The Negotiator. Negociatorul

Un alt oras stravechi, cu un port fluvial pe care se facea de veacuri comert pe fluviul Hunter, fusese candva resedinta contilor de Oldenburg. Centrul, Orasul Vechi, mai e inca inconjurat de portiuni din fostul zid al orasului si un sant cu apa format dintr?o serie de canale legate intre ele.

Quinn gasi un hotel dintre acelea pe care le prefera, un han linistit cu o curte inconjurata de ziduri, cu numele de Graf von Oldenburg, de pe strada Sfantul Duh.

Inainte de ora inchiderii mai avea vreme sa faca o vizita la un magazin cu articole de fierarie si altul de voiaj; de la un chiosc isi cumpara o harta la cea mai mare scara a imprejurimi­lor. Dupa cina, o ului pe Sam petrecandu?si un ceas in odaie si facand noduri la fiecare 25 cm pe franghia de 25 m cumparata de la Fierarie. La urma, lega o ancora cu trei picioare la unul din capete.

— Unde te duci? il intreba Sam.

— Presupun ca intr?un pom, fu tot ce?i raspunse.

O lasa dormind in bezna dinaintea zorilor.

Descoperi domeniul Lanzlinger dupa o ora, in partea de apus a orasului, la sud de marele lac Bad Zwischenahn, intre satele Portsloge si Janstrat. Era un tinut de ses care se intindea fara nici o ridicatura inspre Ems la apus, pentru a deveni dupa 60 de mile Olanda de nord.

Intersectat de o puzderie de rauri si canale care drenau campia umeda spre mare, tinutul dintre Oldenburg si granita este intesat cu paduri de fag, stejar si conifere. Domeniul lui Lan­zlinger se afla intra doua paduri. Era un fost conac fortificat, inconjurat acum de propriul sau parc de cinci acri si imprejmuit de un zid inalt de doi metri si jumatate.

Quinn, imbracat din cap pana in picioare intr?o uniforma verde de camuflaj, cu fata acoperita de o masca de scrima, isi petrecu toata dimineata intins pe ramura unui copac urias din padurea de peste drum de domeniu. Binoclul de mare precizie ii arata tot ce avea nevoie sa stie.

Conacul din piatra cenusie forma impreuna cu acareturile un fel de L. Latu­ra mai scurta era casa principala, cu doua etaje si mansarda. Bratul mai lung il reprezentau fostele graj­duri, transformate acum in apartamente complete pentru perso­nal. Quinn numara patru angajati domestici: un majordom/ in­tendent, un bucatar si doua femei de serviciu. Atentia ii era atrasa de sistemul de securitate. Aparatura era numeroasa si scumpa.

Lanzlinger isi incepuse cariera in tinerete ca intermediar, pe la sfarsitul anilor '50, cand vindea pachete ieftine de armament, surplus de razboi, oricui poftea sa le cumpere. Fara permis, cer­tificatele de vanzare erau false si intrebari­le egale cu zero. Era perioada razboaielor anti?coloniale si a revolutiilor din lumea a treia. Dar afacerile acestea la marginea legii ii aduceau atat cat sa traiasca si nimic mai mult.

Marea lovitura o daduse cu prilejul razboiului din Nigeria. Ii jefuise pe biafrezi de mai bine de o jumatate de milion de do­lari; acestia plateau pentru bazuci si primeau in schimb tevi de fonta. Dar nu se inselase cand isi inchipuise ca erau mult prea ocupati sa lupte pe viata si pe moarte ca sa mai ajunga si la miaza noapte sa incheie socotelile cu el.

La inceputul anilor '70 isi facuse rost de o autorizatie co­merciala cat il costase, Quinn nu putea decat sa?si dea cu pre­supusul care ii permitea sa aprovizioneze cu arme o jumatate de duzina de grupari razboinice din Africa, America Centrala si Orientul Mijlociu, ramanandu?i vreme si pentru alte tran­zactii ilegale intamplatoare (mult mai rentabile) cu E.T.A., A.R.I. si alte cateva. Cumpara din Cehoslovacia, Iugoslavia si Coreea de Nord, care aveau toate nevoie de valuta forte, si vindea celor disperati. In 1985 ajunsese sa vanda armament nou?nout nord?coreean ambelor parti din conflictul Iran?Irak. Pana si unele agentii de spionaj guvernamentale se foloseau de stocurile lui atunci cand aveau nevoie de armament cu sursa neidentifi­cata pentru revolutiile de la distanta.

Cariera aceasta ii adusese foarte multa bogatie. Dar ii adu­sese si multi dusmani. Era hotarat sa se bucure de prima si sa ii frustreze pe cei din urma.

Toate ferestrele, de sus pana jos, erau aparate electronic. Cu toate ca nu avea cum sa vada dispozotivele, Quinn stia ca si usile trebuiau sa fie la fel. Acesta era cercul interior. Cercul ex­terior il forma zidul. Imprejmuia domeniul fara nici o intreru­pere si pe deasupra avea doua randuri de sarma ghimpata. Pomii din parc aveau ramurile taiate ca sa nu treaca peste el. Si inca ceva, care stralucea sporadic in lumina soarelui de iarna. O sarma bine intinsa, ca o coarda de pian, care mergea deasupra zidului, sprijinita pe niste stalpi din ceramica; electrificata, legata la sistemul de alarma, sensibila la atingere.

Intre zid si casa exista un teren deschis cincizeci de metri in partea cea mai ingusta, maturat de camerele de luat vederi, patrulat de ciini. Ii urmari pe cei doi dobermani cu botnita si lesa in timp ce isi faceau alergarea de antrena­ment. Dresorul era prea tanar ca sa fie Bernhardt.

Quinn observa ca Mercedesul 600 cu geamurile negre pleca spre Bremen la noua fara cinci. Frigiderul?congelator ambulant ajuta o silueta incotosmanata, cu caciula de blana, sa se urce in spate, se aseza si el in fata si soferul iesi cu masina in drum trecand printre portile de otel. Trecura chiar pe sub craca pe care statea Quinn.

Quinn isi facu socoteala ca existau patru paznici, poate chiar cinci. Dupa cum arata, soferul parea sa fie unul din ei; frigiderul?congelator cu siguranta. Mai ramanea dresorui ciinilor si probabil inca unul din casa. Bernhardt?

Centrul nervos al sistemului de securitate parea sa?l repre­zinte o incapere de la parter, acolo unde aripa pentru angajati se unea cu casa principala. Dreso­rul ciinilor intra si iesi de mai multe ori, folosindu?se de o usa mica ce avea acces direct spre gazon. Quinn presupunea ca paznicul de noapte putea probabil sa controleze dinauntru reflectoarele, monitoarele tv si ciinii. La pranz, avea deja planul gata facut. Cobori din pom si se in­ toarse la Oldenburg.

Isi petrecu dupa?amiaza la cumparaturi impreuna cu Sam, el ca sa inchiri­eze o furgoneta si o varietate de unelte, ea ca sa completeze lista pe care i?o daduse.

— Pot sa vin si eu cu tine? il intreba ea. As putea sa te as­tept afara.

— Nu. Un vehicul pe drumul acela de tara la miezul noptii e si asa destul de rau. Doua ar fi deja un ambuteiaj.

Si ii spuse ce voia sa faca ea.

— Sa fii acolo cand o sa sosesc eu, ii spuse Quinn. S?ar pu­tea sa fiu foarte zorit.

Ajunse langa zidul de piatra si isi parca furgoneta chiar acolo la ora 2.00 a.m. Furgoneta cu acoperis inalt de panel era destul de aproape de zid ca sa poata vedea dincolo de el atunci cand se ridica in picioare pe acoperis.