Lumii ii spuneau padure

laolalta. Ai luat-o pe un drum sinucigas, iar eu raspund de oamenii pe care ii ai acolo.

— Nu, sir. Eu raspund. Linistiti-va. Atunci cand veti vedea jungla arzand, stergeti-o in mijlocul unei Fasii, pentru ca nu vreau sa va prajim ca pe creechi.

— Asculta-ma, Davidson, iti ordon sa predai imediat comanda locotenentului Temba si sa te prezinti aici la raport, tiui vocea indepartata si Davidson inchise brusc radioul, enervat. Innebunisera cu totii, jucandu-se de-a soldatii!, dar rupti de realitate! De fapt, putini oameni nu se pierdeau in fata realitatii, atunci cand conditiile se inrautateau.

Dupa cum se asteptase, creechii locali nu facusera absolut nimic in legatura cu raidurile lui de pedepsire. Stiuse de la inceput ca singurul mod in care-i putea tine la respect era teroarea; sa nu-i lase sa ridice capul. Daca faceai asa, stiau cine era seful ingenuncheau. Pe o raza de treizeci de kilometri, multe asezari pareau acum parasite cand ajungea la ele, insa continua sa-i trimita pe oameni sa le arda la fiecare cateva zile.

Oamenii devenisera cam nervosi. Ii pusese la taiat, pentru ca din cei cincizeci si cinci de supravietuitori loiali, patruzeci si opt asta si erau: taietori. Stiau insa ca robocargourile de pe Pamant n-aveau sa fie chemate jos ca sa incarce bustenii, ci urmau sa ramana pe orbita, dand ocol planetei si asteptand semnalul care nu avea sa mai vina. Era inutil sa taie copacii numai asa, de distractie; era o munca dura. La fel de bine ii putea arde. Impartise oamenii in echipe, inventand tehnici de incendiere. Vremea continua sa fie prea umeda ca sa poata face mare lucru, dar le tinea mintile ocupate. Daca ar fi avut si celelalte trei aparate, atunci ar fi fost intr-adevar, capabil sa dea niste lovituri… Se gandi la posibilitatea unui raid pana la Central, ca sa puna mana pe hopere, dar nu pomeni ideea nici macar lui Aabi si Temba, oamenii lui cei mai buni. Existau baieti care ar fi inghetat la ideea unei expeditii inarmate impotriva propriului cartier general. Vorbeau intr-una despre „cand o sa ne intalnim cu ceilalti”. Nu stiau ca ceilalti ii abandonasera, ii tradasera, vanzandu-i creechilor. Nu le spusese nimic despre asta; n-ar fi rezistat socului.

Intr-o buna zi, el, Aabi, Temba si inca un barbat intreg la minte aveau sa plece cu hoperul, apoi trei dintre ei, inarmati cu mitraliere, vor sari jos, vor lua fiecare cate un hoper si o vor intinde acasa, hop s-asa. Cu patru scule cu care puteau face o treaba pe cinste… Nu poti face omleta fara sa spargi ouale… Davidson rase incantat in bezna casutei sale. Tainuise atata vreme planul acesta, deoarece il excita teribil cand se gandea la el.

Dupa inca doua saptamani terminasera cu asezarile creechilor care puteau fi atinse mergand pe jos, iar padurea era curata si frumoasa. Fara lepadaturi. Fara nori de fum deasupra copacilor. Nimeni nu mai sarea din tufisuri, trantindu-se pe pamant cu ochii inchisi, asteptand sa fie zdrobit. Gata cu omuletii verzi, Ramasesera numai copacii si o gramada de locuri incendiate. Baietii devenisera realmente nervosi; era timpul sa incerce raidul cu hoperul. Intr-o noapte isi expuse planul Iui Aabi, Temba si Post.

Niciunul nu comenta vreme de un minut, apoi Aabi vorbi:

— Si combustibilul, capitane?

— Avem destul carburant.

— Nu pentru patru hopere; n-ar dura nici o saptamana.

— Vrei sa zic! ca asta mai are doar o luna de functionare?

Aabi incuviinta.

— Bine, atunci va trebui sa luam si niste carburant.

— Cum?

— Ganditi-va si singuri.

Stateau acolo, uitandu-se in gol. Ii enervau. Il deranjau pentru orice fleac. El era un conducator innascut, dar ii placeau si oamenii care aveau idei.

— Aabi, asta e treaba voastra; gasiti voi o solutie, le spuse si iesi sa fumeze, enervat de modul in care se comportau cu totii, de parca nu mai aveau tarie. Pur si simplu, nu puteau da piept cu realitatea dura.

Nu prea mai aveau tigari cu marijuana si nu fumase de cateva zile. Tigara nu-l ajuta cu nimic. Se lasase noaptea; neagra, umeda si calda, mirosind a primavara. Pe langa el trecu Ngenene, umbland ca un patinator, sau ca un robot pe senile; se intoarse incet,cu o miscare lina si-l privi pe Davidson, care statea pe veranda casutei, in lumina slaba ce razbatea dinspre usa. Era un taietor cu fierastrau electric, un barbat imens.

— Sursa energiei mele este conectata la Marele Generator. Acesta nu poate fi oprit, declara el, privindu-l pe Davidson.

— Du-te in banca ta si culca-te! sfichiui Davidson cu glasul acela pe care nu-l infruntase nimeni, niciodata; si, dupa o clipa, Ngenene luneca mai departe, urias si gratios.

Prea multi dintre oameni foloseau tot mai des halucinogenele. Erau suficiente, insa fusesera prevazute pentru relaxarea duminicala a taietorilor, nu pentru soldatii unui avanpost pierdut pe o planeta ostila. Nu aveau vreme de aiureli, de visat. Trebuia sa incuie drogurile. Asta ar fi insemnat ca unii dintre baieti sa nu mai reziste. Ei bine, sa crape, nu poti face omleta fara sa spargi oua. Poate reusea sa-i trimita inapoi in Central contra unei rezerve de carburant. Imi dati doua, trei cisterne si va dau doua, trei trupuri calde, soldati loiali, taietori buni, exact ce va place, putin cam pierduti in tara viselor…

Ranji si se intoarse, sa-si anunte ideea lui Temba si celorlalti, cand santinela de langa mormanul de busteni urla:

— Vin! zbiera cu o voce ascutita, ca un copil care se joaca de-a Negrii si Rhodezienii.

Dinspre parapetul vestic incepu sa racneasca un altul. O arma detuna.

Atunci aparura. Cristoase, veneau. Era incredibil. Erau mii, mii. Fara sunet, fara pic de zgomot, doar urletul acela al santinelei; apoi o detunatura urmata de o explozie — o mina — si alta, una dupa alta, sute si sute de torte aprinzandu-se una de la cealalta, azvarlite si vajaind prin aerul negru si umed ca niste rachete,parapetul deveni viu cu creechii care curgeau, curgeau navala, impingandu-se, zbatandu-se cu miile. Semanau cu o armata de sobolani vazuta de Davidson pe cand era copil, in timpul ultimei Foamete, pe strazile Clevelandului, in Ohio, acolo unde crescuse el. Ceva ii izgonise pe sobolani din gaurile lor si iesisera la lumina, escaladand zidul, o patura vie de blana, ochi, labute si dinti, iar el tipase dupa mamica lui si fugise ca nebunul, sau era doar un vis pe care-l avusese cand era pusti? Principalul era sa-ti mentii sangele rece. Hoperul se afla in tarcul creechilor; acolo era inca intuneric si ajunse imediat. Poarta era incuiata; o incuia intotdeauna in caz ca vreo fire mai slaba ar fi intentionat s-o stearga, noaptea, la papa Dong. I se paru o vesnicie pana scoase cheia, si o potrivi in lacat, dar era o chestie de pastrare a sangelui rece, iar apoi ii trebui destul pana alearga la hoper si-l descuie. Post si Aabi erau acum cu el. In cele din urma, se auzi si tacanitul infernal al rotoarelor, acoperind toate zgomotele stranii, vocile ascutite zbierand, urland si cantand. Ei se ridicara si iadul ramase dedesubt; un tarc plin de sobolani arzand.

— Trebuie sa ramai cu mintea limpede ca sa analizezi rapid o situatie limita, spuse Davidson. Voi ati gandit iute si ati actionat iute. Un lucru bun. Unde-i Temba?

— A primit o lance in burta, raspunse Post.

Aabi, pilotul, parea ca voia sa conduca el elicopterul, asa incat Davidson il lasa. Se aseza intr-un scaun si se lasa pe spate, relaxandu-si muschii. Padurea curgea sub ei, negru sub negru.

— Incotro ai luat-o, Aabi?

— Spre Central.

— Nu. Noi nu vrem sa mergem in Central.

— Unde vrem noi sa mergem? chicoti Aabi, ca o femeie. New York? Beijing?

— Ramai in aer, Aabi, si da ocol taberei. In cercuri mari. Asa incat sa nu se auda.

— Capitane, de acum tabara Java nu mai exista, interveni Post, seful unei echipe de taietori, un barbat puternic si masiv.

— Dupa ce creechii vor arde tabara, o sa venim noi si-i ardem pe creechi. Trebuie sa fie vreo patru mii acolo. In spatele elicopterului sunt sase aruncatoare de flacari. Sa-i mai lasam douazeci de minute, incepem cu bombele cu napalm, apoi ii prindem cu aruncatoarele pe cei care vor sa scape.

— Cristoase, izbucni Aabi, s-ar putea sa fie si baieti de-ai nostri acolo, poate creechii au luat prizonieri, nu stim. N-o sa ma intorc acolo si sa ard oameni.

Davidson lipi teava revolverului de ceafa lui Aabi si rosti:

— Ba da, ne-ntoarcem; concentreaza-te la pilotat baietas, si nu-mi da batai de cap.

— In rezervor avem carburant atat cat sa ajungem in Central, capitane, spuse pilotul. Incerca sa plece capul si sa scape de arma, ca si cum l-ar fi deranjat o musca. Doar atat, urma el. Nu avem mai mult.

— Atunci e suficient. Intoarce-l, Aabi.

— Eu zic ca mai bine sa mergem in Central, capitane, interveni Post cu glasul lui gros, si asocierea aceea impotriva lui il infurie atat de mult pe Davidson incat, intorcand pistolul in mana, tasni iute ca un sarpe si-l izbi pe