The Negotiator. Negociatorul

— O sa obtinem ce vrem cu totii, domnilor. Palestinienii obtin o patrie; egip­tenii, o cota de petrol ca sa?si hraneasca ma­sele. Unchiul Sam obtine controlul asupra rezervelor de titei saudite si kuwaitiene si, prin urmare, asupra pretului mondial al petrolului in beneficiul intregii omeniri. Printul devine noul rege, un alcoolic tot timpul beat, cu mine alaturi in fiecare clipa din zi si din noapte. Singuri sauditii vor fi dezmosteniti si se vor intoarce la caprele lor.

Statele arabe sunnite vor trage o invatatura dupa ce vor scapa ca prin ure­chile acului. In fata furiei siitilor de a fi fost infranti cand erau atat de aproape de tinta, statele seculare nu vor avea de ales si vor trebui sa combata si sa extirpeze fundamentalismul inainte sa le cada chiar ele victima. In maximum cinci ani, va exista un intins corn al pacii si prosperitatii de la marea Caspica pana la Golful Bengal.

Cei Cinci din Alamo ramasera tacuti. Doi dintre ei nu se gandisera decat la schimbarea cursului petrolului saudit in direc­tia Americii si nimic mai mult. Ceilalti trei fusesera de acord sa?i urmeze. Acum tocmai ascultasera un plan de reimpartire a unei treimi din omenire. Lui Cobb si lui Moir le trecu prin minte ingroziti, dar nu si celorlalti trei si in nici un caz colone­lului, ca Easterhouse era un egomaniac complet dezechilibrat. Isi dadeau seama cu totii ca se aflau intr?un carusel imposibil de oprit din care nu mai aveau cum sa coboare.

Cyrus Miller il invita pe Easterhouse la un pranz privat in sufrageria de alaturi.

— Nu?i nici o problema, colonele? se interesa el cand ajunsera la piersicile proaspete din sera proprie. Chiar nici o problema?

— S?ar putea sa existe una, domnule, ii raspunse colonelul precaut. Mai am 140 de zile pana la ora H. Suficient ca o sin­gura scapare sa duca totul de rapa. Exista un tanar, un fost functionar de banca... locuieste la Londra acum. As vrea sa dis­cute cineva cu el.

— Spune?mi mie, il indemna Miller. Spune?mi mie ce?i cu domnul Laing.

Quinn si Sam intrau in orasul Groningen din nordul Olan­dei la doua ore si jumatate dupa ce fugisera din Oldenburg. Ca­pitala a provinciei cu acelasi nume, Groningenul, la fel ca si orasul german de pe cealalta parte a granitei, dateaza din epoca medievala si are in mijloc un centru, Orasul Vechi, aparat de un sir de canale. Pe vremuri, locuitorii puteau sa se refugieze in oras si sa ridice cele 14 poduri, ferecandu?se in spatele intarituri­lor pline cu apa.

In intelepciunea lui, consiliul municipal decretase ca Orasul Vechi nu avea sa fie spoliat de dezvoltarea industriala si obsesia betonului turnat de la sfarsitul secolului XX. Dimpotriva, acesta fusese renovat si restaurat, un cerc de o juma­ta­te de mila de alei, piete, strazi, scuaruri, biserici, restaurante, hoteluri si pro­menade pentru pietoni, aproape toate pavate cu piatra cubica. La indrumarea lui Quinn, Sam se indrepta spre hotelul De Doelen de pe Crote Markt, unde aveau sa se cazeze.

Cladirile moderne sunt foarte putine in Orasul Vechi, dar una dintre acestea este noul bloc cu cinci etaje din caramida ro­sie care adaposteste sediul politiei.

— Cunosti pe cineva aici? intreba Sam in timp ce se apro­piau de cladirea respectiva.

— Cunosteam candva, recunoscu Quinn. Poate ca a iesit la pensie. Sper sa nu.

Nu iesise. Tinarul ofiter blond de la biroul de primire ii con­firma ca inspecto­rul De Groot era acum inspector sef si co­manda Politie Gemeente. Pe cine sa anunte?

Quinn putu sa auda strigatul din receptor atunci cand poli­tistul dadu tele­fon la etaj. Tinarul zambi.

— Se pare ca va cunoaste, mijnheer.

Fura poftiti neintarziat in biroul inspectorului sef De Groot. Acesta ii astepta si traversa incaperea ca sa?i intampline, o na­mila cat un urs, rumen la fata, in uniforma dar cu papuci de casa, de hatarul picioarelor care batusera multe mile de strazi pietruite cale de treizeci de ani.

Politia olandeza are trei departamente: Gemeente sau politia publica, ramu­ra criminalistica cunoscuta sub numele de Recherche si politia circulatiei, Rijk­politie. De Groot arata exact ceea ce era, un sef al politiei publice caruia infatisa­rea si comporta­rea de unchies ii atrasesera atat printre propriii ofiteri cat si prin­tre locuitori porecla de Papa De Groot.

— Quinn, pe toti dumnezeii. Quinn. A trecut multa vreme de la Assen.

— Paisprezece ani, recunoscu Quinn in timp ce dadeau mana si o prezenta pe Sam.

Nu mentiona nimic despre statutul ei FBI. N?avea nici o jurisdictie in Tarile de Jos si se aflau acolo neoficial. Papa De Groot comanda cafele era cu putin dupa micul dejun si ii intreba ce vant ii aducea prin oras.

— Caut un om, ii spuse Quinn. Cred ca s?ar putea sa locu­iasca in Olanda.

— Vreun prieten vechi pesemne? Cineva din vremurile vechi?

— Nu, nu l?am intalnit niciodata.

Zambetul din ochii jucausi ai lui De Groot nu disparu dar incepu sa?si mes­tece cafeaua mai incet.

— Am auzit ca te?ai retras de la Lloyd's, zise el.

— Adevarat, ii raspunse Quinn. Eu si prietena mea incer­cam doar sa facem un serviciu unor prieteni.

— Urmariti persoane disparute? se interesa De Groot. Un domeniu nou pen­tru tine. Foarte bine, cum il cheama si unde locuieste?

De Groot ii datora un serviciu. In mai 1977, un grup de fa­natici sud?molu­cani care cautau sa?si restabileasca patria in fosta colonie olandeza, Indonezia, incercase sa?si faca publicitate cauzei lor punand stapanire pe un tren si o scoa­la din Assen aflata in apropierea Groningenului. Erau 54 de pasageri in tren si o suta de copii in scoala. Asa ceva era o noutate pentru Olanda; n?aveau echipe calificate pentru recuperarea ostatecilor pe vremea aceea.

Quinn era in primul an de la firma specializata in astfel de lucruri a lui Lloyd's. Fusese trimis in calitate de consilier impre­una cu doi sergenti suavi la vorba de la SSS britanic, contribu­tia oficiala a Londrei. Assenul aflandu?se in Provincia Dente alaturata, De Groot era comandantul politistilor locali; cei de la SSS faceau legatura cu armata olandeza.

De Groot il ascultase pe americanul cel slabanog care se pa­rea ca ii intelege pe oamenii violentei aflati in tren si in scoala. Acesta le descrise ce s?ar fi putut probabil intampla daca trupele ar fi intrat in actiune si teroristii ar fi deschis focul. De Groot le comandase oamenilor sai sa actioneze asa cum propusese americanul si doi dintre ei