Lumii ii spuneau padure

— Domnul Gosse? intreba glasul politicos.

— Ei bine, Raj, exagerezi putin. Nu neg ca Insulele Sterpe care au fost defrisate in ciuda recomandarilor mele, reprezinta o pierdere. Daca intr-o zona se taie mai mult de un anumit procentaj din padure, radacinile nu mai prind, domnilor, iar sistemul de radacini reprezinta principalul sustinator al solului; fara el solul se faramiteaza si dispare rapid, datorita eroziunii, vantului si ploilor torentiale. Totusi, nu sunt de acord cu faptul ca vina o poarta directivele noastre de baza, atat timp cat sunt respectate cu strictete. Ele s-au bazat pe studierea amanuntita a planetei. Aici, in Central, am reusit urmand Planul; eroziunea este minima si terenul defrisat este perfect arabil. La urma urmei, a defrisa o padure nu inseamna sa transformi o padure intr-un pustiu — poate doar din punctul de vedere al unei veverite. Nu putem prezice cu exactitate cum se vor adapta biosistemele native ale padurii la nou! peisaj: padure-preerie-ogoare, prevazut in Planul de Dezvoltare, dar stim ca exista sanse bune pentru un procentaj mare de adaptare si supravietuire.

— Asa a spus Biroul Exploatarii Solului si despre Alaska, pe timpul Primei Foamete, interveni Lyubov.

Avea gatul uscat, asa incat vocea i se auzi subtire si ragusita. Sperase ca Gosse sa-i sprijine.

— Cati molizi Sitka ai vazut in viata ta, Gosse? Sau ulii de zapada? Sau lupi? Sau eschimosi? Procentajul de supravietuire al speciilor native din Alaska, la cincisprezece ani dupa Planul de Dezvoltare a fost de 0, 3 la suta. Acum este zero… Ecologia unei paduri, este ceva foarte delicat. Daca padurea piere, fauna poate muri si ea. Cuvantul Athsheean pentru lume inseamna si padure. Va raportez, comandore Young, ca desi colonia s-ar putea sa nu fie in pericol iminent, planeta este…

— Capitane Lyubov, il opri colonelul cel batran, asemenea rapoarte nu se fac de catre ofiteri specialisti ai statului major, catre ofiteri din alte ramuri ale serviciului, ci trebuie sa se bazeze pe judecata ofiterilor superiori din Colonie, iar eu nu mai pot tolera asemenea fapte.

Prins de propria lui izbucnire, Lyubov isi ceru scuze si incerca sa para calm. Daca nu-si pierdea calmul, daca vocea nu-i tremura, daca avea nervul.

— Mi se pare, urma colonelul, ca ai emis niste opinii extrem de gresite in ceea ce priveste caracterul pasnic si neagresiv al bastinasilor de aici, capitane Lyubov, si, pentru ca ne-am bazat pe aceasta apreciere experta, ne- am lasat descoperiti la tabara Smith. De aceea, cred ca ar trebui sa asteptam pana ce un alt specialist in hilfi va avea timp sa-i studieze deoarece, in mod evident, teoriile tale au fost, in cea mai mare parte, gresite.

Lyubov tacu, primind observatiile. Era bine ca oamenii de pe nava sa vada cu totii cum vina era aruncata de pe unul pe altul, ca o castana fierbinte: cu atat mai bine. Cu cat aratau mai multe disensiuni, cu atat era mai probabil ca Emisarii vor dori sa le verifice si sa supravegheze totul. Si el era vinovat; gresise. La dracu cu respectul fata de mine insumi, se gandi Lyubov, atata vreme cat oamenii padurii au o sansa! — si sentimentul umilirii si sacrificiului sau il inunda cu atata putere incat simti lacrimi in ochi. Isi dadu seama ca Davidson il privea. — Se indrepta, rigid, cu sangele in obraji si tamplele zvacnind. Blestematul de Davidson nu avea sa rada de el. Oare Lepennon si Or nu-si dadeau seama ce fel de om era Davidson si cata putere avea acolo, in comparatie cu puterile lui Lyubov, „consultant”, care erau pur si simplu derizorii? Daca colonistii ramaneau nesupravegheati, numai cu o legatura radio, atunci masacrul de la tabara Smith avea sa devina, cu siguranta, pretextul unor agresiuni sistematice impotriva bastinasilor. Probabil, exterminarea bacteriologica. Dupa trei ani si jumatate, sau patru, Shackleton avea sa revina pe Noul Tahiti, gasind o colonie umana infloritoare si nici un fel de Problema Creeche. Absolut nimic. Ne pare rau de molima, am luat toate precautiile prevazute in Cod, dar a fost pesemne vreo mutatie, ei nu aveau imunitate, totusi am reusit sa salvam un grup, transportandu-l in insulele New Falkland, in emisfera sudica, si acolo traiesc foarte bine, toti saizeci si doi…

Conferinta nu mai dura mult. La sfarsit, se ridica si se intinse peste masa, spre Lepennon.

— Trebuie sa-i spuneti Ligii sa faca ceva ca sa salveze padurile, sopti el, aproape neauzit, padurile si pe oamenii lor, trebuie, va rog, trebuie…

Hainshul il privi; ochii ii erau calmi, blanzi si adanci. Nu spuse nimic.

CAPITOLUL IV

Era incredibil. Innebunisera cu totii. Blestemata de planeta ii aiurise pe toti, plimbandu-i in tara viselor, impreuna cu creechii. Tot nu-i venea sa creada cele vazute la „conferinta” si la sedinta ce urmase, nici daca le-ar fi urmarit inregistrate pe pelicula. Comandorul unei nave a Flotei lingand cizmele unor umanoizi. Ingineri si tehnicieni piuind si guitand inaintea unui aparat aiurit, prezentat de Cetianul Paros cu o gramada de ifose, de parca MCI-ul nu fusese anticipat teoretic, cu ani in urma, de stiinta pamanteana! Umanoizii furasera ideea, o adaptasera si-i spusesera „ansiblu”, ca nimeni sa nu-si dea seama ca, de fapt, era un MCI. Lucrul cel mai oribil fusese insa conferinta, cu nebunul ala de Lyubov aiurand si plangand, si cu colonelul Dongh lasandu-l sa se dea in spectacol, lasandu-l sa-l insulte pe Davidson, statul-major si intreaga colonie in timp ce aia doi straini, maimutica sura si uriasul alb, stateau si ranjeau la oameni.

Fusese rau, destul de rau. Lucrurile nu se transformasera in mai bine nici dupa plecarea lui Shackleton. Nu-i pasa ca fusese trimis in tabara din Noua Java, sub comanda maiorului Muhamed. Colonelul trebuia sa-l disciplineze; in realitate, batranul Ding Dong fusese probabil incantat de raidul lui Davidson pe insula Smith; raidul insemnase insa o incalcare a regulamentului si Davidson trebuia sa fie pedepsit. Perfect, asa erau regulile jocului. Regulile nu prevedeau insa dispozitiile care curgeau de-a valma din aparatul caruia ii ziceau ansiblu — noul lor zeu metalic de la statul-major.

Ordine de la Biroul Administratiei Coloniale din Karachi: Reducerea contactelor Pamanteni- Athsheeni doar la cele propuse de bastinasi. Cu alte cuvinte, nu mai puteai intra in tarcul creechilor pentru a cere voluntari la munca. Folosirea muncii voluntare nu este recomandata; folosirea muncii obligatorii este interzisa. Si alte chestii la fel… Atunci cum dracu sa faca treaba? Pamantul mai voia, lemnul sau nu? Continuau sa trimita cargouri automate spre Noul Tahiti, nu? Cate patru pe an, fiecare revenind la mama Terra cu busteni in valoare de treizeci de milioane de neodolari: Sigur ca tipii de la Dezvoltare voiau banii aia, nu? Erau oameni de afaceri. Orice tampit isi putea da seama ca mesajele nu proveneau de la ei…

Statutul colonial al Planetei 41 — de ce nu-i mai spuneau Noul Tahiti? — este reconsiderat. Pana la adoptarea unor decizii, colonistii trebuie sa manifeste o deosebita atentie in toate relatiile cu bastinasii… Este absolut interzisa utilizarea oricarui tip de arme, cu exceptia celor mici, folosite in autoaparare — ca pe Pamant, numai ca acolo oamenii nu aveau dreptul la absolut nici un fel de arma. Atunci, ce dracu' mai avea rost sa vii, douazeci si sapte de ani-lumina, pe o planeta de frontiera, si dup-aia sa ti se spuna: Nu arme, nu napalm, nu bombe, nu, nu, stati jos, baietasi, si lasati-i pe creechi sa va scuipe-n ochi si sa cante, si dup-aia sa va bage un cutit in maruntaie si sa va arda tabara, dar nu faceti nici un rau micutilor verzisori, nu, domnule!

Se recomanda staruitor o politica de evitare; sunt complet interzise agresiunile sau represaliile.

De fapt, asta era miezul tuturor mesajelor si orice cretin putea spune ca nu era stilul Administratiei Coloniale. Nu se puteau schimba intr-atat in treizeci de ani. Erau oameni practici, realisti, care stiau ce inseamna viata pe planetele de frontiera. Pentru orice om care nu se ticnise era limpede ca mesajele „ansiblului” erau niste falsuri. Poate ca fusesera implantate direct in masina, un set intreg de raspunsuri la intrebarile cele mai probabile, selectate de un computer. Inginerii afirmasera ca si-ar fi dat seama; poate ca asa era. In acest caz, obiectul comunica intr-adevar instantaneu cu alta planeta. Planeta aceea nu era insa Pamantul! Nici vorba de asa ceva! La celalalt capat al firului nu erau oameni, ci straini, umanoizi. Cetiani, probabil, deoarece masina era construita de ei, si pentru ca, erau niste diavoli inteligenti. Ei reprezentau tipul care s-ar fi zbatut pentru suprematia interstelara. Bineinteles, Hainshii erau in cardasie cu ei; toate chestiile alea, de ti se rupea inima, din directive, erau in stilul lor. Nu-ti puteai da seama care le era scopul; probabil ca urmareau slabirea guvernului terran, implicandu-l in afacerea asta cu „liga planetelor”, pana ce strainii ajungeau atat de puternici incat puteau prelua conducerea cu forta. Planul lor in legatura cu Noul Tahiti era insa usor de intrevazut. Aveau sa-i lase pe creechi sa-i extermine pe oameni. Legau mainile oamenilor cu o gramada de directive false emise de „ansiblu” si lasau sa inceapa masacrul. Umanoizii se ajuta intre ei; sobolanii ii ajuta pe sobolani. Iar colonelul Dongh inghitise pilula. Intentiona sa respecte ordinele. Chiar ii spusese lui Davidson: „O sa respect dispozitiile statului major de pe Terra si, pe Dumnezeul meu, Don, o sa le respecti si tu, iar in Noua Java o sa-l asculti pe maiorul Muhamed”. Batranul Ding Dong era stupid, dar il placea pe Davidson, si acesta il indragea la randul sau.