negat proprii lor zei si le este teama sa-si vada chipurile in intuneric. Asculta-ma, conducatoare a Cadastului…
Selver se ridica brusc, dominand femeile asezate.
— Cred ca a sosit vremea sa ma intorc in tinutul meu, in Sornol, la aceia care sunt alungati sau inrobiti. Spune-le tuturor care viseaza un oras arzand, sa vina dupa mine la Broter.
Se inclina spre Ebor Dendep si parasi dumbrava de mesteceni cu bratul bandajat si umbland cu greu; totusi, in mersul sau exista o iuteala ce-l facea sa para mult mai intreg decat alti oameni. Tinerii il urmara in tacere.
— Cine este? intreba alergatoarea din Trethat, urmarindu-l cu privirea.
— Cel caruia ii era adresat mesajul tau, Selver din Eshreth, un zeu printre noi. Ai mai vazut vreodata un zeu, fata mea?
— Cand aveam zece ani, Cantaretul-din-lira a venit in orasul nostru.
— Batranul Ertel, da. Era din Arborele meu si din Vaile Nordice, tot ca mine. Ei bine, acum ai vazut un al doilea zeu, si inca unul mai mare. Povesteste-le alor tai din Trethat despre el.
— El ce zeu este, mama?
— Unul nou, raspunse Ebor Dendep cu vocea ei batrana si uscata. Fiul Focului-padurii, Fratele celor ucisi. El este cel care nu s-a renascut. Acum, plecati cu totii si mergeti la Culcus. Vedeti cine va merge cu Selver si aveti grija sa-si ia hrana cu ei. Lasati-ma singura. Sunt tot atat de plina de presimtiri ca si un batran prost. Trebuie sa visez…
In noaptea aceea, Coro Mena merse impreuna cu Selver pana in locul unde se intalnisera prima data, sub salciile aramii de langa parau. Multi il urmau pe Selver spre sud, vreo saizeci de oameni, pentru multi cel mai mare grup in miscare vazut vreodata. Pe drumul lor catre Sornol aveau sa creeze agitatie, castigand astfel si mai multi adepti. Pentru acea singura noapte, Selver isi ceruse dreptul Visatorului la singuratate. Pleca singur. Tovarasii sai aveau sa-l prinda din urma dimineata; dupa aceea, in mijlocul multimii si al evenimentelor, avea sa-i mai ramana prea putina vreme pentru derularea lenta si profunda a marilor vise.
— Aici ne-am intalnit, spuse batranul oprindu-se printre ramurile incovoiate si perdelele de frunze, si aici ne despartim. Fara indoiala, cei care vor mai trece pe aici, vor denumi acest loc: Crangul lui Selver.
Selver nu rosti nimic un timp, ramanand nemiscat ca un copac, in timp ce frunzele frematatoare de deasupra lui isi intunecau argintul, pe cand norii acopereau stelele.
— Esti mai sigur decat mine in ceea ce ma priveste, vorbi el in cele din urma, un glas in intuneric.
— Da, sunt sigur, Selver… Visele m-au invatat bine si apoi sunt batran. Acum, nu mai visez decat putin, pentru mine. De ce as face-o? Putine lucruri mai ma surprind. Am avut de la viata tot ce mi-am dorit, ba chiar mai mult. Zile cat frunzele padurii. Sunt un copac batran si gaunos, numai radacinile mai traiesc. Asa ca visez doar ce viseaza alti oameni. Nu am viziuni si nici dorinte. Vad ceea ce este. Vad fructul rodind pe ram. De patru ani parguieste fructul acela, al copacului adanc sadit. Vreme de patru ani, toti am fost tematori, chiar si noi, cei care locuim departe de orasele yeomenilor si i-am intrezarit numai din ascunzatori, sau le-am zarit navele zburand pe deasupra, sau am privit locurile moarte acolo unde au doborat Lumea, sau doar am auzit povestindu-se despre toate acestea. Ne este tuturor frica. Copiii se trezesc din somn plangand; femeile nu mai vor sa mearga prea departe pe drumurile de targ; barbatii din Culcusuri nu pot canta. Fructul spaimei se coace. Si te vad pe tine culegandu-l. Tu esti culegatorul. Tu ai vazut si ai cunoscut toate lucrurile de care noua ne este teama sa le aflam: exilul, rusinea, durerea, prabusirea peretilor si acoperisul Lumii, mama moarta in mizerie, copiii neinvatati, neingrijiti… Aceasta este o vreme noua pentru lume: o vreme rea. Iar tu ai suferit din plin. Tu ai ajuns cel mai departe. Acolo, la capatul potecii intunecate, acolo creste Copacul; acolo se parguieste fructul; acum tu intinzi mana, Selver, il culegi. Si cand un om tine in mana lui fructul acelui copac, ale carui radacini sunt mai adanci decat padurea, atunci Lumea se schimba cu totul. Oamenii vor sti. Te vor recunoaste, asa cum am facut-o si noi. Unui batran sau unui Mare Visator nu-i trebuie mult ca sa recunoasca un zeu! Oriunde mergi, focul arde; numai orbii nu-l pot zari. Insa, asculta, Selver, asta este ceea ce vad eu si poate altii nu vad, de asta te-am indragit: te-am visat inainte de a ne intalni aici. Mergeai pe o carare si inapoia ta cresteau arbori tineri, stejari si mesteceni, salcii si ilice, brazi si pini, ulmi, anini, frasini cu flori albe, intregul acoperis si toti peretii Lumii reinnoite pentru totdeauna. Acum, adio iubite zeu si fiu, drum bun.
Pe masura ce Selver merse, noaptea spori, pana cand chiar si ochii sai care vedeau in intuneric nu zarira decat forme negre. Se indepartase numai cativa kilometri de Cadast si ori se oprea, ori aprindea o lumina. Se opri si bajbai pana ce gasi un loc intre radacinile unui nuc urias. Se aseza acolo, rezemat cu spatele de trunchiul gros si rasucit, care parea ca mai pastreaza in el ceva din caldura soarelui. Ploaia marunta, ce cadea invizibila in intuneric, rapaia pe frunzele de deasupra, pe bratele, gatul si capul lui Selver, protejate de parul sau cu fir gros si matasos, pe pamant, pe ferigi si pe vlastarele din jur, pe toate frunzele padurii, aproape si departe. Selver ramase nemiscat, ca si uliul cel mare si cenusiu de pe ramura de deasupra lui, fara sa doarma, cu ochii larg deschisi in intunericul ploios.
CAPITOLUL III
Pe capitanul Raj Lyubov il durea capul. Durerea incepuse usor in muschii umarului drept si crescuse treptat pana la un zvacnet distrugator deasupra urechii drepte. Centrii vorbirii sunt in contextul cerebral stang, isi spuse el, dar n-ar fi putut-o rosti; nu putea vorbi, citi, dormi sau gandi. Cortex, vortex. Migrena, cangrena au! au! au! Desigur, fusese vindecat de migrene, mai de mult, in liceu, apoi din nou, in timpul sedintelor obligatorii de Psihoterapie profilactica ale Armatei, dar cand plecase de pe Pamant luase cu el si cateva pastile de ergotamina, pentru orice eventualitate. Inghitise doua, apoi un analgezic ultrasuper hiper, un tranchilizant si o pilula digestiva, ca sa anuleze cafeina care anihila ergotamina, insa durerea continua sa-l sfredeleasca pe dinauntru, deasupra urechii drepte, in ritmul unui tam-tam. Durere, sfredel, prasnel, cercel, oh, Dumnezeule. Domnul ne-a adus pre noi. Ne-a dus pre noi in ispita. Ce ar face Athsheenii impotriva unei migrene? Ei n-ar fi avut asa ceva, ar fi indepartat tensiunile cu o saptamana inainte, prin vis. Incearca, incearca sa visezi. Incepe asa cum te-a invatat Selver. Desi n-avea habar de electricitate si nu putea intelege realmente principiul electroencefalogramei, de indata ce auzise de undele alfa si de momentul cand apar ele, Selver spusese: „Ah, da, te referi la astea”. Iar pe ecranul ce afisa cele ce se intamplau in capsorul lui verde aparusera inconfundabilele unduiri alfa; il invatase pe Lyubov intr-o lectie de o jumatate de ora cum sa opreasca si sa porneasca ritmurile alfa. Intr-adevar, nu era nimic complicat. Dar nu acum, lumea este prea mult cu noi, au! au! au! deasupra urechii stangi aud mereu apropiindu-se caleasca inaripata a Timpului, deoarece Athsheenii au incendiat alaltaieri tabara Smith si au ucis doua sute de oameni. Mai exact, doua sute sapte. Toti oamenii, cu exceptia capitanului. Nu era de mirare ca pilulele nu puteau ajunge in focarul migrenei sale, caci acesta era situat pe o insula la trei sute de kilometri departare, cu doua zile in urma. Departe, peste dealuri. Totul era cenusa si scrum. Iar prin cenusa, toate cunostintele sale despre hilfii[1] de pe Planeta 41. Praf, gunoi, o gramada de date false si ipoteze goale. Aproape cinci ani — E aici si-i crezuse pe Athsheeni incapabili de a ucide oameni, asemanatori lui, sau lor. Scrisese lucrari voluminoase, explicand cum, si de ce nu puteau omori oameni. Totul era gresit. Complet gresit.
Ce nu intelesese oare?
Se facuse timpul sa mearga la sedinta de la statul major. Se ridica prudent, miscandu-se cu tot trupul odata, ca sa nu-i cada partea dreapta a capului; se apropie de masa cu gesturile lente ale unui inotator subacvatic, isi turna un pahar de vodca „General Issue” si-l dadu peste cap. Ii intoarse stomacul pe dos: il extroverti si-l normaliza. Se simtea mai bine. Iesi din casa dar, incapabil sa suporte zgaltaiturile motocicletei, o lua pe jos de-a lungul strazii principale, prafuite, din Centralville, spre cartierul general. Trecand pe langa „Luau”, se gandi cu lacomie la alta vodca, insa capitanul Davidson tocmai intra pe usa localului si Lyubov merse mai departe.
Cei din
