— Bine, bine, dragii mei — ii intrerupse regele. Pute?i pleca, eu voi hotari cu toata chibzuiala cuvenita.
Filozofii homologi se inclinara ?i plecara ingrijora?i, sim?ind ca regele Boludar n-a renun?at la groaznica lui inten?ie.
Nu peste multa vreme, o nava cosmica aduse intr-o noapte ni?te lazi imense, care fura depozitate imediat in gradina palatului. Pe data u?ile de aur ale palatului se deschisera pentru to?i supu?ii regelui. Printre desi?urile de briliante, umbrarele sculptate in jasp ?i nenumaratele rarita?i din marmura, zarira o cu?ca de fier, iar in ea o fiin?a palida, firava, care statea pe un butoia?, avand in fa?a o farfurioara cu ceva deosebit, care mirosea, ce-i drept, a ulei, dar a ulei stricat din cauza prajini la foc ?i care, deci, nu mai putea fi folosit. Foarte lini?tita, fiin?a cufunda un soi de lopa?ica in farfurioara ?i, apucand din ceea ce se afla in ea, baga substan?a unsa cu ulei in gaura din josul fe?ei.
Privitorii incremenira de groaza cand citira pe cu?ca inscrip?ia care spunea ca au in fa?a pe Antropos Homos, fa?a palida in carne ?i oase. Incepura cu to?ii sa-l necajeasca, ?i atunci Homos se ridica, smulse ceva din butoia?ul pe care statuse ?i incepu sa-i stropeasca cu apa ucigatoare. Unii fugira, al?ii ridicara ni?te pietre sa-l loveasca, dar straja ii risipi.
Intamplarea ajunse la urechile fiicei regelui, Electrina. Curioasa din fire, ca ?i tatal ei, nu se temu sa se apropie de cu?ca in care creatura aceea i?i petrecea vremea scarpinandu-se sau inghi?ind cantita?i atat de mari de apa ?i ulei stricat, incat ar fi fost de ajuns pentru a omori pe loc o suta de supu?i ai regelui.
Homos inva?ase repede limba lor in?eleapta ?i se incumeta chiar sa intre in vorba cu Electrina.
Odata, prin?esa il intreba ce-i straluce?te atat de alb in gura.
— Eu le. spun din?i — ii raspunse.
— Da-mi ?i mie macar unul printre gratii! — il ruga prin?esa.
— ?i ce-mi dai in schimb? — o intreba Homos.
— Am sa-?i dau chei?a mea de aur, dar numai pentru o clipa.
— Da’ ce fel de chei?a e?
— E chei?a mea personala, cu care-mi reinnoiesc mintea in fiecare seara. Cred ca ?i tu ai una la fel.
— Chei?a mea arata altfel — ii raspunse Homos in doi peri. Dar pe a ta unde o ?ii?
— Aici, la piept, sub clapa de aur.
— Da-mi-o…
— Dar imi dai dintele?
— ?i-l dau…
Prin?esa rasuci un mic ?urub de aur, deschise clapa, scoase chei?a de aur ?i i-o dadu printre gratii. Fa?a palida o apuca lacom ?i, chicotind, se retrase in fundul cu?tii. Prin?esa il ruga, il implora sa-i dea chei?a inapoi, dar degeaba. Temandu-se sa nu afle cineva ce facuse, Electrina se intoarse cu inima grea in odaile palatului. Facuse un pas nechibzuit, dar era inca aproape un copil. A doua zi slugile o gasira zacand fara memorie in patul ei de cristal. Venira in fuga regele, regina ?i intreaga curte. Dar ea zacea ca adormita ?i nu fu chip s-o trezeasca. Regele chema atunci pe consilierii cur?ii, pe medicina?ii-doctora?i, ?i ace?tia, consultand-o pe prin?esa, descoperira clapa deschisa, iar chei?a ia-o de unde nu-i! Mare framantare se isca in castel ?i mare suparare; to?i alergau cautand chei?a, dar zadarnic. A doua zi regele, cufundat in disperarea lui, fu anun?at ca Fa?a palida vrea sa-i vorbeasca in legatura cu chei?a disparuta. Regele insu?i o porni atunci spre parc, iar groaznica vietate ii spuse ca ?tie unde ?i-a pierdut prin?esa chei?a, dar ii va destainui locul numai daca regele, pe cuvantul sau regal, ii va fagadui libertatea ?i ii va da o nava, ca sa se poata intoarce la ai sai. Regele statu mult la indoiala, porunci sa se caute prin tot parcul, regal, dar pana la urma accepta condi?iile. Pregatira nava gata de zbor, iar Fa?a palida fu scos din cu?ca sub paza. Regele a?tepta langa nava, dar Antropos ii fagadui ca-i va arata unde se afla chei?a abia cand se va afla pe punte.
Cum ajunse acolo, scoase capul pe ferestruica ?i, aratand chei?a stralucind in mana, striga:
— Uite chei?a! Am s-o iau cu mine, marite rege, ca fiica ta sa nu se mai poata trezi niciodata. Trebuie sa ma razbun pentru ca m-ai injosit, ?inandu-ma in cu?ca de fier, prada batjocurii!
La pupa izbucnira flacarile ?i nava se ridica spre uimirea tuturor. Regele trimise pe urma ei cele mai rapide perforatoare de intuneric, facute din o?el, cele mai bune aruncatoare cu elice, dar echipajele lor se intoarsera cu mainile goale, caci ?iretul Fa?a palida incurca urmele ?i le scapa printre degete.
Atunci regele Boludar in?elese ca rau a facut, neascultandu-i pe filozofii homologi, dar era prea tarziu. Cei mai buni electricieni-lacatu?i se caznira sa me?tereasca alta chei?a, sculptorii in lemn, armurierii regali, aurarii ?i o?elarii, me?terii cibernigrafi, cu to?ii se adunara ca sa-?i incerce maiestria, dar degeaba. Regele i?i dadu seama ca trebuie sa-?i recapete chei?a luata de Fa?a palida, altfel intunericul va invalui pe vecie mintea ?i sim?urile prin?esei.
Dadu deci sfoara in ?ara despre cele intamplate, ca Fa?a palida, Homos Antropos, a furat chei?a de aur, iar cine o va redobandi sau va gasi macar vreun talisman datator de via?a ?i o va readuce in sim?iri pe prin?esa, o va lua de so?ie ?i capata tronul.
Indata aparura tot felul de temerari. Erau printre ei ?i vesti?i electrocavaleri, ca?iva pierde-vara, astrobo?i, vanatori de stele. Intre al?ii veni la castel Pazislav Megavatul, preavestit luptator-oscilator, cu un cuplaj turnant atat de vertiginos, incat nimeni nu-i putea ?ine piept in duel. Venira ?i al?ii din cele mai indepartate ?inuturi: cei doi Automatei, trecu?i prin sute de razboaie, Protezius, vestitul constructor, care nu umbla altfel decat inarmat cu doua parascantei, una neagra, cealalta argintie, veni ?i Arbitron Kosmozofowici, cel facut din precristale, ?i Ardebada intelectricul, care aduse cu sine, in optzeci de lazi incercate pe patruzeci de magarobo?i, o veche ma?ina de calculat, ruginita de atata inteligen?a, dar inca solida in idei. Venira ?i cei trei barba?i din neamul selectri?ilor, Diodus, Triodus ?i Heptodus, care aveau in capete un vid atat de perfect, incat gandirea lor era neagra ca noaptea fara stele. Veni ?i Perpetuan, imbracat pe de-a intregul in armura de Leyda, cu colectorul coclit de-a binelea in trei sute de razboaie, Matri?ius Perforat, care nu scapa o zi fara sa nu gaureasca pe cineva; acesta aduse la curte pe nebiruitul ciberic numit Curentas. Venira cu to?ii, ?i cand curtea fu plina, pana in pragul ei se rostogoli un butoia?, iar din el ie?i, sub forma unor picaturi de mercur, Erg Reanimatorul, care ?tia sa-?i schimbe infa?i?area dupa cum voia.
Eroii incheiara ospa?ul in salile luminate ale palatului, in care marmura scarilor lucea in roz ca norii la apusul soarelui. Apoi o pornira, fiecare pe alt drum, sa-l caute pe Fa?a palida, sa-l provoace la lupta pe via?a ?i pe moarte, sa-i smulga chei?a ?i, o data cu ea, s-o cucereasca pe prin?esa ?i tronul lui Boludar. Primul, Pazislav Megavatul, zbura spre Koldeia, unde traia tribul gelatino?ilor, crezand ca va putea prinde pe acolo vreo limba. Dar se cufunda in unsoarea lor, deschizandu-?i drumul cu lovituri de spada dirijate de la distan?a, ?i nu izbuti sa faca nimic, fiindca se aprinse peste masura, frigul se istovi intr-insul, iar neintrecutul luptator i?i gasi mormantul printre straini, vitejii lui catozi fiind inghi?i?i pe veci de balta murdara a gelatino?ilor.
Cei doi Automatei, plini de ambi?ie, au ajuns in ?ara radoman?ilor, cei ce construiau cladiri din gaze stravezii, luptandu-se cu radioactivitatea, ?i erau atat de zgarci?i, incat in fiecare seara numarau to?i atomii planetei lor; carpano?ii radoman?i ii primira prost pe Automatei, aratandu-le o prapastie plina de onixuri, jaduri ?i alte asemenea minuna?ii, iar cand electrocavalerii se lacomira la talismane, ii impietrira, facand sa alunece din inal?imi peste ei o lavina de pietre pre?ioase; cand lavina se porni, lumina ei cuprinse imprejurimile, ca la caderea unor comete, in sute de culori. Radoman?ii erau alia?i in secret cu fe?ele palide, dar asta pe atunci inca n-o ?tia nimeni.
Al treilea, Protezius Constructorul, ajunse, dupa o lunga calatorie prin intunecimile astrale, pana in ?ara algoncilor. Acolo pluteau nori de meteori?i din piatra; nava lui Protezius se lovi de zidul lor de nepatruns, alunecand in adancuri cu carmele avariate.
Al patrulea, Arbitron Kosmozofowici, avu la inceput mai mult noroc. Trecu prin stramtoarea Andromedei, prin cele patru valtori spiralate ale Vanatorilor, ajunse intr-un vid lini?tit, prielnic zborului luminii, ?i singur, ca o raza urmaritoare, sprijinindu-se pe carma ?i marcandu-?i urma cu o dara de flacari, ajunse pana la ?armurile planetei Maestri?ia, unde, printre stancile meteori?ilor, zari epava navei cu care Protezius o pornise la drum. Ingropa corpul solid, stralucitor ?i rece al constructorului, sub o gramada de bazalt, dupa ce scoase de pe el cele doua aparatoare de scantei, pe cea argintie ?i pe cea neagra, ca sa-i slujeasca drept scuturi. Apoi pleca. Muntoasa ?i salbatica era Maestri?ia; lavine de piatra se rostogoleau mereu pe suprafa?a ei ?i trasnete verzi-argintii se dezlan?uiau in nori, asupra abisurilor. Cavalerul ajunse intr-o regiune plina de rapi. Acolo navalira asupra lui palindromi?ii, surprinzandu-l intr-o viroaga verde de malahit. Il secerara de sus cu trasnetele, dar el ii respinse cu scutul aparator de scantei; atunci mutara un vulcan din locu-i, ii pusera cavalerului craterul in spinare ?i scuipara foc asupra-i. Cavalerul cazu ?i lava fierbinte ii patrunse in ?easta, din care se scurse tot argintul.
