Administratia sa trimita si vreo doua bunicute laolalta cu fetiscanele fertile si cu sani tari. De pilda, fata pe care am avut-o noaptea trecuta era foarte draguta, priceputa in pat si cu inima buna, insa, Dumnezeule, abia peste patruzeci de ani va spune ceva unui barbat… Cu toate acestea, dincolo de gandurile lui despre femei, tinere sau batrane, socul intalnirii persista: intuitie sau recunoastere?
Trebuia sa se mai gandeasca, inainte de a raporta statului major.
Selver. Ce se intampla cu Selver?
Desigur, pentru Lyubov, Selver era un personaj cheie. De ce? Pentru ca-l cunostea bine, sau datorita fortei din personalitatea lui, pe care Lyubov nu o apreciase niciodata in mod constient?
Ba o apreciase: il considerase pe Selver foarte devreme, ca pe o persoana deosebita. Pe atunci era „Sam”, ordonanta la trei ofiteri care imparteau aceeasi baraca. Lyubov si-l aminti pe Benson laudandu-se ce creeche grozav aveau, acolo o nimerisera din plin.
Multi Athsheeni, in special Visatorii din Culcusuri, nu-si puteau modifica somnul de tip policiclic pentru a coincide cu cel pamantean. Daca dormeau ca pamantenii, noaptea, asta ii impiedica sa mai aiba RME-ul, sau somnul paradoxal, al carui ciclu de 120 de minute le dirija viata, atat ziua cat si noaptea, si care nu se putea potrivi cu ziua de lucru pamanteana. Dupa ce invatai sa visezi complet treaz, pentru a-ti balansa integritatea mintala nu pe muchia ingusta a ratiunii ci pe suportul dublu, pe talerele delicate ale ratiunii si visului, dupa ce invatai asta, n-o mai puteai uita, asa cum nu poti uita sa gandesti… De aceea, majoritatea barbatilor devenisera ciudati, ametiti, retrasi, chiar catatonici. Femeile, uluite si siluite, se comportasera cu docilitatea posaca a celor recent inrobiti. Cel mai bine se descurcasera ne-Visatorii si unii dintre Visatorii tineri: se adaptasera, muncind din greu in taberele forestiere sau devenind slujitori inteligenti. Sam fusese unul din acestia — un servitor eficient, bucatar, spalator casa, majordom si tap ispasitor pentru cei trei stapani ai sai. Invatase cum sa fie invizibil. Lyubov il imprumutase ca sursa de informatii etnice si, printr-o afinitate de gandire si temperament, ii castigase imediat increderea. Gasise in el sursa ideala de informatii, cunoscator al obiceiurilor poporului sau, sesizandu-le semnificatiile si gata sa le explice, sa se faca inteles de Lyubov, astupand prapastia dintre doua graiuri, doua culturi, doua specii ale genului Om.
Vreme de doi ani, Lyubov calatorise, studiase, discutase, observase, dar nu reusise sa gaseasca cheia care sa-i deschida calea spre mintea Athsheeana. Nu stia nici macar unde era zavorul. Studiase obiceiurile de somn ale Athsheenilor si descoperise ca, aparent, nu aveau asa ceva. Lipise nenumarati electrozi pe nenumarate teste acoperite cu blana verde, dar nu reusise sa gaseasca vreun inteles in figurile familiare, curbele si sinusoidele, alfa, beta si teta care apareau pe imprimante. In cele din urma, Selver il facuse sa inteleaga semnificatia cuvantului „vis”, care era totuna cu cuvantul „radacina”, oferindu-i astfel cheia imparatiei oamenilor padurii. Facandu-i EEG-ul vazuse pentru intaia oara, si intelesese, impulsurile extraordinare ale unui creier care intra in starea de vis, nici treaz, nici dormind, o situatie asemanatoare cu visul din somnul pamantenilor — dar asa cum Parthenonul se aseamana cu o coliba din lut: acelasi lucru in principiu, dar adaugand complexitatea, calitate si control.
Atunci, ce mai era?
Selver ar fi putut scapa. La inceput fusese valet, apoi (prin una din putinele relatii ale lui Lyubov) Ajutor Stiintific, inchis insa noaptea laolalta cu ceilalti creechi in tarc (Locuintele Personalului Muncitor Voluntar Autohton).
— O sa te duc la Tuntar, sa lucram acolo, ii spusese Lyubov la a treia lor discutie, de ce Dumnezeu sa ramai aici?
— Sotia mea, Thele, este in tarc, raspunse Selver.
Lyubov incercase s-o elibereze, dar femeia lucra la bucataria statului major si sergentii care raspundeau de bucatarie detestau orice interventie din partea ofiterilor. Lyubov trebuia sa fie foarte prudent, pentru ca ei sa nu se razbune pe femeie. Ea si cu Selver pareau gata sa astepte, rabdatori, pana la un prilej de evadare, sau pana la eliberarea lor. Masculii si femelele creeche erau strict separati in tarcuri — de ce?, nimeni nu parea sa stie — iar sotii se vedeau rareori. Lyubov reusise sa le aranjeze cateva intalniri in baraca lui, situata in capatul nordic al orasului. Intorcandu-se de la o asemenea intalnire, Thele fusese vazuta de Davidson, care se pare ca ramasese impresionat de gratia si delicatetea ei. In aceeasi noapte, o adusese in locuinta lui si o batjocorise.
Femeia murise pesemne in timpul actului; asa ceva se mai intamplase datorita diferentelor fizice; sau, poate, ea incetase voit din viata. Ca si unii pamanteni, Athsheenii posedau capacitatea de a-si curma viata in mod voluntar. Oricum, Davidson o ucisese. Nu era ceva iesit din comun. Iesita din comun fusese reactia lui Selver, a doua zi dupa moartea ei.
Lyubov ajunsese acolo abia la sfarsit. Isi reamintea zgomotele; el alergand pe Strada Principala sub soarele fierbinte; praful, cercul de barbati. Totul durase numai vreo cinci minute, suficient pentru o lupta pe viata si pe moarte. Cand ajunsese, Selver era orbit de sange, un fel de jucarie inaintea lui Davidson, ridicandu-se totusi si atacandu-l, nu cu o furie devastatoare, ci cu o disperare inteligenta. Revenea mereu. In cele din urma, Davidson se speriase de persistenta aceea teribila; doborandu-l cu o laterala, inaintase, ridicand bocancul ca sa-l termine. In clipa aceea, Lyubov trecuse printre oameni. Oprise lupta (oricata sete de sange avusesera cei zece sau doisprezece privitori, erau acum mai mult decat multumiti si-l sprijinisera cand ii strigase lui Davidson sa se opreasca); de atunci, avea sa-l urasca pe Davidson si sa fie urat de acesta, pentru ca intervenise intre ucigas si victima lui.
Lyubov il ridicase pe Selver, o greutatea neglijabila, in brate. Chipul mutilat era lipit de camasa lui si sangele o imbibase, ajungandu-i pana la piele. Il dusese la el acasa ii indreptase mana rupta, ii aranjase fata cum se pricepuse, il culcase in propriul lui pat si, noapte de noapte, incercase sa-i vorbeasca, sa-l scoata din disperarea durerii si rusinii. Bineinteles, era contrar regulamentului.
Nimeni nu-i pomenise nimic de regulament. Nu era necesar s-o faca. Stia ca, oricum, isi anula orice favoare pe care o avusese vreodata din partea ofiterilor coloniei.
Fusese atent sa se mentina de partea majoritatii cartierului general, obiectand numai la cazurile de brutalitate extrema impotriva bastinasilor, folosind convingerea, nu infruntarea, si conservandu-si ramasita de putere si influenta care ii mai ramasese. Nu putea opri exploatarea Athsheenilor. Era mult mai rau decat se asteptase, dar nu putea face mare lucru, aici si acum. Poate ca, dupa calatoria de cincizeci si patru de ani, rapoartele lui catre Administratia si Comitetul asupra Drepturilor aveau sa aiba vreun efect: Terra putea chiar sa decida ca politica unei Colonii Deschise pe Athshe era o greseala. Mai bine cu cincizeci si patru de ani mai tarziu, decat niciodata. Daca pierdea ingaduinta superiorilor de aici, i s-ar fi cenzurat sau anulat rapoartele, si atunci n-ar mai fi ramas nici o speranta.
Acum era insa prea furios ca sa-si mentina strategia. La dracu cu ceilalti, daca insistau sa vada In grija acordata de el unui prieten, o insulta la adresa Pamantului-mama si tradarea coloniei! Daca il etichetau drept „iubitor de creechi”, cu greu mai putea fi de ajutor Athsheenilor; dar dincolo de vindecarea lui, Selver nu-si putea inchipui un castig imediat. Nu poti salva un popor, vanzandu-ti prietenul. Infuriat de ranile superficiale provocate de Selver, precum si de interventia lui Lyubov, Davidson povestise peste tot ca voia sa termine cu creechul cel rebel; cu siguranta ca s-ar fi tinut de cuvant, daca i se oferea ocazia. Timp de doua saptamani, Lyubov statu zi si noapte cu Selver, apoi il scoase din Central si-l duse intr-un oras de pe coasta de vest, Broter, unde avea rude.
Nu exista vreo sanctiune pentru complicitate la evadarea sclavilor deoarece, oficial, Athsheenii nu erau sclavi: formau Personalul de Munca Voluntara Autohton. Lyubov nu fusese nici macar mustrat. Ofiterii de cariera nu mai aveau insa pic de incredere in el, pana si colegii din Serviciul Special, exobiologul, coordonatorii agrari si forestieri, ecologii, il facusera, in felurite chipuri, sa inteleaga ca actionase fara judecata, exaltat sau prosteste.
— Credeai ca aici venim la un picnic? il intrebase Gosse.
— Nu. N-am crezut asa ceva, raspunsese Lyubov morocanos.
— Nu inteleg cum un hilfer se poate atasa de o Colonie Deschisa. Stii ca cei pe care-i studiezi vor nimeri in jug si, probabil, vor dispare. Asta este ceva in natura omului si trebuie sa intelegi ca n-o poti schimba. De fapt, de ce mai vii sa asisti la toate? Esti masochist?
— Nu stiu ce inseamna „natura omului”. Poate faptul ca lasam in urma descrieri a ceea ce distrugem face parte din natura omului… E oare mai placut pentru un ecolog?
Gosse ignorase intrebarea.
— Bine, atunci continua-ti descrierile, dar nu te mai baga in macel. Un biolog care studiaza sobolanii nu incepe sa-si salveze sobolanii preferati.
Aici, Lyubov explodase. Inghitise prea multe.
— Nu, sigur ca nu, se pornise el. Una este un sobolan preferat si alta este un prieten. Selver este prietenul
