— Probabil. Si ce-i cu asta? Cum ramane cu libertatea, Tuf? Cu alegerea individuala? Oamenii mei pot fi egoisti, cu vederi inguste, dar sunt oameni, ca tine. Au dreptul sa decida daca vor avea copii, si cati copii. Cine dracu’ ti-a dat autoritatea sa iei hotarari in locul lor? Cine dracu’ ti-a spus sa ne sterilizezi planeta? striga ea, infuriindu-se tot mai mult in timp ce vorbea. Nu esti mai bun ca noi! Esti doar un om, Tuf! Un amarat de om deosebit, recunosc, dar numai om — nici mai mult, nici mai putin. Cine-ti da dreptul afurisit sa te joci de-a Dumnezeu cu planeta noastra, cu vietile noastre?
— Arca, raspunse, simplu, Haviland Tuf.
Ciomag se agita in bratele ei, brusc nelinistit, negasindu-si odihna. Tolly Mune il lasa sa sara pe podea, fara sa-si ia privirea nici o clipa de pe figura alba, inexpresiva, a lui Tuf. Simti, deodata, dorinta sa-l loveasca, sa-l indurereze, sa-i raneasca masca aceea de indiferenta si impacare.
— Te-am avertizat, Tuf! Puterea corupe, iar puterea absoluta corupe in mod absolut. Iti amintesti?
— Memoria mea e fara pereche.
— Pacat ca nu poti spune acelasi lucru si despre blestemata ta de moralitate! replica Tolly Mune, pe un ton acid. De ce naiba te-am ajutat sa pastrezi nava asta afurisita? Ce proasta am fost! Te-ai aflat singur al naibii de mult timp intr-o fantezie a puterii. Ai ajuns sa crezi ca te-a numit cineva in functia de Dumnezeu, nu-i asa?
— Birocratii sunt numiti in functie. Zeii, daca exista, sunt alesi prin alte procedee. Nu pretind divinitatea in sens mitologic. Dar recunosc ca detin cu adevarat puterea unui zeu. Un adevar pe care l-ati recunoscut cu mult timp in urma, cand ati recurs prima oara la ajutorul meu, cerand paine si pesti.
Femeia incerca sa replice, dar el ridica mana.
— Va rog sa nu ma intrerupeti! Ma voi stradui sa fiu scurt. Noi doi nu ne deosebim prea mult, Tolly Mune…
— Nu avem nimic asemanator, lua-te-ar dracu’! tipa ea.
— Nu ne deosebim prea mult, repeta calm, ferm, Tuf. Mi-ati marturisit candva ca nu sunteti o persoana religioasa. Nici eu nu venerez mituri. Am inceput ca negustor, dar, ajungand pe aceasta nava numita Arca, am inceput sa fiu haituit tot timpul de zei, profeti si demoni. Noe si potopul, Moise si plagile lui, paini si pesti, mana, stalpi de foc, neveste transformate in sare — a trebuit sa ma obisnuiesc cu toate acestea. M-ati invinuit ca ma consider zeu. N-am asemenea pretentii. Dar, trebuie s-o spun, prima mea fapta pe aceasta nava, cu multi ani in urma, a fost sa inviez un mort.
Arata, greoi, spre punctul de lucru aflat la cativa metri.
— Acesta-i locul in care am savarsit acest prim miracol, Tolly Mune. Mai mult, detin cu adevarat puteri zeiesti si am de-a face cu viata si moartea planetelor. Cand te bucuri, ca mine, de aceste abilitati zeiesti, poti oare sa declini responsabilitatile ce le insotesc, sau sarcina la fel de cumplita a autoritatii morale? Cred ca nu.
Femeia vru sa raspunda, dar nu-si gasi cuvintele. E nebun, isi spuse ea.
— Sa continuam. Natura crizei de pe S’uthlam era de un asemenea fel ca nu permitea ca solutie decat o interventie zeiasca. Sa presupunem ca as fi consimtit sa va vand Arca, asa cum ati dorit. Credeti cu adevarat ca vreo echipa de ecologi si biotehi, oricat de experti si de dedicati meseriei ar fi fost, putea gasi un raspuns statornic? Credinta mea e ca sunteti prea inteligenta pentru a nutri o asemenea iluzie. Nu ma indoiesc ca, avand la dispozitie toate resursele navei de germinare, acei barbati si femei — genii cu inteligenta si pregatire mult superioare celor de care dispun eu — ar fi descoperit numeroase, ingenioase carpeli care le-ar fi permis s’uthlamezilor sa continue sa se inmulteasca inca un secol, poate doua, ba chiar trei sau patru. Dar, pana la urma, si solutiile lor s-ar fi dovedit insuficiente, precum modesta mea incercare de acum cinci ani, sau cea cu cinci ani inainte de aceea si precum toate descoperirile epocale ale tehnocratilor dumneavoastra din veacurile trecute. Tolly Mune, nu exista un raspuns rational, echitabil, stiintific, tehnologic sau omenesc la dilema provocata de o crestere nebuneasca a populatiei, in progresie geometrica. Aceasta admite raspuns doar prin intermediul miracolelor — paini si pesti, mana din cer si altele de acelasi soi. Am dat gres de doua ori, ca inginer ecolog. Acum imi propun sa reusesc ca zeu, sa dau S’uthlam-ului ceea ce solicita. Daca as incerca a treia oara ca om, as esua cu certitudine inca o data, iar dificultatile dumneavoastra ar urma sa fie rezolvate de zei mai cruzi ca mine, de cei patru calareti pe mamifere dintr-o legenda antica, cunoscuti drept molima, foamete, razboi si moarte. De aceea, a trebuit sa las de-o parte umanitatea din mine si sa actionez ca un zeu.
Facu o pauza, uitandu-se la ea, si clipi.
— Ai lasat de-o parte blestemata de umanitate cu mult timp in urma! racni Tolly Mune. Dar nu esti zeu, Tuf! Un demon, poate. Un afurisit de megaloman, cu siguranta. Poate un monstru. Da, o abjectie amarata. Un monstru, nu un zeu!
— Un monstru… Intr-adevar, zise Tuf, clipind. Am sperat ca neindoielnica dumneavoastra bravura intelectuala si competenta va vor oferi o mai buna intelegere.
Clipi din nou. A doua oara, a treia oara. Figura lui alba, lunga, ramasese linistita ca intotdeauna, dar era ceva bizar in vocea lui, ceva ce nu se auzise pana atunci, ceva care o inspaimanta, care o zapacea, care o tulbura. Ceva care semana a emotie.
— M-ati ponegrit amarnic, Tolly Mune! protesta el. Ciomag scoase un miorlait subtire, plangaret.
— Pisica dumneavoastra dovedeste o intelegere mai corecta a ecuatiilor reci ale realitatii cu care ne confruntam, spuse Tuf. Poate ar trebui sa va explic din nou, de la inceput.
— Monstrule! tipa ea. Tuf clipi.
— Eforturile mele sunt vesnic neapreciate si capat doar calomnii nemeritate…
— Monstrule! repeta ea.
Mana lui dreapta se stranse iute in pumn, apoi se desfacu incet, deliberat.
— Se pare ca un tic cerebral v-a redus in mod dramatic vocabularul, prim consilier Mune!
— Nu-i adevarat, dar acesta-i singurul cuvant care ti se potriveste.
— Intr-adevar? In acest caz, fiind un monstru, ar fi potrivit sa actionez monstruos. Tineti seama de acest lucru daca doriti, prim consilier, cand veti lua decizia.
Ciomag ridica brusc capul si se uita la Tuf de parca pe figura lunga a acestuia trecea ceva nevazut. Incepu sa sasaie. Blana argintie-cenusie se zburli incet, in timp ce animalul dadea inapoi. Tolly Mune se apleca si-l ridica. Pisica tremura in bratele ei, apoi sasai din nou.
— Ce? intreba ea, neatenta. Ce decizie? Ai luat toate deciziile blestematei Despre ce naiba vorbesti?
— Permiteti-mi sa subliniez ca, in acest moment, nici un singur spor de mana n-a fost eliberat in atmosfera S’uthlam-ului.
— Si? marai ea. Ti-ai incheiat treburile blestemate. Nu gasesc nici o metoda sa te opresc.
— Intr-adevar? Regretabil. Poate veti gasi una. Pana atunci, va sugerez sa ne intoarcem in apartamentul meu. Dax asteapta cina. Am pregatit o supa concentrata de ciuperci si avem bere rece de pe Moghorer, o bautura suficient de imbatatoare incat sa placa si zeilor, si monstrilor. Bineinteles, aparatura mea de comunicatii va sta la dispozitie, daca aveti de spus ceva guvernului dumneavoastra.
Tolly Mune deschise gura, sa-i dea o replica taioasa, apoi o inchise, uluita.
— Vrei sa zici ceea ce cred eu ca vrei sa zici?
— Dificil de spus, raspunse Tuf. Sunteti singura care tine in brate o pisica paranormala, doamna.
Au urmat un mers de-o tacere nesfarsita si o cina teribil de neplacuta.
Luara masa intr-un colt al camerei de comunicatii lunga, ingusta, inconjurati de console, ecrane si pisici. Tuf statea cu Dax in brate si-si umplea lingura cu multa grija. In cealalta parte a mesei, Tolly Mune manca fara sa simta gustul hranei. N-avea pofta de mancare. Se simtea batrana si derutata. Si ingrozita.
Ciomag reflecta confuzia ei. Seninatatea ii disparuse, se zbatea in poala ei, ridicand uneori capul deasupra mesei, sa maraie avertismente catre Dax.
In cele din urma, veni clipa — dupa cum stia ca se va intampla — in care un bazait si o lumina albastra, fulgeratoare, semnalizara un mesaj. Tolly Mune tresari auzind sunetul, impinse scaunul in spate si se rasuci iute. Ciomag sari, alarmat. Femeia incepu sa se ridice, apoi incremeni, nehotarata.
— Am programat cu strictete sa nu fiu deranjat cu nici un chip in timp ce stau la masa, o informa Tuf. Deci apelul e pentru dumneavoastra, deduc eu prin eliminare.
Semnalul albastru fulgera iar si iar, iar si iar…
— Nu esti un afurisit de zeu, zise Tolly Mune. Nici eu nu sunt. Nu vreau povara asta blestemata, Tuf!
Lumina scanteia.
— Poate ca-i comandantul Wald Ober, sugera Tuf. Propun sa acceptati apelul, pana nu incepe numaratoarea inversa.
