The Negotiator. Negociatorul

Ajunsi in incaperea dezordonata din capatul scarilor, unde locuia indruma­torul lor la istorie medievala, Simon si Jenny i se prezentara, Jenny adresan­du?i?se cu „Profesore' iar Simon cu „Domnule'. Doctorul Keen le zambi radios pe deasupra ochela­rilor.

— Sa stiti, le spuse el plin de veselie, ca nu exista decat doua lucruri pe care nu le ingadui. Unul este sa va irositi timpul vostru si pe al meu de pomana iar celalalt sa mi se spuna „Domnule'. „Doctor Keen' suna foarte bine. Vom ajunge incet?incet si la „Maurice'. Si, apropo, Jenny, nu sunt nici profe­sor. Profesorii au cu totii fotolii si, dupa cum bine vezi, la mine lipsesc; sau cel putin nu exista nici unul in stare buna.

Si le arata cu un gest voios colectia de scaune tapisate pe jumatate stricate, invitandu?i sa ia loc. Simon se lasa cu toata gre­utatea intr?un fotoliu Queen Anne fara picioare, ajungand la cativa centrimetri de podea, dupa care se adan­cira intr?o discutie despre Jan Hus si revolutia husita din Boemia medievala. Si­mon zambi. Era convins ca avea sa se simta minunat la Oxford.

O simpla intamplare il facu pe Cyrus Miller sa stea langa Peter Cobb la un dineu pentru strangerea unor fonduri, dineu care avea loc la Austin, Texas, cu doua saptamani mai tarziu. Ura de moarte dineurile acestea si le evita pe cat putea; dar de data asta aceasta era in favoarea unui om politic local, iar Miller cunos­tea prea bine cat de important este sa lasi niste amintiri in lu­mea politici­enilor, la care sa poti apela mai tarziu, cand ai ne­voie de o favoare. Era pregatit sa?l ignore pe barbatul de langa el, care nu avea nici o tangenta cu petrolul, dar Cobb lasa sa?i scape numele firmei sale si opozitia viscerala pe care o resimtea fata de Tratatul Nantucket si, prin urmare, si fata de omul care se afla in spatele acestuia, John Cormack.

— Imputitul asta de tratat trebuie oprit cu orice pret, zise Cobb. Trebuie sa convingem cumva Senatul sa refuze sa?l rati­fice.

Buletinele de stiri din ziua respectiva anuntau ca tratatul se afla in faza redactarii versiunii finale si ca avea sa fie semnat de ambasadorii celor doua tari de la Washington si de la Moscova, urmand sa fie ratificat de Comitetul Central de la Moscova in octombrie, dupa vacanta de vara, si prezentat Senatului inainte de incheierea anului.

— Chiar crezi ca Senatul il va refuza? il intreba atent Mil­ler.

Cel care urma sa incheie contractul apararii se uita poso­morat in paharul din fata sa; era al cincilea.

— Nu raspunse el. Adevarul este ca reducerile de armament au fost intotdea­una foarte populare pentru marea masa a alega­torilor, si, cu toate divergentele, Cormack are atat prestigiul cat si popularitatea pentru a?l face sa treaca prin simpla forta a personalitatii sale. Nu pot sa?l sufar dar, ce sa?i faci, asta?i rea­litatea.

Miller admira realismul celui invins.

— Cunosti cumva termenii tratatului? se interesa el.

— Destul de bine, ii raspunse Cobb. Urmeaza sa taie zeci de miliarde de dolari din bugetul apararii. De ambele parti ale Cortinei de Fier. Se vorbeste de vreo 40% bilateral, bineinte­les.

— Crezi ca mai exista multi care gandesc ca dumneata? il in­treba Miller.

Cobb era prea beat ca sa?si dea seama unde voia acesta sa ajunga.

— Cam toata industria apararii, marii el. Ne paste inchide­rea definitiva a fabricilor si pierderea totala a personalului si a firmelor.

— Hmm. Ce pacat ca nu e presedinte Michael Odell, zise Miller ganditor.

Barbatul de la Zodiac, Inc. rase aspru.

— Oho, ce vis frumos. Da, el s?ar opune acestor reduceri. Dar asta nu ne e de nici un folos. Odell o sa ramana tot vice iar Cormack tot presedinte.

— Asa crezi? il intreba Miller calm.

In ultima saptamana a lunii, Cobb, Moir si Salkind se intalneau la un dineu privat cu Scanlon si Miller, la invitatia spe­ciala a acestuia din urma. Se adunasera intr?un apartament lu­xos si discret de la Hotelul Remington din Houston. La coniac si cafea, Miller le calauzi gandurile spre faptul ca Biroul Oval continua sa fie ocupat de John Cormack.

— Trebuie neaparat sa dispara de acolo, zise Miller hotarat.

Ceilalti il aprobara clatinand din cap.

— Nu vreau sa am nici in clin, nici in maneca de a face cu asasinarea lui, se grabi sa afirme Salkind. Si, in orice caz, sa nu uitam ce s?a intamplat cu Kenne­dy. Dupa ce a murit el. Congre­sul a aprobat toate legile asupra drepturilor omu­lui pe care Kennedy n?a izbutit sa le obtina cat era in viata. O lovitura to­tal con­tra­productiva. Si tocmai Johnson le?a transformat pe toate in legi.

— Sunt intru totul de acord cu dumneata, il aproba Miller. Un asemenea curs al actiunii este cu totul de neconceput. Dar trebuie sa existe vreo modalitate prin care sa?l facem sa isi dea demisia.

— Spune dumneata macar una, il provoca Moir. Cum dra­cului poate sa rea­li­zeze cineva o treaba ca asta? Individul e be­ton armat. Nu?i implicat in nici un scandal. Doar Consiliul nu i?a propus sa candideze decat dupa ce s?a asigurat de asta.

— Trebuie sa existe totusi ceva:, zise Miller. Vreun calcii al lui Ahile. Noi avem hotararea, contactele, finantele. Ne trebuie un expert.

— Ce parere ai de omul tau, colonelul? il intreba Scanlon.

Miller scutura din cap.

— Pentru el orice presedinte al SUA este Comandantul Su­prem. Nu, altcine­va... pe undeva... prin alta parte...

Ceea ce avea el in minte si se hotarase sa gaseasca era un ti­calos subtil, necrutator, inteligent si cu credinta numai in fata banului.

CAPITOLUL TREI

martie 1991