The Negotiator. Negociatorul

ramasesera in viata datorita acestuia. Pana la urma au fost atacate si trenul, si scoala; sase teroristi, precum si doi pasageri fusesera ucisi in schimbul de focuri. Din­tre politisti si soldati nici unul.

— Il cheama Pretorius, Janni Pretorius, spuse Quinn.

De Groot isi stranse buzele.

— Un nume destul de obisnuit, Pretorius, observa el. Stii in ce oras sau ce sat locuieste?

— Nu, dar nu e olandez. E sud?african la origine si banu­iesc ca nu s?a natu­ralizat niciodata.

— Atunci avem o problema. Noi nu detinem lista centrali­zata a tuturor strai­nilor care locuiesc in Olanda, spuse De Groot. Drepturile omului, intelegi?

— E un fost mercenar din Congo. Ma gandeam ca o astfel de biografie, plus faptul ca provine dintr?o tara pe care Olanda nu prea o aproba, i?ar da dreptul la un cartonas prin vreun in­dex pe undeva.

De Groot clatina din cap.

— Nu neaparat. Daca se afla aici ilegal, atunci nu?i pe lista, pentru ca altfel ar fi expulzat pentru intrare nepermisa. Daca sta legal, trebuie sa fi fost inregis­trat la intrare dar dupa aceea, daca n?a comis nici o incalcare a legilor olandeze, are dreptul sa se miste liber si fara nici un control. Face parte din drepturile omului in vigoare la noi.

Quinn facu semn ca a inteles. Stia ca Olanda era obsedata de drepturile omului. Chiar daca era benigna din punct de ve­dere a cetateanului pasnic, aceasta obsesie facea ca viata sa fie o adevarata gradina de trandafiri pentru criminali si infractori. Tocmai de aceea vechiul si incantatorul oras Amsterdam deve­nise capitala europeana a traficantilor de droguri, teroristilor si producato­rilor de filme pornografice cu copii.

— Cum ar putea un om ca el sa primeasca permisul de in­trare si rezidenta in Olanda? intreba Quinn.

— Pai, daca s?a casatorit cu o daneza, poate sa le obtina foarte usor. Asta i?ar da dreptul si la naturalizare. Si apoi ar putea sa dispara.

— Asigurarile sociale, fiscul, imigrarea?

— Nu ti?ar spune nimic, ii raspunse De Groot. Omul are tot dreptul la viata lui privata. Si mie ca sa?mi spuna, ar trebui sa prezint dosarul unui proces penal ca sa?mi justific intrebarile. Crede?ma, n?am cum sa fac asa ceva.

— Nu poti sa ma ajuti nicicum? intreba Quinn.

De Groot ramase cu privirea pierduta pe fereastra.

— Am un nepot la BVD, spuse el. Va trebui sa fie neofi­cial... Omul tau s?ar putea sa fie pe lista lor.

— Te rog sa?l intrebi, insista Quinn. Ti?as fi foarte recunos­cator.

In vreme ce Quinn si Sam se plimbau pe Oosterstraat in cautarea unui local in care sa?si ia masa de pranz, De Groot ii telefona nepotului de la Haga. Tinarul Koos De Groot era ofi­ter inferior la Binnenlandse Veiligheids Dienst, micul servi­ciu de securitate interna al Olandei. Cu toate ca tinea foarte mult la unchiul urias care ii strecura bancnote de zece florini pe vremea cand era mic, fu nevoie de foarte multa munca de lamurire. Sa intre in computerul BVD nu era un lucru pe care un copoi de la Publica din Groningen sa?l ceara in fiecare zi a sapta­ manii.

Papa De?Groot ii telefona lui Quinn a doua zi dimineata si dupa un ceas se intalneau la sediul politiei.

— E o figura Pretorius asta al tau, il anunta De Groot studiindu?si notitele. Se pare ca i?a interesat destul de mult pe cei de la BVD cand a sosit in urma cu zece ani si i?au facut un do­sar, asa, pentru orice eventualitate. Unele amanunte provin chiar de la el cele magulitoare. Altele din taieturi de ziar. Jan Pieter Pretorius, nascut la Bloemfontein, in 1942 asta?l face acum de 49 de ani. Isi da ca profesiune zugrav de firme.

Quinn dadu din cap. Ford Tranzitul fusese vopsit de cineva, care pusese inscriptia PRODUSE DE LIVADA BARLOW pe laturi si pictase lazile cu mere din ferestrele din spate. Banuia ca Pretorius era cel cu bomba ce facuse sa arda Tranzitul in so­pron. Stia ca n?avea cum sa fie Zack. In depozitul Babbidge mi­rosise martipanul si isi inchipuise ca era Semtex. Semtexul n?are miros.

— S?a intors in Africa de Sud in 1968 dupa ce a plecat din Ruanda, apoi a lucrat ca paznic de securitate la o mina de dia­mante De Beers in Sierra Leone.

Da, cel care putea sa deosebeasca diamantele veritabile de imitatii si avea cunostinta de zirconiul cubic.

— A ajuns pana la Paris acum doisprezece ani, a cunoscut o olandeza care lucra la o familie de francezi, s?a insurat cu ea. Asta i?a permis accesul in Olan­da. Socrul l?a instalat ca barman se pare ca tata?socru are doua baruri. Cuplul a divortat acum cinci ani, dar Pretorius a avut destui bani pusi deoparte ca sa?si cumpere barul lui. Il conduce si locuieste chiar deasu­pra lui.

— Unde? intreba Quinn.

— Intr?un oras cu numele de Den Bosch. Il cunosti?

Quinn scutura negativ din cap.

— Si barul?

— De Goulden Leeuw Leul de aur, spuse De Groot.

Quinn si Sam il coplesira cu multumiri si plecara. Dupa ce iesisera, De Groot se duse la fereastra si ii urmari cum traver­sau Rade Markt ca sa se intoar­ca la hotel. Ii placea Quinn dar il ingrijora cercetarea acestuia. Poate ca totul era legal, n?avea de ce sa?si faca griji. Dar nu voia ca in vanatoarea lui de oameni Quinn sa vina tocmai in orasul lui ca sa?l infrunte pe un merce­nar sud?african... Ofta si se intinse dupa telefon.

— L?ai gasit? intreba Quinn in timp ce se indreptau spre sud, plecand din Groningen. Sam studia harta drumurilor.

— Da. Foarte aproape de granita de sud cu Belgia. Veniti cu Quinn sa faceti turul Tarilor de Jos, spuse ea.