— Nepoata mea lucreaza pentru un negustor independent bogat, zise Celise Waan.
— Care? se interesa Nevis.
— Noah Wackerfuss, de pe Lumea Tocmelilor.
— Noah Grasu’, dadu din cap Nevis. O adevarata distractie sa calatoresti ce el! Va aduc la cunostinta ca nava lui e mentinuta continuu in imponderabilitate. Gravitatia I-ar ucide pe batranul degenerat — dar asta n-are importanta. Wackerfuss nu-i deosebit de insetat de sange, am avea cincizeci la suta sanse sa nu ne ucida. Dar e la fel de siret si lacom ca si ceilalti. Pana la urma, ar gasi o cale sa capete o parte din prada. In cazul cel mai rau, s-o ia pe toata. Iar echipajul lui are douazeci de persoane — numai femei. Ai intrebat-o pe nepoata ta despre indatoririle ei?
Celise Waan rosi.
— Trebuie sa ascult insinuarile individului asta? il intreba ea pe Lion. Descoperirea imi apartine! Nu vreau sa fiu insultata de un derbedeu de mana a treia, Jefri!
— Sa terminam cu ciorovaiala, o ruga, pe un ton nefericit, Lion. Nevis, nu-i nevoie sa te impaunezi cu cunostintele tale. Te-am acceptat pentru motive intemeiate, stim toti. Probabil cunosti pe cineva pe care-l putem angaja sa ne duca ia steaua molimei.
— Bineinteles.
— Pe cine? se repezi Anittas.
— Omul e un fel de negustor independent. Fara prea mult succes. Se afla de o jumatate de an standard pe ShanDellor, in cautarea unui cargo. Probabil ca e disperat — suficient de disperat — asa ca nu ne va respinge oferta. Are o nava mica, paradita, cu nume lung si ridicol. Nu-i luxoasa, dar ne va duce unde trebuie, iar asta-i tot ce conteaza. Nu exista echipaj, ca sa fim ingrijorati — doar individul despre care v-am vorbit. Iar el… si el e cam ridicol. N-o sa ne faca probleme. E mare, dar moale, si pe dinafara, si pe dinauntru. Se zice ca ar creste pisici. Nu prea-i plac oamenii. Bea multa bere si mananca prea mult. Ma indoiesc ca are vreo arma. Se zvoneste ca abia se descurca, hoinarind din planeta in planeta si vanzand bagatele absurde, jucarioare inutile. Wackerfuss crede ca omul nu-i periculos. Dar, chiar daca se insala, ce poate face un singur om? Daca ne ameninta cu ceva, mercenara si cu mine il putem transforma in hrana pentru pisicile lui.
— Nevis, nu vreau sa aud de asa ceva! protesta Jefri Lion. In aceasta calatorie nu se vor faptui crime!
— Nu? intreba Nevis, facand semn catre Rica Dawnstar. Atunci de ce-ai angajat-o? adauga el, zambind rautacios — iar zambetul de raspuns al femeii fu ironic si batjocoritor. Oricum, stiam ca asta-i locul in care-l vom gasi. Iata omul despre care v-am vorbit.
Nici unul dintre ei, cu exceptia lui Rica Dawnstar, nu era prea versat in arta subtila a conspiratiei. Cei trei se intoarsera spre usa, fixandu-l pe barbatul care tocmai intrase. Acesta era foarte inalt, de aproape doi metri si jumatate, iar burta-i mare, moale, atarna deasupra cingatorii din metal. Avea maini gigantice, o figura lunga, ciudat de alba, si o atitudine bizara, teapana. Pielea, atat cat se vedea, era de albeata oaselor uscate. Se parea ca-i lipsea complet parul. Purta pantaloni albastri, sclipitori, si camasa de-un cafeniu inchis, cu mansete destramate.
Probabil simtise ca era privit, pentru ca intoarse capul si-i privi la randul lui, cu figura-i palida lipsita de expresie. Continua sa se uite la ei. Celise Waan intoarse prima capul, dupa aceea Jefri Lion, iar in cele din urma si Anittas.
— Cine-i? il intreba ciborgul pe Kaj Nevis.
— Wackerfuss ii zice Tuffy. Mi s-a spus ca numele lui adevarat este Haviland Tuf.
Haviland Tuf lua ultimul fort stelar verde cu o delicatete care-i contrazicea dimensiunile, apoi privi satisfacut tabla de joc. Intreaga suprafata era rosie: crucisatoarele, cuirasatele, forturile stelare si coloniile, toate erau rosii.
— Ma vad nevoit sa ma declar invingator, spuse el.
— Inca o data, recunoscu Rica Dawnstar.
Tanara se intinse, dorind sa-si dezmorteasca membrele intepenite dupa ore intregi de joc. Avea gratia ucigatoare a unei leoaice. Sub vesta din zale argintii de otel purta o arma cu ace, intr-o teaca atarnata de umar.
— Poate indraznesc prea mult, daca as sugera o alta infruntare, zise Haviland Tuf.
— Nu, multumesc, rase Dawnstar. Esti prea bun. Sunt o jucatoare innascuta, dar cu tine nu-i distractiv. Am obosit sa tot ies pe locul doi.
— Am avut foarte mult noroc in jocurile de pana acum. Fara indoiala, norocul meu s-a terminat, iar dumneavoastra veti intrece modestele mele puteri, in urmatoarea tentativa.
— Oh, da, fara indoiala, ranji Rica Dawnstar. Permite-mi insa sa aman acea tentativa pentru momentul in care plictiseala va deveni ucigatoare. Macar sunt mai buna decat Lion. Nu-i asa, Jefri?
Jefri Lion statea pe un scaun, intr-un colt al camerei de comanda a navei, rasfoind un teanc de texte militare vechi. Jacheta lui din stofa cameleon capatase culoarea cafenie a panourilor din sintelemn din spatele lui.
— Jocul nu respecta autenticele principii militare, declara el, cu un pic de enervare in glas. Am folosit tactica lui Stephen Cobalt Northstar, cea din momentul in care a Treisprezecea Flota Umana a inconjurat Hrakkean. Contraatacul lui Tuf a fost complet eronat, tinand seama de circumstante. Daca regulile jocului ar fi fost corecte, nu puteam fi invins.
— Adevarat? facu Haviland Tuf. Aveti un avantaj asupra mea, domnule. La urma urmei, aveti norocul sa fiti istoric militar, in timp ce eu sunt doar un umil negustor. Imi lipseste familiarizarea dumneavoastra cu marile campanii militare ale istoriei. Noroc ca, pana acum, deficientele jocului si o sansa extraordinara au conspirat pentru a compensa ignoranta mea! Dar as considera binevenita oportunitatea de a-mi completa cunoasterea principiilor militare. Daca veti binevoi a juca inca o data, voi studia cu atentie strategia dumneavoastra subtila, pentru a incorpora, pe viitor, un mod de gandire mai sanatos, mai autentic, in jocul meu sarman.
Jefri Lion, a carui flota argintie fusese eliminata prima in toate jocurile din saptamana ce trecuse, paru stanjenit.
— Ei bine, Tuf…, incepu el.
Fu salvat din acea situatie neplacuta de un racnet subit, urmat de un val de obscenitati, ce se auzira din compartimentul invecinat. Haviland Tuf sari imediat in picioare, iar Rica Dawnstar aparu indata langa el.
Navalira in coridor chiar in clipa in care Celise Waan iesea afara din incaperea pentru locuit, urmarind o mogaldeata neagra cu alb, care trecu vajaind pe langa ei si intra in camera de comanda.
— Prindeti-o! tipa Celise Waan la ei.
Femeia avea figura rosie, umflata si parea furioasa.
— In ce scop, daca-mi permiteti sa ma interesez? intreba Tuf, blocand trecerea, coridorul fiind ingust, iar el lat.
Antropologa intinse mana stanga. Pe palma se vedeau trei zgarieturi scurte, adanci, mustind de sange.
— Uite ce mi-a facut!
— Adevarat… Iar dumneavoastra ce i-ati facut ei?
Kaj Nevis iesi din incaperea de locuit, zambind subtire.
— A vrut s-o arunce in cealalta parte a camerei, zise el.
— Statea pe patul meu! se indigna Celise Waan. Am intentionat sa trag un pui de somn, iar creatura blestemata dormea in patul meu! racni ea, dupa care se intoarse sa-l infrunte pe Nevis. Sterge-ti ranjetul de pe figura! E suficient de neplacut ca trebuie sa ne inghesuim in nava asta mica, amarata! Dar refuz sa impart spatiul asta insuficient cu animalele jegoase ale individului asta imposibil! E vina ta, Nevis! Tu ne-ai varat in belea! Fa ceva! Iti cer sa-l determini pe Tuf sa scape de calamitatile astea mici! Ma auzi? Iti cer!
— Scuza-ma, spuse Rica Dawnstar din spatele lui Tuf, iar uriasul se uita la ea si se dadu intr-o parte. Asta-i una dintre calamitatile la care te referi?
Dawnstar pasi in coridor, tinand o pisica la piept, cu mana stanga, in timp ce-o mangaia cu dreapta. Un cotoi urias, cu par lung, moale, cenusiu, si ochi galbeni, aroganti. Cantarea probabil vreo noua kilograme, dar Rica il tinea cu usurinta, ca pe un pisoi.
— Ce-i ceri lui tuf sa-i faca batranului Ciuperca? intreba ea, in timp ce motanul torcea.
— M-a ranit alta, una neagra cu alb, raspunse Celise Waan, dar asta-i la fel de rea. Uitati-va la figura mea! Uitati-va la ce mi-a facut! Abia pot sa respir, iar cand incerc sa dorm, ma trezesc cu o pisica pe piept! Ieri gustam ceva. M-am intrerupt un moment din mancat, iar cand m-am intors, lighioana neagra cu alb se ghemuise in farfurie si rostogolea prajiturile mele cu mirodenii prin praf, de parca ar fi fost jucarii! Nimic nu-i in siguranta, cu
