The Negotiator. Negociatorul

— Imens, urias, doi metri sau chiar mai mult, bun luptator, fost mecanic auto.

Da, se gandi Quinn, trebuie sa fi pus cineva Ford tranzitul in stare de functionare, cineva care se pricepea la motoare si su­dura. Deci, belgianul era mecanicul.

— Cine a fost prieten cu el la catarama, de la inceput pana la sfarsit?

Quinn stia ca pe campul de lupta soldatii, ca si politistii care fac ronduri, formeaza de obicei niste cupluri; au incredere si se bazeaza intotdeauna cel mai mult doar pe unul dintre ceilalti atunci cand se ingroasa gluma. Bernhardt se incrunta concentrandu?se.

— Da, era unul. Erau tot timpul impreuna. S?au imprietenit cand Marchais era la Cinci. Un sud?african. Puteau sa vorbeasca aceeasi limba, intelegi? Fla­man­da sau afrikaans.

— Numele?

— Pretorius Janni Pretorius.

Quinn simti ca i se strange inima. Africa de Sud era la mare distanta, iar Pretorius un nume foarte obisnuit.

— Ce s?a intamplat cu el? S?a intors in Africa de Sud? A murit?

— Nu, ultima data cand am auzit de el se stabilise in Olanda. A trecut al naibii de multa vreme. Uite ce e, habar n?am unde?i acum. Spun adevarul, Herr Lenzlinger. E ce am au­zit acum zece ani.

— Nu stie, protesta Lenzlinger. Scoate?mi acum chestia asta din ureche.

Quinn stia ca nu avea ce sa mai afle de la Bernhardt. Il prinse pe Lenzlinger de pieptul camasii de noapte din matase si il trase jos din pat.

— O sa mergem pana la intrare, spuse Quinn. Incet si usu­rel. Bernhardt, mainile pe cap. Tu o iei inainte. O miscare si se­ful o sa se trezeasca cu un buric in plus.

Coborara scarile intunecoase in sir indian. La usa de la in­trare se auzea cum cineva batea cu pumnii in ea pe dinafara dresorul de caini care incerca sa ajunga inapoi inauntru.

— Iesirea din spate, spuse Quinn.

Ajunsesera la jumatatea coridorului catre camera de control cand Quinn se lovi de un scaun de lemn nevazut si se impiedica. Lenzlinger ii scapa din mana. Intr?o clipa omuletul cel pantecos o si zbughise spre holul principal, zbierand ca din gura de sarpe dupa paznici. Cu o lovi­tura data cu revolverul, Quinn il lasa lat pe Bernhardt si o lua la goana spre camera de control si usa care dadea in parc.

Era la jumatatea gazonului cand Lenzlinger aparu urland in usa din spatele lui, chemandu?si cainii sa vina din fata. Quinn se rasuci, tinti, apasa o data pe tragaci, se intoarse si continua sa alerge. Se auzi un strigat de durere al trafican­tului de arme si acesta disparu in casa.

Quinn isi indesa pistolul la brau si se prinse de franghia de salvare la trei metri de boturile celor doi dobermani. Se catara pe zid in timp ce cainii se repe­zeau sa?l prinda, calca pe o sarma cu senzori declansind un tril ascutit de sonerii de alarma din casa si se lasa sa cada pe acoperisul furgonetei. Arunca scara, porni motorul si o lua la goana pe drum inainte ca gro­pul de urmarire sa fi putut fi organizat.

Asa cum se intelesesera, Sam il astepta in masina lor cu toate bagajele facute si nota de la hotel achitata, vizavi de Graf von Oldenburg. Quinn abando­na furgoneta si se urca langa ea.

— Ia?o spre apus, ii spuse el. E. 22 spre Lier si Olanda.

Oamenii lui Lenzlinger erau in doua masini care aveau lega­tura radio si intre ele si cu conacul. Cineva de la conac telefona la cel mai bun hotel, City Club, de unde fu anuntat ca nu se in­registrase nici un Quinn la ei. Dura inca zece minute pana cand cel de la telefon, epuizand lista de hoteluri, avea sa stabileasca de la Graf von Oldenburg ca Herr si Frau Quinn plecasera deja. Dar obtinu o descriere aproximativa a masinii lor.

Sam iesise de pe Ofener Strasse si ajunsese pe drumul de centura 293, cand in spatele lor isi facu aparitia un Mercedes cenusiu. Quinn se lasa jos si se ghemui pana ajunse cu capul sub prag. Sam iesi de pe drumul de centura in autostrada E. 22; Mercedesul ii urmarea.

— Se apropie, anunta ea.

— Condu normal, murmura Quinn din ascunzatoare. Trage?le un zambet mare si frumos si fa?le cu mana.

Mercedesul se apropie pe lateral. Era inca intuneric, interio­rul Fordului era invizibil de afara. Sam isi intoarse capul. Nu?i cunostea pe nici unul, nici pe frigiderul?congelator, nici pe dre­sorul de caini din dimineata trecuta.

Sam le zambi larg si le facu un semn usor cu mana. Oamenii se uitara la ea fara nici o expresie. Cei care fug speriati nu zambesc si nici nu fac cu mana. Dupa cateva secunde Mercedesul ac­celera, o lua inainte, facu stanga imprejur la prima intersectie si se intoarse inapoi in oras. Dupa inca zece minute Quinn se ri­dica si se aseza si el in capul oaselor.

— Se pare ca Herr Lenzlinger nu prea te simpatizeaza, spuse Sam.

— Dupa cate se pare, nu, incuviinta Quinn cu tristete. Toc­mai i?am zburat nasul cu un glonte.

CAPITOLUL PAISPREZECE

— De?acum a fost confirmat ca ce­remonia saudita pentru celebrarea Jubi­leului de diamant al regatului va avea loc pe 17 aprilie anul vii­tor, avea sa spuna colonelul Easterhouse Grupului Alamo ceva mai tarziu in aceeasi dimineata.

Erau asezati in spatiosul cabinet al lui Cyrus Miller de la ul­timul etaj al Turnului Pan?Global din centrul Houstonului.

— Stadionul — in valoare de o jumatate de miliard de dolari, acoperit in intregime cu un dom urias de doua sute de metri, a fost terminat inainte de termen. Cealalta jumatate de miliard de dolari din suma alocata pentru aceasta ceremonie de autoglorificare va fi cheltuita pe mancare, bijuterii, daruri, ospita­litate, hoteluri extra si resedinte pentru oaspetii sefi de stat, precum si pentru spectacol.