— Avem noroc, observa Quinn. Daca Pretorius
Autostrada E. 35 ducea drept ca o sageata spre sud?sud?est catre Zwolle, unde Quinn o coti pe soseaua A. 50 care se indrepta spre sud catre Apeldoorn, Arnhem, Nijmegen si Den Bosch. La Apeldorn Sam trecu ea la volan. Quinn isi lasa scaunul pe spate in pozitie aproape orizontala si se culca. Dormea inca si centura de siguranta ii salva viata in momentul accidentului.
Cu putin mai la nord de Arnhem, pe partea de vest a soselei exista clubul de deltaplan din Terlet. In ciuda anotimpului, era o zi insorita, destul de rara in Olanda in noiembrie, care atrasese o multime de entuziasti ai acestui sport. Soferul camionului care venea din directia opusa era atat de ocupat cu urmarirea deltaplanului care plana deasupra soselei chiar in fata lui si se indrepta spre aterizare, incat nu observa ca lunecase pe cealalta banda.
Sam fu facuta sandvis intre placile de lemn de pe marginea terenului mlastinos din dreapta si uriasul deviat din stanga ei. Incerca sa franeze si aproape izbuti. Ultimul metru din trailerul care se legana rase aripa din fata pe partea stanga a Sierrei si o arunca din drum, asa cum o musca prinsa intre degetul mare si aratator ar fi aruncata de pe o sugativa. Soferul camionului nici macar nu baga de seama si isi continua drumul netulburat.
Sierra urca pe parapet si Sam incerca sa o aduca inapoi pe drum. Ar fi reusit daca nu erau scandurile aliniate vertical din spatele lui. Una dintre acestea ii lovi roata de pe partea dreapta din spate si o facu sa piarda controlul volanului. Sierra tasni in josul terasamentului, aproape ca se rostogoli, isi reveni si se impotmoli pana la osii in nisipul umed si moale al mlastinii.
Quinn isi ridica scaunul si se uita la ea. Erau zdruncinati amandoi dar teferi. Iesira din masina. Deasupra lor, automobilele si camioanele goneau cu toata viteza indreptandu?se spre sud catre Arnhem. Terenul din jurul lor era plat; puteau fi lesne vazuti din drum.
— Obiectul, zise Quinn.
— Ce obiect?
— Smith. & Wesson. Da?mi?l.
Inveli pistolul si munitiile intr?una din basmalele ei de matase pe care le avea in geanta cu articole de voiaj si le ingropa langa un tufis de la zece metri de masina, marcandu?si in minte locul unde zaceau in nisip. Peste doua minute un Range Rover rosu cu alb al Rijkpolitiei, politia circulatiei, aparu deasupra lor pe creasta tare.
Ofiterii erau ingrijorati, dar rasuflara usurati vazind ca erau teferi si le cerura actele. Dupa treizeci de minute erau depozitati cu bagaje cu tot in curtea din spate acoperita cu dale cenusii de ciment a sediului general al politiei din Arnhem de pe Beek Straat. Un sergent ii conduse pana la o camera de ancheta de la etaj, unde isi facu ample insemnari. Trecuse de amiaza cand ispravira.
Reprezentantul agentiei care inchiria masini nu avusese o zi prea grea turistii terestri tind sa se subtieze la jumatatea lui noiembrie si fu foarte incantat sa primeasca in biroul sau din bulevardul Heuvelink telefonul unei doamne care se interesa de o agentie cu masini de inchiriat. Bucuria ii mai scazu oarecum auzind ca tocmai facuse praf una din Sierrele firmei pe A. 50 la Terlet, dar isi aduse aminte ca fusese admonestat sa?si dea mai multa silinta, ceea ce si facu.
Se prezenta la postul de politie si incepu sa discute cu sergentul. Nici Sam, nici Quinn nu intelegeau o boaba. Din fericire pentru ei, amandoi olandezii vorbeau bine engleza.
— Echipa de recuperari a politiei o sa aduca Sierra aici, de unde este... parcata, le spuse el. Eu o s?o iau de aici si o s?o duc la atelierele de reparatii ale firmei. Aveti asigurare completa dupa cum reiese din acte. E o masina inchiriata in Olanda?
— Nu, Ostende, Belgia, ii raspunse Sam. Facem un tur.
— Aha, exclama omul. Se gandea: hartogareala, un maldar de hartoage. Doriti sa inchiriati o alta masina?
— Da, am vrea, ii raspunse Sam.
— Pot sa va ofer un foarte frumos Opel Ascona, dar numai maine dimineata. E la service acum. Ati tras la un hotel?
Nu trasesera, dar amabilul sergent de politie dadu un telefon si primira o camera dubla la hotelul Rijn. Cerul se acoperise iar de nori; incepuse sa cada ploaia. Omul de la agentie ii conduse in masina lui cale de o mila pe digul Rijnkade pana la hotel, ii lasa acolo si le promise ca a doua zi la opt Opelul avea sa fie in fata intrarii.
Hotelul era pe doua treimi gol iar camera lor era in fata, cu vedere la fluviu. Dupa?amiaza scurta se apropia de sfarsit; ploaia batea in geamuri. Apele cenusii si masive ale Rinului se indreptau spre mare. Quinn se aseza intr?un fotoliu cu spatar inalt langa fereastra si ramase cu privirea pierduta in zare.
— Ar trebui sa?i dau un telefon lui Kevin Brown, spuse Sam. Sa?i spun ce am descoperit.
— Nu cred, o
— O sa se infurie.
— Foarte bine, poti sa?i spui ca l?am descoperit pe unul dintre rapitori si ca l?am lasat in varful unei roti gigantice cu glontele altcuiva in cap. Poti sa?i mai spui ca ai dus cu tine o arma ilegala prin Belgia, Germania si Olanda. Vrei sa?i spui toate astea la un telefon ascultat de toata lumea?
— Da, ai dreptate. Dar ar trebui sa?mi fac niste insemnari.
— Fa?ti?le, o indemna Quinn.
Sam facu o razie in minibar, descoperi o jumatate de sticla de vin negru si ii aduse un pahar. Apoi se aseza la birou si incepu sa scrie pe hartia cu antetul hotelului.
La trei mile de hotel mai in susul fluviului, nedeslusit in amurgul care se lasa, Quinn putea sa zareasca lanturile intunecate si masive ale vechiului Pod Arnhem, „podul prea indepartat', unde timp de patru zile in septembrie 1944 colonelul John Frost si o mica mana de parasutisti britanici luptasera pana la ultima suflare incercand sa stavileasca panzerele SS, inarmati doar cu pusti cu inchizator culisant si revolvere, in vreme ce Corpul 30 se straduia zadarnic sa inainteze dinspre sud pentru a usura presiunea in partea de sus a podului. Quinn isi ridica paharul spre incheieturile de otel care se profilau pe cerul ploios. Sam ii surprinse gestul si veni si ea la fereastra. Arunca o privire pe mal.
