The Negotiator. Negociatorul

— Asadar, relua discutia maresalul Kozlov, avem trei as­pecte pozitive. Este realizabil datorita granitei foarte lungi si ex­puse si a haosului existent acolo; ne?ar aduce petrol pentru o jumatate de secol si i?ar termina odata pentru tot­dea­una pe toti predicatorii fundamentalisti. Ce ar fi contra...?

— Ce ne facem cu reactia Occidentului? intreba generalul parasutist. Ameri­canii ar putea declansa al treilea razboi mon­dial pe chestia asta.

— Nu prea imi vine sa cred, il contrazise adjunctul GRU care, dupa ani de studii, avea mai multa experienta in legatura cu Occidentul decat toti cei de fata. Politicienii americani de­pind foarte mult de opinia publica si pentru cei mai muti ameri­cani nici un rau ce li s?ar putea intampla iranienilor nu ar fi des­tul de mare ca sa?i satisfaca. Ma refer la masele largi de ameri­cani.

Erau toti patru la curent cu recentele evenimente din Iran. Dupa moartea ayatolahului Khomeini si o perioada de aprige conflicte politice interne la Tehe­ran, succesiunea o preluase sangerosul judecator islamic Khalkhali pe care americanii il vazu­sera ultima oara jubiland asupra cadavrelor concetatenilor lor, recuperate din desert dupa tentativa esuata de salvare a ostatici­lor din ambasa­da Statelor Unite.

Khalkhali cautase sa?si apere ascendentul de fragil instigand la instaurarea unui regim de teroare in interiorul Iranului si fo­losind in acest scop mult temute­le Patrule ale Singelui, Gasht?e?Sarallah. Pana la urma, vazind ca aceste Garzi Revolu­tionare amenintau sa?i scape de sub control, se hotarase sa?i ex­porte pe cei mai violenti dintre ei pentru a comite o serie de atrocitati teroriste in afara tarii, impotriva cetatenilor si pose­siunilor americane din orientul Mijlociu si din Europa, campa­nie ce ocupase atentia intregii omeniri in cea mai mare parte a celor sase luni precedente.

In momentul in care cei cinci militari sovietici se adunasera pentru a discuta invadarea si ocuparea Iranului, Khalkhali era urat atat de populatia tarii sale, care ajunsese sa se sature pana peste cap de Sfanta Teroare, cat si de intregul Occident.

— Parerea mea este, relua discutia adjunctul GRU, ca daca vrem sa?l span­zuram pe Khalkhali, publicul american ar fi de?a dreptul fericit sa ne ofere franghia. Sigur ca Washingtonul o sa fie indignat daca o sa intram peste ei, dar congresmanii si sena­torii asculta cu totii ceea ce vorbesc oamenii de Ia ei de acasa si or sa se inghesuie sa?l sfatuiasca pe Presedinte sa fie mai retinut. Si nu trebuie sa uitam ca, dupa cate se parc, zilele astea suntem prieteni la catarama.

In jurul mesei se auzi un murmur aprobator, la care se ala­tura si Kozlov.

— Si atunci de unde o sa vina opozitia? intreba el.

— Parerea mea este, continua adjunctul GRU, ca daca ii vom pune pe ameri­cani in fata unui fait accompli, in nici un caz nu va veni de la Washington. Cred mai degraba ca o sa vina de la Novaia Plosciad; omul nostru din Stavropol o sa fie categoric impotriva.

Novaia Plosciad sau Piata Noua este sediul Comitetului Central din Mosco­va, iar Stavropolul reprezenta o referinta nu prea reverentioasa la adresa Secre­ta­­rului General, Mihail Gorbaciov, originar de acolo.

Cei cinci militari aprobara posomorati. Adjunctul GRU in­sista asupra punc­tu­­lui sau de vedere.

— Stim cu totii ca de cand blestematul asta de Cormack a devenit mare vedeta in Rusia la Vnukovo, acum un an, echipe ale Ministerelor Apararii din ambele tarii elaboreaza detaliile pentru incheierea unui tratat de reducere drastica a inarmarii. Peste doua saptamani Gorbaciov o sa mearga in America si o sa incer­ce sa?l semneze ca sa isi faca rost de suficiente resurse pen­tru dezvoltarea industriei petroliere pe plan intern. Atata vreme cat va fi convins ca isi poate face rost de petrol in felul acesta, de ce credeti ca ar fi dispus sa renunte la nepretui­tul lui tratat si sa ne dea noua aprobarea sa invadam Iranul?

— Si daca reuseste cu tratatul, oare Comitetul Central o sa fie de acord sa?l ratifice? intreba generalul din Baku.

— Comitetul Central e acum in mainile lui, ii raspunse Kozlov. In ultimii doi ani a eliminat din el aproape toata opozitia.

Conferinta se incheie cu aceasta nota pesimista si resemnata. Copiile Planului Suvorov au fost stranse si incuiate in seiful ma­resalului, iar generalii s?au intors la posturile lor pregatiti sa pastreze tacerea, sa stea la panda si sa astepte.

Cu doua saptamani mai tarziu, Cyrus Miller se afla si el in conferinta, dar numai cu o singura persoana, prieten si coleg de?o viata. Cyrus Miller si Melville Scanlon se cunoscusera in timpul razboiului din Crimeea, cand tanarul Scanlon, antrepre­nor din Galveston, isi investise firavele venituri in cateva tancuri petro­liere.

Miller obtinuse de la Fortele Aeriene ale SUA un contract de furnizare si livrare a noului sau combustibil pentru avioanele cu reactie. Livrarea avea sa aiba loc in docurile din Japonia, de unde urma sa fie preluat de petrolierele marinei, care aveau sa?l predea Coreei de Sud asediate. Miller ii trecuse contrac­tul lui Scanlon, iar acesta facuse adevarate minuni ducandu?si ligheanele rugini­te prin Canalul Panama pentru a prelua AVTUR?ul din California si a?l expedia de cealalta parte a Pacificului. Fo­losind aceleasi nave pentru a aduce titei si stocuri de materiale din Texas inainte de a prelua marfa destinata Japoniei, Scanlon isi asigurase transportul de marfa pe tot parcursul, iar Miller primise mari cantitati de materii prime din care sa prepare AVTUR. Echipajele de pe trei dintre petroliere pierisera in Pacific, dar nimeni nu avusese curiozitatea sa intre­be de ce iar Miller si Scanlon se umplusera de bani, dupa care Miller le vanduse in cele din urma militarilor licenta.

Scanlon continuase si ajunsese agent si armator, ocupandu?se de achizitio­narea si transportul titeiului din toata lumea, mai ales din Golful Persic pana in America. Dupa 1981, Scanlon o cam incurcase atunci cand sauditii impusesera ca toate expedie­rile din Golf sa fie efectuate pe nave sub pavilion arab, politica pe care insa reusisera sa o puna in aplicare numai la transporta­rea cotei de partici­pare, adica a fractiunii care apartinea tarii producatoare, nu si in ceea ce prives­te companiile produca­toare.

Insa Scanlon se ocupa de transportarea in America tocmai a acestei cote de participare a sauditilor si fusese constrans sa re­nunte si obligat sa isi vanda sau sa isi inchirieze petrolierele sau­ditilor sau kuwaitienilor la preturi cu totul nea­tra­gatoare. Supravietuise, insa n?avea nici urma de simpatie pentru Arabia Saudita. Ii mai ramasesera totusi cateva tancuri petroliere care circulau pe ruta GolfZStatele Unite, transportand mai ales titei Aramco, care izbutise sa scape de restrictia impusa de sauditi.

Miller statea in locul lui preferat de la fereastra si se uita la orasul Houston care se intindea dedesubt. Faptul ca se afla atat de sus, deasupra restului umanitatii, ii dadea un sentiment de atotputernicie divina. In cealalta parte a incaperii, Scanlon sta­tea rezemat in fotoliul comod de piele si batea darabana in ra­portul Dixon asupra petrolului pe care tocmai il terminase de citit. La fel ca Miller, stia foarte bine ca titeiul din Golf tocmai ajunsese la 20 de dolari barilul.

— Sunt intru totul de acord cu tine, dragul meu prieten. Nu se poate in nici un caz ca SUA sa ajunga intr?o buna zi sa de­pinda de prapaditii astia. Si Washingtonul ce dracu' isi inchi­puie ca face? Aia de acolo chiar au orbit