The Negotiator. Negociatorul

nou. Din nefericire, in afara de arme si cateva materii prime, marfurile noastre sovietice nu prezinta nici un interes pentru Orientul Mijlociu, astfel ca nu vom avea cum sa incheiem tranzactii barter pentru necesarul nostru de titei. Va trebui sa platim in valuta forte si rece si noi nu putem sa ne permitem.

In cele din urma exista si pericolul strategic de a depinde de o sursa externa de petrol, amplificat de caracterul si comporta­mentul istoric al acestor cinci state din Orientul Mijlociu.

2. Am putea sa ne reparam si sa ne modernizam facilitatile de producere a titeiului pentru a realiza o eficienta sporita si a reduce astfel consumul nostru fara pierdere de beneficii. Facili­tatile noastre de productie sunt invechite si intr?o stare generala foarte proasta, iar potentialul de recuperare din rezervoarele principale, deteriorat continuu prin excesul de extractie zilnica. Ar trebui sa reproiectam toate regiunile petrolifere, rafinariile si structura de conducte pentru a putea sa mai extragem titeiul inca o decada. Ar trebui sa incepem aceasta actiune chiar acum iar resursele necesare sunt astronomice.

3. Am putea sa ne concentram eforturile pentru corecta­rea si modernizarea tehnologiei de extractie a titeiului de pe platformele marine. Arctica este regiunea cea mai promitatoare pentru descoperirea de noi rezerve de titei, dar problemele pe care le ridica extractia sunt si mai formidabile decat cele din Si­beria. Nu avem nici o infrastructura de conducte de la locul ex­tractiei la utilizatorii finali; mai mult, programul de explorari a ramas cu cinci ani in urma planului. Si, iarasi, resursele nece­sare sunt pur si simplu uriase.

4. Am putea reveni la gazele naturale, din care, dupa cum am mentionat, avem cele mai mari rezerve din lume, practic ne­limitate. Dar ar trebui sa investim in continuare fonduri masive in extractie, tehnolo­gie, personal calificat, infrastructura de con­ducte si transformarea a sute de mii de uzine pentru utilizarea de gaze.

In incheiere, ajungem la intrebarea: De unde ar putea sa provina resursele mentionate la optiunile 2, 3 si 4? Avand in ve­dere necesitatea de a ne utiliza valuta straina pentru importul de grane pentru hranirea populatiei si angajamentul Politburou­lui de a cheltui restul pentru achizitionarea tehnologiei de varf din import, se pare ca aceste resurse ar trebui gasite pe plan intern. Si tinand seama de angajarea Politbu­roului in moderniza­rea industriala, este evident ca vor fi tentati sa le caute in do­meniul alocatiilor militare.

Am onoarea de a ramane, Tovarase Maresal,

Piotr V. Kaminski, General Maior

Maresalul Kozlov trase o injuratura, inchise dosarul si isi atinti privirea jos in strada. Volbura de gheata se oprise dar vantul era inca taios; putea sa?i vada pe trecatorii minusculi aflati cu opt etaje sub el cum isi tineau sepcile bine stranse pe cap, cu urechierele lasate, zorindu?se cu capetele plecate pe strada Frunze.

Cu patruzeci si cinci de ani in urma nu avea decat douazeci si doi de ani cand, tanar locotenent la Motoare/Pusti, navalise in Berlin sub comanda lui Ciuikov si se urcase pe acoperisul can­celariei lui Hitler ca sa smulga ultimul steag cu zvastica ramas acolo. Exista si o fotografie de?a lui in unele carti de istorie. De atunci se luptase sa avanseze prin grade, pas cu pas. Servise in Ungaria in timpul revoltei din 1956, la granita de pe fluviu Us­suri cu China, in garnizoana in Germania de Rasarit, dupa aceea inapoi in tara la Comandamentul Orientului Indepartat de la Habarovsk, la Inaltul Comandament de Sud de la Baku, si de acolo la Cartierul General. Isi indeplinise toate indatori­rile. Indurase noptile geroase din avanposturile de la capatul imperiului; divortase de o nevasta care refuzase sa?l urmeze si isi ingropase alta in Orientul Indepartat. Ajunsese sa?si vada o fiica maritata cu un inginer minier, nu cu un militar, asa cum sperase el, si privise neputincios cum fiul refuzase sa il urmeze in armata. Isi petrecuse acesti patruzeci si cinci de ani privind cum Armata Sovietica se dezvoltase in ceea ce el considera ca este cea mai rafinata forta de lupta de pe intreaga planeta, dedi­cata apararii Rodinei, Patriei, si distrugerii dusmanilor acesteia.

La fel ca multi alti traditionalisti, Maresalul Kozlov nutrea convingerea ca intr?o buna zi toate armele acestea pe care ma­sele de oameni ai muncii trudisera ca sa i le ofere aveau sa ajunga sa fie folosite, si al dracului sa fie el daca avea de gand sa permita ca niste oameni sau niste imprejurari sa poata sa?i faca de ras Armata lui iubita atata timp cat se afla el in functie. Era intru totul devotat Partidului nu s?ar fi aflat acolo unde era daca n?ar fi fost dar daca isi inchipuia cineva, fie ei chiar aceia care conduceau acum Partidul, ca putea sa scoata mi­liarde de ruble din bugetul militar, atunci se simtea obligat sa?si restructureze devotamentul fata de acesti oameni.

Cu cat se gandea mai mult la paginile din incheierea raportu­lui pe care il tinea in mana, cu atat era mai convins ca, oricat de inteligent era Kaminski, tot ii scapase o a cincea alternativa po­sibila. Daca Uniunea Sovietica ar fi putut sa preia controlul po­litic intr?o sursa bogata in titei, o palma de pamant aflata acum in afara granitelor ei... daca ar fi putut importa in exclusivitate titeiul acela la un pret pe care si?l putea permite, adica dictat de ea... si daca ar fi facut acest lucru inainte sa ajunga sa i se epui­zeze propriul ei titei...

Lasa raportul pe masa de conferinte si traversa incaperea pana la harta lumii care acoperea o jumatate din peretele opus ferestrelor. O studie cu atentie, in timp ce minutele se scurgeau ticaind spre amiaza. Si ochii ii cadeau mereu pe aceeasi palma de pamant. In cele din urma se intoarse la birou, reconecta in­tercomul si isi chema aghiotantul.

— Spuneti?i Generalului Maior Zemskov sa vina la mine acum, ordona el.

Se aseza in scaunul cu spatar inalt din spatele biroului, lua telecomanda de la distanta si activa ecranul televizorului din stanga sa.

Avionul prezidential al Statelor Unite se afla pe pista, cu plinul facut, gata de decolare. Era noul Boeing 747 care la ince­putul anului il inlocuise pe mai vechiul si de?acum depasitul Boeing 707; putea sa ajunga de la Moscova apoi la Washing­ton fanira nici o escala, performanta de care vechiul 707 nu fusese ca­pabil niciodata.

Membri ai Aripii 89 a aviatiei de transporturi militare care se ocupa de paza si intretinerea navei prezidentiale la Baza Mi­litara Aeriana de la Andrews stateau in jurul avionului in caz ca vreun rus superentuziast ar fi incercat sa ajunga atat de aproape incat sa?i poata atasa ceva sau sa arunce o privire in in­terior. Dar rusii se purtau ca niste oameni perfecti, asa cum fu­sesera in toate cele trei zile cat durase vizita.

La cativa metri de capatul aripii exista un podium, dominat de o tribuna ridicata in centru, la care se afla Secretarul General al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice, Mihail Gorbaciov, care se apropia de sfarsitul discursului de ramas?bun. Langa el, fara palarie, cu parul carunt zbarlit de adierea inghetata, statea vizitatorul sau, John J. Cormack, presedintele Statelor Unite ale Americii. Insirati de ambele parti se aflau ceilalti doispre­ zece membri ai Politburoului.

In fata podiumului se aflau o garda de onoare a militiei, po­litia civila a Ministerului de Interne, si o alta a Directoratului Graniceri din KGB. Intr?un efort de a adauga o nota de obis­nuit, doua sute de ingineri, tehnicieni si membri ai personalului de pe aeroport formau o multime pe cea de?a patra latura, ra­masa libera, a patratului. Dar punctul central pentru vorbitor il reprezenta arsenalul de camere de televiziune, aparate de foto­grafiat si reprezentanti ai presei asezati intre cele doua garzi de onoare. Pentru ca ocazia aceasta era de?a dreptul memorabila.