif n- auzisem nicicand.
Ce era de facut?
Intarziasem mai bine de un sfert de ora. De la u?a am mai aruncat o privire intregii incaperi. Abia acum am observat patul fixat vertical de-a lungul peretelui, deoarece il acoperea o mare harta desfa?urata a lui Solaris. Indaratul har?ii atarna ceva. Era un magnetofon portativ. Am scos aparatul din tocul sau, pe care l-am aga?at in cuiul pe care statuse, iar magnetofonul l-am varat in buzunar. Am aruncat o privire pe contor: banda era inregistrata aproape in intregime.
Din nou m-am oprit o clipa in dreptul u?ii, avand ochii inchi?i ?i ascultand cu mare incordare lini?tea ce domnea in afara incaperii. Nimic. Am deschis u?a. Coridorul imi parea un tunel sumbru. Abia acum mi-am lepadat ochelarii negri ?i am vazut luminile slabe de pe tavan. Am inchis u?a ?i m-am indepartat spre stanga, catre postul de radio.
M-am apropiat de rotonda de la care porneau coridoare ca spi?ele unei ro?i; trecand de un gang lateral ?i ingust, ce ducea probabil la baie, am intrezarit un trup corpolent care se confunda cu semiintunericul.
M-am oprit inmarmurit. Din adancul acelui culoar lateral pa?ea cu un mers incet ?i leganat o uria?a negresa. Am remarcat stralucirea ochilor ei ?i aproape imediat i-am auzit calcatura moale a talpilor descul?e. Nu purta decat un fel de fusta galbuie, parca impletita din paie; sanii uria?i ai acelei femei atarnau, iar umerii ei negri aveau marimea ?oldurilor unui om normal; a trecut pe langa mine la o distan?a de un metru fara sa-mi fi aruncat nici o privire ?i a disparut, leganandu-?i soldurile, asemanatoare sculpturilor steatopigice din epoca neolitica, pe care le po?i vedea in muzeele de antropologie. Acolo unde coridorul cotea, negresa s-a intors spre u?a cabinei lui Gibarian ?i a disparut inauntru. In timp ce deschisese u?a, femeia s-a conturat o clipa pe fondul puternicei lumini ce ardea in camera. U?a s-a inchis incet ?i am ramas singur. Am apucat cu mana dreapta pumnul mainii stangi ?i l-am strans de mi-au parait oasele. Priveam buimac in preajma. Ce s-a intamplat? Ce erau toate astea? Brusc, de parca cineva m-ar fi izbit, mi-am adus aminte de faptul ca Snaut ma prevenise. Dar ce insemnau toate astea? Cine era acea afrodita grotesca? De unde aparuse? Am facut un pas, doar un singur pas in direc?ia cabinei lui Gibarian, dar am in?epenit locului. ?tiam prea bine ca n-am sa intru acolo. Cu narile dilatate, respiram din greu. Ceva nu era in ordine, ceva nu se potrivea… Ah, da. A?teptasem in mod reflex mirosul izbitor al transpira?iei ei, dar in momentul in care negresa trecuse la un pas de mine n-am sim?it nimic.
Nu ?tiu cata vreme am stat a?a, sprijinit de metalul rece al peretelui. Sta?ia era stapanita de lini?te ?i singurul zgomot perceptibil era vuietul indepartat ?i monoton al compresoarelor de aer condi?ionat.
Mi-am dat u?or cu palma peste obraz ?i m-am indreptat lent spre postul de radio. Cand am apasat pe clan?a, am auzit o voce ascu?ita:
— Cine-i acolo?
— Eu sunt, Kelvin.
Snaut ?edea in fa?a mesei intre o gramada de cutii de aluminiu ?i pupitrul aparatului de emisie ?i manca direct dintr-o cutie de conserve un concentrat de carne. Nu ?tiu din ce motiv ?i-a ales drept locuin?a sala postului de radio. Stateam impietrit in pragul u?ii, privind la maxilarele lui, ce mestecau ritmic, ?i deodata mi-am dat seama cat sunt de flamand. M-am apropiat de un raft, am ales dintr-o gramada de farfurii pe cea mai pu?in prafuita ?i m-am a?ezat fa?a-n fa?a cu el. Am mancat catava vreme in tacere, apoi Snaut s-a sculat, a scos din dulapul din perete un termos ?i a turnat cate un pahar de bulion fierbinte. A?ezand termosul pe du?umea, fiindca pe masa nu mai era loc, m-a intrebat:
— L-ai vazut pe Sartorius?
— Nu. Unde e?
— Sus.
Sus era laboratorul. Am mancat tacut mai departe, pana cand am golit cutia de conserve. In cabina postului de radio se instaurase noaptea. Fereastra era inchisa ermetic din exterior, iar sub tavan ardeau patru tuburi luminiscente. Reflexul lor juca pe plasticul ce invelea emi?atorul radioului. Pielea intinsa de pe pome?ii lui Snaut era in?esata de vini?oare ro?ii. Purta pe el un sveter negru, larg ?i ros pe alocuri.
— ?i-e rau? a intrebat.
— Nu. De ce-ar trebui sa-mi fie?
— E?ti leoarca de sudoare.
Mi-am ?ters fruntea cu dosul palmei. Intr-adevar, transpira?ia ?iroia pe mine; era probabil o reac?ie dupa ?ocul prin care trecusem. Ma privea cercetator. Oare trebuia sa-i spun? Voiam ca el insu?i sa-mi acorde mai multa incredere. Cine cu cine se juca aici ?i care erau regulile jocului?
— E cald, am rostit. Credeam ca instala?ia voastra de aer condi?ionat func?ioneaza mai bine.
— Dupa vreo ora, temperatura se va echilibra. E?ti insa sigur ca este numai din cauza caldurii? m-a iscodit, a?intindu-?i asupra-mi privirile. Mestecam con?tiincios, ca ?i cum nu l-a? fi remarcat.
— Ce inten?ionezi sa faci? m-a intrebat, in sfar?it, cand am terminat sa mancam. A azvarlit vesela ?i cutiile goale in chiuveta de langa perete ?i s-a intors in fotoliul sau.
— Ma voi adapta voua, am raspuns flegmatic. Doar ave?i un plan de cercetari. Vreun nou excitant, raze Roentgen, s-ar parea, sau ceva asemanator, nu-i a?a?
— Roentgen? ?i-a ridicat el sprancenele. Unde-ai mai auzit de toate astea?
— Nu ?in minte. Mi-a spus cineva. Poate ca pe „Prometeu”. Dar ce? A?i ?i aplicat razele?
— Nu cunosc amanunte. A fost ideea lui Gibarian. Ac?iunea a ini?iat-o impreuna cu Sartorius. Dar cum de-ai putut afla?
Am ridicat din umeri.
— Nu cuno?ti amanuntele? Doar trebuia sa fii de fa?a, fiind vorba de domeniul tau…, m-am oprit fara sa-mi termin fraza. Tacea. Zumzetul instala?iei de aer comprimat s-a lini?tit; temperatura se men?inea acum la un nivel suportabil. In aer se auzea numai un sunet inalt, nesfar?it, ca bazaitul unei mu?te in agonie. Snaut s-a sculat, s-a apropiat de pupitrul de comanda ?i a inceput sa manevreze diferite comutatoare fara nici o noima, deoarece comutatorul principal se afla in pozi?ie moarta. A mo?mondit a?a catava vreme ?i, tot cu spatele la mine, a rostit:
— Va fi nevoie sa completam formalita?ile in legatura cu cele intamplate… ?tii?
— Da?
S-a intors ?i m-a privit cu ni?te ochi ce exprimau o furie vecina cu turbarea. Nu pot spune ca inten?ionat incercam sa-l scot din sarite cu laconismul meu, dar, nein?elegand nimic din jocul ce se desfa?ura aici, preferam sa fiu rezervat. Marul lui Adam, extrem de proeminent, ii juca in sus ?i-n jos peste gulerul sveterului.
— Ai fost la Gibarian, spuse deodata. Nu era o intrebare. Am ridicat sprancenele ?i-l priveam lini?tit in fa?a. Ai fost in camera lui, a repetat.
— Am schi?at un gest vag cu capul, ca ?i cum a? fi spus: „Sa zicem”. Voiam ca el sa vorbeasca mai departe.
— Cine era acolo? a intrebat.
?tia despre ea!!!
— Nimeni. Dar cine putea fi acolo? l-am intrebat.
— De aceea nu mi-ai dat drumul?
Am zambit:
— Ma speriasem. Dupa avertismentul tau, cand am vazut clan?a mi?candu-se, am re?inut-o in mod reflex.
