faptului ca prin acest lucru imi va provoca o groaznica izbucnire de furie. Nu ma enervez usor, dar cand ma infurii cu adevarat, izbucnirea ma sperie, dupa aceea, chiar si pe mine. Dupa trecerea unui an standard, eu voi fi de mult plecat, iar dumneavoastra veti fi liberi sa reincepeti macelul mutual, daca asa doriti. Dar speranta si prezicerea mea sunt ca, de data asta, pasii pe care i-am initiat se vor dovedi atat de eficienti, incat nici unul dintre dumneavoastra nu va simti dorinta sa reia ostilitatile.
Mangaie blana deasa, neagra, a lui Dax, iar motanul ii privi pe fiecare pe rand cu ochii lui uriasi, aurii — observandu-i, cantarindu-i. Tolly Mune simti ca ingheata.
— Ne impui pacea, zise ea.
— Doar temporar, raspunse Tuf.
— Si ne impui o solutie, indiferent daca o vrem sau nu. Tuf se uita la ea, dar nu-i raspunse.
— Cine dracu’ crezi ca esti? tipa Tolly, dezlantuind furia care clocotea in ea.
— Sunt Haviland Tuf, spuse el cu voce inexpresiva, si m-am saturat de S’uthlam si de s’uthlamezi, doamna!
Dupa incheierea conferintei, Tuf ii conduse pe ambasadori la naveta lor. Tolly Mune refuza sa-i insoteasca.
Colinda prin Arca ore in sir, singura. Obosita, inghetata, fara astampar. Strigand in timp ce mergea.
— Ciomag! racni ea, din varful scarii. Vino aici, scumpule! fredona, in timp ce strabatea coridorul. Vino aici! se repezi cand auzi un zgomot dupa colt — dar nu fusese decat deschiderea sau inchiderea unei usi, zbarnaitul unei masini care se repara singura sau, poate, furisatul vreunei pisici straine, de-a lui Tuf. Ciomaaaag! urla intr-o intersectie in care se intalneau o duzina de coridoare, iar vocea ei bubui si rasuna catre zidurile indepartate, starnind ecoul.
Dar nu gasi pisica.
In cele din urma, dupa ce rataci pe mai multe punti, nimeri in tunelul central, slab luminat, care strabatea imensa nava de germinare — o imensitate inalta, lunga de treizeci de kilometri, cu tavanul pierdut in umbra, cu peretii acoperiti de bazine mari si mici, pentru clonare. Alese o directie la intamplare si merse, merse, merse, strigand mereu numele lui Ciomag.
Undeva, in fata, auzi un mieunat slab, ezitant.
— Ciomag! Unde esti?
Il auzi din nou. In fata. Facu doi pasi grabiti, apoi incepu sa fuga. Haviland Tuf iesi din umbra unui bazin din plastotel inalt de douazeci de metri. In bratele lui, torcand, statea cuibarit Ciomag.
Tolly Mune se opri brusc.
— Am gasit pisica dumneavoastra, zise Tuf.
— Vad, raspunse ea sec.
Tuf ii intinse cu blandete uriasul cotoi cenusiu, mainile lui atingand bratele femeii in timpul transferului.
— Nu trebuie sa-i luati in nume de rau plimbarea, spuse Tuf. Mi-am permis sa-i fac un control medical complet, pentru a ma asigura ca n-a patit nimic, si am decis ca-i complet sanatos. Imaginati-va insa surpriza mea cand am descoperit, intamplator, ca toate acele adaosuri bionice despre care m-ati informat au disparut intr-un fel misterios si inexplicabil! Nu sunt in masura sa aflu motivul.
Tolly Mune stranse pisica la piept.
— Am mintit, recunoscu ea. E telepat, ca Dax. Poate nu atat de puternic. Doar atat. Nu puteam risca sa-l las sa se lupte cu Dax. Poate castiga, poate nu. Nu voiam sa se sperie. Ai aranjat sa se piarda, ranji ea. Unde a fost?
— A parasit incaperea in care se gasea mana pe o a doua intrare, urmarind obiectul afectiunii sale. A descoperit ulterior ca usile fusesera programate astfel incat sa interzica inapoierea sa. De atunci, a petrecut orele colindand Arca, facand cunostinta cu alte feline, dintre cele ce-mi tin companie pe nava.
— Cate pisici ai?
— Mai putine decat dumneavoastra, dar acest lucru nu-i surprinzator. La urma urmei, sunteti s’uthlameza.
Ciomag statea cald si linistitor in bratele ei. Tolly Mune remarca imediat ca Dax nu se mai vedea. Se enerva din nou. Il scarpina pe Ciomag dupa o ureche, iar el isi atinti ochii limpezi, argintii-cenusii, asupra lui Tuf.
— Nu ma prostesti tu pe mine! se rasti ea.
— Nici nu-mi imaginez ca pot, recunoscu Tuf.
— Mana. E o capcana, nu? Ne-ai spus o multime de minciuni!
— Tot ce v-am povestit despre mana e adevarat. Ciomag chitcai.
— Adevarul, oh, adevarul amarat! Inseamna ca sunt lucruri pe care nu ni le-ai spus.
— Universul abunda in informatii. De fapt, exista mai multe lucruri de cunoscut decat oameni care sa le cunoasca — o concluzie uimitoare, daca tinem seama ca populatul S’uthlam e insemnat pe rabojul umanitatii. Cu greu as spera sa reusesc sa va spun totul referitor la un subiect, oricat de limitat ar fi acesta.
— Ce esti pe cale sa ne faci, Tuf? marai femeia.
— Va rezolv criza alimentara, raspunse el, cu vocea plata, rece ca o apa linistita si plina de secrete ca adancurile acesteia.
— Ciomag toarce, deci imi spui adevarul. Dar cum, Tuf, cum?
— Mana reprezinta instrumentul meu.
— Gogosi! Nu dau un ban amarat pe cat de gustoase si hranitoare sunt fructele manei. Sau pe cat de iute creste chestia aia afurisita. Nu o planta va rezolva criza noastra. Le-ai incercat pe toate. Ne-ai dat omnigraunte, pastai, alunecatori-pe-vant si ferme de ciuperci. Ascunzi ceva. Hai, vomita!
Haviland Tuf o privi in tacere, mai mult de un minut. Cu ochii in ochii ei. Pentru o clipa, femeia avu impresia ca se uita in adancul mintii ei, de parca si Tuf ar fi fost cititor de ganduri.
Poate citise altceva. In cele din urma, raspunse:
— Odata planta semanata, nu poate fi starpita, indiferent cat de mult v-ati stradui. Se raspandeste cu o iuteala inexorabila, in functie de anumiti parametri ai climatului. Mana nu creste oriunde. Gerul o ucide, frigul e dusmanul dezvoltarii ei, dar se va intinde cat sa acopere regiunile tropicale si subtropicale ale S’uthlam-ului, ceea ce-i suficient.
— Suficient pentru ce?
— Fructele manei sunt extrem de nutritive. In primii ani, va contribui mult la scaderea tensiunii produse de reducerea prezenta de calorii, iar prin acest lucru se vor imbunatati conditiile pe S’uthlam. Mai tarziu, dupa ce vor epuiza solul in cresterea lor viguroasa, plantele vor deceda si vor putrezi, iar dumneavoastra veti fi obligati sa faceti, timp de cativa ani, asolamente, inainte ca pe terenul respectiv sa creasca din nou mana. Dar, intre timp, planta isi va fi indeplinit adevarata misiune, prim consilier Mune! Praful care se strange pe partea inferioara a fiecarei frunze este un microorganism simbiotic, vital inmultirii manei, dar avand si alte proprietati. Dus de vant, purtat de oameni sau de paraziti, va ajunge in fiecare ungher, se va cuibari pe suprafata globului dumneavoastra.
— Praful! exclama ea.
Il luase pe varful degetelor, cand atinsese tulpina manei… Maraitul lui Ciomag era atat de slab, incat mai mult il simti decat il auzi.
— Putem considera praful de mana ca un fel de profilactic organic, spuse Haviland Tuf, dupa ce-si incrucisa mainile. Biotehii dumneavoastra vor descoperi ca intervine puternic si permanent in libido-ul masculilor umani si in fertilitatea femelelor umane. Nu-i nevoie sa cunoasteti mecanismul.
Tolly Mune il privi, deschise gura, o inchise, clipi ca sa-si retina lacrimile. Lacrimi de disperare, lacrimi de furie? Nu putea spune. Oricum, nu de bucurie. Nu putea permite sa fie lacrimi de bucurie.
— Un genocid lent, spuse ea, smulgandu-si cuvintele, cu o voce aspra, ragusita.
— Putin probabil. Unii dintre s’uthlamezi vor da dovada de o imunitate naturala fata de efectele prafului. Extrapolarile mele indica faptul ca o parte — cuprinsa intre 0,07 si 0,11 — din populatie va fi neafectata. Se va reproduce, iar imunitatea va fi transmisa si se va extinde, in generatiile urmatoare. Dar o implozie de marime considerabila a populatiei de pe S’uthlam va incepe in acest an, iar curba nasterilor nu numai ca va inceta sa creasca, dar va incepe sa scada abrupt.
— Nu aveai dreptul sa faci asta, spuse incet Tolly Mune.
— Natura problemei s’uthlameze este de un asemenea fel, incat nu permite decat o solutie eficienta, definitiva, dupa cum v-am spus de la…
