Lumii ii spuneau padure

Nu i-ar fi putut asculta ordinele, daca ele insemnau tradarea rasei umane inaintea unei conspiratii straine, dar tot ii parea rau de batranul ostas. Poate ca era fraier, insa era loial si curajos. Nu un tradator innascut, ca miorlaitul ala de Lyubov. Daca exista cineva pe care sa doreasca sa-l vada rapus de creechi, atunci acela nu putea fi decat marele Raj Lyubov, iubitorul de straini.

De fapt, unii oameni, in special asiaticii si tipurile hindu, sunt tradatori innascuti. Nu toti, doar unii. Altii s-au nascut salvatori. Pur si simplu asa au fost facute lucrurile, sa fii, de pilda, urmasul unor eurafri, sau sa ai un fizic impunator; nu era ceva pentru care sa-si atribuie vreun merit. Daca-i putea salva pe barbatii si femeile din Noul Tahiti, avea s-o faca; daca nu, oricum, avea sa incerce.

Femeile reprezentau, intr-adevar, o chestiune care te racaie. Le scosesera din Noua Java pe cele zece Colo existente, iar din Centralville nu se mai trimitea nimic in schimb. „Inca nu sunt conditii sigure”, explicau cei de la cartierul general. Cam nasol pentru trei tabere izolate… Ce se asteptau sa faca oamenii din tabara, daca n-aveau voie sa se atinga de femelele creeche, iar toate femeile adevarate erau pentru blestematii cei norocosi din Central? Vor urma niste scandaluri teribile… Nu putea totusi sa dureze prea mult; intreaga situatie era prea aiurita ca sa ramana asa… Daca nu incepeau sa revina la normal, acum, cand Shackleton era plecat, atunci capitanul D. Davidson avea sa inceapa sa munceasca nitel in plus, ca sa indrepte lucrurile.

In dimineata zilei cand plecase din Central, fusesera eliberati toti creechii. Se rostise un discurs maret si nobil intr-un amestec de graiuri stalcite, deschisesera portile tarcurilor si-i lasasera afara pe toti: hamali, sapatori, bucatari, maturatori, femei de serviciu, absolut pe toti. Nu ramasese niciunul. Unii dintre ei statusera cu stapanii lor de la infiintarea coloniei, cu patru ani-E in urma. Nu aveau insa pic de loialitate. Un caine, o maimuta s-ar mai fi invartit prin preajma. Dar creaturile alea nu erau nici macar atat de dezvoltate, erau aidoma serpilor sau sobolanilor, cu doar suficient creier cat sa se intoarca si sa te muste dupa ce le-ai dat drumul din cusca. Ding Dong o luase razna, dandu-le drumul. Solutia cea mai buna ar fi fost sa-i trimita pe toti pe Insulele Sterpe si sa-i lase acolo sa crape de foame. Dongh insa, continua sa fie ingrozit de perechea de umanoizi si de cutia lor vorbitoare. Acum, daca creechii salbatici din Central aveau de gand sa imite atrocitatea de la tabara Smith, aveau la indemana nenumarati recruti dotati, care cunosteau organizarea orasului, rutinele, pozitia arsenalului, posturile de garda si toate celelalte. Si daca Centralville era incendiat, statul major putea, desigur, sa fie incantat… De fapt, asta si meritau… Lasasera, tradatorii sa-i vrajeasca, ii ascultasera pe umanoizi si ignorasera sfaturile celor care stiau cu adevarat ce inseamna creechii.

Niciunul din tipii de la statul major nu se intorsese in tabara ca sa gaseasca taciuni, ruine si corpuri arse, asa cum i se intamplase lui. Iar trupul lui Ok, gasit acolo unde macelarisera echipa de taietori, avusese cate o sageata infipta in fiecare ochi, aratand ca o insecta oribila, care cerceteaza aerul cu antenele. Cristoase, nu putea sa-l uite…

Totusi, indiferent de ce spuneau falsele „directive”, cei din Central nu insistau asupra ordinului cu „arme mici”, pentru autoaparare. Aveau aruncatoare de flacari si mitraliere; cele 16 hopere mici erau dotate cu mitraliere si rezervoare de napalm; cele cinci hopere mari aveau armament complet. Nu le trebuia insa armament greu. Era suficient sa mergi cu un hoper deasupra unei zone defrisate si sa prinzi acolo o gasca de creechi, cu nenorocitele lor de arcuri si sageti, sa torni napalm peste ei, iar apoi sa-i privesti alergand de colo pana colo in flacari. Avea sa fie grozav. I se infiora putin stomacul, inchipuindu-si totul, asa cum se intampla cand isi imagina o femeie, sau cand isi amintea cum fusese atacat de creechul Sam si-i zdrobise mutra din patru lovituri consecutive. Cauza era memoria eidetica, plus o imaginatie mai bogata decat la majoritatea oamenilor; nu era meritul lui, pur si simplu asa se nascuse.

Un barbat este, realmente si pe de-a intregul, barbat numai in clipa cand poseda o femeie sau ucide un alt barbat. Nu era ideea lui, o citise in niste carti vechi, dar era plina de adevar. De asta ii placea sa-si imagineze asemenea scene. Chiar daca creechii nu erau totuna cu oamenii…

Noua Java era cel mai sudic dintre tinuturile mari, cu putin la nord de ecuator. Si de aceea avea o clima mai fierbinte decat Central sau Smith, care erau temperate. Mai fierbinte si mai umeda. In Noul Tahiti ploua tot timpul in sezoanele ploioase, dar in regiunile nordice cadea un fel de bura fina si linistita, care nu te facea sa te simti realmente ud sau infrigurat. Aici insa ploaia curgea in rafale si avea aspectul unei furtuni musonice in cursul careia nu puteai nici macar sa iesi din casa, ce sa mai fie vorba de munca… Ploaia putea fi oprita numai de un acoperis solid sau, in lipsa acestuia, de catre padure. Blestemata de padure era intr-atat de deasa incat nu simteai mare lucru daca te aflai in interiorul ei. Bineinteles, din picuratul frunzelor te udai din cap pana in picioare, dar daca in timpul furtunii intrai adanc in padure, de abia iti dadeai seama ca batea vantul; cand ieseai afara, bum! vantul te zbura de pe picioare, te umplea de lichidul rosu si noroios, in care transformase ploaia solul, si nu stiai cum sa te intorci mai repede in padure; iar acolo, inauntru, era intuneric, zapuseala si te puteai rataci cu usurinta.

In plus, comandantul, maiorul Muhamed, era un blestemat. In N. J. totul se facea dupa litera cartii: defrisatul in fasii de un kilometru, culturile plantate pe fasiile curatate, plecarile in Central se acordau prin rotatie, fara preferinte, halucinogenele erau rationalizate, iar folosirea lor in timpul lucrului se pedepsea, si altele, si altele. Singurul lucru bun la Muhamed era ca nu transmitea toata ziua mesaje la Central. Noua Java era tabara iui si o conducea asa cum voia el. Nu-i placeau ordinele de la statul major. Le respecta, nimic de zis, ii lasase pe creechi sa plece si incuiase toate armele, cu exceptia pistolaselor, imediat dupa ce fusese anuntat. Nu astepta insa ordine sau sfaturi. Nici de la Central, nici de la altcineva. Era un tip autonom; stia ca el are dreptate. Asta era marea lui greseala.

Cand facuse parte din statul major al lui Dongh, Davidson avusese, in cateva randuri, ocazia sa vada dosarele ofiterilor. Memoria lui neobisnuita retinuse multe amanunte si-si reamintea, de pilda, ca Muhamed avea coeficientul de inteligenta 107, pe cand al sau era 118. Era o diferenta de 11 puncte; desigur, nu-i putea spune asta batranului Moo, iar acesta nu-si putea da seama, asa ca n-avea cum sa-l convinga sa-i dea ascultare. Moo credea ca el stie mai bine si cu asta basta.

De fapt, toti fusesera cam scarbosi la inceput. Niciunul din N. J. nu stia ceva despre atrocitatile de la tabara Smith, atat doar ca O. C.-ul taberei plecase cu o ora mai devreme spre Central, fiind astfel singurul supravietuitor. Pusa sub o astfel de forma, informatia bineinteles suna groaznic. Asa ca intelegea de ce, la inceput, il privisera ca pe un Iona sau, mai rau, ca pe un Iuda. Dar atunci cand urmau sa-l cunoasca, aveau sa inteleaga mai bine. Aveau sa-si dea seama ca, departe de a fi un dezertor sau un tradator, el luptase din greu ca sa preintampine tradarea in colonia Noul Tahiti. Si aveau sa inteleaga ca singurul mod in care planeta putea deveni un loc sigur pentru pamanteni era exterminarea creechilor.

Nu era prea greu sa raspandeasca mesajul acesta printre taietori. Nu le placusera niciodata sobolanii cei verzi, deoarece erau nevoiti sa-i imboldeasca toata ziua la munca si sa-i pazeasca noaptea; acum insa incepeau sa inteleaga ca creechii nu erau numai respingatori, ci si periculosi. Cand Davidson le povestise ce gasise in locul taberei, cand le explicase cum cei doi umanoizi de pe nava Flotei ii zapacisera pe cei din statul major; cand le aratase ca masacrul pamantenilor din Noul Tahiti nu era decat o particica a conspiratiei extraterestre indreptate impotriva pamantului; cand le amintise cifrele seci si clare, doua mii cinci sute de oameni fata de trei milioane de creechi… atunci ei incepura intr-adevar sa i se alature.

Pana si Ofiterul Controlului ecologic local era de partea lui. Nu ca bietul Kees, furios, saracul, ca oamenii impuscau Cerbi Rosii, impuscat apoi el insusi de creechii vicleni! Tipul asta, Atranda, ii ura pur si simplu pe creechi. Ba era chiar sonat, dereglat bine; ii era teama ca tabara avea sa fie atacata de creechi si se comporta ca o femeie care se teme sa nu fie violata. Oricum, era folositor sa-l aiba pe specialistul local de partea lui…

Nu avea rost sa incerce sa-l convinga pe O.C.; Davidson se pricepea la oameni si pricepuse aproape imediat ca ar fi fost inutil. Muhamed avea o gandire rigida. De asemenea, avea o prejudecata impotriva lui Davidson, pe care nu si-o putea inlatura; era ceva legat de afacerea de la tabara Smith. Din cate scapase fata de Davidson, se intelegea ca nu-l considera un ofiter demn de incredere.

Avea, in schimb, o completa incredere in sine, blestematul… Rigiditatea lui in conducerea taberei N.J. putea insa reprezenta un avantaj. Fiind o organizare stransa, obisnuita sa asculte ordinele, era mai usor de preluat decat una mai libera, plina de personaje independente, si mai usor de tinut laolalta ca o unitate pentru operatiunile militare defensive, sau ofensive, atunci cand avea sa se afle el la comanda… Trebuia sa preia comanda… Moo era un sef de tabara forestiera, nu un ostas.

Davidson se stradui sa-si apropie mai mult pe cativa dintre cei mai buni taietori si ofiteri inferiori. Nu se grabea. Cand avu suficienti oameni de incredere — o echipa de zece barbati — ridica niste obiecte din incaperea