The Negotiator. Negociatorul

— Individul pe care voiati sa stiti cum il cheama, domnule Miller? Cand l?ati intalnit dumneavoastra lucra pentru IBM in Arabia Saudita. IBM confirma ca trebuie sa fie vorba de ace­easi persoana. A plecat de la ei si acum lucreaza drept consul­tant independent. Il cheama Easterhouse Colonelul Robert Easterhouse.

— Cautati?l, ordona Miller. Chemati?l aici. Nu va uitati la pret. Aduceti?l la mine.

CAPITOLUL DOI

NOIEMBRIE 1989

Maresalul Kozlov statea la biroul sau si ii studia impasibil pe cei patru barbati asezati la masa de conferinte in forma de T. Erau cu totii adanciti in lectura dosarelor cu mentiunea „strict secret' din fata lor; maresalul stia ca erau toti patru oameni de incredere oa­meni in care trebuia sa aiba incredere pentru ca de ei depindea cariera lui. ba chiar mai mult decat cariera.

Chiar in stanga maresalului statea adjunctul Sefului de Stat Major (Sud), care lucra impreuna cu el la Moscova, dar avea in subordine deplina tot sfertul sudic al URSS, in care intrau su­prapopulatele republici musulmane si granitele cu Romania, Turcia, Iran si Afganistan. Langa acesta se afla Seful Inaltului Coman­da­ ment de Sud din Baku, sosit la Moscova cu avionul, convins ca avea sa participe la o obisnuita conferinta de stat major. Care insa nu era deloc obisnu­ita. Inainte sa ajunga ia Moscova, cu sapte ani in urma, Kozlov fusese si el comandant la Baku, iar cel, care era adancit acum in lectura Planului Suvorov isi datora promovarea pozitiei influente pe care o detinea maresalul.

De cealalta parte a mesei stateau ceilalti doi participanti. Cel mai aproape de Kozlov era acela de ale carui devotament si comportare depindea in cea mai mare masura reusita Planului Suvorov: Seful adjunct al GRU, departamentul de contraspio­naj al armatei sovietice. In conflict permanent cu mai marele sau rival, KGB?ul, GRU controla Fortele Speciale Spetsnaz, iar implicarea lor la debutul Planului daca acesta urma sa fie pus vreodata in aplicare era hotaratoare. Spetsnaz au aterizat in 1979 pe aeroportul din Kabul si au atacat palatul prezi­den­tial, asasinandu?l pe presedintele afgan si instalandu?l in functie pe Babrak Karmal, cel care difuzase prompt un apel antedatat prin care cerea armatei sovietice sa intervina pentru a reprima „tulburarile'.

Kozlov se oprise asupra adjunctului deoarece seful GRU era un vechi agent KGB, infiltrat in Statul Major. Nu exista nici o indoiala ca acesta dadea fuga la amicii lui din KGB cu orice in­formatie, oricat de marunta, pe care putea pune mana, in detri­mentul Inaltului Comandament. Adjunctul GRU venise cu ma­sina, traversand toata Moscova de la sediul GRU aflat la nord de Aeroportul Central.

Langa adjunctul GRU se afla un alt barbat, al carui sediu se afla tot in suburbiile nordice si ai carui subalterni erau vitali pentru Planul Suvorov Comandantul adjunct al lui Vozdusna Desantniki Voist sau Trupele de Desant Aerian. Parasutistii de la VDV aveau sa fie lansati in douasprezece orase ale caror nume erau mentionate in Planul Suvorov, de cucerirea carora depindea stabilirea podului aerian.

In acest punct nu era necesar sa se apeleze nici la Apararea Antiaeriana a Patriei, Voiska, PVO, deoarece nu se punea pro­blema unui atac impotriva URSS?ului, nici la Fortele Strategice de Rachete pentru ca nu se prevedea utilizarea lor. Cat despre Infanteria Moto, Artilerie si Blindate, erau suficiente cele puse la dispozitie de Inaltul Comandament de Sud.

Adjunctul GRU termina lectura dosarului si isi ridica privi­rea. Era gata sa spuna ceva, dar maresalul ii facu un semn cu mana si ramasera amandoi tacuti, asteptand ca si ceilalti trei sa termine de citit. Sedinta incepuse in urma cu trei ore. Cei patru citisera mai intai versiunea prescurtata a raportului initial al lui Kaminski asupra petrolului. Aerul mohorat cu care citisera con­cluziile si previziunile acestuia era subliniat de faptul ca unele dintre aceste previziuni se adeverisera deja in cele douasprezece luni care trecusera de la intocmirea raportului.

Existau deja reduceri la alocatiile pentru petrol; o parte din manevre trebu­iau sa fie „reprogramate' anulate din lipsa de benzina. Centralele nucleare nu fusesera redeschise, asa cum se promisese, terenurile petroliere din Siberia de?abia daca pro­duceau cu o idee mai mult ca de obicei, in timp ce explorarile din Arctica erau tot la pamant din lipsa de tehnologie, mana de lucru calificata si fonduri. Glasnost si perestroika si conferintele de presa si predicile Politburoului erau toate foarte bune si fru­moase, dar nici pe departe suficiente pentru ca Rusia sa devina productiva.

Dupa ce discutasera pe scurt in legatura cu raportul asupra petrolului, Kozlov le prezentase patru dosare, cate unul pentru fiecare. Acestea contineau Planul Suvortov, pregatit de generalul?maior Zemskov in cele noua luni care se scursesera din noiembrie. Maresalul Kozlov il mai tinuse inca trei luni pana cand apreciase ca situatia de la miazazi de granitele tarii evolu­ase destul de mult pentru ca ofiterii din subordinea lui sa poata sa pretuiasca pe deplin cutezanta acestui plan de actiune. Acum ca terminasera lectura, pastrau cu totii o tacere prudenta. Nu voia nici unul sa fie primul la cuvant.

— Foarte bine, li se adresa maresalul Kozlov. Aveti vreun comentariu?

— Pai, isi lua inima in dinti adjunctul sefului de stat major, ne?ar pune la dispozitie o sursa de titei suficient de bogata ca sa ne ajunga pana la jumatatea secolului viitor.

— Acesta este scopul final, remarca Kozlov. Dar ce parere aveti despre posi­bi­litatile lui de realizare?

Arunca o privire spre seful inaltului Comandament de Sud.

— Invazia si cucerirea nu ridica nici un fel de probleme, ii raspunse genera­lul cu patru stele din Baku. Din punctul acesta de vedere planul este absolut stralucit. Rezidenta initiala poate fi anihilata destul de usor. Problema e cum o sa?i guvernam dupa aceea pe imputitii aia de acolo... Sunt fanatici cu totii, nu?i nici o indoiala... Va trebui sa folosim metode extrem de dure.

— Asta se poate aranja, ii raspunse Kozlov calm.

— Va trebui sa folosim numai soldati etnici rusi, interveni parasutistul. Noi ii folosim in orice caz, impreuna cu ucrainienii. Cred ca suntem de acord cu totii ca pentru asa ceva este imposibil sa avem incredere in diviziile din republicile mu­sul­mane.

Se auzi un murmur aprobator. Adjunctul GRU isi ridica privirea.

— Uneori ma intreb daca mai avem la ce sa folosim divizi­ile astea musulma­ne. Si trebuie sa recunosc ca e un motiv in plus ca sa?mi placa Planul Suvorov. Ne va permite sa oprim raspandirea fundamentalismului islamic in republicile noastre de la sud. Ii anihilam radacinile. Oamenii mei din sud mi?au ra­portat ca, in caz de lupta, probabil ca nu o sa putem pune nici o baza pe diviziile noastre musulmane.

Generalul din Baku nu gasi necesar sa?l contrazica.

— Imputitii dracului, marii el. Se inraiesc pe zi ce trece. In loc sa ma ocup de apararea sudului, jumatate din vreme mi?o petrec inabusind revoltele religioase de la Taskent, Samarkand si Ashabad. Ce mi?ar mai placea sa?i dau una in cap nenoroci­tului asta de Partid al lui Allah chiar la el acasa.