The Negotiator. Negociatorul

Scanlon dadu din cap aprobator.

— Si cand ai planuit sa aiba loc acest... eveniment?

— Probabil ca stiti ca atacul asupra Fortaretei Musmak a avut loc in luna ianuarie a anului 1902, iar noul regat a fost in­fiintat in 1932, le explica Easter­house. Peste cincisprezece luni, in primavara anului 1992, regele urmeaza sa celebreze impreuna cu toti membrii curtii cea de?a nouazecea aniversare a atacului si jubileul de diamant al regatului. S?au facut deja planuri pen­tru organizarea unei ceremonii de multe milioane de dolari, care urmeaza sa fie urmarita prin televiziune de spectatorii din toata lumea. In acest scop s?a purces deja la construirea unui stadion acoperit. Eu raspund de toate sistemele compu­terizate de securitate porti, usi, ferestre, aer conditionat. Cu o saptamana inainte de scara cea mare va avea loc o repetitie generala la care urmeaza sa participe principalii sase sute de membri ai Casei de Saud, adunati din toate colturile lumii. In momentul acela vor aranja sa dea lovitura Sfintii Teroristi. Dupa ce vor fi intrat cu totii, usile au sa fie incuiate prin computer; cei cinci sute de soldati din garda regala au sa aiba munitiile defecte. Iar acestea, impreuna cu mitralierele de care au nevoie cei din secta Hezballah, urmeaza sa fie importate pe navele dumitale.

— Si la sfarsit?

— La sfarsit, domnule Scanlon, din Casa de Saud are sa se aleaga praful. Si din teroristi la fel. Stadionul are sa ia foc, iar camerele de luat vederi au sa continue transmisia pana cand au sa se topeasca in flacari. Apoi noul ayatollah, autoproclamatul imam in viata, mostenitorul spiritului si al sufletului lui Khome­ini, va aparea la televizor pentru a anunta omenirii planurile sale, omenirii care tocmai a urmarit ce s?a intamplat pe stadion. Ceea ce, sunt sigur, va face sa curga imediat apelurile catre Washington.

— Colonele, zise Miller, la cat crezi ca se ridica finantarea?

— Pentru inceperea imediata a planificarii anticipate, un milion de dolari. Mai tarziu, doua milioane pentru achizitii din strainatate si sperturi in valuta. In Arabia Saudita nimic. Pot face rost de un fond de cateva miliarde de riali cu care sa acope­rim toate achizitiile si mituirile pe plan local.

Miller dadu din cap aprobator. Ciudatul vizionar nu cerea decat o nimica toata pentru ceea ce avea sa realizeze.

— O sa am grija sa primesti acesti bani, colonele. Acum, daca nu te superi, te?as ruga sa astepti putin afara. Mi?ar face placere sa vii la mine la masa dupa ce terminam.

Colonelul Easterhouse se intoarse sa plece si se opri o clipa la usa.

— Exista sau s?ar putea sa existe totusi o problema. Singu­rul factor incon­tro­­labil pe care il pot prevedea. Dupa cate se pare, Presedinele Cormack este foarte hotarat sa incheie un nou tratat cu Kremlinul. Probabil ca acesta nu va putea sa supravie­tuiasca daca noi o sa punem stapanire pe peninsula saudita. Un om ca Presedintele s?ar putea chiar sa refuze sa trimita Fortele de Interventie Rapida.

Dupa plecarea colonelului, Scanlon se porni pe injuraturi, facandu?l pe Miller sa se incrunte.

— Stii ca s?ar putea sa aiba dreptate, Cy? Doamne, Dumne­zeule, daca Odell era la Casa Alba!

Presedintele Cormack il alesese personal pe Michael Odell, dar vicepresedin­tele era si el texan, ajuns milionar prin forte proprii si cu vederi mult mai de dreapta decat Cormack. Cuprins de o neobisnuita pasiune, Miller se intoarse si?l prinse de umar pe Scanlon.

— Mel, m?am tot rugat Atotputernicului in privinta acestui om de multe, de nenumarate ori. Si i?am cerut un semn. Iar prin acest colonel si prin spusele sale de adineauri, Domnul mi?a dat semnul pe care i l?am cerut. Cormack trebuie sa plece.

La nord de Las Vegas, capitala jocurilor de noroc din Nevada, se afla uriasul teren al Poligonului Fortelor Aeriene de la Nellis, unde in mod cert jocurile de noroc nu sunt inscrise pe agenda. Pentru ca aceasta baza intinsa pe 11.274 acri deserveste cel mai secret poligon de incercare a armamentului din Statele Unite, Poligonul de incercare Tonopah. Orice avion particular care ar incerca sa patrun­da deasupra celor 3.012.770 de acri ai terenului de testare in timpul vreunei incercari, ar primi un sin­gur avertisment inainte de a fi doborat.

Aici, intr?o dimineata senina si rece a lunii decembrie 1990, doua grupuri de oameni debarcau dintr?un convoi de limuzine pentru a asista la testarea si de­mon­strarea unei noi arme revo­lutionare. Din primul grup faceau parte fabricantii rachetei cu multiple lansari care reprezenta baza sistemului. Acestia erau insotiti de reprezentanti ai celor doua firme asociate care con­struisera rachetele si pro­gra­mele electronice/avioane incorporate in arma. Ca majoritatea computerelor moderne, Despot, distrugatorul de tancuri cel mai sofisticat, nu era un dispozitiv sim­plu, ci cuprindea o intreaga retea de sisteme complexe care, in acest caz, proveneau de la trei firme separate.

Peter Cobb era directorul administrativ si principalul actio­nar al firmei Zodiac VBL, Inc. specializata in vehicule blindate de lupta de unde si initialele din numele firmei. Atat pentru el personal, cat si pentru firma pe care o condu­cea, care perfec­tionase Despotul timp de sapte ani pe propria sa cheltuiala, to­tul depindea de acceptarea si achizitionarea armei de catre Pen­tagon. Cobb n?avea nici o urma de indoiala Despotul depa­sea cu mult sistemul Pave Tiger si pe mai recentul Tacit Rainbow, elaborate de firma Boeing. Stia ca Despotul raspun­dea unei preocupari constante a strategilor de la NATO izolarea primului val de tancuri sovietice de toate tipurile de cel de?al doilea val in timpul atacului din Cimpia Centrala germana.

Cobb era insotit de colegii sai Lionel Moir de la Pasadena Avionics din Cali­fornia, care construise componentele Kestrel si Goshawk, si Ben Salkind de la ECK Industries, Inc. din Silicon Valley, de langa Palo Alto, California. Acestia aveau si ei inte­rese majore, personale si de corporatie, in adoptarea Despotului de catre Pentagon. ECK Industries contractase o parte din pro­totipul bombardi­erului B2 Stealth, dar acesta era un proiect deja terminat.

Dupa doua ore, cand totul fusese pus la punct pentru tes­tare, sosea si echipa Pentagonului. Aceasta cuprindea doispre­zece oameni, printre care doi generali si grupul tehnic, ale caror recomandari erau vitale pentru decizia pe care avea sa o ia Pentagonul. De indata ce si?au luat si ei locul in fata bateriei de ecrane tv de sub umbrar, s?a purces la efectuarea testului.

Moir incepu cu o surpriza. Isi invita spectatorii sa isi in­toarca scaunele si sa urmareasca desertul care se intindea mo­noton si pustiu in apropiere. Spectatorii erau nedumeriti. Moir apasa pe un buton de pe consola din fata sa. La numai cativa pasi, desertul incepu sa erupa. O gheara uriasa de metal rasari pe neas­tep­tate, se intinse inainte si incepu sa traga. Din nisipul in care se ingropase singur, imun atat la avioanele de vanatoare cat si la radarul de la sol, isi facu aparitia Despotul: un bloc urias de otel cenusiu pe roti si senile, fara ferestre, independent, autonom, rezistent la orice fel de lovitura directa in afara de obuzele artileriei grele si de bombele de mare capacitate, rezis­tent la atacurile nucleare, chimice sau biologice. Extragandu?se din mormantul pe care singur si?l sapase, uriasul se puse pe treaba.

Cei patru oameni care se aflau in interiorul sau pornira mo­toarele care ii alimentau sistemele, trasera