The Negotiator. Negociatorul

Trei din ele cuprindeau articole pe aceeasi tema si rationa­mentul celor trei autori era remarcabil de asemanator. Mai erau numai 12 luni pana la alegerile prezidentiale din noiembrie 1992. In mod normal alegerea candidatului republi­can nu era catusi de putin alegere. Candidatul republican nu mai era nevoie sa fie ales. Presedintele Cormack putea sa?si asigure candidatura pentru al doilea mandat fara nici o opozitie.

Dar evenimentele din ultimele sase saptamani nu fusesera de­loc normale, le spuneau reporterii cititorilor lor de parca acestia n?ar fi stiut si singuri. Si con­ti­nuau cu descrierea efectu­lui pe care il avusese asupra Presedintelui Cormack pierderea fiului: traumatica si mutilanta.

Cei trei autori enumerau o lista intreaga de lipsa de concen­trare, cuvantari anulate si aparitii publice abandonate in cele doua saptamani care se scursesera de la funeraliile de pe insula Nantucket „Omul invizibil' il numea unul dintre ei pe Seful Executivului.

Concluzia la care ajungeau era si ea extrem de similara. N?ar fi mai bine ca Presedintele sa renunte in favoarea vicepre­sedintelui Odell, dandu?i acestuia posibilitatea de a ocupa func­tia in urmatoarele douasprezece luni si a se pregati pentru reale­gere in noiembrie 1992?

La urma urmelor, rationa Time, principalul punct din poli­tica externa de aparare si economica a lui Cormack, reducerea bugetului apararii cu 100 de miliarde, concomitent cu efectuarea aceleiasi reduceri de catre URSS, intrase deja la apa.

„Cu burta in sus', asa descria Newsweek sansele de ratifi­care a tratatului de catre Senat dupa vacanta de Craciun.

Easterhouse ateriza la Houston aproape de miezul noptii, dupa douaspre­zece ore de zbor si doua pe aeroportul din Lon­dra. Titlurile ziarelor de la chioscu­rile aeroportului Houston erau si mai limpezi: Michael Odell era texan si, daca avea sa?i urmeze lui Cormack, ar fi fost primul presedinte texan de la Lyndon Johnson incoace.

Conferinta Grupului Alamo era programata peste doua zile in cladirea Pan?Global. O limuzina a firmei il duse pe Easterhouse la Remington, unde ii fusese retinut un apartament. Inainte de culcare, prinse ultima emisiune de actualitati. Se pu­nea din nou aceeasi intrebare.

Colonelul nu fusese informat despre Planul Travis. Nu era necesar sa?i cunoasca amanuntele. Dar stia foarte bine ca schimbarea Sefului Executivului ar fi inlaturat si ultimul obsta­col din calea fructificarii stradaniilor sale luarea in stapanire a Riadului si a terenurilor petrolifere de la Hasa de catre un de­tasa­ment de interventie rapida trimis de un Presedinte gata de o astfel de actiune.

„La tanc, se gandi el in timp ce luneca in somn. Taman la tanc'.

Placa mica de alama de pe zidul depozitului renovat, de langa usa cu panel de tek, anunta simplu: THOR SPEDITION AG. Dupa toate aparentele, Lanzlinger isi ascundea adevarata natura a afacerilor sale sub fatada unei companii de trans­port cu camioanele, cu toate ca aici nu se vedea nici urma de masi­narii iar mirosul de motorina nu ajunsese niciodata sa patrunda pana in intimitatea mochetata a birourilor de la etajul IV spre care urca Quinn.

In strada era un intercom prin care se cerea admiterea si inca unul cu o camera tv cu circuit inchis la capatul coridorului de la etajul IV. Transformarea magaziei din strada aflata in apropierea docurilor acolo unde fluviul Weser se opreste din drumul sau spre Marea Nordului pentru a oferi ratiunea de a exista a vechiului Bremen nu fusese deloc ieftina.

Secretara din biroul in care patrunse Quinn era parca scoasa din reclame. Daca Lenzlinger ar fi avut vreun camion, putea sa?l porneasca pur si simplu cu o lovitura.

— Ja, bitte? il intreba ea cu o privire care arata limpede ca el, nu ea, era cel care adresa rugamintea.

— Doresc sa am ocazia de a discuta cu Herr Lenzlinger, ii spuse Quinn.

Secretara isi nota numele si disparu in sanctuarul privat inchizand usa dupa ea. Quinn avea impresia ca oglinda din pere­tele despartitor reflecta imaginile doar intr?o singura directie. Se intoarse dupa treizeci de secunde.

— Si in ce problema, va rog, domnule Quinn?

— As dori sa am prilejul de a ma intalni cu unul din angaja­tii lui Herr Lenzlinger, un oarecare Werner Bernhardt, ii ras­punse el.

Secretara disparu din nou in culise. De data aceasta ramase mai mult de un minut. La intoarcere, inchise ferm usa asupra oricui o fi fost cel care se afla inauntru.

— Regret, Herr Lenzlinger nu e liber si nu poate sa vor­beasca cu dumnea­voas­tra, il anunta ea.

Suna fara nici un drept de apel.

— O sa astept, spuse Quinn.

Secretara ii arunca o privire elocventa. Parea sa spuna ca re­greta din adan­cul sufletului ca, din cauza varstei, scapase ocazia de a conduce un lagar de concentrare in care sa?l fi avut si pe dumnealui. Disparu pentru a treia oara. Dupa ce se intoarse, se aseza la biroul ei ignorandu?l complet si incepu sa bata la ma­sina cu o inversunare concentrata.

Se deschise o alta usa din zona de primire si un barbat isi facu aparitia. Genul care ar fi putut sa fi fost sofer de camion; un frigider?congelator ambulant. Costumul gri deschis era croit cu destula indemanare ca sa?i ascunda masele de muschi vanjosi de sub el; tunsoarea scurta si umflata, lotiunea dupa ras si poj­ghita de civilizatie nu erau din cele ieftine. Sub toate acestea se ascundea un bataus.

— Herr Quinn, spuse el linistit. Herr Lenzlinger nu are timp sa va vada sau sa va raspunda la intrebari.

— Acuma nu, incuviinta Quinn.

— Nici acum si nici alta data, domnule Quinn. Va rog sa plecati.

Quinn avea sentimentul ca intrevederea se incheiase. Cobori in strada si traversa pe partea cealalta, unde il astepta Sam in masina.

— Nu are vreme in timpul programului, o anunta el. O sa trebuiasca sa ne vedem la el acasa. Hai la Oldenburg.