Peregrinarile lui Tuf
de George R.R. Martin
PROLOG
CATALOGUL SASE
INFORMATIA NUMARUL 37433-800912-5442894 CENTRUL SHANDELLOR PENTRU PROGRESUL CULTURII SI CUNOASTERII DEPARTAMENTUL XENOANTROPOLOGIE
descrierea informatiei: codificare de voce pe cristal
informatie gasita la: H’ro Brana (coordonate SQ19, V7715, I21)
tentativa de datare: inregistrata cu aproximativ 276 ani standard in urma selectabila dupa criteriile:
rase de sclavi, Hrangan
legende si mituri, Hruun
medicina,
boala, neidentificata
baze comerciale, abandonate
Alo? Alo?
Da. Vad ca functioneaza. Bine.
Sunt Rarik Hortvenzy, agent comercial incepator, si lansez un avertisment pentru oricine imi va gasi mesajul.
Acum se lasa inserarea, ultima pentru mine. Soarele s-a cufundat dincolo de culmile dinspre vest, patand solul cu sange, iar crepusculul isi croieste, inexorabil, drum spre mine. Stelele apar una cate una, dar singura dintre ele care conteaza arde noapte si zi, zi si noapte. E mereu cu mine, cel mai stralucitor lucru de pe cer, in afara de soare. E steaua molimei.
In ziua aceasta, am inmormantat-o pe Janeel. Cu mainile mele am inmormantat-o, sapand in solul tare, stancos, din zori si pana spre sfarsitul dupa-amiezii. Pana cand mainile m-au ars de durere. Dupa ce mi-am terminat chinul, dupa ce ultima lopata din praful asta strain, scarbos, a fost aruncata peste capul moartei, dupa ce ultima piatra a fost asezata pe movila, m-am ridicat si am scuipat pe mormant.
Totul a fost din vina ei. I-am spus asta, nu doar o data, ci de multe ori, in timp ce zacea pe moarte. Iar cand sfarsitul a fost aproape, si-a recunoscut vinovatia, in cele din urma. A fost vina ei ca am venit aici. A fost vina ei ca n-am plecat cand puteam s-o facem. A fost vina ei ca a murit — da, nu-i nici o indoiala — si-i vina ei ca eu voi putrezi neinmormantat, atunci cand imi va veni timpul, iar carnea mea va deveni ospat pentru fiarele intunericului, pentru zburatorii si vanatorii-noptii cu care speraseram, candva, sa facem negot.
Steaua molimei clipeste doar un pic, aruncand asupra solului o lumina stralucitoare, limpede. Asta nu-i bine. I-am spus lui Janeel, odata: o stea a molimei ar trebui sa fie rosie. Ar trebui sa arate ursuza, sa se infasoare intr-o sclipire stacojie, sa sopteasca in noapte sugestii de foc si sange. Puritatea asta alba, limpede, ce legatura are cu molima? Asa fusese si in primele zile, cand nava pe care o inchiriaseram abia ne lasase la sol, pentru a ne deschide mandrul complex comercial, ne lasase la sol si apoi plecase. Pe atunci, steaua molimei era doar una dintre cele cincizeci de stele de prima marime pe cerul acesta strain, fiind greu de observat. Pe vremea aceea radeam de ea, de superstitiile primitivilor, de brutele acelea inapoiate care-si inchipuiau ca boala vine din cer.
Mai tarziu, insa, steaua molimei a inceput sa se schimbe. Noapte dupa noapte, ardea mai puternic, pana cand a devenit vizibila chiar si in timpul zilei. Dar, cu mult inainte de asta, epidemia se dezlantuise…
Zburatorii se rotesc pe cerul ce se intuneca. Planoare, asta sunt. De departe, au o anumita frumusete. Trezesc in mintea mea amintirea pescarusilor-umbra din locul meu natal, Budakhar, de langa marea plina de viata, de pe planeta Razyar. Dar aici nu-i nici o mare, ci doar munti, dealuri si pustietate uscata, iar eu stiu ca zburatorii astia n-arata deloc frumos cand ii vezi de aproape. Fiinte slabanoage si teribile, asta sunt, avand inaltimea doar jumatate din cea a unui om, cu piele parca tabacita, intinsa puternic peste oasele lor ciudate, goale pe dinauntru. Aripile lor sunt uscate si tari, ca membrana unei tobe, pintenii lor — ascutiti precum pumnalele, iar sub creasta mare, osoasa, care atarna ca o lama indoita de pe craniile lor inguste, au ochi de-un rosu hidos.
Janeel spunea ca sunt inteligenti. Ca au un limbaj, asa zicea. Le-am auzit vocile, voci taioase, stridente, care-ti raneau nervii. N-am invatat niciodata sa le vorbesc limba. Nici Janeel. Inteligenti, zicea ea. Putem sa facem negot cu ei. Ha, ha! N-aveau nevoie nici de noi, nici de marfurile noastre. Stiau destul cat sa fure, asta da, si aici se termina inteligenta lor. Dar noi si ei aveam ceva in comun: moartea.
Zburatorii mureau. Vanatorii-noptii, cu membrele lor masive, rasucite, si maini cu doua degete noduroase, cu ochi care ardeau ca niste taciuni intr-un foc gata sa se stinga, in craniile lor bombate, mureau si ei, ha, ha! Aveau o putere inspaimantatoare, iar ochii aceia mari, bizari, puteau vedea p/in bezna, cand norii de furtuna acopereau chiar si steaua molimei. In pesterile lor, vanatorii sopteau despre Mintile marete, stapanii pe care-i slujisera odata, cei care aveau sa se intoarca iar candva, pentru a-i chema sa porneasca din nou la razboi. Dar Mintile nu veneau, iar vanatorii-noptii mureau — la fel ca si zburatorii, la fel ca si cei din rase mai ascunse, ale caror trupuri le-am gasit pe dealurile de cremene, la fel ca si animalele fara minte, la fel ca si ierburile si copacii, la fel ca Janeel si ca mine.
Janeel imi spusese ca, pentru noi, aceasta va fi o planeta a aurului si pietrelor pretioase. E o planeta a mortii. H’ro Brana e numele din hartile ei stravechi. Eu nu-i voi spune astfel. Ea stia numele tuturor popoarelor de acolo. Imi amintesc doar unul: Hruun. Acesta-i adevaratul nume al vanatorilor-noptii. O rasa de sclavi, zicea ea, a hranganilor, marele dusman, acum disparut, invins in urma cu o mie de ani, care-si abandonase sclavii in timpul indelungatei prabusiri. Era o colonie uitata — zicea ea — o mana de fapturi inteligente, dornice de comert. Ea stia atat de multe, iar eu atat de putin, dar acum eu am ingropat-o si am scuipat pe mormantul ei, si cunosc adevarul despre acestia. Daca erau sclavi, atunci fusesera sclavi rai, pentru ca stapanii lor ii asezasera intr-un iad, sub lumina plina de cruzime a stelei molimei.
Ultima nava de aprovizionare a venit acum o jumatate de an. Am fi putut pleca. Epidemia deja incepuse. Zburatorii se tarau pe varfurile muntilor, pravalindu-se apoi de pe culmi. I-am gasit cu pielea inflamata, din care se scurgea lichid, si avand crapaturi mari in membrana tabacita a aripilor. Vanatorii-noptii veneau la noi acoperiti de abcese vinete si cumparau umbrele in numar mare, sa-i apere de razele stelei molimei. Cand nava asolizase, am fi putut pleca. Dar Janeel a zis sa stam. Avea nume pentru bolile care omorau zburatorii si vanatorii-noptii. Avea nume pentru medicamentele care puteau vindeca acea epidemie. A numi un lucru inseamna a-l intelege, asa gandea ea. Am fi putut deveni lecuitori, am fi putut sa le castigam increderea lor de brute, iar averea noastra ar fi fost ca si facuta. A cumparat toate medicamentele pe care le adusese nava si a comandat altele. Apoi am inceput sa tratam molimele pe care le numise.
Cand a aparut urmatoarea boala, a gasit nume si pentru aceea. Si pentru urmatoarea, si pentru urmatoarea, si pentru urmatoarea… Dar bolile au depasit puterea ei de a le numara. La inceput i s-au terminat medicamentele, curand dupa aceea si numele, iar in zorii acestei zile i-am sapat mormantul. Fusese o femeie zvelta, activa, dar, murind, devenise foarte teapana, iar membrele i se umflasera de ajunsesera de doua ori cat era normal. A trebuit sa sap o groapa mare, ca sa incapa cadavrul rigid, umflat. Am numit chestia care o ucisese ciuma lui Janeel. I-am dat un nume. Nu ma pricep la nume. Boala mea este diferita de a ei si n-are nume. Cand ma misc, o flacara vie alearga prin oasele mele. Pielea mi-a devenit cenusie si sfaramicioasa. In fiecare dimineata, cand ma trezesc, gasesc cearsafurile acoperite cu bucati din carnea mea, cazute de pe oase, si patate cu sangele scurs din locurile umede, cu carne vie, de dedesubt.
Steaua molimei este uriasa si stralucitoare deasupra mea, iar acum inteleg de ce-i alba. Albul este culoarea puritatii, ha, ha, iar steaua molimei purifica acest teritoriu. Totusi, atingerea ei provoaca putreziciune si descompunere. Exista o ironie fina in asta, nu-i asa?
Am adus multe arme, dar am vandut putine. Vanatorii-noptii si zburatorii nu pot folosi arme impotriva lucrului care-i ucide si, de la inceput, au avut mai multa incredere in umbrele decat in lasere. M-am inarmat cu un
