— Incerc sa stabilesc un lucru, capitane, un lucru care ar putea explica motivul pentru care Selver nu te-a ucis, cu toate ca te ura si cu toate ca, cu cateva ore mai devreme, participase la uciderea a doua sute de oameni. M-am intrebat daca nu cumva, intamplator, ai fost in vreuna din pozitiile care, atunci cand sunt adoptate de Athsheeni, ii opresc pe oponentii lor sa mai continue agresiunea.
— Nu stiu.
Lyubov privi in jurul mesei; toate chipurile purtau expresii de curiozitate si putina tensiune.
— Aceste gesturi si pozitii care opresc un act de agresiune ar putea avea o baza innascuta, provenind dintr-un raspuns instinctiv de supravietuire, insa ele sunt dezvoltate si amplificate pe plan social, si, desigur, insusite. Cel mai puternic si mai complet dintre ele este cel al pozitiei intins pe spate, cu ochii inchisi, si gatul astfel intors incat sa fie complet expus. Cred ca un Athsheean apartinand culturilor locale ar considera ca este imposibil sa raneasca un inamic care adopta aceasta pozitie. Pentru a-si elibera mania, sau pornirea agresiva, va trebui sa faca altceva… Dupa ce te-au trantit, capitane, nu cumva Selver a cantat?
— Ce sa faca?
— Sa cante.
— Nu stiu.
Blocaj. Nici o cale mai departe. Lyubov era gata sa ridice din umeri si sa renunte, cand Cetianul intreba:
— De ce, domnule Lyubov? Caracteristica dominanta a temperamentului.
Cetian, altfel destul de aspru, era curiozitatea, o curiozitate inoportuna si infinita: Cetienii mureau fara regrete, curiosi sa vada ce urmeaza dupa moarte.
— Vedeti, facu Lyubov. Athsheenii folosesc un fel de cantat ritual, care inlocuieste confruntarea fizica. Si acesta este un fenomen social cu caracter general, care ar putea avea o baza fiziologica desi este greu sa stabilesti ceva „innascut” in fiintele omenesti. Primatele superioare de aici au adoptat, in unanimitate, duelul vocal dintre doi masculi, cu multe urlete si fluieraturi; in cele din urma, masculul dominant ar putea sa-i dea celuilalt o palma dar, de obicei, petrec o ora, sau cam asa, incercand sa racneasca cat mai tare. Chiar si Athsheenii au remarcat asemanarea cu competitiile lor cantatoare, care se desfasoara tot numai intre masculi; insa, dupa cum au constatat ei, in cazul lor nu-i vorba doar de o eliberare a tensiunii, ci de o forma de arta. Cantaretul cel mai bun castiga. M-am intrebat daca Selver a cantat deasupra capitanului Davidson si, in acest caz, daca a facut-o pentru ca nu putea ucide, sau pentru ca a preferat o victorie fara varsare de sange. Intrebarile acestea au devenit, foarte importante.
— Doctore Lyubov, spuse Lepennon, cat de eficace sunt aceste mijloace de deviere a agresiunii? Sunt universale?
— Printre adulti, da. Asa afirma toate sursele mele si, pana alaltaieri, au fost verificate si de observatiile personale. Efectiv, violul, agresiunea violenta, crima nu exista la ei. Au loc, bineinteles, si accidente. Mai sunt si psihopati. Nu prea multi.
— Ce fac ei cu psihopatii periculosi?
— Ii izoleaza. Complet. Pe insulele mici.
— Athsheenii sunt carnivori? Vaneaza animale?
— Da, carnea este un aliment de baza.
— Minunat, facu Lepennon si pielea lui alba pali si mai tare de incantare. O societate umana cu o bariera anti-razboi efectiva! Si care este pretul, doctore Lyubov?
— Nu sunt sigur, domnule Lepennon. Poate schimbarea. Ei alcatuiesc o societate statica, stabila si uniforma. Nu au istorie. Perfect integrati si total lipsiti de progres. Ati putea spune ca, aidoma padurilor in care traiesc, Athsheenii, au atins o stare de varf. N-as vrea insa sa se inteleaga ca sunt incapabili de adaptare.
— Domnilor, toate astea sunt foarte interesante, dar intr-un cadru de referinta oarecum mai specializat, si cumva in afara incidentului pe care incercam sa-l clarificam aici…
— Nu, scuzati-ma, colonele Dongh, s-ar putea sa dam peste ceva interesant* Da, doctore Lyubov?
— Ei bine, ma intreb daca nu cumva acum isi dovedesc adaptabilitatea. Adaptandu-si comportarea dupa a noastra. Dupa colonia pamanteana, vreme de patru ani, s-au comportat cu noi asa cum o fac intre ei. In ciuda diferentelor fizice, ne recunosc ca membri ai speciei lor, ca oameni. Cu toate acestea, noi nu le-am raspuns asa cum ar fi trebuit s-o faca membrii speciei lor. Au ignorat raspunsurile, drepturile si obligatiile nonviolentei. Am ucis, violat, imprastiat si inrobit bastinasii, le-am distrus asezarile si le-am taiat padurile. N-ar fi surprinzator ca ei sa decida ca nu suntem oamenii…
— Si astfel va pot ucide ca pe animale, da, da, facu Cetianul, apreciind logica.
Chipul lui Lepennon era insa acum incremenit, ca o piatra alba.
— Inrobiti? intreba el.
— Capitanul Lyubov isi exprima propriile opinii si teorii, interveni colonelul Dongh, teorii despre care trebuie sa afirm ca le consider eronate, iar noi doi am mai discutat despre aceste lucruri, desi contextul actual nu este cel mai nimerit. Noi nu folosim sclavi. Unii dintre bastinasi indeplinesc un rol util in societatea noastra. Corpurile de Munca ale Voluntarilor Autohtoni reprezinta o parte a tuturor taberelor temporare de aici. Personalul nostru este limitat, avem nevoie de lucratori si folosim tot ceea ce putem, dar, cu siguranta, relatiile existente nu sunt de sclavie.
Lepennon se pregatea sa vorbeasca, insa il lasa mai intai pe Cetian, care intreba doar atat:
— Cati sunt din fiecare rasa?
— In momentul de fata, 2641 de pamanteni. Impreuna cu Lyubov am apreciat populatia hilfa locala ca fiind in jur de 3 milioane.
— Ar trebui sa luati in considerare aceste statistici, domnilor, inainte de a altera traditiile localei exclama Or cu un ras dezagreabil, insa perfect imitat.
— Suntem inarmati si pregatiti sa rezistam oricarui fel de agresiune din partea bastinasilor, preciza colonelul. Totusi, a existat un consens generai, aprobat atat de primele Misiuni de Explorare, cat si de echipa noastra de specialisti cercetatori, condusa de capitanul Lyubov, care ne-a asigurat ca Noii Tahitieni sunt o rasa primitiva, pasnica si iubitoare de pace. Se pare ca informatia a fost eronata…
— Evident! il intrerupse Or. Considerati specia umana ca fiind primitiva, pasnica si iubitoare de pace, colonele? Nu. Dar stiati ca hilfii acestei planete sunt umani? Umani ca dumneata, sau ca mine, sau ca Lepennon… deoarece toti provenim din aceeasi rasa initiala, Hainish?
— Stiu ca aceasta reprezinta o teorie stiintifica…
— Colonele, este vorba de fapte istorice…
— Nu sunt obligat sa le accept ca reale, se infierbanta batranul colonel, si nu-mi place sa mi se bage pe gat opiniile altora. Adevarul este ca acesti creechi sunt inalti de un metru, au o blana verde pe tot corpul, nu dorm si din punctul meu de vedere nu sunt fiinte omenesti!
— Capitane Davidson, rosti Cetianul, considerati hilfii bastinasi ca fiind umani, sau nu?
— Nu stiu.
— Ati avut totusi raporturi sexuale cu o femeie… sotia acestui Selver. Ati putea avea raporturi sexuale cu o femela animal?
— Dar dumneavoastra?
Privi la colonelul rosu la fata, spre capitanii livizi si specialistii incremeniti. Pe fata i se citea dispretul.
— Nu ati analizat lucrurile, hotari el.
Dupa standardele lumii sale, aceasta era o insulta brutala.
In cele din urma, comandorul lui
— Ei bine, domnilor, tragedia de la tabara Smith este evident legata de relatiile colonie-bastinasi si nu reprezinta catusi de putin un episod minor sau izolat. Asta trebuie sa stabilim noi. Iar acesta fiind ultimul caz, putem sa ne aducem contributia la usurarea problemelor voastre. Scopul principal ai calatoriei noastre n-a fost sa aducem aici doua sute de fete, desi stiu ca le asteptati cu nerabdare, ci sa ajungem la Prestno, care trece prin niste greutati pentru a da guvernului de acolo un ansiblu. Adica un transmitator MCI.
— Ce? exclama un inginer, pe nume Sereng.
De jur imprejurul mesei, toate privirile devenisera atente.
— Cel pe care-l avem la bord este un prototip si a costat cam cat venitul anual al unei planete. Bineinteles, asta se intampla acum douazeci si sapte de ani, dupa timpul planetar, atunci cand am parasit Pamantul. Astazi se
