Lumii ii spuneau padure

— Tocmai v-am citit raportul asupra controlului constient al somnului paradoxal la Athsheeni, doctore Lyubov.

Era o introducere placuta si era, de asemenea, placut sa fie numit cu titlul sau de doctor, pentru care muncise. Conversatia cu ei releva ca petrecusera cativa ani pe Pamant si ca puteau fi hilferi[2], sau ceva asemanator; prezentandu-i, comandorul nu le mentionase pregatirea sau functia.

Sala se umplea. Gosse, ecologul coloniei, aparu si el; apoi, gradele superioare si capitanul Susun, seful Dezvoltarii Planetare — operatiunile forestiere — al carui grad, ca si cel al lui Lyubov, era doar formal, pentru impaciuirea militarilor. Capitanul Davidson intra singur, cu tinuta dreapta si mandra, iar chipul sau prelung si aspru era calm si destul de rigid. La toate usile erau postate garzi. Cefele Armatei erau toate intepenite, ca la mumii. Conferinta era de fapt o ancheta. Cui apartinea vina? Vina e a mea, isi zise disperat Lyubov; dar cu toata disperarea, privi peste masa, spre capitanul Don Davidson, cu dispret si scarba.

Comandorul Young incepu, pe un ton scazut:

— Dupa cum stiti, domnilor, nava mea s-a oprit aici; pe Planeta 41, doar ca sa debarce un lot nou de colonisti, atat si nimic mai mult, misiunea lui Shackleton este pe planeta 88, Prestno, din grupul Hainish. Totusi, deoarece acest atac asupra taberei voastre s-a petrecut in decursul sederii noastre aici, nu l-am putut ignora; mai ales in lumina anumitor amanunte despre care veti fi informati ceva mai tarziu. Esentialul este ca statutul Planetei 41, de Colonie a Pamantului, este acum revizuit, iar masacrul de la tabara voastra poate grabi decizia Administratiei in legatura cu el. Bineinteles, hotararile pe care le putem lua noi trebuie sa fie cat mai rapide, pentru ca nu pot ramane mult timp aici. Mai intai, dorim sa ne asiguram ca toti cei de fata cunosc evenimentele. Raportul capitanului Davidson asupra evenimentelor din tabara Smith a fost inregistrat si ascultat de toti cei de pe nava. Il cunosc si toti cei prezenti aici? Perfect. Acum, daca aveti sa-i puneti intrebari capitanului Davidson, dati-i drumul. As incepe chiar eu. Capitane Davidson, ati revenit dupa o zi la locul masacrului, intr-un hoper mare, cu opt soldati; ati avut permisiunea unui ofiter superior din Central pentru acest zbor?

— Da, sir, se ridica Davidson.

— Ati fost autorizat sa aterizati si sa incendiati padurea din jurul taberei?

— Nu, sir.

— Totusi, ati incendiat-o?

— Da, sir. Am incercat, cu ajutorul fumului, sa-i scot pe creechii care mi-au ucis oamenii.

— Multumesc. Domnul Lepennon?

Tinuta lui Davidson era ferma si hotarata; parea indiferent la faptul ca ar fi putut avea necazuri. Bineinteles, ofiterii aceia si strainii nu aveau nici o autoritate asupra lui; in legatura cu pierderea celor doua sute de oameni si a represaliilor neautorizate el dadea socoteala numai colonelului sau. Iar colonelul era chiar acolo si asculta.

— Erau bine hraniti, bine adapostiti, nu erau suprasolicitati, in masura in care aceste lucruri sunt posibile intr-o tabara de frontiera?

— Da.

— Disciplina era mentinuta foarte aspru?

— Nu.

— Atunci ce credeti ca a determinat revolta?

— Nu inteleg.

— Daca nu exista nici o nemultumire, de ce unii dintre ei i-au masacrat pe ceilalti si au distrus tabara?

Urma o tacere ingrijorata.

— As dori sa lamuresc ceva, interveni Lyubov. Hilfii bastinasi, Athsheenii, care lucrau in tabara, s-au aliat cu cei din padure impotriva oamenilor de pe Terra. In raportul sau, capitanul Davidson ii denumeste pe Athsheeni: „creechi”.

Lepennon paru stanjenit si nelinistit.

— Va multumesc, doctore Lyubov. Intelesesem complet gresit. De fapt, crezusem ca termenul „creeche” desemneaza o patura terana, care executa operatiuni necalificate in taberele forestiere. Intelegand cu totii ca Athsheenii erau o intraspecie neagresiva, nu m-am gandit nici o clipa ca ei ar putea fi grupul cu pricina. De fapt, nu mi-am dat seama ca ei cooperau cu voi in tabere… Totusi imi vine la fel de greu sa inteleg ce anume a provocat atacul si razvratirea.

— Nu stiu, sir.

— Cand a spus ca oamenii de sub comanda lui erau multumiti, capitanul s-a referit si la bastinasi? mormai Cetianul Or.

Hainishul prinse imediat ideea si-l intreba pe Davidson cu glasul lui politicos si ingrijorat:

— Credeti ca Athsheenii care traiau in tabara erau multumiti?

— Dupa cate stiu eu, da.

— Nu exista nimic neobisnuit in pozitia lor acolo, sau in munca pe care o desfasurau?

Lyubov simti incordarea, rasucirea surubului, in colonelul Dongh si oamenii sai, precum si la comandorul navei. Davidson raspunse calm si degajat:

— Nimic.

Lyubov stia acum ca pe Shackleton fusesera trimise doar studiile lui stiintifice; protestele, chiar si concluziile anuale asupra „Adaptarii Bastinasilor la Prezenta Colonistilor”, solicitate de Administratie, ramasesera prin fundul unui sertar, la statul major. Acesti doi H-NT nu stiau nimic despre exploatarea Athsheenilor. Bineinteles, comandorul Young era in cunostinta de cauza; mai coborase si cu alte ocazii si vazuse, probabil, tarcurile creechilor. In orice caz, un comandor de Flota, pe rutele Coloniilor, nu avea multe de invatat despre relatiile Terrani-hilfi. Fie ca aproba sau nu modul in care Administratia locala isi vedea de treburi, nu putea surprinde multe lucruri. Cate, insa, puteau sti un Cetian si un Hainish despre coloniile Terrei, daca n-ar fi dat peste una, si asta in mod intamplator? Lepennon si Or nu intentionasera catusi de putin sa coboare pe planeta. Sau, poate ca nu avusesera de gand sa coboare, dar insistasera, auzind de evenimente. De ce-i adusese comandorul: din dorinta lui, sau a lor? Indiferent cine ar fi fost, cei doi aveau un aer de autoritate, ceva din izul sec si intoxicant al puterii. Migrena lui Lyubov disparuse, se simtea alert si excitat, iar obrajii ii ardeau.

— Capitane Davidson, incepu el. Am cateva intrebari referitoare la confruntarea ta, de alaltaieri, cu cei patru bastinasi. Esti sigur ca unul dintre ei era Sam, sau Selver Thule?

— Asa cred.

— Iti dai seama ca el are o ura personala impotriva ta?

— Nu stiu.

— Nu stii? De cand sotia lui a murit in baraca ta, imediat dupa ce ai avut raporturi sexuale cu ea, te considera responsabil de moartea ei; nu stiai asta? Vreau sa spun ca resentimentele lui Selver fata de capitanul Davidson poate servi ca o explicare partiala sau motivare a acestui atac fara precedent. Athsheenii sunt incapabili de violenta personala; in studiile mele despre ei, n-am afirmat niciodata asa ceva. Adolescentii care nu stapanesc controlul viselor sau cantatul competitiv se lupta intre ei, atat cu pumnii cat si prin tranta, si nu toate luptele sunt in joaca. Selver este insa adult si un Visator; primul sau atac impotriva capitanului Davidson, atac la care am fost martor, a fost, aproape sigur, o incercare de a ucide. Asa cum, intamplator, a fost si riposta capitanului. Atunci crezusem ca asaltul fusese un incident psihotic izolat, rezultat din durere si tensiune, care nu avea sa se mai repete. Am gresit… Capitane, cand cei patru Athsheeni au sarit asupra ta, asa cum ai descris in raport, te-au tintuit pe sol?

— Da.

— In ce pozitie?

Chipul calm al lui Davidson se incorda si se inaspri, iar Lyubov simti o usoara mustrare de constiinta. Voia sa-l inghesuie pe Davidson in minciunile lui, sa-l forteze sa recunoasca adevarul, dar nu sa-l umileasca inaintea celorlalti. Acuzatiile de viol si crima intareau imaginea lui Davidson ca barbat viril, insa acum imaginea aceea era pusa in pericol. Lyubov aratase o alta ipostaza a lui: soldatul, luptatorul, barbatul calm si dur, doborat de inamici cu statura unor copii de sase ani… Ce-l costa atunci pe Davidson sa-si reaminteasca momentul cand zacuse, privindu-i, pentru prima data, pe omuletii verzi, nu de sus, ci de jos?

— Eram pe spate.

— Capul era dat inapoi, sau rasucit intr-o parte?

— Nu stiu.