— Nimeni n-are un asemenea drept, Tuf. Nici tu, nici eu. El dadu greoi din cap.
Lumina scanteia. Ciomag miorlaia.
Tolly Mune facu doi pasi spre consola, se opri, se rasuci din nou spre Tuf.
— Creatia este o parte a dumnezeirii, spuse ea, cuprinsa de-o certitudine subita. Poti distruge, Tuf, dar nu poti crea! Asta te face monstru, in loc de zeu.
— Crearea de viata in bazinele de clonare este elementul zilnic si banal al profesiei mele, remarca Tuf.
Lumina fulgera, se stinse, fulgera din nou.
— Nu, acolo copiezi viata, n-o creezi! Trebuie sa fi existat deja, undeva in timp si spatiu, trebuie sa ai o mostra de celule, o inregistrare fosila, ceva. Altfel, esti neajutorat. Da, la naiba! Oh, fireste, ai puterea de a crea. Aceeasi putere afurisita pe care o are orice barbat sau femeie din subsolurile orasului. Procreare, Tuf. Asta-i puterea noastra uluitoare, acesta-i singurul miracol care exista — singurul lucru pe care-l au oamenii ce-i face asemanatori zeilor, lucrul pe care tu vrei sa-l rapesti unei parti de 99,9% din populatia S’uthlam-ului. Ce naiba! Tu nu esti creator, nu esti zeu!
— Intr-adevar, spuse Haviland Tuf, cu voce inexpresiva.
— Deci, nu ai dreptul sa iei decizii zeiesti. Nici eu n-am voie s-o fac. Tolly ajunse la consola in trei pasi lungi, siguri. Apasa o tasta. Un ecran se umplu de culori ce se stransera intr-un coif de lupta slefuit ca oglinda, impodobit cu insemnul unui glob stilizat. Doi senzori ardeau stacojiu in spatele vizorului negru din plastotel.
— Comandant Ober, il saluta ea.
— Prim consilier Mune, raspunse salutului Ober. Sunt ingrijorat. Ambasadorii aliati spun tot felul de lucruri nebunesti la stiri. Un tratat de pace, o noua inflorire… Pot sa confirm? Ce se intampla? Ai necazuri?
— Da. Asculta-ma, Ober, si…
— Tolly Mune, interveni Tuf.
— Ce-i? se intoarse ea.
— Daca procrearea e semn al dumnezeirii, atunci rezulta ca si pisicile sunt zei. Si ele se reproduc. Permiteti-mi sa va atrag atentia ca, in scurt timp, ati ajuns sa aveti mai multe pisici decat mine, desi ati pornit de la o singura pereche.
— Ce vrei sa spui?
Intrerupse sunetul, pentru a nu transmite cuvintele lui Tuf. Wald Ober gesticula intr-o tacere subita. Haviland Tuf isi impreuna degetele.
— Subliniez ca, desi apreciez calitatile felinelor, le-am controlat inmultirea. Am luat aceasta decizie dupa o analiza atenta, dupa ce am cantarit bine toate alternativele. Pana la urma, dupa cum ati descoperit singura, nu-s decat doua optiuni fundamentale. Fie te impaci cu ideea inhibarii fertilitatii pisicilor tale — trebuie sa mentionez ca fara a le cere consimtamantul — fie, renuntand la asta, ajungi sa te trezesti intr-o zi pe cale sa arunci prin sas, in vidul rece al spatiului cosmic, un sac plin cu pisoi abia fatati. Daca nu alegi, ai ales deja. A nu lua o decizie — pentru ca n-ai dreptul — inseamna, de fapt, o decizie, prim consilier Mune! Daca te abtii, votezi.
— Tuf, spuse ea cu voce indurerata, nul Nu vreau povara asta blestemata!
Dax sari pe masa si-si atinti ochii aurii asupra ei.
— Dumnezeirea e o profesiune mai atragatoare chiar decat ecologia, spuse Tuf. Trebuie insa sa recunosc ca-i o munca foarte riscanta, daca-i accept povara.
— Nu-i asa, incepu Tolly Mune. Nu poti sa spui…, isi cauta ea cuvintele. Pisoii si copiii nu-s… Ei sunt oameni, au puterea mintii… Minte si suflet, ca si gonadele. Sunt inteligenti, e alegerea lor — a lor, nu a mea. Nu-i posibil s-o fac pentru ei — pentru milioane, pentru miliarde…
— Intr-adevar. Am uitat de oamenii buni de pe S’uthlam si de istoria lor indelungata de decizii rationale. Fara indoiala ca vor privi drept in fata razboiul, foametea, molimele si-si vor schimba caile cu miliardele, evitand cu abilitate umbra care ameninta sa cuprinda S’uthlam-ul si turnurile lui mandre. Ciudat ca n-am reusit sa vad asta!
Se privira in tacere.
Dax incepu sa toarca. Apoi, isi rasuci capul si incepu sa linga crema de ciuperci din bolul lui Tuf. Ciomag se freca de piciorul femeii, dupa care arunca o privire razboinica spre Dax, in timp ce se plimba prin camera.
Tolly Mune se intoarse la consola foarte incet. Dura o ora sa se intoarca — o saptamana, un an, o viata. Patruzeci de miliarde de vieti. Dar cand termina sa se intoarca, totul durase doar o clipa, iar vietile acelea disparura ca si cum n-ar fi existat niciodata.
Se uita la masca rece, tacuta, ce-o privea de pe ecranul comunicatorului, iar in plasticul acela negru, stralucitor, vazu reflectata toata oroarea fara chip a razboiului, iar in spatele ei ardeau ochii aspri, febrili, ai foametei si bolii. Porni din nou sonorul.
— Ce se intampla acolo? intreba intruna Wald Ober. Prim consilier, nu te aud! Care-s ordinele? Ce se intampla acolo?
— Comandante Ober, zise Tolly Mune, silindu-se sa zambeasca larg.
— S-a intamplat ceva rau?
— Rau? isi inghiti ea lacrimile. Nimic. Chiar nimic. La naiba, totul e incredibil de bine! Razboiul s-a terminat, la fel si criza.
— Sunteti constransa in vreun fel? latra Wald Ober.
— Nu, raspunse iute ea. De ce crezi asta?
— Lacrimile. Sunteti inlacrimata, prim consilier.
— De bucurie, comandante! Lacrimi de bucurie. Mana, Ober! Mana din cer. Hrana din stele, rase ea incet. Tuf e un geniu. Uneori…, zise ea, muscandu-si puternic buzele, uneori cred ca s-ar putea sa fie…
— Ce?
— … un zeu, ofta ea si apasa un buton, iar ecranul se intuneca.
Numele ei era Tolly Mune, dar in istorie i se spune intr-o multime de feluri.
