The Negotiator. Negociatorul

ora actuala in toata lumea. Dar trebuie sa va spunem ca, daca reuseste tra­tatul acesta nou de la Nantucket, n?o sa ajungem sa?l mai co­mandam niciodata.

Cobb, Moir si Salkind, care se intorceau la Las Vegas in aceeasi masina, isi dadura seama ca Nantucket ii ameninta, la fel ca pe atitia alti mii de oameni din complexul industriei mili­tare, cu ruina totala, a lor personala cat si a firmelor lor.

In ajunul Craciunului, la Alcantara del Rio n?a muncit ni­meni. S?a batut insa din abundenta sf pana la ore inaintate. C'ind Antonio ajunsese in sfarsit sa?si inchida baruletul, era tre­cut de miezul noptii. Unii dinte clientii lui locuiau chiar in sat, dar altii mergeu mai departe, cu masina sau pe jos, pana la ca­banele risipite pe dealurile dimprejur. Jose Francisco, numit Pablo, se impleticea pe cararea din fata casei strainului cel inalt si nu simtea nimic altceva decat o usoara presiune a basicii. Intelegand ca nu mai era chip sa mearga daca nu se usura, se intoarse spre zidul de piatra care inconjura ograda in care era parcat mini?jeepul Terra Seat, isi desfacu fermoarul de la pantaloni si se adanci in savurarea celei de?a doua mari placeri pe care o are un barbat.

Deasupra lui dormea barbatul cel inalt si visa iarasi visul acela ingrozitor care il alungase pe aceste melaguri. Trupul ii era scaldat in sudoare in timp ce il traia pentru o a suta oara. Gura inclestata i se deschise in somn si scoase un urlet: „Nu... u... u...u!'

Jos, Pablo sari in sus de doi coti si apoi se pravali in drum, udandu?si pan­ta­­lonii cei mai buni. Se ridica iute si o porni la goana, cu urina scurgandu?i?se pe picioare, cu fermoarul desfa­cut, cu madularul invaluit in chip cu totul neobisnuit intr?o gura de aer proaspat. Daca strainul cel inalt si voinic avea de gand sa devina violent, atunci dumnealui, Jose Francisco Echevarria, cu voia bunului Dumnezeu, n?avea de gand sa?i ramana prin preajma. O fi el politicos, foarte bine, o fi vorbind el spa­niola, dar tot era ceva ciudat cu omul asta.

Pe la jumatatea lunii ianuarie a anului urmator, un tanar bo­boc cobora pe bicicleta strada Sf. Giles din vechiul oras britanic Oxford, hotarat sa?si intal­neas­ca noul indrumator si sa se bucure din plin de prima zi pe care o petrecea la Colegiul Balliol. Era imbracat intr?o pereche de pantaloni grosi de catifea reiata si o jegheta lunga pentru ca era ger, dar tinuse sa?si puna pe deasu­pra roba neagra academica de student al Universitatii Oxford, care ii flutura in vant. Avea sa afle mai tarziu ca studentii purtau aceasta uniforma numai atunci cand lua masa la cantina, dar acum, ca nou venit, se simtea mandru de ea. Ar fi preferat sa locu­iasca in incinta colegiului, dar familia ii inchiriase o casa spatioasa pe soseaua Woodstock. Ajuns la Monumentul Marti­rilor, intra pe strada Magdalena.

In urma lui, nevazuta, se opri o limuzina in care se aflau trei barbati, doi in fata si unul in spate. Acesta din urma se apleaca spre cei din fata.

— E interzis accesul masinilor pe strada Magdalena. Va tre­bui sa mergeti mai departe pe jos.

Cel care statea pe locul de langa sofer injura in surdina si co­bori pe trotuar. Incepu sa se strecoare cu pasi rapizi printre oa­meni, fara sa?l scape din vedere pe biciclistul din fata lui. Indru­mata de cel care statea in spate, limuzina o coti la dreapta pe strada Beaumont, apoi la stanga pe strada Gloucester si iar la stanga pe strada George. Acolo se opri pentru ca ajunsese la ce­lalalt capat al strazii Magdalena, de unde tocmai aparuse bici­ clistul. Bobocul se dadu jos de pe bicicleta la cativa metri dupa ce intrase pe strada Larga, dincolo de intersectie, asa ca masina ramase pe loc in asteptare. Cel de?al treilea barbat aparu si el pe strada Magdalena, imbujorat de vantul inghetat, zari masina si se alatura celorlalti doi.

— Al naibii oras, observa el. Numai strazi cu sens unic si zone cu acces interzis.

Barbatul din spate chicoti.

— De aceea si folosesc studentii bicicleta. Poate ca ar trebui sa o folosim si noi.

— Mai bine taci din gura si vezi ce se intampla, il apostrofa soferul, fara urma de umor.

Barbatul din spate amuti si isi po­trivi mai bine arma de sub bratul stang.

Studentul descalecase de pe bicicleta si se uita atent la o cruce de piatra din mijlocul strazii. Aflase din ghid ca in acest loc, in anul 1555, fusesera arsi pe rug doi episcopi, Latimer si Ridley, din ordinul reginei catolice Maria. In timp ce erau cu­prinsi de flacari, episcopul Latimer ii strigase tovarasului de su­pliciu: „Nu?ti pierde cumpatul, Maestre Ridley, si tine?ti bine fi­rea, caci zilele astea, cu binecu­vantarea bunului Dumnezeu, o sa aprindem si noi in Anglia o faclie care n?o sa mai fie stinsa in vecii vecilor!'

Se referea bineinteles la faclia credintei protestante, dar ce i?o fi raspuns episcopul Ridley nu s?a mai aflat nici pana acum pen­tru ca acesta se transfor­mase deja el insusi intr?o faclie. Dupa un an, exact in acelasi loc, in 1556, Arhiepiscopul Cranmer a avut aceeasi soarta. Flacarile rugului au scorojit poarta Colegiu­lui Balliol, aflata la numai cativa metri de el. Ulterior poarta respectiva a fost scoasa si atarnata la intrarea in Curtea Patrata Interioara, unde vizitatorii mai pot sa vada chiar si acum ur­mele de scorojeala.

— Salut, i se adresa un glas dintr?o parte. Studentul isi co­bori privirea. Era inalt si stangaci iar fata era scunda si indesata ca o potarniche, cu niste ochi negri si stralucitori. Eu sunt Jenny, continua ea. Cred ca avem acelasi indru­mator.

Tinarul student de 21 de ani, care venise la Oxford de peste ocean ca sa urmeze cursurile penultimului an dupa ce ii absol­vise pe primii doi la Yale, ii zambi cu caldura.

— Salut. Eu sunt Simon.

Se indreptara impreuna catre arcada prin care se intra in co­legiu, tanarul ducandu?si bicicleta pe langa el. Mai venise si cu o zi in urma ca sa?si cunoasca directorul, dar atunci fusese cu ma­sina. Pe la mijlocul arcadei ii intampina chi­pul amabil dar im­placabil al lui Tim Ward?Barber.

— Suntem nou la colegiu, nu?i asa, domnule? intreba el.

— Aaa, da, ii raspunse Simon. Chiar prima zi, asa cred.

— Foarte bine, atunci e cazul sa invatam prima regula a vietii de aici. Nicio­data, cu nici un chip, ca sunteti beat, drogat sau pe jumatate adormit, nu trebuie sa va impingeti, duceti sau conduceti bicicleta pana la capatul arcadei, domnule. Rezema-ti?o aici, langa celelalte, va rog.

In universitate exista rectori, prodecani, directori, economi, tutori, decani, profesori, recenzenti, profesori asociati si multi altii cu felurite grade ierarhice. Dar portarul sef al unui colegiu face fara indoiala parte din Liga Seniorilor. Ca fost subofiter in regimentul 16/5 Lancieri, Tim facuse fata la vremea lui mai multor randuri de plutoane.

La intoarcere Tim le facu la amandoi un semn blajin cu ca­pul si le spuse:

— Cred ca sunteti la doctorul Keen. In coltul Curtii, sus pe scari pana la ultimul.