tasnind insa dupa aceea drept in sus, aidoma unei pasari rapitoare care isi scapa prada, dand ocol aeroportului distrus, orasului fumegand si Tinuturilor Taiate. Reswan avusese grija sa sfarme radiourile si poate ca tacerea lor adusese nava din Kushil, sau din Rieshwel, unde erau trei orasele de yeomeni.
Prizonierii din lagar se repezisera afara din baraci, zbierand de cate ori nava trecea pe deasupra lor. La una din treceri, aceasta lansase in tarcuri un obiect atasat de o parasuta mica; in cele din urma, se indepartase si disparuse in cer.
Pe Athsee mai ramasesera acum patru asemenea nave aeriene, trei in Kushil si una in Rieshwel, toate de tipul cel mic, ce putea transporta patru oameni; in plus erau echipate cu mitraliere si aruncatoare de flacari, cantarind de aceea greu in judecata lui Reswan si a celorlalti, in vreme ce Selver zacea pierdut pentru ei, pasind pe drumurile critice ale unui alt timp.
Se trezi in vremea lumii, dupa trei zile, slab, ametit, flamand si tacut. Dupa ce se spala in rau si manca, ii asculta pe Reswan, pe conducatoarea din Berre si pe ceilalti alesi sa hotarasca. Ei ii povestira tot ce se intamplase cat timp visase. Dupa ce-i asculta, ii privi si ei vazura zeul din el. In scarba si frica urmand Noptii din Eshsen, unii incepusera sa se indoiasca. Visele le erau tulburatoare si pline de sange si foc; erau mereu inconjurati de necunoscuti, oamenii veneau din toate padurile, cu sutele si cu miile, toti stransi laolalta ca vulturii pe un les, fara sa se cunoasca intre ei; se parea ca sosise sfarsitul tuturor lucrurilor si ca nimic nu avea sa mai fie la fel, sau drept. In prezenta lui Selver, insa, isi reamintira telul; tulburarea li se potoli si asteptara sa le vorbeasca.
— S-a terminat cu omorurile, incepu el. Toata lumea trebuie sa afle lucrul asta. Ii privi cu atentie: Va trebui sa vorbesc cu cei din tarcuri. Cine-i conduce?
— Curcanul, Talpa-lata, Ochi-umezi, raspunse Reswan.
— Curcanul e viu? Bine, Greda, ajuta-ma sa ma ridic, mi s-au inmuiat picioarele…
Dupa ce se plimba o vreme, pana cand se simti mai in puteri, pornira spre Eshsen, aflat la doua ore de mers de Endtor.
Ajunsi acolo, Reswan urca o scara rezemata de zidul lagarului si striga in dialectul stricat, invatat de la pamanteni:
— Dong, vino la poarta, iute-iute!
Pe aleile dintre baracile scunde din ciment, cativa dintre yeomeni strigara si aruncara in el cu noroi. Se feri si astepta.
Batranul colonel nu iesi, dar Gosse, poreclit de ei Ochi-umezi, aparu schiopatand dintr-o coliba si-i raspunse:
— Colonelul Dongh este bolnav; nu poate veni.
— Bolnav, ce fel?
— Intestinele, din cauza apei. Ce vreti?
— Vorbim, vorbim… Lordul meu Zeu, spuse Reswan in graiul sau, privind spre Selver, Curcanul se ascunde, vrei sa vorbesti cu Ochi-umezi?
— Bine.
— Arcasii, atentie la poarta!… La poarta, dom'le Gosse iute-iute!
Poarta se deschise doar atat cat sa se strecoare Gosse. Barbatul ramase singur dincolo de zid si privi grupul condus de Selver. Nu putea calca pe un picior, ranit in Noaptea din Eshsen. Purta o pijama rupta, patata de noroi si uda de ploaie. Parul sur ii atarna in jurul urechilor si pe frunte. De doua ori mai inalt decat paznicii sai, se tinea drept si, cu toata mizeria lui, curajos si manios.
— Ce vreti?
— Trebuie sa vorbim, domnule Gosse, spuse Selver, care invatase engleza corecta de la Lyubov. Sunt Selver, din Frasinul din Eshreth. Sunt prietenul lui Lyubov.
— Da, te cunosc. Ce doresti?
— Vreau sa se termine cu omorurile, daca atat oamenii vostri cat si ai nostri isi vor respecta promisiunile. Puteti fi liberi, daca ii strangeti pe toti oamenii din taberele forestiere din Sornolul de Sud, Kushil si Rieshwel si veti sta cu totii aici. Puteti locui acolo unde padurea este moarta si v-ati semanat recoltele. Taiatul copacilor trebuie sa inceteze.
— Taberele n-au fost atacate? tresari Gosse.
— Nu.
Gosse nu raspunse nimic.
Selver il privi si vorbi din nou.
— Cred ca acum v-au ramas mai putin de doua mii de oameni pe planeta. Femeile au murit toate. In alte tabere mai exista arme; puteti ucide multi dintre noi. Insa si noi avem arme de-ale voastre. Iar noi suntem mai multi decat puteti ucide. Cred ca stiti asta si de aceea n-ati cerut sa vi se trimita aruncatoare de flacari, ca sa omorati paznicii si sa fugiti. N-ati fi rezolvat nimic; suntem cu adevarat foarte multi. Ar fi mult mai bine daca ati fi de acord cu propunerea noastra: ati putea astepta nestanjeniti sosirea uneia dintre Navele Mari, ca sa parasiti planeta. Cred ca asta se va intampla peste vreo trei ani.
— Da, trei ani… De unde stii?
— Noi, sclavii, avem urechi, domnule Gosse.
In sfarsit, Gosse il privi cu atentie. Se uita apoi in alta parte si se foi, incercand sa-si menajeze piciorul. Il privi din nou pe Selver, si iar ii ocoli cautatura.
— Am promis, deja, sa nu facem nici un rau alor vostri. De asta au fost trimisi acasa muncitorii. Degeaba insa, n-ati ascultat…
— Nu a fost o promisiune adresata noua.
— Cum putem face o intelegere, sau un tratat, cu niste oameni care n-au un guvern si nici o autoritate centrala?
— Nu stiu. Nu sunt sigur ca voi stiti ce inseamna o promisiune. Ultima a fost repede incalcata.
— Ce vrei sa spui? De cine, cum?
— In Rieshwel, Noua Java. Acum doua saptamani. Un oras a fost incendiat, iar oamenii lui ucisi de yeomenii din tabara de acolo.
— Despre ce tot vorbesti?
— Despre vestile pe care ni le-au adus mesagerii din Rieshwel.
— Este o minciuna. Inainte de masacru, am tinut permanent legatura radio cu Noua Java. Nimeni n-au ucis acolo, sau in alta parte, bastinasii.
— Tu vorbesti despre adevarul cunoscut voua, rosti Selver, iar eu despre cel cunoscut de mine. S-ar putea sa nu stii nimic de asasinatele din Rieshwel; dar trebuie sa accepti spusele mele. Repet, totusi: promisiunea trebuie facuta impreuna cu noi si trebuie respectata. Poate vrei sa discuti despre lucrurile astea cu colonelul Dongh si cu ceilalti.
Gosse se indrepta catre poarta, apoi se intoarse, adresandu-i-se cu vocea lui groasa si ragusita:
— Cine esti tu, Selver? Tu ai… tu ai organizat Atacul? Tu l-ai condus?
— Da.
— Atunci, tot sangele este pe mainile tale, facu Gosse si adauga cu o furie brusca: Sa stii ca si sangele lui Lyubov. „Prietenul” tau, Lyubov, este mort.
Selver nu intelese expresia. Invatase ce era omorul, dar despre vinovatie nu stia mai nimic, in afara numelui ei. Simti un fel de teama atunci cand privirea sa intalni ochii palizi si acuzatori ai lui Gosse. In el se ridica o senzatie asemanatoare cu o raceala de moarte. Incerca sa si-o indeparteze, inchizand pentru o clipa ochii. In cele din urma, raspunse:
— Lyubov este prietenul meu si nu e chiar atat de mort.
— Sunteti copii, exclama Gosse cu ura. Copii salbatici. Nu aveti conceptia realitatii. Asta nu e un vis, e realitatea! L-ati ucis pe Lyubov. Este mort. Ati ucis femeile — femeile! — le-ati ars de vii si le-ati macelarit, ca pe niste animale!
— Trebuia sa le lasam sa traiasca? raspunse Selver cu aceeasi vehementa, dar mai incet, parca intr-un cantec. Sa se inmulteasca aidoma unor insecte in cadavrul Lumii? Sa fiti mai multi decat noi? Le-am ucis ca sa va sterilizam pe voi. Stiu ce este un realist, domnule Gosse. Lyubov si cu mine am discutat despre aceste cuvinte. Un realist este un om care cunoaste atat lumea, cat si propriile lui vise. Voi nu sunteti sanatosi: intre voi nu exista nici macar unul la mie care sa stie cum sa viseze. Nici macar Lyubov nu stia, iar el era cel mai bun dintre voi. Dormiti, va treziti si uitati visele, dormiti din nou si va treziti din nou, si asa va treceti vietile crezand ca asta inseamna a fi,
